INTERVIUL LUNII IANUARIE
Cercetătorul Alexandru Bănică: „Nu pot iubi Bacăul decât simţind o perpetuă
nemulţumire, aproape de adversitate, faţă de fizionomia sa prezentă”

Pe cercetătorul Alexandru Bănică am
avut bucuria să-l cunosc personal în luna decembrie, la o cafea matinală,
din dorinţa comună de a depăşi limitele convenţionale ale unor simple repere
bibliografice cunoscute. Domeniul apropiat al sferelor de interes
profesional, proiectele de viitor legate de Bacău (în câteva minute mai
numeroase şi mai argumentate ştiinţific decât în sute de pagini de strategii
teritoriale ale unor instituţii publice…), optimismul şi jovialitatea m-au
cucerit din primele minute, fapt pentru care am lăsat deoparte formalismele şi
mi-au conturat ideea acestui mic interviu, al doilea din categoria „interviul
lunii”. Un interviu pe care l-am considerat necesar şi oportun din cel puţin
trei motive: parcursul profesional, afecţiunea pentru locul natal (oraşul
Bacău) şi faptul că numele Alexandru Bănică este (încă) mai cunoscut la Iaşi sau Bucureşti decât pe meleagurile
noastre.
Reporter: Domnule Alexandru Bănică, pentru început, ne-aţi putea face o succintă
trecere în revistă a parcursului dumneavoastră profesional?
Alexandru Bănică: Am absolvit în anul 2003 Facultatea de
Geografie şi Geologie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi cu o
specializare în Geografia umană. Având şansa, pe parcursul ultimului an de
facultate, a unui stagiu la
Universitatea din Aarhus
(Danemarca), unde am urmat un curs intensiv şi interdisciplinar de Ştiinţa
mediului, mi-am orientat eforturile de înţelegere spre problematica extrem de
stringentă a acestui domeniu şi am absolvit ulterior un master denumit „Mediul
actual şi dezvoltarea durabilă”. Studiile doctorale pe care l-am urmat din
2007, tot la Iaşi, sub
coordonarea şi cu sprijinul nepreţuit al d-nei prof. univ. em. dr. Irina
Ungureanu, mi le-am orientat pe un teritoriu comun al geografiei urbane şi al
geografiei mediului încercând să aprofundez, în studierea unei mici aşezări
urbane din judeţul Bacău, problematica mediului urban şi a dezvoltării
durabile. Ca absolvent de geografie m-am confruntat cu eterna problemă a
inserţiei pe piaţa de muncă, astfel că am încercat, rând pe rând diferite
variante fiind angajat fie în Iaşi, fie în Bacău în diferite domenii, trecând
de la agent de turism la consilier de mediu la
Combinatul de Îngrăşăminte
Chimice, de la profesor în învăţămâtul preuniversitar la proiectant specializat
pe probleme de mediu la o firmă de profil (în ultima dintre cele amintite fiind
ocupat, cu normă parţială, şi în prezent). Din 2008 sunt cercetător la Academia Română – Filiala Iaşi şi, din 2010, cadru
didactic asociat la Departamentul de Geografie din cadrul Facultăţii de
Geografie şi Geologia a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde încerc să
aprofundez, alături de studenţii mei, dimensiunile gândirii sistemice din
perspectivă spaţială.
R.: O
realizare cu adevărat notabilă, pe care o apreciez în mod deosebit este teza de
doctorat intitulată „Târgu Ocna: mediul urban şi dezvoltarea durabilă”, teză
care a fost recent publicată la
Editura „Terra Nostra” din Iaşi (foto).
Este practic lucrarea prin care indirect v-am cunoscut şi care a reprezentat,
în opinia unor prestigioşi universitari, un adevărat opus în abordarea
geosistemică de dată recentă a unei aşezări urbane. De ce aţi ales o temă cu un
grad atât de ridicat de dificultate (specific cercetărilor integrate), de ce
aţi ales oraşul Târgu Ocna?
A.B.: Este într-adevăr, cel puţin deocamdată, lucrarea mea definitorie, chiar în
condiţiile în care o teză de doctorat concepută şi construită pe
parcursul a mai puţin de trei ani, nu mai poate fi, ca în trecut, o creaţie de
maturitate ştiinţifică, ci doar una trasare a unor repere conceptuale şi a unor
direcţii de cercetare pentru viitor. Tema generală a dezvoltării durabile mi
s-a părut fascinată din două motive: îmi dădea posibilitatea unei reflecţii
holistice asupra realităţii unei entităţi spaţiale văzută ca sistem de elemente
interrelaţionate şi, în acelaşi timp, reprezenta o provocare de a scoate acest
concept din mlaştina artificializantă a limbajului de lemn specific diverselor
abordări politico-administrative oficiale. De ce Târgu Ocna? Pentru că eram
conştient de faptul că, în timpul foarte limitat pe care îl aveam, era
imposibil să cunosc şi să analizez la nivelul de detaliu dorit un alt organism
urban de mai mari dimensiuni – aşa cum este de exemplu municipiul Bacău. Târgu
Ocna s-a dovedit o alegere inspirată din mai multe considerente: este o urbe cu
o poziţie admirabilă într-un spaţiu de tranziţie, confluenţă şi comunicare la
limita dintre Carpaţi şi Subcarpaţii Moldovei, cu o istorie fascinantă, un mic
târg minier care era în a doua jumătate a secolului XVIII al doilea oraş ca
mărime din Moldova după care a decăzut treptat şi mai ales în perioada
comunistă când expansiunea industrială impusă de la centru a Oneştilor
(Gheorghe Gheorghiu-Dej) l-a transformat într-o simplă aşezare-dormitor. În
prezent, acest „oraş al sării” pare o localitate re-născută, care şi-a păstrat
o bogată moştenire istorică şi culturală (este oraşul cu cele mai multe lăcaşe
de cult la mia de locuitori din România) şi care se dovedeşte (tot raportat la
populaţia sa redusă numeric, doar 12900 de locuitori în 2010) cea mai dinamică
aşezare urbană din judeţul Bacău din perspectiva economiei locale şi a
investiţiilor în infrastructura urbană. Este, dintre oraşele bacăuane, exemplul
cel mai bun de potenţială aplicare a conceptului de „slow city” –model de
dezvoltare urbană mai lentă, dar pe baze sănătoase, sustenabile, printr-o
relaţie armonioasă cu resursele locale, cu propriul trecut şi propria
identitate. Cu alte cuvinte: un oraş interesant! Ceea ce am incercat în
această lucrare a fost să ofer nu o descriere exhaustivă a problemelor legate
de Târgu Ocna, în genul utilelor, dar atât de criticatelor în prezent
monografii geografice clasice (şi plictisitoare?), ci să identific elementele
esenţiale ale organismului urban, să evidenţiez disfuncţionalităţile şi
riscurile cu care se confruntă, încercând să schiţez premisele favorabile sau
defavorabile pentru o dezvoltare apropiată de idealul durabilităţii.
R.: Pentru cunoaşterea detaliată a aspectelor teoretice şi conceptuale, aţi
analizat şi documentele oficiale privind strategiile de dezvoltare urbană
existente la nivelul decupajului teritorial ales dar şi la nivelul întregii
reţele urbane din judeţul Bacău. Cum apreciaţi aceste documente, din punct de
vedere al diagnozele făcute şi al obiectivelor de dezvoltare prognozate la
nivelul unor orizonturi temporale mai mult sau mai puţin apropiate (2020, 2050
etc.)?
A.B.: Sigur că a trebuit sa parcurg acest tip de documente, care, trebuie sa
recunosc, nu au constituit niciodată lectura mea favorită. Din fericire în
privinţa aspectelor teoretice şi conceptuale există o generoasă literatură
ştiinţifică de specialitate – în special internaţională – care poate ajuta la
aprofundarea unor astfel de problematici. Documentele de tipul strategiilor de
dezvoltare urbană la care faceţi referire pot fi folosite (în cazul elaborării
unei lucrări ştiinţifice), de cele mai multe, numai pentru simpla informare,
pentru cunoaşterea unor aspecte de ordin practic şi a viziunii autorităţilor
locale asupra modului în care trebuie să gestioneze problemele comunităţii. Ori
ceea ce le lipseşte, în afara acurateţii limbajului şi a organizării unui
discurs unitar, este tocmai o cunoaştere adecvată a conceptelor şi noţiunilor
pe care le vehiculează şi o metodologie de integrare a elementelor analizate,
în acelaşi timp sistematica şi sistemică. Se gândeşte îngust, sectorial şi de
multe ori pădurea este imposibil de distins din cauza copacilor. De aceea,
diagnozele şi prognozele – chiar bazându-se date pe cantitative şi calitative
exacte – nu reuşesc să devină cu adevărat realiste şi utile, iar îndeplinirea
lor în orizonturile temporale preconizate se dovedeşte a fi, de cele mai multe
ori, un ideal irealizabil. Iar excepţiile sunt, din păcate, prea puţine...
R.: Pentru că aţi pomenit şi de acele disfuncţionalităţi, cum credeţi că s-ar
putea pune în aplicare la scara oraşelor băcăuane mult invocata dezvoltare
durabilă? Ce pârghii ar fi necesare pentru a vedea cu toţii schimbarea la faţă
nu a României (cum şi-o dorea Emil Cioran într-o carte memorabilă) ci măcar a
spaţiilor noastre citadine?
A.B.: Dezvoltarea durabila a devenit un concept foarte contestat peste tot în
lume pentru că este fie, pentru unii, doar un paradox sau chiar o utopie
(dezvoltarea, spun ei, este în sine nedurabilă pentru că presupune utilizarea
în exces a unor resurse, iar echilibrul dintre societate, economie şi mediu
este imposibil de atins), fie, pentru alţii, o umbrelă prea mare sub care se poate
ascunde orice. Se vorbeşte tot mai mult de înlocuirea cu un termen mai puţin
ambiţios: cel de rezilienţă, dar consider totuşi că s-au făcut de la nivel
global la scara locală numeroase progrese de ordin practic/aplicativ, în
ultimii 20 de ani, pentru putea abandona pur şi simplu acest concept. La
nivelul oraşelor, sisteme heterotrofe care fagocitează spaţiul din jur şi în
cazul cărora interacţiunile dintre elementele componente sunt atât de
complicate, dezvoltarea durabilă e cu atât mai greu de atins. La noi conceptul
de dezvoltare durabilă e doar acea umbrelă de care vă spuneam: vorbim despre
aceleaşi lucruri, documentele oficiale strategice arată bine, dar acţiunile
noastre sunt la fel de sectoriale şi fără o viziune clară asupra ansamblului şi
a mecanismelor lui de funcţionare. La nivel politic şi administrativ e poate
nevoie de ceea ce Mircea Eliade numea „gândire gordianică” în privinţa
organizării spaţiului urban, de o mutaţie profundă, de o altă perspectivă
asupra modului în care lucrurile sunt planificate şi înfăptuite. Dacă ne
referim la oraşele din judeţul Bacău consider că trebuie gândit din dublă
perspectiva: a echităţii spaţiale a sistemului de aşezări judeţean şi a unei
mai bune funcţionalităţi a entităţilor urbane individuale printr-un planning
adecvat. În primul caz dezechilibrul dintre Valea Trotuşului, intens urbanizată
(cel puţin dacă ne găndim că îi aparţin 6 dintre cele 8 oraşe băcăuane, chiar
dacă Dărmăneştii îşi merită cu greu acest statut), Valea Siretului
(monopolizată de reşedinţa de judeţ şi unde se simte nevoia unui centru
polarizator sudic – poate Răcăciuni sau Sascut, care au mai avut acestă
calitate) şi aria colinară ce aparţine Podişul Moldovei (unde oraşele lipsesc
cu desăvârşire şi unde se simte nevoia încurajării unor centre polarizatoare
ale unui spaţiu rural profund periferizat şi pauper). În privinţa
gestionării oraşelor, trebuie mai bine integrate într-o viziune coerentă
aspectele ce se referă la conectivitatea infrastructurii (transporturi publice
mai eficiente, drumuri mai bune, dar şi parcările subterane, vitale pentru
majoritatea oraşelor mari şi mijlocii de la noi), de reabilitarea clădirilor
valoroase, de construire în acord cu principiile minime ale urbanismului (sau
măcar ale esteticii elementare), de regândire a cartierelor ca unităţi
elementare ale identităţii urbane sau de imbunătăţirea calităţii, extinderea,
organizarea şi conectarea spaţiilor verzi urbane. Schimbarea nu poate veni
decât printr-o conlucrare mult mai eficientă între autorităţile locale (cu pârghiile
încă insuficient utilizate reprezentate de fondurile europene şi
guvernamentale), sectorul economic (tot mai mult lovit de actuala criză) şi
comunitatea locală (în condiţiile necesarei reînvieri a spiritului civic).
Coordonarea acţiunilor acestor actori, înlăturarea voluntarismelor
administrative preferenţiale, găsirea căilor de înlăturare a dificultăţilor
financiare în condţiile existenţei unei viziuni comune asupra viitorului urban
ne poate duce pe un drum mai apropiat de idealul durabilităţii. Soluţiile
”tehnice” sunt mai uşor de găsit şi implementat, dacă lucrurile sunt abordate
din această perspectivă .
R.: Geografii au posibilitatea de a-şi apropria spaţiile, locurile, supunându-le
diferitelor tipologii şi analize multicriteriale. Cercetările dumneavoastră de la Institutul de Geografie au şansa de a ieşi din
sfera ştiinţifică şi de a folosite pentru ceea ce au fost de fapt iniţiate:
organizarea şi amenajarea sustenabilă a spaţiului românesc, în sens larg? Aţi
perceput că aceste studii au fost şi vor fi utilizate la întreaga lor valoare
factorii politici şi administrativi, cei care au de fapt puterea de decizie?
A.B.: Din păcate, din experienţa proprie pot spune că aceste lucuri se întâmplă
mult prea puţin. Doar în cazul în care există proiecte clar conturate de
colaborare între autorităţi şi instituţii de cercetare sau universitare pentru
realizarea anumitor documente strategice conexiunea se crează (Facultatea de
Geografie şi Geologie din Iaşi a avut astfel de proiecte). Cercetarea
fundamentală, însă, este privită de prea mulţi ca un domeniu cu o prea mică
utilitate. Legătura dintre sfera cercetării şi cea a „producţiei”, a
administraţiei şi politicii este cu mult prea slabă. Factorii politici şi
administraţiile locale se cred deja cunoscători ai „situaţiunii” şi stâpânitori
ai adevărului absolut, astfel că studiile aprofundate nu reprezintă pentru
acestea decât o complicaţie inutilă.
R.: Sunteţi într-o continuă mobilitate pe traseul Bacău – Iaşi. Cum se
vede Bacăul de la Iaşi şi cum se vede Iaşul de la Bacău, din perspectiva dinamicilor,
structurilor şi fizionomiilor specific urbane?
A.B: Într-adevăr, parcurg aproape în fiecare săptămână drumul de la Bacău la Iaşi şi înapoi. Deşi comunismul a
nivelat în bună măsură mediul urban la noi, diferenţele dintre cele două oraşe
sunt totuşi evidente – şi asta nu în cartierele muncitoreşti cvasi-identice, ci
în aria centrală şi pericentrală. Bacăul, din nefericire, nu mai păstrază decăt
extrem de puţin (probabil sub 20%) din casele antebelice şi interbelice, în
timp ce vechiul centru a dispărut (aproape) total. Oraşul pare că a renunţat la
cenuşiul provincial de târg bacovian în urma unei sistematizări impersonale,
alienante şi care induce cu totul alte tonuri de gri. Iaşul, pe de altă parte,
mai are încă ceva din atmosfera „dulcelui târg”, are personalitate, la tot
pasul clădirile vechi readuc parfumul unor epoci demult apuse. Între oraşele
româneşti, el este un exemplu interesant, poate unic, de „rezistenţă prin
(istorie şi) cultură”. Dacă ne referim însă la situaţia social-economică de
după 1989, dintre cele două, Bacăul a părut până nu demult centrul mai dinamic
economic cu o populaţie mai bine adaptată noilor condiţii ale economiei de
piaţă – o dovadă fiind şi înmulţirea (exagerată) recentă a spaţiilor
comerciale, în special supermarketuri şi hypermarketuri. În primii 10-15 ani de la Revoluţie, Iaşul a părut, prin
comparaţie, mai stagnant, încremenit parcă în propriul tradiţionalism, suflul
de prospeţime fiindu-i menţinut de funcţia universitară. În cazul ambelor oraşe
evoluţiile recente oferă însă şi unele motive de optimism, dacă ne referim în
special la proiectele de reînnoire urbană prin investiţii în infrastructura
urbana, în ansambluri rezidenţiale sau multifuncţionale şi inclusiv în parcuri
tehnologice. E important însă de găsit echilibrul între vechi şi nou, astfel
încât restructurarea urbană să însemne nu distrugere a elementelor valoroase
ale trecutului pe care se bazează identitatea locală, ci valorizarea lor şi
dobândirea unei mai bune funcţionalităţi a sistemului constituit de oraş.
R: Revenind la Bacău, de ce
credeţi că ar avea nevoie pentru o altfel de morfologie urbană, care să-l
apropie de dezideratul unui oraş dinamic şi atractiv? Ce atuuri are? Ce
moşteniri ale trecutului pot fi reconfigurate?
A.B.: Dacă tot aminteaţi „Schimbarea la faţă a României”, pot şi eu afirma în
acelaşi spirit că nu pot iubi Bacăul decât simţind o perpetuă nemulţumire,
aproape de adversitate, faţă de fizionomia sa prezentă. Comunismul a reuşit
să-l transforme dintr-un targuşor care creştea organic şi spre care convergeau
energiile spaţiului rural înconjurător, care începuse să dezvolte servicii şi o
industrie remarcabilă şi care avea un farmec provincial indeniabil, într-o
aşezare urbană muncitorescă ternă, uniformă, dar excesiv de mult dezvoltată
axial, a cărei istorie abia se mai întrezăreşte dintre blocurile de beton. În
aceaşi notă, lăsând la o parte afectivitatea ce mă leaga de locurile natale, nu
pot să nu remarc, cu ochiul critic al geografului, că „moştenim” un oraş
dezechilibrat, cu hiatusuri structurale şi discontinuităţi funcţionale. Înca de
la mijlocul anilor 1970, N. Lupu şi Iulia Văcăraşu, doi geografi legaţi de
aceste meleaguri, observau pardoxul prin care în Bacău spaţiul este ineficient
utilizat, iar oraşul e mult prea extins pentru populaţia sa şi, în acelaşi
timp, există numerase arii sprapopulate. Astăzi se adaugă şi traficul
imposibil, la anumite ore, în ariile de convergenţă a axelor ce structurază
oraşul.
Pe de altă parte, comunismul a reuşit să schimbe în aşa
măsură faţa Bacăului, iar perioada ce i-a urmat a fost atât de nepăsătoare cu
patrimoniul cultural şi istoric, încât moştenirile de spre care vorbiţi s-au
împuţinat la modul extrem (să ne gandim la ce s-a întâmplat cu doar două
dintre simbolurile Bacăului: casa lui Vasile Alecsandri şi salcia lui Bacovia
din Parcul Trandafirilor). Cred de asemenea că e o utopie să vorbim azi de
reînvierea unui centru istoric al Bacăului. Iată o imagine pe care o consider
extrem de reprezentativă pentru ceea ce a devenit în prezent Bacaul astăzi: în
imediata apropiere a Casei memoriale ”George Bacovia” - o vilă opulentă ţine sa
ne amintească faptul că trăim o epocă în care moştenirea culturală păleşte în
faţa kitch-ului generalizat. E una dintre imaginile obscenităţii publice, după
expresia lui Andrei Pleşu, cu care suntem nevoiţi să trăim. Ca să închei totuşi
pe un ton optimist: avem încă în Bacău atuuri care pot fi valorificate şi pe
baza cărora se poata crea imaginea de marcă a oraşului. Observăm pe de o parte
că percepţia celor din exterior nu este chiar atât de rea. Se vorbeşte despre
un oraş curat şi bine organizat. Imaginea ce trebuie reconfigurată ţine
investiţia în modernizarea urbană şi de păstrarea, punctual, a patrimoniului
care ne-a rămas (de salutat iniţiativa mutării Bibliotecii Judeţene şi
renovarea uneia dintre puţinele clădiri valoroase din vechiul centru al
Bacăului). Avem investiţii recente (noua Bibliotecă Judeţeană şi Muzeul de
Ştiinţe ale Naturii, modernizarea centrului, parcul amenajat în apropierea
Catedralei Ortodoxe, catedrala însăşi care urmeaza a fi finalizată şi care este
cel mai impozant astfel de obiectiv din Moldova, pasajul Oituz etc.) şi
proiecte viitoare (Spitalul Municipal, sala polivalentă din cartierul CFR,
reamenajarea insulei de agrement etc.) care pot contribui la îmbunătăţirea
funcţionalităţii urbane şi a calităţii vieţii bacăuanilor, dar care ar trebui
gândite într-un cadru organic şi mai coerent, nu sectorial şi disparat, în
funcţie de interese particulare.
R: În final, ce aşteaptă Alexandru Bănică de la 2012, ţinând cont că suntem la
câteva zile doar de începutul unui nou …început?
A.B.: La început de an gândurile mele se îndreaptă, în primul rând, spre familia
mea alături de care îmi doresc sănătate şi mulţumire sufletească. În plan
profesional îmi doresc bune rezultate în activitatea ştiinţifică şi didactică,
eficienţă în munca de proiectare, dar şi să am capacitatea de a nu mă risipi în
prea multe direcţii. După teza de doctorat, la care ne-am referit, am
redescoperit bucuria de a te afla la început, ştiinţific vorbind, de a tatona
teme, idei şi abordări. Încerc să rămân concentrat pe problematica mediului
urban şi să valorific experienţa acumulată în studierea, sper eu, coerentă a
altor/celorlalte oraşe mici din România (esenţiale ca nuclee de dezvoltare a
spaţiului rural, dar aflate, cele mai multe, într-o criză profundă). Vreau, pe
de altă parte, ca, în cadrul unui proiect integrat şi aprofundat la care am
început să lucrez, de anul trecut, alături de colaboratorii mei, să contribuim,
pe cât va fi posibil, la coagularea unei viziuni fundamentate ştiinţific şi
echilibrate asupra dezvoltării viitoare a oraşului meu natal, Bacău.
R: Vă
mulţumesc pentru amabilitatea de a accepta acest interviu. Ca băcăuan, nu-mi
pot dori altceva decât ca cercetările şi proiectele dumneavoastră să prindă
viaţă aici, în Civitas Bacoviensis, spre a ne bucura de prefacerile urbanistice
pe care cu toţii le aşteptăm, dar pe care vremurile le tratează deocamdată,
atât de superficial…
INTERVIUL LUNII DECEMBRIE
Dragoş Dorneanu (Cedra Tour Bacău):
"Cunoaşterea ofertei turistice şi calitatea serviciilor reprezintă
avantajele noastre"
Inaugurăm de astăzi rubrica „Interviul
lunii”, o secţiune pe care o dorim
permanentizată şi prin care încercăm să prezentăm activitatea unor băcăuani
care au un cuvânt de spus în viaţa cetăţii, în diferite domenii de activitate:
cultură, educaţie, servicii, industrie ş.a. Persoane care încearcă să aducă
plus valoare şi care au reuşit deja să promoveze pozitiv imaginea oraşului
Bacău.
Astăzi un scurt interviu cu Dragoş Dorneanu (foto),patronul agenţiei de
turism "Cedra Tour" Bacău. O agenţie tânără, care activează din
anul 2009, dar care s-a făcut rapid remarcată prin dinamism. Are actualmente
patru angajaţi şi un capital în care sunt incluse multe planuri de viitor.
Alegerea făcută are la bază cel puţin câteva argumente: este o firmă 100%
băcăuană (făcând astfel notă discordantă cu piaţa de profil, dominată de
societăţi cu sediul în capitală şi filiale în majoritatea oraşelor mari), este
condusă de un profesionist cu studii în specialitate (lucru mai rar întâlnit
într-o ţară unde la agricultură şi turism se pricepe toată lumea) şi nu în
ultimul rând calitatea şi diversitatea serviciilor oferite.
Dragoş Dorneanu: În cadrul Facultăţii de Geografie am absolvit secţia
geografie – limbă franceză, profil pe care l-am ales tocmai pentru că să-mi
ofere o perspectivă a ceea ce turismul exploatează şi foloseşte din plin:
peisaje geografice, civilizaţie şi patrimonial cultural.
R: Credeţi că formaţia de geograf
v-a ajutat în viziunea dumneavoastră despre managementul unei agenţii de turism? Cum?
D.D.: Aşa cum am mentionat deja, cunoştinţele
mele de geografie m-au ajutat să identific şi să exploatez optim resursele
turistice existente. Ulterior am absolvit în cadrul C.N.E.P.T Bucureşti si un
curs postuniversitar de management al unei agentii de turism, curs care a avut
un rol major pentru mine, ajutându-mă foarte mult în managementul firmei.
R: Sunteţi
una din puţinele agenţii de turism din municipiu care este 100% băcăuană,
nefiind legată prin relaţii de subordonare cu Bucureştiul. Care ar fi
avantajele acestui statut?
D.D.: Flexibilitate ridicată şi cunoaşterea foarte bună a turiştilor băcăuani şi
a cerinţelor acestora.
R: Există şi dezavantaje?
D.D.: Da, de ordin finaciar şi logistic. Am reuşit însă să le depăşim.
R: Ce ne puteţi spune despre ofertele turistice pe care
le-aţi adus pe piaţă?
D.D.: Încercăm să oferim o gamă cât mai diversificată de produse turistice, la
fel ca majoritatea agentiilor de turism, dar principalul nostru avantaj constă
în calitatea serviciilor şi a cunoaşterii ofertei turistice.
R: Ce oferte tentante pregătiţi pentru perioada
imediat următoare?
D.D.: Ne pregătim deja pentru perioada de vară prin sejururile clasice, gen
litoral şi munte, circuite turistice precum şi o bogată ofertă pentru
excursii şcolare.
R: Care ar fi planurile de viitor ale tânărului manager Dragoş Dorneanu?
D.D.: Îmi doresc o reorientare a pieţei turistice către cunoaşterea României
în special de către generaţiile tinere şi ca atare încercam să oferim elevilor
şi studenţilor tarife şi condiţii optime, tocmai pentru că aş vrea să arăt că
şi ţara noastră are atatea şi atâtea locuri frumoase şi pline de tradiţie,
cultură şi istorie. Iar băcăuanii merită să cunoască şi să aleagă în cunoştinţă
de cauză.
R: Vă mulţumesc pentru interviu şi vă urez mult succes în proiectele
dumneavoastră de viitor!
degeaba
RăspundețiȘtergere