Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

Se afișează postările cu eticheta Slănic Moldova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Slănic Moldova. Afișați toate postările

sâmbătă, aprilie 11, 2015

"Recunoaşte Bacăul!" Povestea merge mai departe

Să ai parte de o excursie gratuită, prin care să-ţi apropii frumuseţile judeţului, într-o zi de nesperată primăvară…
Să ai parte de surprize frumoase, desprinse parcă dintr-un voiaj la  business class…
Să ai parte de o atmosferă plină de veselie, care să te ducă deja cu gândul la marile vacanţe…
Să rămâi cu multe amintiri de spus la prieteni, până la anul, atunci când, într-o frumoasă nebunie de două zile, istoria se va repeta…
    Nu, nu este vorba de serviciile vreunei companii multinaţionale cu un buget de câteva ori mai mare decât PIB-ul României. Este doar o mică dar sufletistă agenţie de turism, care a arătat că se poate şi altfel. „Recunoaşte Bacăul!” nu a avut nevoie de fonduri europene, de licitaţii, de documentaţii stufoase pentru a demonstra că ţinuturile noastre merită cunoscute şi promovate.
Mai întâi a fost o idee. De ieri a devenit deja poveste. Una frumoasă, după cum v-au povestit deja cei 40 de elevi.
   Cedra Tour. Povestea merge mai departe. Cu arome de covrigi calzi şi ghimbir.





sâmbătă, martie 21, 2015

Bacăul turistic

       Am fost în trecere pe la Târgul Regional de Turism "Vacanţa". Să fi fost prea dimineaţă pentru această primă zi deschisă publicului, căci am avut impresia că anul acesta interesul a fost mai scăzut, comparativ cu 2014. M-a bucurat însă prezenţa mult mai percutantă a actorilor locali din domeniul turismului, care par a înţelege în sfârşit vechea zicală cu reclama şi sufletul comerţului. Nu pot trece cu vederea şi câteva interesante broşuri de promovare a patrimoniului turistic băcăuan, care au fost lansate cu prilejul acestui eveniment: „Staţiunile băcăuane, oaze de sănătate şi relaxare pentru toate anotimpurile. Slănic-Moldova şi Târgu-Ocna, staţiuni turistice de interes naţional” şi „Pârtia de schi Nemira Slănic-Moldova”, editate de Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont, în colaborare cu specialişti recunoscuţi (prof. Corneliu Stoica, Romulus Dan Busnea, Gheorghe Coşa ş.a.). Acelaşi fapt pozitiv al abordării interdisciplinare l-am putut remarca şi în alte două lucrări care au completat fondul de promovare al  judeţului Bacău: „Satul băcăuan, ca valoare culturală” şi „Identitate europeană prin muzee săteşti”. Încet dar sigur, Bacăul începe să demonstreze că are obiective de interes naţional şi că nu este doar o zonă de tranzit spre clasicele destinaţii turistice din vecinătate.
        Excelentă ideea de a readuce în atenţia marelul public legenda Nemirei, care s-ar putea constitui într-un punct de plecare viabil pentru noi faţete tematice ale promovării Perlei Moldovei. Vă las însă să descoperiţi singuri tulburătoarea poveste a unui tărâm al frumuseţii, „născut din suferinţă şi iubire”…
Ecouri de la acest eveniment - aici

marți, februarie 24, 2015

Pârtia de schi "Nemira" din Slănic-Moldova: viitorul sună bine

    1414 metri lungime, 38 metri lăţime medie, 240 m diferenţă de nivel şi o pantă medie de 17%. Acestea sunt caracteristicile principale ale pârtiei de schi "Nemira" din Slănic-Moldova, deschisă publicului în acestă iarnă. Pentru iubitorii acestui minunat sport, care nu au reuşit încă să ajungă pe pârtie, avem un material video de la faţa locului – click AICI. Impresia unui simplu admirator: jos pălăria pentru această investiţie! 

marți, noiembrie 25, 2014

Pârtia din Slănic-Moldova ne aşteaptă!

   Ultimele revizii şi probe finale la instalațiile de telescaun, de zăpadă artificială și nocturnă. Verificarea ultimelor detalii tehnice şi organizatorice. Toată lumea este gata pentru deschiderea sezonului de schi în staţiunea Slănic-Moldova. Până la sosirea zăpezii, Pârtia Nemira ne aşteaptă cu un proaspăt site dedicat, www.partianemira.ro (foto).

duminică, mai 25, 2014

Prin Munţii Nemira

O incursiune plină de farmec în Munţii Nemira, prin documentarul disponibil AICI

miercuri, mai 21, 2014

Slănicul în haine noi

O altfel de alee în parcul izvoarelor minerale din Slănic-Moldova. Aşa parcă mai merge!
Foto: Adrian Măcincă

joi, ianuarie 09, 2014

Slănic-Moldova: perspective aeriene

După încălzirea de la Bacău, drona a ajuns şi pe la băi. Merită să vizitaţi staţiunea cu o perspectivă aeriană inedită. Video aici.

sâmbătă, decembrie 14, 2013

Cazinoul din Slănic-Moldova rămâne în bătaia vântului

     Cazinoul aparţine SC Perla Moldovei SA, care este executată silit de către SC Flora SA pentru o datorie restantă, iar licitaţia de vânzare se face prin intermediul unui executor judecătoresc din Bacău, potrivit economica.net. Imobilul este grevat de sarcini în favoarea SC Rafo SA, precum şi de un drept de ipotecă în favoarea Administraţiei Finanţelor Publice Slănic Moldova. Potrivit legii pentru protejarea monumentelor istorice, clădirile având acest statut, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi vândute doar în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune de către Ministerul Culturii ori unităţile teritorial-administrative.
       Ministerul Culturii a refuzat să îşi exercite dreptul de preemţiune şi l-a transferat autorităţilor locale. La rândul său, Consiliul Judeţean a refuzat, de asemenea, să cumpere imobilul, printr-un vot negativ dat în unanimitate de consilierii judeţeni la ultima lor şedinţă, din 29 noiembrie, vicepreşedintele Ionel Floroiu explicând, atunci, că “nu sunt bani pentru o asemenea achiziţie”. În cazul în care Consiliul Judeţean ar fi cumpărat Cazinoul, suma de plată ar fi fost de 1.410.750 lei fără TVA, ori 1.749.330 cu TVA (circa 400.000 euro).
    Cazinoul din Slănic-Moldova a fost ridicat în anii 1892-1894, în stilul “Art Nouveau” după planurile cunoscutului arhitect George Sterian, devenind “inima” staţiunii. Din 1948 în imobil funcţionează Casa de Cultură, dar, de-a lungul anilor, în spaţiile Cazinoului, ce beneficiază de o sală de spectacole, au mai fost deschise biblioteca orăşenească, precum şi unităţi de servicii publice. Cazinoul are o suprafaţă construită de 1.847 mp şi a făcut obiectul a numeroase licitaţii în ultimii ani, rămase fără rezultat, deşi clădirea a fost reabilitată total în anii 1994 -1995.

marți, decembrie 10, 2013

Judeţul Bacău are un serviciu pentru promovarea turismului

       De la un mic Centru de Informare Turistică, care a funcţionat vremelnic la parterul Hotelului "Moldova", ascuns de ochii publicului şi despre care nu am mai auzit nimic de ani buni, o veste îmbucurătoare vine dinspre Consiliul Judeţean: Bacăul are de acum un serviciu pentru promovarea turismului autohton şi coordonarea activităţii de Salvamont, cu toate ingredientele pentru un demaraj în forţă: obiect de activitate, atribuţii, organigramă ş.a.m.d. La conducerea serviciului a fost numit - în urma concursului recent susţinut -  ing. Romil Botezatu (foto). La început de drum nu putem decât sâ-i urăm mult succes în viitoarele acţiuni de promovare a plaiurilor băcăuane!

duminică, iulie 28, 2013

Frumuseţi băcăuane în "125 de locuri pentru care iubim România"

   „Slănic Moldova şi Târgu Ocna, două oraşe care par desprinse definitiv din agitaţia citadină. Două oraşe atipice, unde nu zăreşti nici tramvai, nici troleu. Sunt două localităţi în care, dacă ai ajuns ca turist, ai senzaţia că timpul s-a oprit. Adevărul vă prezintă, în cadrul celei mai frumoase campanii ”Adevărul” - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, un reportaj din Bacău.” Continuarea aici.

joi, februarie 28, 2013

Caraffa de Slănic-Moldova


   Unul din ingredientele importante ale unui sejur reuşit, indiferent de durată, este locul de cazare. Deşi multă lume merge acum pe ideea „cât mai ieftin, important este să ai unde să pui capul”, la destinaţie ponderea celor care strâmbă din nas este semnificativă, uitând că nu au plecat la drum spre un hotel de cinci stele. Cum în turismul românesc relaţia preţ – calitate are valenţe mai mult decât bulversante, a reuşi să împaci ambele variabile reprezintă un obiectiv nu prea lesne de atins. Iată de ce merită amintită o locaţie mai mult decât agreabilă în staţiunea Slănic-Moldova: pensiunea "Caraffa". Relativ nouă ca denumire, afacerea din domeniul turistic are toate şansele să aibă parte de un succes durabil, printr-un management eficient, promovare creativă şi  - ce este foarte important – o gestionare exemplară a serviciilor oferite turiştilor. Rar mi-a fost să văd asemenea administratori gospodari, de o amabilitate şi jovialitate total atipică faţă de ceea ce am trăit de multe ori cu toţii, în diverse alte ocazii. Jos pălăria pentru asemenea rare calităţi! Nu are rost să vorbesc aici şi acum despre tarife şi facilităţi. Cei interesaţi le pot vedea pe site-urile specializate sau chiar la faţa locului, într-o perlă a Moldovei pe care ne-o dorim cât mai repede ieşită din somnolenţa nemeritată…

luni, februarie 25, 2013

luni, februarie 18, 2013

Unde se încadrează Slănic-Moldova în turismul balneoclimateric?

Sursa: Strategia de dezvoltare a oraşului Slănic-Moldova 2010-2020

miercuri, februarie 13, 2013

marți, octombrie 16, 2012

Cea mai frumoasă staţiune balneară din ţară...

„Tot în acest judeţ se află cea mai frumoasă staţiune balneară din ţară, Slănic (Moldova), proprietatea Epitropiei Sf. Spiridon Iaşi, renumită pentru admirabilele sale poziţiuni şi excelentele izvoare minerale, având instalaţiuni cari rivalizează cu staţiuni similare din străinătate” ( Anuarul „SOCEC”, Bucureşti, 1912).
Slănic - Moldova, cărţi poştale ilustrate circulate în perioada 1913-1915
Slănic-Moldova în primul deceniu al regimului comunist
(cărţi poştale circulate în perioada 1952-1957)

luni, septembrie 17, 2012

Slănicul a rămas fără baza de tratament

   Aminteam prin luna august că staţiunea Slănic-Moldova a rămas şi fără sanatoriul balnear. Inevitabilul s-a produs şi fizic, baza de tratament fiind recent rasă de pe faţa pământului. S-a mai dus o filă de istorie. Nu cred că s-a rupt singură...Detalii aici.

joi, septembrie 06, 2012

Simpozion internaţional de geografie la Slănic-Moldova


   În statiunea de la poalele Nemirei, a avut loc in perioada 3-5 septembrie, Simpozionul Stiintific Romano-Turc, aflat la cea de a VIII-a editie. Rezultat al unei cooperari intre Facultatea de Geografie a Universitatii Bucuresti, Institutul de Geografie al Academiei Romane si Universitatea Dokuz Eylül-Izmir (Turcia), ce dateaza inca din anul 1997, prezentarile stiintifice si aplicatiile practice din acest an au avut ca tema “Schimbari de mediu actuale in Romania si Turcia”. La simpozionul de la Slanic Moldova au participat cadre didactice si cercetatori de la Facultatea de Geografie a Universitatii Bucuresti si Institutul de Geografie al Academiei Romane, precum si de la Dokuz Eylül University, Mehmet Akif Ersoy University-Burdur, Inönü University-Malatya, Balikesir University (Turcia). Lucrarile prezentate in cadrul reuniunii de la Slanic Moldova, s-au concentrat asupra unor probleme de actualitate ce vizeaza mediul si societatea in cele doua tari: riscuri geomorfologice actuale, utilizarea terenurilor, relatia dintre mediul natural si activitatea umana in conditiile schimbarilor climatice, dezvoltarea activitatilor turistice, depopularea si imbatrinirea demografica in zonele rurale, disfunctionalitati in organizarea si planificarea urbana, reforma sistemului sanitar etc.  Articolul complet pe Ziarul de Bacău
Sursa text: Ziarul de Bacău

marți, august 21, 2012

duminică, august 19, 2012

Slănic-Moldova rămâne (şi) fără sanatoriul balnear


   Ministerul Sanatatii a publicat, pe site-ul propriu, proiectul de Hotarire de Guvern privind desfiintarea Sanatoriului Balnear Slanic Moldova din judetul Bacau din subordinea Ministerului. Potrivit actului normativ, unitatea sanitara se va reorganiza ca structura fără personalitate juridică în cadrul Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie Bucureşti.
 Odata cu desfiintarea Sanatoriului si reorganizarea lui, personalul de specialitate medico-sanitar, auxiliar sanitar precum si personalul tehnic-economic -administrativ si de intretinere va fi preluat automat de catre Institut. De asemenea, prevede proiectul de hotarire, Institutul va prelua patrimoniul Sanatorului Slanic Moldova, stabilit in conditiile legii, prin protocol de predare – preluare incheiat in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a actului normativ.
  Proiectul de hotarire se afla in dezbatere publica pina pe data de 23 august, el putind fi consultat pe site-ul Ministerului Sanatatii, www.ms.ro, capitolul “Legislatie”, subcapitolul “Tranparenta decizionala”. 
Sursa articolului: Ziarul de Bacău

sâmbătă, august 18, 2012