Astrele au făcut ca, nu
cu mult înainte de declararea pandemiei impusă de acest netrebnic virus, să fiu
în două spaţii de cazare total diferite atât ca localizare, cât şi ca ofertă
turistică. Să încep mai întâi cu primul.
Un mare hotel de patru stele dintr-un mare oraş. Kilometrul 0, într-o
piaţă istorică. Făcusem rezervarea pe ideea: „Hai să vedem şi noi cum este”.
Apartament de lux, preţ pe măsură. Totul era sclipitor încă din holul de la
recepţie: patru zâmbete lucrate american
style, calculatoare care prelucrau instantaneu orice solicitare sau
procedură, vreo cinci limbi vorbite în jur, furnicar de turişti şi bagaje
într-un du-te-vino ameţitor. Apartamentul era format din două camere şi două
băi. Totul degaja miros de curăţenie, bun gust, irizaţii de lux. Scrisoarea de
bun-venit, (personalizată pe numele meu!) aşezată discret pe un mic birou de
lucru şi cubuleţul de ciocolată fină de pe pernele călcate impecabil m-au lăsat
mască pe moment, dându-mi impresia unui client de top într-un Burj Khalifa
autohton...Restaurantul sofisticat, în care am luat o cină franţuzească şi
micul dejun (inclus în preţ, spre norocul portofelului personal) cu n feluri de
mâncare într-o diversitate năucitoare, au completat un sejur care nu avea să
fie uitat prea curând...Da, grand hotel...
Acum a doua experienţă, nu
foarte departe de tumultul citadin - la munte, în inima apelor minerale de la
Slănic-Moldova: complexul La Kuburi,
despre care sunt convins că aţi auzit, chiar dacă nu a trecut mult timp de la
deschidere. Nu am să-i fac o prezentare turistică, informaţii, fotografii şi
impresii de foarte bună calitate veţi găsi aici, pe site, şi în secţiunea de blog.
Altceva cred că mai important acum, la două luni de izolare, în care modul de
viaţă ne-a fost dat peste cap. Privind retrospectiv, să ştiţi că nu mi s-a
făcut dor de acel aer de grand hotel, cu piscina, restaurantul şi apartamentul
lui de lux, dar fără balcon... Mi s-a făcut dor de Kub-ul 35. Nu pentru utilitatea şi funcţionalitatea pe care o veţi
descoperi şi voi, sper, după ce va trece starea de urgenţă. Ci pentru mirosul
de lemn proaspăt. Pentru munţii care te înconjoară din toate părţile şi te lasă
să îţi umpli plămânii cu aerosoli de pădure. Pentru lungile şi plăcutele drumeţii
care ţi se deschid chiar din uşă. Pentru grătarul din dotare, care poate bate
acum orice all inclusive. Pentru
plita electrică care te trimite în fiecare dimineaţă pe terasă, cu o cafea
aburindă, să admiri freamătul naturii. Pentru versantul domol din spatele tău,
care îţi prăvăleşte verde în vene. Pentru foişorul care te îmbie la lectură.
Pentru liniştea de început de univers. Pentru tirbuşonul îmbietor – facilitate negăsită la
niciun hotel sau pensiune, dotare fantastic de importantă la o anumită oră J -, pentru cochetul living cu chicinetă, unde mi-aş putea duce zilele fără
probleme într-un nou vârf de pandemie, Doamne-fereşte... Pentru senzaţia de
libertate, de pasăre ieşită dintr-o colivie, fie ea şi aurită. Pentru...dar hai
să nu vă spun totul...
Trăim vremuri care vor
schimba cu certitudine lumea în care trăim. Se va schimba cu siguranţă şi
practica turismului. Coloşii hotelieri vor deveni precum dinozaurii. Turismul de
explorare şi turismul solitar vor înlocui formele de masă existente până acum. Personal
cred că nu este deloc rea această evoluţie, dacă vrem să înţelegem că trebuie
să ne adaptăm şi să fim altfel. Haideţi
să incercăm un exerciţiu de imaginaţie, după modelul madlenei proustiene din
celebrul roman „În căutarea timpului pierdut”. Înlocuim însă prăjiturile cu
amintirile noastre digitale din trecutele experienţe turistice, stocate pe
atâtea hard-uri, telefoane inteligente sau facilităţi cloud. Ce credeţi, în
viitor vor mai fi multe madlene aromate cu lux all inclusive, liftieră, piscină
cu hidromasaj, check-in în terminale aglomerate sau băi cu duşuri emoţionale
aromatizate chimic,
care să merite stocarea? Eu cred că nu. Distanţarea
socio-turistică ne va aduce madlene care să ne încânte în primul rând sufletul.
Asta doar dacă am înţeles ceva din această perioadă. Eu unul mă încarc acum,
între patru pereţi de beton urban, nu cu amintirile de la diverse resorturi cu
multe stele hoteliere, ci cu amintiri în care natura pulsează. Iar Kuburile de
la Slănic-Moldova au, din acest punct de vedere, un mare, mare atu. Abia aştept
să le redescopăr, şi, de ce nu, să bem împreună, legal (pentru că spaţiul
dintre Kuburi ne permite) un pahar pe vin în liniştea unei seri de vară...
Vă salută din carantină,
Doru
