Viitorul

Incompatibilitate urbana

    "Un oras poate fi prietenos cu oamenii sau cu masinile, dar nu poate fi prietenos cu ambele categorii" (Enrique Penalosa). Imaginea alaturata, surprinsa aseara pe o strada din nordul orasului, este reprezentativa si din pacate tot mai des intalnita in Bacau...

E un domn Bacovia din târgul acesta...

"E un domn Bacovia din târgul acesta
descumpănit
care vine şi pleacă tot timpul
şi n-a mai murit"

(Dan Petruşcă, Vremuri în amestec, în Oarecum anacronic, Editura Limes, 2018)

Noaptea muzeelor 2018

O noapte în care oraşul se animă...

"Oarecum anacronic"

      O seară memorabilă la Teatrul „George Bacovia”, prilejuită de lansarea volumului „Oarecum anacronic”. Alături de poetul Dan Petruşcă, inegalabila Nora Iuga, prof. univ. Constantin Dram şi amfitrionul Adrian Jicu ne-au adus aminte de frumuseţea poeziei. Desfătare pentru suflet, bucurie pentru cei prezenţi, care au primit în final o declaraţie de dragoste: „Vă iubesc pentru că nu am altceva mai bun de făcut”...

"Că am găsit iarăşi poezia moartă pe stradă

nu-i de mirare

când îmi apare astfel

e îmbrăcată cu aceeaşi rochie de mătase

viu înflorată şi căzută într-o poziţie

cam teatrală

de fiecare dată o iau în braţe

şi o duc acasă la mine"

(Dan Petruşcă – O mireasă inevitabilă, în volumul "Oarecum anacronic", Editura "Limes", 2018)

Vezi şi: Îngeri şi barbari în Bacău
Eveniment cultural: Dan Petruşcă ne aduce "Semne din cărţi"
Simpozionul Naţional de Estetică

Noi avem dreptul de a transforma oraşul!

„Cine are dreptul de a transforma oraşul? Filosoful francez Henri Lefebvre a oferit la un moment dat un răspuns simplu. Acest drept nu este ceva care poate fi lăsat moştenire de către stat. Nu este o întâmplare determinată de etnie, naţionalitate sau stat. Este câştigat prin actul de a locui. Dacă îţi duci existenţa într-un peisaj comun urban, ai un drept natural de a participa la trasarea viitorului său. Lefebvre a inventat un nou nume pentru formatorul său de oraş cu drepturi naturale, care era deopotrivă cetăţean şi locuitor al oraşului: citadin. (...) Suntem toţi citadini. Suntem toţi, prin însăşi geografia vieţilor noastre, administratori şi proprietari ai oraşului. Cei care realizează acest lucru pretind o putere considerabilă.

Am învăţat acest lucru de la oameni care au încetat să mai aştepte primarii, proiectanţii sau inginerii să le refacă străzile sau cartierele. Unii dintre aceştia, precum vecinii care şi-au dărâmat gardurile de pe strada N din Davis, doresc conturarea unei comunităţi care are mai mult sens pentru ei decât cea pe care le-au servit-o proiectanţii. Unii sunt mânaţi de dorinţa de a reclama un simţ aproape intangibil al apartenenţei. Alţii vor locuri mai sigure pentru copiii lor. Unii încearcă să salveze planeta. Unii vor mai multă libertate de a trăi şi a se mişca cum doresc.Cu toţii dovedesc că revoluţia oraşului fericit poate începe chiar de la uşa de intrare şi că fiecare dintre noi are puterea de a modifica propriul oraş. Unii dintre ei descoperă că schimbăndu-şi oraşele, se schimbă şi ei.” (Charles Montgomery – Oraşul fericit,  Igloo Media, Bucureşti, 2017)

Un pic de matematică în Parcul "Cancicov"

    Se dă un număr din mulţimea numerelor (i)reale. De preferinţă cât mai mare. 34. Sau 26. Se cere echivalarea acestui număr de chioşcuri şi tarabe într-o mulţime de numere naturale care poate schimba faţa Parcului „Cancicov”. O mulţime de activităţi necesare şi prioritare care au în vedere nu aspectul pecuniar (un municipiu reşedinţă de judeţ, oraş de importanţă naţională, nu trăieşte din câteva taxe luate de la tarabagii...), ci aspectul estetic, funcţional, urbanistic,  durabil, al imaginii de marcă care lasă în urmă un sentiment al împlinirii edilitare. Încep eu, dumneavoastră mă ajutaţi: curăţenie, iluminat, gospodărire, ciori, toaletare, alei, mobilier urban, coşuri de gunoi, lăcuşor, scrâncioburi, fântâni arteziene, cişmele, paznic, revitalizare floristică, estetică, plantări, gazon, intrări, ronduri, statui...
    Observaţie: imaginea alăturată este un simplu şi incomplet exemplu de modelare a spaţiului într-un program de editare foto. A nu se confunda cu realitatea...
    Pe aceeaşi temă: Doar împreună mai putem salva Parcul Cancicov! şi Vineri, Parcul Cancicov se poate transforma...

Pilula de urbanism (10): Românul şi spaţiul public

“Am crescut cu interdicții și cu reguli fixe legate de spațiul public, dintre care poate cea mai stupidă dintre toate a rămas faimoasa „Nu călcați iarba!“. Din nou am avut un șoc cînd am văzut pentru prima oară în străinătate, prin anii 2000, oameni care profită de fiecare petec citadin de iarbă nu doar ca să-l calce, dar ca să se întindă pe el, să se relaxeze, să încropească cîte un picnic (și cu bere, desigur, sau cu cîte o sticlă de vin). La noi, spațiul public, în loc să ne aparțină – pentru că noi sîntem în fond cei care locuim orașele, nu autoritatea, nu legile – e un spațiu încă ostil. Nu prea ne vine să facem nimic acolo, de multe ori doar îl traversăm grăbiți, în drum spre casele noastre, unde nu mai există nici o interdicție, noi sîntem cei care facem regulile. Ne refugiem în spații private, pe terase și în baruri, care rămîn clasicele locuri pentru șuete și petreceri. Ne refugiem și în parcuri, vara, multe arată precum curțile unor sanatorii, au ceva de cură de recuperare, cu oamenii care lîncezesc pe bănci, nu se întîmplă nimic acolo. Nu simțim strada ca pe un spațiu viu, ca pe un spectacol, o iubim doar cînd toată lumea pleacă prin vacanțe și, în sfîrșit, e pustie. Nu ne-a învățat nimeni cum să ne „folosim“ orașul ca să ne fie bine și de multe ori nici n-avem voie s-o facem. Mă gîndesc că interdicțiile astea mărunte nu au nici o legătură, de fapt, cu normalitatea. Doar le-am moștenit și le ducem mai departe, în vreme ce în alte părți ale lumii, mai civilizate, orice poate deveni „normal“ atîta timp cît se păstrează în limitele bunului-simț, iar regulile se impun de la sine. Da, oamenii consumă alcool pe stradă și în parcuri, dar își duc gunoaiele la coș din principiu și nu pentru că le e frică de vreo lege.

Am trecut din nou prin părculețul din spatele blocurilor, în duminica de Florii – era o hărmălaie de nedescris, o petrecere ad-hoc între vecini. Părinți și copii, bone și bunici. Unii încropiseră „tradiționalul“ grătar cu mici, alții beau bere cu navetele, cei mai mulți ronțăiau semințe, „legea patrușpatru“ nu se vedea pe nicăieri. Nu știm cum să ne împrietenim în mod decent cu spațiul public, însă uneori, de „sărbătorile legale“, îl ocupăm în mod abuziv și ne doare la bască.”

(Adina Popescu – “Legea patruşpatru“ şi spaţiul public, Dilema veche nr. 737, 5-11 aprilie 2018)

Hristos a Înviat!

Slow living

Staţie de autobuz la oră de trafic încărcat. Un du-te-vino nervos, cu priviri aruncate pieziş. La câţiva paşi, o mogâldeaţă nemiscată frapează un ochi iscoditor. Imaginea unei scoici la colţ de promontoriu bătut de valuri. Nefirească nemişcare. Poate doar sacul de urzici culese de dimineaţă să fie mai mobil. Pare a fi invizibilă. Acel du-te-vino curge în continuare la vale sau se revarsă inutil spre amonte, ignorând-o.  O mână se apropie, cu o pâine şi un strudel cumpărat ad-hoc: „Să fie de sufletul celor adormiţi!”. Şi atunci, minune: un chip brăzdat se ridică din broboadă, făcând loc unor ochi luminoşi, de o limpezime extraordinară. Cu o blândeţe duhovnicească şopteşte: „Vă mulţumesc mult”. Apoi capul coboară, precum valvele cochiliei. Soseşte autobuzul. Un nou du-te-vino se revarsă...