Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

luni, august 27, 2018

Trecător prin judeţ (30): Cascada Buciaş


       Cea mai frumoasă cascadă din judeţ, inspirat surprinsă acum câteva zile de fotograful băcăuan Ovidiu Şova. Superba căderea de apă de cca 15 m înălţime s-a format pe pârâul omonim, afluent al Caşinului, fiind accesibilă din satul Scutaru (comuna Mănăstirea Caşin). Obiectivul face parte din rezervaţia naturală Buciaş, arie protejată  începând cu anul 2004 pe o suprafaţă de 471 ha.





vineri, august 24, 2018

Film mai aproape...de suflet


   Cu George Bacovia şi Lucian Pintilie, sau cand o mână de tineri deosebiţi înclină balanța spre o seară de vară de neuitat...

Felicitari!
   Detalii aici

miercuri, august 22, 2018

Geamătul codrului

    Un titlu de ziar mai mult decât elocvent. Un număr costa 10 bani, abonamentul pe un an ajungând la 10 lei. Directorul publicaţiei a fost Mihai Anania. Păcat că ziarul se va pierde în negura timpului, la fel ca şi fiorul care i-a dat naştere...
Foto: Biblioteca Academiei Române

Spre toamnă


“Sunt vremuri tăcute
ne ducem traiul încet
să nu deranjăm vecinul de dedesubt
Tastăm mai mult decât vorbim.
E mai ieftin așa
putem face orice
dar nicio libertate
nu ne cruță de amintiri
nu ne scutește de vise.
Renovăm secundele și
ne mutăm în cuiburi de fier.
Sunt vremuri stinghere
cade iar toamna
ca umbra din noi.”

Atena Ivanovici – De toamnă

Copilărie în parc

Când un copil devine nostagic...

sâmbătă, august 18, 2018

Ce ar fi fost dacă...

     Au dispărut deşeurile "istorice". Ar fi fost prea frumos ca locul lor să fie luat de spaţiu verde, continuare firească a Parcului Catedralei şi încadrare peisagistică valorizantă pentru impozantul lăcaşul de cult. Vom avea - se pare - locuri de parcare, după cum putem observa în documentul postat de edili (click aici pentru vizualizare şi descărcare în format pdf). Pentru că lucrurile par a fi bătute în cuie, nu cred că are rost să mai aduc argumente pro şi contra, să filozofez despre ceea ce înseamnă oraşul durabil şi prietenos, despre calitatea locuirii urbane, despre mediu, despre exemple de succes înregistrare de alte oraşe, de bibliografii ştiinţifice, despre...Scurt pe doi: malpraxis urbanistic.
     De-a lungul devenirii sale, Bacăul a avut parte de numeroase jumătăţi de măsură şi de nefericite greşeli urbanistice. Ar mai conta una în plus?
                                                                       Foto: 15 martie 2018

Foto: 16 august 2018

Propunere obiectiv "Construire parcare şi amenajare Parcul Catedralei, municipiul Bacău" (sursa: municipiulbacau.ro)


joi, august 16, 2018

Ucigaşul tăcut din Parcul "Cancicov"


Printre atâtea crize politice, economice şi sociale care se abat pe capul românului de ani şi ani, mărunţişurile cotidiene devin aproape invizibile. Până într-o zi, când faci ochii mari şi te întrebi cum de s-a ajuns în asemenea situaţie…Un bun exemplu vine din Parcul "Cancicov", unde de vreo trei ani, molia minieră a castanului porcesc (Cameraria ohridella) face ravagii. Acum practic nu mai există castan neafectat, după cum puteţi observa cel mai bine în sectorul dintre Muzeul de Ştiinţele Naturii, Aleea Parcului şi strada Constantin Ene. Combaterea dăunătorului este dificilă, dar nu imposibilă, după cum puteţi descoperi în articolul dedicat acestului fenomen înregistrat de câţiva ani şi în Iaşi. Suntem însă prea cuprinşi de febra marilor probleme pentru a ne mai concentra atenţia asupra unor banali copaci. Evident, oricând nodul gordian poate fi tăiat rapid de nemiloasă drujbă, nu-i aşa?








duminică, august 12, 2018

Alveolă

    O gară aglomerată într-un moment de vârf al zilei. Flux continuu de oameni şi zgomote. Nervozitate şi căldură, căldură şi nervozitate. Ca prin minune, cineva/ceva face notă discordantă...
   Îi admir pe cei care reuşesc să se detaşeze de timp(uri) şi spaţiu...



Gara

Când gândurile o iau cu mult înaintea plecării unui tren din gară...

marți, iulie 31, 2018

Accesoriul verii 2018: umbrela

     Prima lună de vară ne-a adus precipitaţii de două ori mai abundente decât valorile medii (click aici). Iată că şi iulie nu s-a lăsat mai prejos. Lăsând deoparte această ultimă zi, vorbim de 133 l/mp (v. harta alăturată, sursa: Ursuţa Paul), cantitate adunată în 18 zile în care a plouat, a tot plouat...O aritmetică simplă ne arată că cele două luni au însumat aproape 60% din cantitatea medie anuală de precitaţii...