Participă!

vineri, decembrie 08, 2023

Primele acorduri muzicale din Bacăul interbelic

 

Dacă în provincie, mişcarea culturală se poate manifesta în multe centre deasupra nivelului acceptabilului datorită energiei celor entuziaşti, mişcarea muzicală care desigur că face parte integrantă dintr’o activitate culturală, se poate manifesa cu mai mulă greutate din cauza lipsei de executanţi şi în special din cauza lipsei de atmosferă favorabilă muzicei.

Lipsa unei serioase mişcări muzicale a fost resimţită multă vreme în oraşul nostru, indiscutabil că se găseau întotdeauna elemente valoroase care să poată face faţă onorabil tuturor exigenţelor şi la Bacău, lipsea doar animatorul care să strângă într’un mănunchiu unitar pe toţi executanţii şi să formeze un ansamblu care prin activitatea sa să stimuleze gustul pentru frumos şi să înceapă o activitate mai durabilă.

Acest deziderat a fost înţeles de către d. dr. Vasile Crăciunescu care fiind un bun cunoscător al muzicei şi un om dotat cu o voinţă creatoare a reuşit să înjghebeze un admirabil ansamblu de muzică de cameră în jurul căruia se va desfăşura o frumoasă activitate muzicală. D-sa a fost secondat din primul moment cu multă însufleţire de către d-nii prof. Klug, prof. Avram, Stolz şi Locotenent G. Munteanu.

Conducătorilor ateneului Vasile Alecsandri în frunte cu d-nii Gr. Urziceanu, avocat N. Ţintă, prof. Cârlănescu, avocat Laiu Grecu, Paraschivescu-Amaru Ie revine meri. tul că au ştiut să atragă în sfera de activitate a ateneului acest ansamblu de muzică de cameră, graţie căruia va putea în viitor să desfăşoare paralel cu frumoasa sa activitate culturală şi o activitate muzicală atât de necesară oraşului nostru.

Foto: Palatul Ateneului - sursa: Bacău - Addenda monografiilorcu un fascinant istoric al acestei clădiri mistuite ulterior de flăcări...

PRIMA AUDIŢIE MUZICALĂ

Prima audiţie muzicală - din ciclul anunţat - a avut loc Sâmbătă 5 Mai în sala Ateneului Comunal. Programul manifestărei muzicale a fost o minunată îmbinare de piese muzicale de înaltă valoare artistică şi care prin felul cum a fost întocmit şi executat s’a ridicat la un nivel superior.

D. Gr. Urziceanu, preşedintele Ateneului, într’o scurtă cuvântare, evidenţiază rostul mişcării muzicale şi elogiază gestul actualului primar d. Constantin Zlotescu, care a cedat localul Ateneului comunal scopuri lor culturale, după ce timp de 4 ani s’a resimţit atât de mult lipsa acestui local.

D. A. Tiron a ţinut o interesantă causerie prezentând auditorului toate piesele muzicale care urmau să se execute.

PROGRAMUL 

S’au distins la executarea programului d-na prof. Matilda Chirilă, care a făcut dovada unei cântăreţe de mare valoare artistică. D-na Chirilă posedă o voce melodică şl rotundă. In aria Agatei d-sa a utilizat remarcabil efectele de sonoritate, contopind armonios un volum amplu şi egal ca timbru cu acompaniamentul la piano a d-rei prof. Florica Mihăilescu, o admirabilă pianistă şi o distinsă înţelegătoare a muzicei serioase.

D. prof. N. Avram a imprimat Întregului program un colorit demn de cele mai pretenţioase centre muzicale. În executarea piesei pentru violină Le trille du diable de Tartini, d-sa a făcut dovada unui adevărat virtuos. D-sa posedă o tecnnică mai presus de orice calificativ şi o sensibilitate artistică de mare valoare. D. Avram stăpâneşte cu virtuozitate toate tainele violinei. D-sa poate cinsti orice program artistic.

Un admirabil Quartet de corzi format din d-nii: prof. N. Avram violină primă, St. Gh. Munteanu violina obligată, Stolz, violă şi dr. V. Crăciunescu violoncel.

Elementele quartetului simt pline de talent şi pricepere muzicală, dând ansamblului o omogenitate perfectă.

În quintetul de corzi cu piano, d. prof. Klug la piano a dat dovada unui bun cunoscător al muzicei clasice grele.

Corul mixt al ateneului a executat Badea ’nalt şi subţirel şi „Primăvara” de Oancea şi Dorul” de Baciu. Corul este o minunată înjghebare muzicală graţie primului organizator d. căpitan Cristescu. D. A. Tiron absolvent de conservator a dirijat sigur şi a reuşit să scoată fraze muzicale de mare suces. În piesa Dorul solo de alto a d-nel Victoria Lupu a fost la înălţime. D-sa posedă o voce caldă plină de nuanţări subtile în special în registrele de jos.

Se cuvin laude coristelor şi coriştilor. Acompaniamentul la piano a d-lui prof. Klug în notă.

Credem că aceste manifestări vor continua spre cinstea iniţiatorilor şi spre satisfacţia iubitorilor de muzică. (COR.)

Sursa: Mişcarea culturală la Bacău în ziarul  Dimineaţa, mai 1934

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu