În fiecare primăvară, arbustul ăsta de pe o uliță prăfuită de țară se transformă într-o filă de basm. E un fel de Călin Nebunul, varianta vegetală. Îmi aduce aminte de bulgărașii dintre blocurile de pe Aleea Parcului. Uneori îi vedeam și în sacoșa de navetă a mamei, un pic prăfuiți și moleșiți de drumul lung dintre școală și casă, unde își găseau un loc de cinste printre teancurile de cărți și fișe de lucru: trofee într-un cotidian cenușiu. Odată cu trecerea timpului au dispărut treptat din extensia locuită a parcului care avea să-i fie schimbat și numele. Panta rhei, ar zice Universul. Poate nu tot: universul copilăriei rezistă și prin materia aceasta fragilă, transformată în inflorescențe globulare sidefii - mici capsule ale timpului trecut, dar nu și uitat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu