Prof. Valeriu Bogdăneţ, la 91 de ani: Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat!

     Un om-document al Bacăului, profesorul Valeriu Bogdăneț se îndreaptă spre 91 de primăveri adunate cu eleganţă la tâmple. Contemporan cu toate prefacerile Bacăului modern, domnul profesor este legat cronologic, spațial și afectiv de parcul central al orașului, precum un frate mai mare care i-a urmărit cu atenţie devenirea de-a lungul deceniilor, pășindu-i alături  prin mai toate valurile vieţii.

Pe un traseu al copilăriei marcat de numeroase schimbări de macaz  impuse de vicisitudinile vremurilor (Soroca – Iaşi – Vaslui – Făleşti – Iaşi – Predeal – Fălticeni), adolescentul Valeriu Bogdăneţ ajungea pentru prima dată în Bacău în 1950, pentru câteva zile, ca participant la un concurs de atletism. Cele trei mese i-au fost servite la vechiul restaurant din parc. Da, acel restaurant fotografiat în 1958 şi a cărui imagine oferită publicului avea să stârnească uimire acum cinci ani (click aici). Din anul 1956, Bacăul avea să i se lipească de suflet, devenind rapid un nume apreciat al învăţământului şi al fotojurnalismului, atât la nivel local, cât şi naţional.

O fotografie unică:vechiul restaurant din parc 

(Foto: Valeriu Bogdăneţ, 1958), recolorizare digitală ulterioară - detalii aici.

În preajma sărbătoririi Zilei Parcului Cancicov (aniversarea cu numărul 88), domnia sa a avut bunăvoința de a ne povesti ad-hoc câteva crâmpeie din evoluţia parcului, într-o conversaţie telefonică matinală. Spicuiesc în cele ce urmează câteva pasaje relevante din această perspectivă:

Prof. Valeriu Bogdăneţ

Sursa: I. Simion, 2011 (foto stânga);  L. Şerban, 2018 şi 2017 (foto dreapta)

„Parcul a devenit pentru mine un loc permanent pentru că în 1956 am venit la Bacău și am trecut prin toate capitolele: am admirat nu numai frumusețea dar parcă și croncănitul ciorilor era mai liniştitor sau poate eram eu mai tânăr și suportam mai ușor…dar era un peisaj, știi, mai mult rustic. Era mai îngrijit, dar parcă mai mult partea sălbatică m-a impresionat cel mai mult. Bineînţeles că aici am participat în calitate de tătic şi la concursurile de triciclete ale copiilor noștri, la sărbătorile organizate de familia Sechelariu. În special acest ultim capitolul ăsta mi-a plăcut sub toate punctele de vedere și artistic, şi fotografic.

Era un loc în care puteai să intri liniștit și ziua și noaptea. Din când în când venea fanfara militară care ne mai descreţea… dar eu nu o să uit două nopți pe care le-am petrecut cu absolvenții de la Liceul „Vasile Alecsandri” până noaptea târziu, târziu, fără să ne fie frică de hoți sau, mă rog, de întuneric. Deși nu era prea luminat, era un prilej foarte interesant de a petrece încheierea cursurilor liceale, aşa cum doream, cu prietenii sau cu prietenele. Era foarte, foarte plăcut şi pentru ei, pentru că se distrau, şi pentru noi, pentru că îi vedeam că le plăcea locul ales şi aveau posibilitatea să-şi dezvolte tinereţile şi celelalte lucruri pozitive legate de etapa aceasta.

Pot să mai adaug că parcul era de fapt locul meu predilect pentru a face fotografii, fie vara, fie iarna…Apropo de asta, amintesc de o fotografie premiată în Japonia. Am intitulat-o  - poate inspirat şi de natură, dar poate şi de Bacovia mai târziu (de fapt cred că de natură, pe vremea aceea nu-l cunoşteam pe Bacovia mai îndeaproape…) - Copacii albi, copacii negri…   Fără să ştiu, am intitulat fotografia Copacii albi, copacii negri, versurile din Decorul poetului…

Tot parcul mi-a dat ocazia să public în revista învățământului liceal, Tribuna școlii, cum se numea ea atunci. Numere întregi au fost, mă rog, completate cu fotografii de la Bacău. Mi-a plăcut, şi de atunci am devenit colaborator permanent fotografic (și nu nu mai fotografic) la Tribuna şcolii.

La restaurantul din parc venea o lume normală, de oameni obișnuiți, nu spilcuiți. Atmosfera nu m-a deranjat niciodată, n-am auzit bătăi, n-am auzit ţipete de beţivi. Se mânca bine, foarte bine. Din cînd în cînd mai venea orchestra care mângâia urechile cu viorile lor. O perioadă a venit fanfara militară şi era foarte plăcut. Pe atunci veneam în parc aproape zilnic.

Din păcate, în ultimii doi l-am cam părăsit: boala sau o operație nereușită… şi bătrâneţea pe care o visam să o înving prin plimbările mele în parc, așa cum o făceam altădată, ei…toate astea sunt de acum în capitolul Nostalgie… şi din păcate, deși stau la doi pași de parc, nu mai pot să-l vizitez…

Eu cred că parcul o să rămână, pentru că printre atâţia neiubitori de natură vor rămâne prin conducerile noastre de viitor şi oameni cărora să le placă ce-i frumos, adică natura, şi să aibă un colţ de Rai lângă ei, aici, un colţ unde să respire, chiar dacă mai trec păsările astea alb-negre şi mai lasă câte ceva, câteva bombe nevinovate deasupra lor. Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat, nu cred, nu cred… Deocamdată văd că încă respiră parcul, cât timp nu mai ştiu. Eu cred că se vor găsi iubitori şi oameni serioşi care se vor îngriji nu numai de hrana trupească, ci şi pentru a avea o bucurie permanentă în faţa ochilor şi a plămânilor, ca să nu spun altfel, un loc unde să vină să se recreeze. Dacă nu cumva poluarea nu îl va copleşi totalmente, pentru câ în urmă cu vreo doi ani, pe când ajungeam mai des în parc, simţeam efectele poluării…"

 

Cu această speranţă pentru perenitatea inimii verzi a Bacăului, îi mulţumim domnului Valeriu Bogdăneţ pentru amabilitate, urându-i din toată inima Multă sănatate!

Vezi şi: Cu sufletul pe declanşator

O imagine excepţională cu parcul anului 1958!

 

O invitaţie

     Fiecare primăvară înseamnă speranţă, renaştere, noi şi noi aşteptări de mai bine. Pentru 22 martie, de Ziua Parcului „Cancicov”, primăvara a fost plină de surprize meteorologice în ultimii 5 ani (v. tabelul), uneori frumoase, alteori mai capricioase. Mai puţin important, atâta timp cât o mână de oameni, uneori mai mulţi, alteori mai puţini, au dorit să se alăture unei stări de spirit aparte: starea de parc. Cum va fi anul acesta, miercuri? Prognozele sunt îmbucurătoare, cel puţin din punct de vedere termic. Din celălalt punct de vedere, starea şi-o creează fiecare, în funcţie de orizonturi şi de propriile aşteptări. Nu trebuie să aşteptăm un impuls anume, parcul ne primeşte pe fiecare, cu orice formă de manifestare care să celebreze un reper urbanistic şi identitar, o moştenire şi o speranţă de mai bine pentru inima verde a oraşului. Italo Calvino, în „Oraşele invizibile” spunea acum 50 de ani că „oraşele, ca şi visele, sunt făcute din dorinţe şi din frici, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile lor sunt absurde, iar perspectivele lor sunt înşelătoare.” Chiar şi aşa, trebuie să ducem mai departe povestea parcului. Fiecare cum crede şi cum simte, într-o lume tot mai polifonică şi mai zgomotoasă.

Pe firul timpului: sfinţirea Bisericii "Sfântul Gheorghe" din fosta comună Domniţa Maria

      După cinci ani de la punerea pietrei de temelie (15 august 1934), pe 12 noiembrie 1939 avea să fie oficiată slujba de sfinţire a Bisericii “Sfântul Gheorghe”, una dintre cele mai frumoase obiective de cult păstrate în municipiu. Momentul este prezentat în presa naţională printr-un articol generos publicat la pagina 8 a ziarului Universul din 17 noiembrie 1939:

Sfinţirea bisericii din com. Domniţa Maria (Bacău)

Bacău, 13 Noembrie

Duminică 12 Noemb. crt. s’a făcut cu mare solemnitate sfinţirea monumentalei biserici cu hramul „Sf. Gheorghe“ din comuna suburbană Domniţa Maria, cea mai mare şi mai frumoasă biserică din judeţul nostru şi unica — prin felul ei — din întreaga eparhie.

Slujba sfinţirii a fost oficiată de P. S. S. episcopul Lucian al Romanului, înconjurat de un impunător sobor de consilieri referenţi de la Sf. Episcopie, în frunte cu păr. econ. Gh. Vlad, directorul seminarului teolog „Sf. Gheorghe“ din Roman; păr. econ. I. Dănilă, păr. econ. Bucevschi, păr. Gh. Chiriac, arhidiacon Ştefan Prutéanu ş. a.

La slujba sfinţirii au participat şi membrii clerului bacăuan, în frunte cu păr. protoereu Th. Zotta, preot Gh. Berilă, pr. V. Pascalini, pr. D. Videaou, protosinghelul Calist Berea, prof. diacon D. Iordache, prof. Th. Fecioru, prof. C. Sturzu ş. a.

Au participat deasemenea şi reprezentanţii autorităţilor în frunte cu: d. colonei I. Minescu, prefectul judeţului; prof. Leonida Dimitrescu, primarul oraşului Bacău; Const. Nădejde, secretar g-ral al F.R.N.; col. I. Dăscalescu, comandantul gărzilor naţionale; căpitan Horvat, primarul com. Domniţa Maria ş.a. Mai erau prezenţi: d-na şi d. C. Vasilescu, pictor din Bucureşti, autorul frumoaselor podoabe picturale a bisericii, d-na şi d. inginer Dan Costinescu, directorul general al fabricei de hârtie Letea; d. avocat Const. Zlotescu, preşedintele Asociaţiei culturale Sf. Nicolae; d-na Ecat. Florescu, din partea societ. „Crucea Roşie“; col. C. Brumă, direct, cămin, cult „V. Alecsandri“; d-na Maria Fulgeanu, direct, şc. norm. fete; preot Gh. Bujor, ing. Hodivoignu, pr. C. Moiceanu, C. Ursu, sub-administr. financ.; I. Dăscălescu, ajutor de primar al com. Domniţa Maria; prof. Ana Monaru, prof. cat. Venescu, locot. Lefter, I. Secăreanu, Nicolae Vlahuţă, secretar g-ral al primăriiei Bacău; I. Paloşanu, director prefectura Bacău; I. Focşan, V. Covor, C. Stăncineanu, învăţător Secăreanu ş. a.

Actul sfinţirii s’a făcut şi în prezenţa unui foarte mare număr de credincioşi, cu o ceremonie din cele mai impunătoare. Răspunsurile au fost date de corul primăriei oraşului Bacău, condus de maestrul Aurel Constantinescu. P.S.S. episcopul Lucian al Romanului a ţinut o frumoasă predică, binecuvântând opera creştinească ce s’a realizat prin stăruinţa şi munca depusă de preotul Gh. Berilă, parohul bisericii.

Pr. paroh Gh. Berilă a arătat împrejurările în cari s’a zidit sfântul locaş şi munca depusă pentru realizarea ei. După terminarea sf. slujbe, s’a servit o masă la şcoala normală de fete. Aici P. S. Sa episcopul Lucian a fost întâmpinat de elevele străjere ale şcoalei, în frunte cu d-na directoare Maria Fulgeanu, d-na prof. Florica Mihăilescu, dirijoarea corului şi d-ra prof. Elena Mălinescu, comandanta legiunii străjereşti.

P.S.S. episcopul Lucian, a vizitat localul şi clasele, rămânând foarte satisfăcut de cele constatate. La masă s’a închinat pentru M. S. Regele şi pentru propăşirea ţării.

Sursa: ziarul Universul, 17 noiembrie 1939

Spre neuitare: o filă din istoria parcului central al Bacăului

      Rare şi aproape ilizibile sunt mărturiile despre Bacăul de altădată, adevărate palimpseste îngropate în noianul informaţiilor naţionale. Totuşi, precum exploratorii vremurilor trecute, mai găsim urme care deschid noi orizonturi pentru cunoaşterea patrimoniului verde băcăuan...

ŞEDINŢA CONSILIULUI PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BACĂU

(…)

UN NOU PARC COMUNAL

D. primar C. ZLOTESCU cere şi consiliul aprobă ca pe terenul liber dintre spitalul comunal şi stadionul sportiv să se creeze un parc comunal, pe care ministerul de domenii va planta, prin inginerii silvici, un număr de 80.000 de arbori. Şedinţa consiliului comunal a luat sfârşit la ora 9 seara.

Ziarul Dimineaţa, 16 iulie 1935

***

Iată şi o imagine a edilului care şi-a pus semnătura pentru înfiinţarea parcului central al Bacăului:

Sursa foto: ziarul Viitorul, 13 noiembrie 1936 (colorizare digitală)

Mica informare în presa naţională despre înfiinţarea parcului băcăuan 

(marcare cu roşu în articolul complet despre şedinţa Consiliului Primăriei Bacău)

Spiritul comunitar...

 22 martie 1935. Ultima oară când spiritul comunitar s-a manifestat plenar și eficient în Bacău... 

Primarii Bacăului: Mihai Văgăunescu

        „Ca trăsnit mă pomenesc căzut în genunchi de fulgerătura unui glonte tras asupra-mi de la 4-5 pași, apoi cad pe spate cu arma încleștată în mâini și roșie de sângele ce vărsasem cu ascuțișul ei; un val fierbinte de căldură-mi trece prin tot corpul, în vreme ce simțeam că șiroaie de sudoare îmi brăzdează fața, iar prin sân un val de sânge se scurgea către cingătoare.“ Evacuat de urgenţă, a avut totuşi zile, chiar dacă i s-a amputat braţul stâng, devenind infirm pe viaţă  - sursa: Însemnări zilnice de front. O mică secvenţă din viaţa unei personalităţi a Bacăului, cu o biografie ieşită din comun, din păcate prea puţin cunoscută chiar şi pe plan local. În calitate de primar al oraşului, a contribuit din plin la modernizarea urbei în perioada 1932-1934 şi i-a condus destinele în anii grei de război (1941-1943). O trecere în revistă a realizărilor de la începutul primului mandat ne-o oferă ziarul Dimineaţa din 7 noiembrie 1933, în articolul Activitate edilitară la Bacău. Înfăptuirile realizate sub primariatul d-lui M. Văgăunescu, recent descoperit de subsemnatul în presa vremii:

Foto: Mihai Văgăunescu. Sursa: Grigore Grigorovici - Bacăul din trecut şi de azi (culegeri monografice), Tipografia Primăriei Municipiului Bacău, 1933 [pe copertă 1934]

BACĂU. — Deşi de la venirea în fruntea primăriei municipiului a d-lui deputat M. Văgăunescu, nu a trecut decât o singură campanie de lucru, totuşi programul edilitar pe care l-a enunţat la venirea sa în fruntea municipiului a fost în bună măsură pus în practică, astfel că astăzi a făcut un pas înainte spre modernizarea sa.

LUCRĂRI DE PAVAJE

Printre lucrările edilitare mai importante vom releva în primul rând lucrările de pavaje a străzilor din cuprinsul municipiului, care au necesitat sume mari de bani, dar care au fost totuşi procurate printr’o administrare chibzuită, fără a fi nevoie de vreun împrumut. Astfel, s’au pavat străzile Buna Vestire, în suprafaţă de 1310 m.p. al cărei cost a fost de 713.933 lei; Mareşal Presan în suprafaţă de 5312 m. p., costul fiind de 2.870.242 lei; Ionitză Sturdza, în suprafaţă de 8041,50 m.p., lucrare în valoare de 4.446.950, Basarabiei 540 m.p. în valoare de 294.414 lei; piaţa calea Oituz 1534 m.p. în valoare de 843.302 lei; piaţa Catedralei Sf. Neculae în supr. de 1424 m.p. 854.023 lei; şi str. Cristoveanu în supr. de 1251 m.p. 692.080 lei. În total s’au executat în interval de 6 luni pavaje în valoare de 10 milioane 720.009 lei.

Pe lângă lucrările de pavaje de mai sus s’au reparat vechile pavaje pe străzile Mihai Viteazul şi Regele Ferdinand, s’a executat pavajul pe strada Buna Vestire, s’au refăcut trotuarele din piaţa Sf. Neculai, toate aceste lucrări costând 34.889 lei.

TROTOARELE

Până la venirea d-lui M. Văgăunescu în fruntea primăriei, periferiile oraşului erau complect neglijate. Aproape nimic nu s’a făcut pentru regiunile din marginea oraşului, printre care menţionăm în prin acele părţi pe timp de ploaie era imposibilă. Faţă de această situaţiune, d-sa a dispus efectuarea unei serii întregi de lucrări în regiunile periferice ale oraşului, printre care menţionăm în special lucrările de trotuare. Astfel, s’au executat trotuare pe străzile Banul Mărăcine, Iarmaroc, Cremenei, Bradului, C. Negri. Marconi. Aurel Vlaicu, Hotinului, Artileriei, H. Beivscu, D. Cantemir, Trec. Borzeşti, Avram Iancu. Casele Naţionale, Fundătura Conache, Mircea şi Traian, toate în suprafaţă. de 5551 m.p, care au costat lei 134.069.

Dacă timpul se va menţine favorabil se vor mai executa trotuare pe străzile Zimbrului, Poştei, Crişan şi Gloriei în suprafaţă de 1886 m.p., lucrări în valoare de 55.880 lei. In piaţa Sf. Neculai, se execută trotuare în valoare de 116.400 lei. Deasemenea, hala a fost în întregime asfaltată pe o suprafaţă de 1180 m.p. şi a costat 370.000 lei. Reparaţiunile de trotuare ce s’au executat în cursul acestui an au costat 13.486 lei.

Au fost prunduite străzile Ştefan cel Mare, Regina Maria cum şi alte străzi cu 2179 m.c. prundiş, care au costat 108.568 Iei. Deasemenea, cu prundul scos din străzile pavate, au fost prunduite numeroase alte străzi.

ALTE LUCRĂRI EDILITARE

În cursul acestui an s’a mai executat podul de lemn de pe str. Lunca Bistriţei în lungime de 49 m.l. în valoare de 75.726 lei; podul din parcul Bistriţei, în lungime de 21 m.l, în valoare de 44.769 lei şi s’au făcut reparaţiuni celorlalte poduri de pe canalul uzinei, în valoare de 3.500 lei. Deasemenea, pentru ca şcolile să poată funcţiona in mod normal s'au făcut reparaţiuni tuturor şcolilor primare, în valoare de 110.407 lei.

Localul primăriei a fost reparat, precum şi clădirea tipografiei comunale şi s’a vopsit gardul primăriei, efectuându-se lucrări în valoare de 60.589 lei. S’a mai terminat pavilionul de contagioşi dela spitalul comunal şi s’au cumpărat cele necesare pentru infiinţarea unei farmacii la spitalul comunal, lucrări care au costat 204.955 iei.

Pe lângă cele arătate mai sus, sub primariatul d-lui M. Văgăunescu s’au mai executat alte lucrări edilitare, mai mărunte. Astfel, s’au făcut diguri de piatră la pârăul Bărnat; instalaţii de apă in piaţa centrală; s’a construit biserica dela Şerbăneşti, s’a construit hala din cartierul C. F.R., s’au făcut numeroase împrejmuiri şi înfrumuseţări în grădinile oraşului, portaluri de intrare la hala centrală, cum şi gardul şi portalul de la cimitirul eroilor.

Mai trebue de relevat sporirea capacităţii de producţie a energiei electrice prin cumpărarea unui nou motor electric, care este în curs de instalare, precum şi proiectul construirii noului abator, pentru care se întocmeşte acum planul şi devizele.

La un buget de 33 milioane, realizarea unor lucrări edilitare în valoare de 14.421.000 lei, numai în intervalul de şase luni ale anului în curs, — fără a se aplica toate impunerile prevăzute de legea finanţelor locale, cum ar fi de pildă taxa ad-valorem, instituită pe mărfurile ce intră sau esă din oraş, — învederează grija pe care actualul primar o manifestă pentru binele oraşului şi pentru progresul lui.

 ***

Destinul omului şi destinul oraşului capătă în cazul lui Mihai Văgăunescu accente aparte, împletite heteroclit. De numele său se leagă într-un anume fel şi amenajarea parcului central al Bacăului. Aş putea spune că este o filă premergătoare din istoria tumultoasă a facerii inimii verzi a oraşului nostru, începută oficial pe 22 martie 1935. Această filă vă invit să o descoperiţi în Addenda monografiilor, printr-un articol deosebit, semnat de dl. ing. Mihai Ceucă: Povestea parcului. În Bacăul interbelic, lebedele negre ale lui Taleb se mişcau cu graţie....

Oraşul parcurilor naturale...

 Romanticii ani ’90: comisii pentru ecologie şi protecţia mediului, un oraş al parcurilor naturale 😏

Starea vremii pentru 22 martie ...1935

 Atunci, la momentul 0 al naşterii parcului central al Bacăului...

Sursa: ziarul Argus, 23 martie 1935

    22 martie 1935. Prin târgul Bacăului primăvara își intra în drepturi. După o dimineață cam rece, Soarele avea să apară, prefigurând o zi frumoasă, cu un pic de vânt. Cojoacele și cizmele erau curățate și puse la păstrare. Un june aduce la primărie  și înregistrează un memoriu semnat de peste 100 de cetățeni de frunte, prin care se solicita înfiinţarea unui parc pe terenul de pe lângă Spitalul „Pavel şi Ana Cristea”. Era momentul de început al nașterii - nu fără greutăți – al parcului nostru. Inima verde a Bacăului începea să bată...

Vezi şi: Ziua unei stări de spirit

O zi de vineri. Vineri, 22 martie 1935

Cum va fi vremea anul acesta, pe 22 martie? Cum vor fi vremurile?

PS: prin amabilitatea domnului Ilie Nicolae, avem confirmarea expertului: "Într-adevăr, cele consemnate în articolul prezentat sunt confirmate și în materialul de reanaliză (ERA). Astfel, în extindere o dorsală asociată anticiclonului Azoric concomitent cu prezența ariilor de joasă presiune active peste nordul Europei. Configurația barică prezentată a fost favorabilă unei circulații zonale, lucru definit prin direcția vestică a vântului. Mai mult, procesul de încălzire a vremii este sugerat și de faptul că sa menționat ceața matinală. Totuși, după câteva zile, presiunea urma să scadă, în ideea că se adâncea către sud un talveg, însă nu era ceva spectaculos în evoluția vremii."

Orașe pentru oameni

    Un cartier, un parc, un centru civic are nevoie de trăire. Pardon, Trăire. Numai așa putem vorbi de atașament, de identitatea locului, de moștenire. Sentimentul apartenenței și spiritul locului se cultivă, făcând cu adevărat ca orașul să fie pentru oameni...Trăirea face diferența între un oraș viu și unul anchilozat. Restul e vorbă goală, iar toată experiența profesioniștilor spațiului urban rămâne pe un raft de bibliotecă, vetust și plictisitor pentru rânduiala vremurilor prezente și viitoare... 

Uau: bazin de înot în parc!

        Nu vă împacientați, vorbim de vara anului 1950 😏. Oricum, foarte interesat detaliul cu bazinul de înot din parc. Oare mai găsim vreun bunic care să ne povestească despre acele vremuri?

În marea operă de înflorire a satelor şi oraşelor noastre şi de ridicare a lor din punct de vedere economic, valorificarea resurselor locale de către Comitetele Provizorii are o importanţă deosebită. Comitetele Provizorii, prin secţiile lor de gospodărie şi industrie locală, au pornit cu hotărîre la îndeplinirea acestei sarcini, rezultatele obţinute până in prezent fiind îmbucurătoare. Iată un exemplu de felul cum Comitetul Provizoriu al oraşului Bacău se îngrijeşte de acest lucru. În parcul Libertăţii din acest oraş a fost amenajat un loc special pentru copii, loc înzestrat cu un bazin de înot, un pavilion de adăpost pentru copii şi mamele lor şi un solariu unde copiii vor putea face plajă.

Sunt însă şi unele Comitete Provizorii care nu acordă destulă atenţie acţiunii de valorificare a resurselor locale. Comitetul Provizoriu ai oraşului Buhuşi-Neamţ bunăoară deşi are multe posibilităţi, nu face acest lucru. Există în oraş o fabrică de cherestea pe care Comitetul Provizoriu ar putea s-o pună în funcţiune; tot aici s-ar putea duce o susţinută acţiune de valorificare a fructelor. In oraş se fac numeroase construcţii şi dacă Comitetul Provizoriu ar fi înfiinţat o fabrică de cărămidă, desigur că problema materialelor necesare acestor construcţii ar putea fi soluţionată în bună măsură. Lipsa de preocupare a Comitetului Provizoriu este dăunătoare oraşului şi un exemplu în acest sens este faptul că instalaţiile electrice şi de apă sunt prost întreţinute. Iată de ce Comitetul Provizoriu trebuie să pornească de urgenţă la lichidarea pasivităţii faţă de aceste probleme şi să introducă un spirit gospodăresc, caracteristic unui organ local de tip nou.

Sursa: “Bogăţii scoase la iveală”, în “România liberă”, 23 iunie 1950

Foto: parcul central băcăuan, aşa cum apare el în planul oraşului întocmit de Institutul Geografic Militar în anul 1943.

Centrul Bacăului antebelic

 Palimpseste urbane din orașul de odinioară... 

Sursa: colectia ing. Mihai Ceucă (recolorizare digitală ulterioară) 

       „Şi oraşelor le place să creadă că sunt opera minţii sau a întâmplării, dar nici una, nici alta nu sunt suficiente pentru a le susţine zidurile. La un oraş nu te bucură cele şapte sau şaptezeci şi şapte de minunăţii ale lui, ci răspunsul pe care îl dă unei întrebări ale tale”  (Italo Calvino -  “Oraşele invizibile”, Editura ALL, 2011)

Incendiile, hazardul care a schimbat faţa Bacăului

  Focul, o constantă istorică a Bacăului. Fizionomia actuală a oraşului este o consecinţă şi a acestui hazard...

Sursa: "Universul", 25 februarie 1926

Candidaţi pentru lista arborilor protejaţi pe plan local (2)

    Două noi propuneri pentru viitoarea listă a arborilor protejaţi, cu documentarea profesionistă marca ing. Mihai Ceucă. Propunerile au fost postate noaptea trecută pe grupul Verde de Bacău. Valoarea lor m-a făcut să le preiau aici, în sectorul dedicat acestui proiect, alături de întreaga mea apreciere pentru răspunsul prob, rapid şi foarte argumentat! 

    Ca răspuns la invitația adresată concitadinilor în ziua de 12 febr. a.c., lansez câteva sugestii.

    În Cimitirul municipal „Central” există câțiva arbori coniferi demni de grija noastră. Cel puțin două exemplare (un brad și o tuia, probabil, că nu sunt specialist silvic) au valoare istorică și de jaloane în evoluția cimitirului. Este bine știut, cimitirul „comunal” a fost înființat pe actualul amplasament în anul 1859. Suprafața sa era însă de doar 40% din actuala suprafață și limita de est, din „spatele” capelei (actuala Biserică Sfânta Treime era marcată de un gard și de cei doi arbori plantați lângă gard). În anul 1931, cimitirul a fost extins către răsărit cu încă cca opt hectare și reamenajat conform unui proiect executat de arh. N. Lupu și aprobat de Consiliul comunal. Gardul a fost înlăturat, dar arborii au rămas până în ziua de azi, ca martori ai istoriei cimitirului și ai evoluției permanente a urbei noastre. În vechiul „colț de sud” rezervat adormiților de religie catolică, mai există câțiva arbori impunători care pot completa „grupul secular” al celor descriși. O comisie de experți silvici poate definitiva lista inițiată în aceste rânduri.

Sugestii pentru REGISVER art.17. (2)

    Actualul cartier Miron Costin, având drept arteră definitorie Strada Miron Costin a fost edificat pe terenurile fostei Moșii Cremenea care aparținea Administrației comunale Bacău. Suprafața aflată în mare parte, în zona inundabilă a bătrânului râu Bistrița, cale de navigație pentru plute, până la Galați, a fost asanată și destinată construcției de locuințe pentru locuitorii migranți în orașul devenit muncitoresc. Într-o primă fază, prin anii 1950, strada nou „tăiată” peste terenurile agricole a fost încadrată cu case tip, avantajos de construit datorită facilităților oferite de statul socialist. Unii proprietari au preluat în „inventar”, încadrându-i în peisajul grădinilor și curților, arborii  crescuți prin grija Domnului, în zăvoi.

    După anul 1965, sistematizarea urbană a cuprins și vechiul cartier, zecile de blocuri luând locul caselor insalubre și lanurilor de păpușoi. Arborii și pomii fructiferi au picat victime ale buldozerelor. Puținii norocoși au rămas prin grădinile caselor „tip” supraviețuitoare. Privilegiați au fost pomii fructiferi, unii rezistând și printre blocuri. Dintre puținii arbori supraviețuitori, un stejar, martor al istoriei cartierului, mai trăieșteși astăzi pe Strada Miron Costin la numărul 55, în colțul curții cu nr.57. În urmă cu vreo 4 ani, a avut șansa de a fi fost fasonat de profesioniști și cred că merită să devină obiectiv al programului de protejare a salvatorilor verzi ai vieții noastre.

Text şi foto: ing. Mihai Ceucă

   Aşteptăm noi propuneri din partea tuturor băcăuanilor (aici sau pe grupul Facebook/Verde de Bacău) Doar împreună putem avea o imagine cât mai completă despre arborii remarcabili ai Bacăului. Doar împreună îi putem ocroti şi promova la adevărata lor valoare!

      Alte detalii puteţi găsi urmărind secţiunea dedicată a acestui blog (click aici)

Cine nu are arbori bătrâni să-şi cumpere…

    „Arborii bătrâni sunt ca niște înțelepți ai satului. Un om în vârstă nu este competitiv în modul în care este o persoană de 25-40 de ani. Dacă singurul reper pentru comparație este alergatul, este foarte probabil că persoana tânără va alerga mai rapid ca una de 85 de ani. Dar dacă se iau în considerare cunoștințele de viață acumulate, înțelegerea și înțelepciunea, putem învăța mai multe de la bunicii noștri. Este la fel și cu arborii bătrâni. Poate nu sunt frumoși așa cum sunt arborii tineri, poate nu produc cantități mari de fructe. Dar acești arbori reprezintă memoria biologică, ecologică și culturală a regiunii și pentru noi aceste aspecte ar trebui, de asemenea, să conteze” - Conf. dr. Tiberiu (Tibor)  Hartel, Departamentul Știința Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca - sursa: Arborii remarcabili ai României, mulți, dar neștiuți

Solitudini hibernale în Parcul Cancicov

Complexul Muzeal „Paul Țarălungă” din Prăjeşti: tur virtual

 O excelentă iniţiativă în cadrul unui proiect de suflet, "Muzee de la sat"  - Conservăm digital patrimoniul cultural material și îl transmitem următoarelor generații: Complexul Muzeal "Paul Ţarălungă" din Prăjeşti.

Complexul Muzeal „Paul Țarălungă”, format dintr-un muzeu și o grădină botanică, poartă numele fostului învățător din sat. Paul Țarălungă (1921-2012) s-a născut în Prăjești și a început să adune piese începând cu 1945. În 1970 a reușit deschiderea muzeului, în care ținea și lecții cu elevii săi. Sunt expuse obiecte din domeniile: botanică, zoologie, arheologie, paleontologie, etnografie, geologie și chiar și o sală dedicată numismaticii. În muzeu poate fi văzut un embrion uman, conservat în formol, în diverse stadii de evoluție. Multe dintre lucruri au fost găsite în împrejurimi, cum e și pisica sălbatică împăiată, găsită în Prăjești în 1970. Grădina botanică este unică, dacă ne referim la amplasarea rurală, și a avut în perioada de glorie aproximativ 2000 de specii de plante și arbori. (text: Muzee de la sat. Foto: Şerban Lucian, 2018). Pentru o vizită virtuală la acest interesant obiectiv de pe harta turistică a judeţului daţi click AICI.

      La doar 18 km de Bacău, pasiunea de o viaţă a unui om al locului este lăsată moştenire generaţiilor de azi şi de mâine. Nu ezitaţi să treceţi pragul unuia dintre puţinele muzee (nu uitaţi de grădina botanică!) din ruralul românesc care au reuşit să învingă vremurile...

Candidaţi pentru lista arborilor protejaţi pe plan local

     Deschidem lista propunerilor pentru arbori protejaţi cu doi castani veterani: cel din Parcul Bacovia (zona "La Pătrăţel", între fosta blbliotecă judeţeană şi palatul administrativ) şi castanul "cinefil" (care aştepta tăcut spectatorii la ieşirea din fostul Cinema "Muncitorul), aflat la capătul estic al străzii Vasile Alecsandri)

Castanul din Parcul "Bacovia"(înălțimea estimată este de 15-16 m, încadrându-se în categoria arborilor de talia II; circumferința măsurată 2,92 m; prezintă două tulpini desparțite la 1,12 m de sol)

Castanul "cinefil" din laterala fostului Bingo Forum/Cinema Muncitorul)

Aştept propuneri din partea dumneavoastră! 

Atunci când parcul pierdea legătura spaţială cu Istoria...

     Acum  şase decenii, mergând dinspre centru spre sudul oraşului, am fi avut în faţă priveliştea din imaginea de mai jos. În plan secund, pe partea dreaptă, se poate observa clădirea impunătoare a fostului Muzeu Regional de Istorie...

Sursa foto: colecţia Ioan Bîşcă

    În anul 1967, clădirea muzeului a fost demolată. Simbioza cu parcul nu mai putea continua, sistematizarea zonei Aleea Parcului începuse deja de câţiva ani buni, prin apariţia primelor zece blocuri destinate oamenilor muncii.

Sursa: colecţia Dionis Puşcuţă

Astăzi, pe vechiul amplasament se află bustul eroului Ciprian Pintea, dezvelit în anul 1994. 

Spiritul unui loc... (sursa: colecţia Dionis Puşcuţă)

   Detalii despre istoria acestei clădiri dispărute găsiţi pe Bacău...Addenda monografiilor

„Nu e nimeni, mă dezvolt în tăcere.”

 

Spirit comunitar: strângere de fonduri în grădina publică

    “Marţi 19/ 6 August a. c. va avea loc în grădina publică a oraşului Bacău, o mare Kermesă, dată de studenţii băcăuani, pentru a strânge fondurile necesare sporirii numărului de admiteri în „Căminul studenţesc“ din Iaşi, care urma să fie limitat la 200, în anul viitor. Serbarea este pusă sub patronajul d-nei şi d-lui Cristea Cristoveanu, prefectul judeţului, cărora studenţimea băcăuană, ţine să le mulţumească pentru nepreţuitul concurs ce i le-au dat. D-l Prefect le-a mai făgăduit şi un fond de ajutoare, de la Prefectura judeţului. De asemeni mulţumeşte d-lui Leonida Dumitrescu, primarul oraşului Bacău, care nu a pregetat nici un moment de a da concursul făcându-le şi d-sa aceeaşi promisiune, de a le da un fond din veniturile primăriei."

Ziarul  „Mişcarea”, august 1919

Grădina publică la început de secol XX (sursa: carte poştală)

Marele rift central-băcăuan

   "Cele mai multe orașe și comunități blocate din perspectiva dezvoltării sunt blocate din cauza faptului că populația și-a pierdut speranța că se mai poate repara ceva. Fie că este vorba de infrastructura tradițională, fie că este vorba de activitatea politică, orașul cel mai sărac nu este cel fără resurse materiale ci acela căruia îi lipsește speranța că lucrurile pot fi refăcute. Realitatea secolului 21 este că niciun oraș nu este desăvârșit și că starea de perfecțiune este imposibil de realizat. Întrebarea se pune dacă actorii unui oraș sunt activ implicați în refacerea și îmbunătățirea lui sau dacă și-au pierdut speranța și nu mai încearcă să aducă soluții.” (Sebastian Văduvă)

Sursa foto stânga: colecția ing. Mihai Ceucă. Coloriaj digital: ing. Ceuca Mihai