Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
Pentru o nouă zi mohorâtă, într-o fereastră dintre ploi, ieși din casă în căutarea stropilor de ploaie și de bună dispoziție. Îți revin în minte cuvintele prof. Vlad Eftenie și pașii devin mai ușori. Primăvara este prin ea însăși un moment de grație...
"Pot spune că aflarea “frumosului” este o artă, în lumea haotică și toxică în care trăim. O preocupare absolut necesară pentru păstrarea unei sănătăți a spiritului. Am nevoie să văd frumos, pentru a–mi face bine, zilnic."
Evoluția și dezvoltarea urbanistică înseamnă fără niciun dubiu schimbare. De la vechea țarină a orașului. De la câteva principii solide de amenajare peisagistică. De la primele poteci trasate printre primii arbori plantați. De la gardul împrejmuitor. De la prima bancă, primul rond de narcise și primul stâlp de electricitate. De la coloana de lemn sculptat cu fior artistic. De la fântâna arteziană. De la un lăcușor cu nuferi și sălcii plângătoare. De la un stadion. De la un muzeu. De la tangajul intereselor multiple. De la uitare, ignorare, indiferență, ipocrizie. De la implicare, identitate, afectivitate, memorie, prețuire. De la o generație la alta. Ce ar trebui să rămână peste toate aceste schimbări trecute, prezente sau de perspectivă? O inimă verde a orașului, un spirit al locului pentru cei care au crescut cu parcul - (a)casă. Așa va fi și acum? (P)arc peste timp? Inelele arborilor, precum cronicarii, vor cerne schimbarea...
#stareadeparc
http://www.deferlari.ro/2018/03/patrimoniul-verde-parcul-cancicov-din.html?m=0
Reprezentanţi ai organelor judeţene şi municipale de partid şi de stat şi ai colectivelor din întreprinderile care alături de mase largi cetăţeneşti şi-au adus o efectivă contribuţie Ia construirea insulei, au fost de faţă în aceste momente inaugurale.
În cuvintul emoţionant rostit de tovarăşul Vasile Talpă, secretar al Comitetului municipal Bacău al P.C.R., a fost subliniată participarea însufleţită a miilor de băcăuani care au prestat un uriaş volum de ore de muncă patriotică in traducerea în fapt a bogatei inspiraţii arhitecturale. Transmiţînd calde felicitări şi mulţumiri tuturor, vorbitorul a arătat, în încheiere, că acest „Ada Kaleh“ băcăuan — rezultat al împletirii bunei inspiraţii cu neprecupeţita vrednicie a maselor largi — îndeplineşte cerinţele tuturor vîrstelor către frumos, util, reconfortant.
Participanţii au trecut apoi in revistă ştrandul cu cele două trambuline, toboganul acvatic destinat copiilor, vestiarul cu o capacitate de 500 locuri, postul de prim-ajutor, cele 16 duşuri, întregul grup social.
Nu intenţionăm să fim părtinitori, dar restaurantul-fantezie care şi-a asimilat numele de „Marinarul“ şi care farmecă de departe, dominant, privirile, merită toate laudele. Simbolizind o navă, ba mai mult „împrumutînd" ceva din ale navigaţiei şi pescuitului prin plasele care pleacă din vîrful coşului-catarg ca pînze ale unei unei corăbii, restaurantul ne-a întâmpinat cu „marinarii“ aliniaţi pentru raport, nava-restaurant „Marinarul“ fiind gata de a pleca în largul... ospitalităţii. Şi cine n-a fost acolo poate regreta sincer; preparatele culinare, între care saramura, îşi adjudeca dreptul de specialitate a casei. Dar acesta e abia începutul. „Călătoria“ abia a început, la orizontul perspectivelor atît nava-restaurant, cît şi împrejurimile vor constitui atracţia nr. 1.
În largul viitorului apropiat se anunţă: darea în folosinţă a debarcaderului, care-şi va adăuga la cele 4 bărci alte 19; instalarea a două reflectoare care vor lumina bazinul de înot şi restaurantul. Iar jur-împrejur vor „inunda“ insula „valuri“ de flori, de gazon şi de plantaţii, care să creeze farmecul totalei relaxări.
Vă
invităm şi vă dorim petrecere plăcută!"
(Aurel Stanciu - Duminică s-a inaugurat „Ada Kaleh“-ul băcăuan, în ziarul Steagul Roşu de marţi, 13 august 1968). Mulţumiri domnului Alexandru Colăcel pentru descoperirea acestui eveniment în presa timpului!
Indiferent de vreme, #pefirulapei găsești liniștea și echilibrul de care este atâta nevoie... Astăzi: Munții Ciucului și Mănăstirea Cotumba.
Detalii: Cotumba, mănăstirea din braţele Cerului
Trecător prin judeţ: comuna Agăş
Harta mănăstirilor şi schiturilor din judeţul Bacău
Drumeție de duminică, pe o vreme însorită și nu foarte rece. Dealul Osebiți (Gherț; 451 m alt. max.) și capela Gherț, pe Traseul 6 Capele oferă citadinilor o superbă priveliște asupra Culoarului Siretului, cu profilul urban al Bacăului desfășurat pe mai bine de 10 km. O frumoasă inițiativă Via Bacovia, apreciată de tot mai mulți citadini care își doresc câteva ore agreabile în natură.
Detalii: aici.
Un articol recent descoperit de dl. ing. Mihai Ceucă în ziarul Steagul roşu, ediţia din .31 decembrie 1957. Merită lecturat, lăsând deoparte şabloanele proletare ale unei epoci impregnate de stalinism...
Pentru câteva zile, Bacăul vibra la unison...
Fotodocument: statuia poetului George Bacovia în anul 1971
Neastâmpăr, pasiune nețărmurită, dragoste necondiționată pentru palimpsestele Bacăului. Mihai Ceucă, omul providențial care ne descifrează cu farmec și acribie tainele orașului pierdut, dar nu și uitat...
O superbă mănăstire ştefaniană (proaspăt reabilitată) şi un popas demn de reţinut: Casa Bunicii (comuna Tazlău, judeţul Neamţ)...
.jpg)
.jpg)
Primăvară. Ultima zi de martie, parfum de aprilie.
Vezi şi: Biserica de lemn de la LuncaniScriam în 2022 despre fenofaza de înflorire la Forsythia suspensa (Parcul Cancicov, 2017-2021): "Arbustul este printre primii care ne încântă ochiul și sufletul, reflectând fidel condițiile termice acumulate la începutul primăverii: o inflorire timpurie inseamnă un început de primăvară călduros, pe când o înflorire târzie relevă o primăvare rece și capricioasă. Ecartul foarte mare în timp a înfloririi reprezintă o expresie directă a variabilității mari de la un an la altul a începutului de primăvară din punct de vedere meteorologic, asa cum sintetiza prof. Lucian Sfîcă (UAIC) în urma unui interesant studiu efectuat pentru zarzării ieșeni, pe parcursul a 10 ani. Care va fi situația in acest an in Bacău? Vor reuși aceste zile călduroase să atenueze decalajul termic dat de un martie rece si enervant in primele două decade? Ne vom putea bucura de "ploaia de aur" la inceput de aprilie, să spunem undeva între 8 si 12 ale lui Prier? Vom vedea... Până una-alta, să ne bucurăm de frumoasele zile de primăvară luminoasă pe alei de parc, aruncând un ochi și spre exploziile florale care ni se pregătesc, chiar dacă acum sunt în stand-by... "
Au fost şase
primăveri în care am avut tot atâtea motive de bucurie pentru a ne sărbători
parcul. Am plecat de la o idee şi am strâns alături oameni deosebiţi şi momente
de suflet. Au fost şase primăveri în care, prin eforturi proprii, am creat o
stare: starea de parc. În martie 2022, la patru ani de la prima încercare, am
reuşit să oficializăm ziua de 22 martie. „Un
22 martie cu bucurie și speranța că Bacăul nostru identitar va deveni mai bogat.
Povestea parcului este o filă importantă a prefacerilor urbanistice din ultimul
secol. Inima verde a orașului merită recunoaștere, atenție, repere. Un gest
simbolic pentru neuitare, pentru spiritul locului, dar și pentru speranța unui
oraș mai verde”, aveam să declar, cam euforic şi naiv, într-un interviu din
presa locală.
A venit şi cea de
a şaptea sărbătoare. Am crezut de cuviinţă ca aceasta să fie mai aparte: un
moment de reflecţie, un feed-back dar şi un moment al lucidităţii. Această zi
nu este sărbătoarea unor zănatici (doi, trei, câţi or mai fi), ci a unei
întregi comunităţi. Într-un oraş vivant, o scânteie este preluată de
administratorii cetăţii, este cultivată şi promovată durabil. În oraşul meu,
acest lucru este peste putinţă: tu centrezi, tu dai cu capul, vorba chibiţului.
Un asemenea moment nu este un hatâr făcut unor nebuni fără de linişte, nu este
subiect pentru jocuri politice sau pentru creşterea vizibilităţii unor fotolii.
S-a înţeles ce înseamnă 22 martie pentru băcăuani, pentru oraş? Asta am vrut şi noi să vedem, urmărind, într-un
format tip silenzio stampa, gradul de
implicare sau măcar de reamintire a unui reper din istoria urbanistică a
oraşului. A existat vreun interes din partea actorilor comunităţii, acei actori plătiţi pentru a
zidi şi nu a şterge cu indiferenţă?
Avem vreun feed-back din partea vremelnicelor personaje care se bat cu pumnul în piept, aruncând din jobenul
demagogiei şi ipocriziei esenţe tari, precum dezvoltare, modernizare,
durabilitate, ataşament, proiecte, viitor, moştenire, patrimoniu, viitor? La final de zi am putea trage o linie, dar nu prea avem ce contabiliza…Trist, foarte trist.
Mi-am spus că astăzi
nu voi mai traversa parcul la pas. O fac din ce în ce mai rar, de altfel.
Oricât aş căuta renaşterea primăverii în micile detalii ale naturii vegetale,
natura umană te izbeşte dureros prin ceea ce a lăsat în urmă, an de an. Dar nu
poţi să nu vizitezi un om bolnav, să nu-i aduci măcar o vorbă de alin în
clipele lui grele. Aşa că nu am rezistat: chemarea a fost prea puternică.
Pentru că din aceste fire nevăzute ale ataşamentului pentru o idee, pentru un
loc, pentru oraşul natal, eu, tu, altul, putem ţese şi duce împreună mai departe povestea
parcului, aşa cum a fost ea gândită de înaintaşi. Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic, spunea nemuritorul Nichita
Stănescu. Iar inima verde a Bacăului a avut, sunt convins, ursitoare care să o
păzească de rele şi să-i alunge toate aritmiile, indiferent de vreme şi de
vremuri...
La Mulţi Ani!
Paradoxul modernizării, varianta Bacău: să vorbeşti despre modernizare într-un oraş în care deficitul de spaţiu verde este cronic.. Detalii aici.
Simbol
al frumuseții și nobleții florale, magnolia este o specie aparte, cu o valoare
decorativă deosebită. Perioada de înflorire, desfășurată de la începutul
primăverii până la finalul verii (în funcție de specie și specificul climatic),
aduce în orice oraș o pată de culoare plină de șarm și optimism. Anul trecut am
putut vedea în București o adevărată emulație creată în jurul unor explozii
florale care au generat mici pelerinaje, grație unei iniţiative minunate,
aparținând Dianei Robu. M-am decis să nu mai pierd o nouă primăvară și să
preiau ideea pentru orașul nostru. Printr-un proiect colaborativ, putem
contura împreună harta magnoliilor băcăuane și putem țese poveștile din spatele
lor, bucurându-ne de spectacolul anual al dinamicii înfloririi. Într-o lume
tot mai grăbită, farmecul acestor inflorescenţe ne poate jalona traseele prin
primăverile orașului, oferindu-ne clipe de răgaz și bucurie.
Vă
invit așadar la o mică vânătoare urbană, prin completarea hărții cu noi adrese
și surprinderea fotografică a momentului de grație, primăvară de primăvară. Grupul dedicat de pe Facebook vă stă la dispoziție, preambul virtual al micilor frumuseți
vegetale trecătoare, dar importante pentru spiritul unui oraş care îşi doreşte
să fie cunoscut şi altfel decât prin clasicele clişee bacoviene...
HARTA poate fi vizualizată dând click AICI. Începutul este promiţător 💚
Pe aceeaşi temă: Raiul magnoliilor băcăuane, Magnolia, un simbol al frumuseţii..., Nu are nevoie de reclamă: magnolia lui Bacovia, Frumuseţea unei magnolii "necunoscute"
Spunea Michel Foucault: Consider că viitorul noi îl facem. Viitorul este felul în care noi reacţionăm la ceea ce se petrece, este modul în care noi transformăm în adevăr o mişcare, o îndoială. Dacă vrem să fim stăpâni peste viitorul nostru, trebuie să ne punem în mod fundamental problema zilei de azi.
O carte superbă, citită pe nerăsuflate. Mai jos, una dintre ideeile cele mai importante, foarte bine evidenţiată de Dorin Bofan:
În cartea “O viață pe planeta noastră” scrisă de Jonnie Hughes și David Attenborough, pe care îl știți cu siguranță din documentarele despre natură produse de BBC, am dat peste sindromul schimbării nivelului de referință. Este un concept menționat în special în ecologie și conservare, dar are aplicabilitate generală și se referă la tendința de schimbare în timp a ceea ce ni se pare normal, fie de la o generație la alta, fie de-a lungul vieții.
Crescând
în anii ‘90 și 2000 într-un oraș mic de provincie, Piatra Neamț, am fost
obișnuit cu aerul curat și un număr relativ mic de mașini. Acum, mi se pare
de-a dreptul absurd cum orașele din România, oriunde ai merge, sunt sufocate de
trafic. Aproape toată lumea are măcar o mașină și alege să o folosească chiar
și pe distanțe scurte. Însă cuiva născut la 20 de ani după mine, aglomerația
urbană și poluarea ar putea să i se pară acceptabile pentru simplul fapt că nu
știe cum era înainte.
(…)
Raportându-ne la condițiile de mediu actual, suntem mai tentanți să credem că
lucrurile au stat tot timpul așa. Sindromul schimbării nivelului de referință e
cel mai des utilizat pentru a explica percepția noastră despre pierderea
biodiversității la nivel planetar și cum uităm de-a lungul generațiilor cât de
bogată a fost în trecut natura. O mică parte dintre noi își dă seama de datoria
pe care o lăsăm, dar pe măsură ce generațiile se succed, și nivelul de
acceptare a degradării naturii e posibil să fie mai mare. Într-un fel, “uităm”
fără măcar să fi știut. Iar asta, în cazul exemplului de mai sus, poate fi
foarte periculos.
O
soluție simplă există însă. Să ne cunoaștem trecutul și să ne informăm constant
despre felul în care funcționează lumea pune prezentul într-un context mai
complet și cred că ne face mai puțin indiferenți. Și mai normali. Ori asta
poate să țină nivelurile de referință sus mai mult timp. Iar dacă ne referim
strict la natură, să stăm mai mult pe-afară, pe munți și prin păduri, cu
siguranță ajută. Fiindcă dacă iubim, atunci vom fi în stare și să oferim
protecție. În plus, dăm un exemplu bun generațiilor viitoare. Cred că aș putea
să-i explic în cuvinte puștiului meu preșcolar despre cât de important este să
protejăm natura 2 zile încontinuu. Creierul lui poznaș va compila “bla bla bla“
și va trece mai departe. Însă dacă-l duc cu cortul, se prinde imediat.
Sursa:
Dorin Bofan – Nu suntem chiar normali
Cel mai fain loc de pe teritoriul administrativ al municipiului Bacău în care natura mai pulsează pe alte ritmuri decât cele citadine. O adevărată comoară care trebuie conservată și ocrotită pentru generațiile care urmează.
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.jpg)
În general, la noi banca citadină nu face parte neapărat din acel „joie de vivre” ce caracterizează societățile occidentale dezvoltate.
Chiar și marile orașe din România banca pare să aparține celor două etape opuse ale vieții (începutul și sfârșitul), având între ele o utilizare impusă doar de necesitate. Slaba utilare cu acest mobilier urban, lipsa esteticii și a ergonomiei, raritatea evenimentelor publice, convivialitatea fragilă a citadinului o transformă mai degrabă într-un fel de moft interstițial lipsit de substanță și reper cronologic, de afectivitate sau de atractivitate in situ. Pentru multe generații, banca a reprezentat și încă mai reprezintă cel mult o scurtă ședere între două puncte pe un traseu lung, legatul unui şiret, rar reprezintă o formă de relaxare de lungă durată, de interacțiune socială sau punct de stație pentru a admira peisajul citadin. Îndrăgostiţii sunt cei care mai fac notă discordantă. Ecosistemul om-bancă își infuzează vitalitatea din calitatea spațiilor publice, dar și dintr-o cultură a interacțiunii cu tine și cu necunoscutul de lângă tine. Pentru mulți aflați în mișcare, apăsând pedala de acceleraţie, inșii de pe bănci par amorfi, fară chip, uneori invizibili, mai ales atunci când sunt încadrați superficial în categorii indezirabile: vagabonzi, cerșetori, bețivi, drogați, bolnavi, bătrâni, "pierde-vară". Băncile reprezintă locuri centrale în ţesutul urban prietenos sau disfuncţional. La fel ca şi peroanele de gară, ele spun poveşti, aluvionând şi condensând trăiri, evenimente, amintiri. Oraşele au nevoie de bănci pentru a nu-şi pierde urbanitarea. Între Forest Gump și Afterlife sunt mult mai multe asemănări decât ar părea la prima vedere…
