Viziuni urbanistice de ieri, de azi...și de mâine

 Privesc planșele care surprind câteva frânturi din evoluția orașului. Idei urbanistice care au devenit realitate,  idei care au dispărut sau au fost remodelate, toate încercând la timpul lor să schimbe fizionomii, funcționalități, estetici, așteptări, destine... Îmi aduc aminte ce spunea Italo Calvino în "Orașele invizibile" (1972): "Orașele, ca și visele, sunt făcute din dorințe și din frici, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile lor sunt absurde, iar perspectivele lor sunt înșelătoare.” Pe firul timpului, spațiul urban poate fi ușor compartimentat și apropriat, dar cât de greu este să îl modelezi pentru bucuria cetății...

Bacăul cosmopolit: structura etnică a populaţiei în anul 1930

Prin urbea de altădată...

Pictura murală: Bacovia...altfel!

    Orașul are nevoie de locuri cu semnificații. Ele devin treptat spații topofile, ordonând  spaţiul urban, oferindu-i repere vizuale și identitare, memorie, fluiditate, afectivitate. De astăzi, la câțiva metri de casa memorială, imaginea poetului ne va face să încetinim pașii. Într-o lume tot mai agitată și mai alienant-debusolată, alveolele urbane de condensare identitară devin ancore obligatorii pentru speranța vitalității comunitare. Mulțumiri pentru cadoul oferit orașului de Biblioteca Județeană Costache Sturdza Bacău, în cadrul Festivalului Național George Bacovia (Bac-Fest 2023)!  Felicitări, Bogdan Scutaru, ZidArt și Artlink!

Demografii istorice ...bacoviene

   Orașul copilăriei lui George Bacovia avea o populație de 13558 locuitori (1890). Cu patru ani înainte de apariția volumului "Plumb"(1912), Bacăul ajunsese la 21344 locuitori. Prin comparație, Iașii numărau la acel moment 79406 persoane iar Bârladul 24838. La momentul trecerii în neființă a poetului (1957), orașul de pe Bistrița crescuse rapid la aproape 55000 de suflete. Era deja începutul schimbării din temelii a fizionomiei urbane și a unei  dinamici demografice de excepție. Locurile și oamenii aveau să cunoască tăvălugul tulburător  al marilor prefaceri. "Lumea aștepta cu strângere de inimă apariţia omului nou”, după cum avea să sintetizeze mai târziu Eugen Uricaru. Spiritul poeziei bacoviene avea însă puterea  să învingă timpul și timpurile...iar  doi ochi albaștri să scruteze peren linia orizonturilor noastre citadine...

   Foto: Planul Bacăului la 1934, la vârsta maturității depline a poetului (54 ani). Orașul se întindea pe 910 ha (o cincime din suprafața actuală) și număra în jur de 4800 clădiri.

Foto: pictură murală George Bacovia, BACFEST 2023 (Str. Banca Naţională)

Idealizarea trecutului

 "Avem nevoie de idealizarea trecutului ca de o armă împotriva dezamăgirii, suferinței sau anxietății pe care le simțim într-un prezent pe care nu-l înțelegem față de un viitor pe care nu-l putem anticipa." Zenobia Niculiță/Dilema Veche, iulie 2021.

Trecut și prezent pe str. Oituz - un simplu exemplu dintr-o listă lungă...

Baza sportivă a Bacăului: rana nepansată din mijlocul oraşului

      Acum 63 de ani începea frumoasa aventură a unei bazei sportive care avea să aducă Bacăul în categoria celor mai bine garnisite oraşe din punct de vedere al infrastructurii sportului de masă, dar şi de performanţă. Privesc aceste imagini din colecţia personală a domnului inginer Mihai Ceucă şi îmi aduc aminte de terenurile de handbal şi tenis, de pista de alergat, de acel Orăşel al Copiilor amenajat cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Îmi aduc aminte de meciurile Ştiinţei, de extraordinarele duminici în care mii de oameni puteau să se bucure pentru câteva ore, uitând de hidoşenia unei vieţi pline de absurd ceauşist. Am trecut zilele trecute prin zonă. Printre ruinele peisajului dezolant, puţine amintiri de copil rămase din acea perioadă prind viaţă, urmărind aceste fotografii care par astăzi neverosimile pentru mulţi băcăuani. Un amestec bizar de nostagie firească, dar şi de furie. Într-un oraş în care trecutul a fost furat bucată cu bucată, din care până şi fantasticile reuşite ale handbalistelor de la Ştiinţa Bacău s-au risipit cine ştie pe unde (inclusiv cupa de finalistă a Ligii Campionilor EHF 1986 sau trofeul câştigării Cupei Cupelor în ediţia 1988-1989), te întrebi dacă tăind rădăcinile mai poţi înverzi vreo speranţă, cu excepţia unor "panseluţe" tuflite pe ici, pe colo, de ochii lumii, care să păcălească trecerea timpului şi speranţele de mai bine pentru atâtea generaţii de copii care şi-au purtat paşii prin vale…

     “Ce reacție vor produce oare, imaginile unor tineri dispuși să facă eforturi voluntare spre satisfacția camarazilor de viață industrială? Cu pasiune și „elan tineresc”, tinerii din I.M.U. Bacău au amenajat stadionul de handbal din parcul sportiv al orașului în timp record, făcând posibilă prezența echipei de handbal masculin a fabricii în campionatul diviziei B. Sute de spectatori au admirat atât cochetul teren dotat (în anul 1984) cu prima tabelă electronică din urbe, cât și jocul colegilor lor. Amintirile au prins patina epocii, dar din munca tinerilor s-a ales praful! Cu nostalgie, dar și cu un imens sentiment de deznădejde și neputință, privesc și acum ruinele tabelei de scor și cele ale vestiarelor care, în loc să fie vandalizate, puteau fi transformate (măcar) într-un grup sanitar civilizat în zona bazelor sportive actuale.”  (Facebook/Mihai Ceucă, 16 iunie 2018)

11 iunie: o stradă, nenumărate amintiri...

 

   “Undeva, într-un orăşel de provincie, o stradă de numai câteva sute de metri, care leagă două bulevarde tivite cu castani, a fost denumită, de edilii interbelici: 11 iunie. În memoria acelei zile de 11 iunie 1848, când Bibescu Vodă semna, la Bucureşti, Proclamaţia de la Islaz, care avea să devină noua constituţie a unei Valahii ce sta sub semnul revoluţiei.” Articolul semnat de Magda Cristina Ursache (click aici) m-a trimis instantaneu prin anii 1980-1981. Eram dus de mâna bunicii la primele întâlniri cu şcoala, împreună cu un ghiozdan mare şi greu. „Mergem pe 11 iunie.” „Ne întoarcem repede acasă pe 11 iunie”, auzeam aproape zilnic, mai ceva ca o aplicaţie GPS de astăzi, dar mult mai grijulie. Da, o străduţă de doar 152 m (aşa ne spune sec nomenclatorul stradal al municipiului) între străzile Vasile Alecsandri şi I.S. Sturza, o străduţă care mai păstrează ceva din tihna oraşului de odinioară, chiar dacă bătrânii castani din capăt al dispărut, lăsând loc unei clădiri masive. 152 m care leagă două străzi intens circulate, în care fiecare metru păstrează atâtea amintiri demne de “Romanul adolescentului miop” al marelui Eliade…

Metamorfoze urbane: de la Bacăul machetelor, la oraşul cel nou (1965)

 „Am în faţă două fotografii: una înfăţişează macheta unor detalii de sistematizare, cealaltă oraşul Bacău în realitate. Sînt două fotografii a căror asemănare redă, concentrat, transformările înnoitoare cunoscute de acest oraş în anii şesenalului. lată, de pildă, detaliul de sistematizare a centrului său, întocmit în 1960. Ceea ce reprezenta în acel an macheta de-abia începuse să prindă contur. Erau construite doar o parte din blocurile de pe Calea Mărăşeşti. Blocurile din piaţa aflată în faţa clădirii sfatului popular regional şi de pe principalele artere ale oraşului se aflau încă pe hîrtia de calc a proiectanfilor. Dar ceea ce atunci constituia un proiect a devenit realitate. In cei patru ani care au trecut de la alegerile precedente, constructorii au înălţat numeroase blocuri de locuinţe, o frumoasă casă de cultură cu o sală de spectacole cu 800 de locuri, bibliotecă, sală de lectură.

La cîteva sute de metri de centru, în completarea unui ansamblu realizat înainte de 1960, s-au înălţat alte blocuri cu 350 de apartamente. Situate în apropierea parcului Libertăţii, ele constituie, împreună cu alte construcţii noi, o reuşită unitate arhitectonică.

O altă parte a machetei reprezintă detaliul de sistematizare a Pieţei Gării. Aici au fost construite şi date în folosinţă peste 400 de apartamente. Pe machetă se profilează încă un bloc turn, un restaurant, spaţii de deservire ale cooperaţiei meşteşugăreşti, autogara oraşului. Ele se vor adăuga celor 3 blocuri cu parter şi 9 etaje, executate cu cofraje glisante, care, împreună cu unităţile comerciale, formează un ansamblu urbanistic cu care ne mîndrim. În partea de sud a oraşului, la intrarea dinspre Bucureşti sînt în construcţie, în completarea unui cartier mai vechi, 300 de apartamente; primul bloc cu 60 de apartamente a şi fost dat în folosinţă. Statisticile consemnează că din 1961 şi pînă acum au fost construite pentru oamenii muncii din acest oraş moldovenesc 2 400 de apartamente.

Au mai fost înălţate Ia Bacău şi alte construcţii. Celor 80 de săli de clasă li se alătură construcţia maternităţii şi cea a pavilionului de pediatrie — clădiri cu o arhitectură dintre cele mai moderne.O preocupare deosebită există şi pentru amenajarea şi extinderea spaţiilor verzi. S-a rezolvat în mare măsură şi problema locurilor de joacă pentru copii, cea a amplasamentelor pentru viitoarele garaje şi pentru spaţiile de parcare.

La realizarea tuturor acestor lucrări şi-au adus contribuţia atît proiectanţii cît şi constructorii. Ei au muncit cu iniţiativă şi pricepere pentru a realiza lucrări de calitate superioară, promovînd larg metodele moderne de execuţie şi materialele noi de construcţie. Cele trei blocuri din Piaţa Gării, ca şi alte blocuri construite în oraş, au fost realizate prin metoda cofrajelor glisante, metodă care va fi folosită şi la înălţarea blocurilor înalte din ansamblul Cornişa Bistriţei.

Proiectanţii şi constructorii noştri transformă în prezent în realitate noi detalii de pe machetă. Noile blocuri şi ansambluri de locuinţe, parcuri şi aşezăminte social-culturale dau oraşului o înfăţişare tot mai modernă, pe măsura epocii de adînci transformări pe care o trăim.”

Arh. Vasile DRĂGULESCU, Director al D.S.A.P.C. Bacău, în „De la machetă la realitate”, ziarul Scînteia, 5 martie 1965

Pe centrul orașului de odinioară

 

Sursa: Desteptarea. Recolorizare digitală: L.Ș.

Sufletul orașului

     Sufletul orașului este acea parte a lui care nu are nicio valoare din punctul de vedere practic al existenței: este pur și simplu poezia lui, un sentiment care este în sine absolut, deși atât de evident parte din noi înșine. (Le Corbusier - The City of To-morrow and Its Planning, 1929)

Pe firul timpului: Bacăul în faceri şi prefaceri...

 Din apreciata revistă Ştiinţă şi Tehnică, nr. 2/1960. Bacăul începea marea sistematizare...

Minunata rezervaţie naturală Buciaş

    Nu vă găsiţi ritmul? Astenia de primăvară nu vă dă pace? V-aţi săturat de ecranul calculatorului, de activităţile repetitive, de monotonia zilelor citadine? Există un remediu, l-am spus de multe ori: natura. În acest caz, #pefirulapei, în cea mai frumoasă rezervaţie peisagistică din această parte a ţării: Buciaş.

Valoarea eco-protectivă a verdelui urban

    Un tei de 50 de ani care încă manifestă o creștere activă, realizează anual un număr de peste 300000 de frunze, însumând o suprafață verde de aprox 600 mp. Într-o zi de vară, acest tei mediu poate filtra 4000-5000 mc de aer din care consumă 9 kg CO2 si produce 6-7 kg O2. Cele 300000 de frunze tomentoase (cu perișori moi), cu peri stelați, inclusiv pe pețiol, pot reține cantități importante de praf, care apoi este spălat de ploi și ajunge pe sol. Din acest punct de vedere, teiul se situează pe locul trei, după stejar și ulm. În plus, teiul (la fel ca alte specii: pin, brad, stejar, Catalpa etc) emite fitoncide, substanțe volatile organice complexe de autoapărare împotriva microorganismelor și insectelor, care distrug inclusiv bacilul tuberculozei, agentul dizenteriei și al unor afecțiuni pulmonare (acțiune bactericidă și fungicidă). În conditiile acestei perioade din an in care invelișul foliar este în dezvoltare, solul este uscat, vântul este o constantă a Văii Bistriței și orașul este împânzit cu lucrări de construcții, să nu ne mirăm de cantitătile foarte mari de praf din atmosfera citadină... 

Ipostaze bacoviene

 

Centrul animat (1956)

 În centrul orașului, la ore de maximă aglomerație😁. Sursa: TVR-jurnal de știri, 1956. Imagine recolorizată digital. 

Prof. Valeriu Bogdăneţ, la 91 de ani: Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat!

     Un om-document al Bacăului, profesorul Valeriu Bogdăneț se îndreaptă spre 91 de primăveri adunate cu eleganţă la tâmple. Contemporan cu toate prefacerile Bacăului modern, domnul profesor este legat cronologic, spațial și afectiv de parcul central al orașului, precum un frate mai mare care i-a urmărit cu atenţie devenirea de-a lungul deceniilor, pășindu-i alături  prin mai toate valurile vieţii.

Pe un traseu al copilăriei marcat de numeroase schimbări de macaz  impuse de vicisitudinile vremurilor (Soroca – Iaşi – Vaslui – Făleşti – Iaşi – Predeal – Fălticeni), adolescentul Valeriu Bogdăneţ ajungea pentru prima dată în Bacău în 1950, pentru câteva zile, ca participant la un concurs de atletism. Cele trei mese i-au fost servite la vechiul restaurant din parc. Da, acel restaurant fotografiat în 1958 şi a cărui imagine oferită publicului avea să stârnească uimire acum cinci ani (click aici). Din anul 1956, Bacăul avea să i se lipească de suflet, devenind rapid un nume apreciat al învăţământului şi al fotojurnalismului, atât la nivel local, cât şi naţional.

O fotografie unică:vechiul restaurant din parc 

(Foto: Valeriu Bogdăneţ, 1958), recolorizare digitală ulterioară - detalii aici.

În preajma sărbătoririi Zilei Parcului Cancicov (aniversarea cu numărul 88), domnia sa a avut bunăvoința de a ne povesti ad-hoc câteva crâmpeie din evoluţia parcului, într-o conversaţie telefonică matinală. Spicuiesc în cele ce urmează câteva pasaje relevante din această perspectivă:

Prof. Valeriu Bogdăneţ

Sursa: I. Simion, 2011 (foto stânga);  L. Şerban, 2018 şi 2017 (foto dreapta)

„Parcul a devenit pentru mine un loc permanent pentru că în 1956 am venit la Bacău și am trecut prin toate capitolele: am admirat nu numai frumusețea dar parcă și croncănitul ciorilor era mai liniştitor sau poate eram eu mai tânăr și suportam mai ușor…dar era un peisaj, știi, mai mult rustic. Era mai îngrijit, dar parcă mai mult partea sălbatică m-a impresionat cel mai mult. Bineînţeles că aici am participat în calitate de tătic şi la concursurile de triciclete ale copiilor noștri, la sărbătorile organizate de familia Sechelariu. În special acest ultim capitolul ăsta mi-a plăcut sub toate punctele de vedere și artistic, şi fotografic.

Era un loc în care puteai să intri liniștit și ziua și noaptea. Din când în când venea fanfara militară care ne mai descreţea… dar eu nu o să uit două nopți pe care le-am petrecut cu absolvenții de la Liceul „Vasile Alecsandri” până noaptea târziu, târziu, fără să ne fie frică de hoți sau, mă rog, de întuneric. Deși nu era prea luminat, era un prilej foarte interesant de a petrece încheierea cursurilor liceale, aşa cum doream, cu prietenii sau cu prietenele. Era foarte, foarte plăcut şi pentru ei, pentru că se distrau, şi pentru noi, pentru că îi vedeam că le plăcea locul ales şi aveau posibilitatea să-şi dezvolte tinereţile şi celelalte lucruri pozitive legate de etapa aceasta.

Pot să mai adaug că parcul era de fapt locul meu predilect pentru a face fotografii, fie vara, fie iarna…Apropo de asta, amintesc de o fotografie premiată în Japonia. Am intitulat-o  - poate inspirat şi de natură, dar poate şi de Bacovia mai târziu (de fapt cred că de natură, pe vremea aceea nu-l cunoşteam pe Bacovia mai îndeaproape…) - Copacii albi, copacii negri…   Fără să ştiu, am intitulat fotografia Copacii albi, copacii negri, versurile din Decorul poetului…

Tot parcul mi-a dat ocazia să public în revista învățământului liceal, Tribuna școlii, cum se numea ea atunci. Numere întregi au fost, mă rog, completate cu fotografii de la Bacău. Mi-a plăcut, şi de atunci am devenit colaborator permanent fotografic (și nu nu mai fotografic) la Tribuna şcolii.

La restaurantul din parc venea o lume normală, de oameni obișnuiți, nu spilcuiți. Atmosfera nu m-a deranjat niciodată, n-am auzit bătăi, n-am auzit ţipete de beţivi. Se mânca bine, foarte bine. Din cînd în cînd mai venea orchestra care mângâia urechile cu viorile lor. O perioadă a venit fanfara militară şi era foarte plăcut. Pe atunci veneam în parc aproape zilnic.

Din păcate, în ultimii doi l-am cam părăsit: boala sau o operație nereușită… şi bătrâneţea pe care o visam să o înving prin plimbările mele în parc, așa cum o făceam altădată, ei…toate astea sunt de acum în capitolul Nostalgie… şi din păcate, deși stau la doi pași de parc, nu mai pot să-l vizitez…

Eu cred că parcul o să rămână, pentru că printre atâţia neiubitori de natură vor rămâne prin conducerile noastre de viitor şi oameni cărora să le placă ce-i frumos, adică natura, şi să aibă un colţ de Rai lângă ei, aici, un colţ unde să respire, chiar dacă mai trec păsările astea alb-negre şi mai lasă câte ceva, câteva bombe nevinovate deasupra lor. Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat, nu cred, nu cred… Deocamdată văd că încă respiră parcul, cât timp nu mai ştiu. Eu cred că se vor găsi iubitori şi oameni serioşi care se vor îngriji nu numai de hrana trupească, ci şi pentru a avea o bucurie permanentă în faţa ochilor şi a plămânilor, ca să nu spun altfel, un loc unde să vină să se recreeze. Dacă nu cumva poluarea nu îl va copleşi totalmente, pentru câ în urmă cu vreo doi ani, pe când ajungeam mai des în parc, simţeam efectele poluării…"

 

Cu această speranţă pentru perenitatea inimii verzi a Bacăului, îi mulţumim domnului Valeriu Bogdăneţ pentru amabilitate, urându-i din toată inima Multă sănatate!

Vezi şi: Cu sufletul pe declanşator

O imagine excepţională cu parcul anului 1958!

 

O invitaţie

     Fiecare primăvară înseamnă speranţă, renaştere, noi şi noi aşteptări de mai bine. Pentru 22 martie, de Ziua Parcului „Cancicov”, primăvara a fost plină de surprize meteorologice în ultimii 5 ani (v. tabelul), uneori frumoase, alteori mai capricioase. Mai puţin important, atâta timp cât o mână de oameni, uneori mai mulţi, alteori mai puţini, au dorit să se alăture unei stări de spirit aparte: starea de parc. Cum va fi anul acesta, miercuri? Prognozele sunt îmbucurătoare, cel puţin din punct de vedere termic. Din celălalt punct de vedere, starea şi-o creează fiecare, în funcţie de orizonturi şi de propriile aşteptări. Nu trebuie să aşteptăm un impuls anume, parcul ne primeşte pe fiecare, cu orice formă de manifestare care să celebreze un reper urbanistic şi identitar, o moştenire şi o speranţă de mai bine pentru inima verde a oraşului. Italo Calvino, în „Oraşele invizibile” spunea acum 50 de ani că „oraşele, ca şi visele, sunt făcute din dorinţe şi din frici, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile lor sunt absurde, iar perspectivele lor sunt înşelătoare.” Chiar şi aşa, trebuie să ducem mai departe povestea parcului. Fiecare cum crede şi cum simte, într-o lume tot mai polifonică şi mai zgomotoasă.

Pe firul timpului: sfinţirea Bisericii "Sfântul Gheorghe" din fosta comună Domniţa Maria

      După cinci ani de la punerea pietrei de temelie (15 august 1934), pe 12 noiembrie 1939 avea să fie oficiată slujba de sfinţire a Bisericii “Sfântul Gheorghe”, una dintre cele mai frumoase obiective de cult păstrate în municipiu. Momentul este prezentat în presa naţională printr-un articol generos publicat la pagina 8 a ziarului Universul din 17 noiembrie 1939:

Sfinţirea bisericii din com. Domniţa Maria (Bacău)

Bacău, 13 Noembrie

Duminică 12 Noemb. crt. s’a făcut cu mare solemnitate sfinţirea monumentalei biserici cu hramul „Sf. Gheorghe“ din comuna suburbană Domniţa Maria, cea mai mare şi mai frumoasă biserică din judeţul nostru şi unica — prin felul ei — din întreaga eparhie.

Slujba sfinţirii a fost oficiată de P. S. S. episcopul Lucian al Romanului, înconjurat de un impunător sobor de consilieri referenţi de la Sf. Episcopie, în frunte cu păr. econ. Gh. Vlad, directorul seminarului teolog „Sf. Gheorghe“ din Roman; păr. econ. I. Dănilă, păr. econ. Bucevschi, păr. Gh. Chiriac, arhidiacon Ştefan Prutéanu ş. a.

La slujba sfinţirii au participat şi membrii clerului bacăuan, în frunte cu păr. protoereu Th. Zotta, preot Gh. Berilă, pr. V. Pascalini, pr. D. Videaou, protosinghelul Calist Berea, prof. diacon D. Iordache, prof. Th. Fecioru, prof. C. Sturzu ş. a.

Au participat deasemenea şi reprezentanţii autorităţilor în frunte cu: d. colonei I. Minescu, prefectul judeţului; prof. Leonida Dimitrescu, primarul oraşului Bacău; Const. Nădejde, secretar g-ral al F.R.N.; col. I. Dăscalescu, comandantul gărzilor naţionale; căpitan Horvat, primarul com. Domniţa Maria ş.a. Mai erau prezenţi: d-na şi d. C. Vasilescu, pictor din Bucureşti, autorul frumoaselor podoabe picturale a bisericii, d-na şi d. inginer Dan Costinescu, directorul general al fabricei de hârtie Letea; d. avocat Const. Zlotescu, preşedintele Asociaţiei culturale Sf. Nicolae; d-na Ecat. Florescu, din partea societ. „Crucea Roşie“; col. C. Brumă, direct, cămin, cult „V. Alecsandri“; d-na Maria Fulgeanu, direct, şc. norm. fete; preot Gh. Bujor, ing. Hodivoignu, pr. C. Moiceanu, C. Ursu, sub-administr. financ.; I. Dăscălescu, ajutor de primar al com. Domniţa Maria; prof. Ana Monaru, prof. cat. Venescu, locot. Lefter, I. Secăreanu, Nicolae Vlahuţă, secretar g-ral al primăriiei Bacău; I. Paloşanu, director prefectura Bacău; I. Focşan, V. Covor, C. Stăncineanu, învăţător Secăreanu ş. a.

Actul sfinţirii s’a făcut şi în prezenţa unui foarte mare număr de credincioşi, cu o ceremonie din cele mai impunătoare. Răspunsurile au fost date de corul primăriei oraşului Bacău, condus de maestrul Aurel Constantinescu. P.S.S. episcopul Lucian al Romanului a ţinut o frumoasă predică, binecuvântând opera creştinească ce s’a realizat prin stăruinţa şi munca depusă de preotul Gh. Berilă, parohul bisericii.

Pr. paroh Gh. Berilă a arătat împrejurările în cari s’a zidit sfântul locaş şi munca depusă pentru realizarea ei. După terminarea sf. slujbe, s’a servit o masă la şcoala normală de fete. Aici P. S. Sa episcopul Lucian a fost întâmpinat de elevele străjere ale şcoalei, în frunte cu d-na directoare Maria Fulgeanu, d-na prof. Florica Mihăilescu, dirijoarea corului şi d-ra prof. Elena Mălinescu, comandanta legiunii străjereşti.

P.S.S. episcopul Lucian, a vizitat localul şi clasele, rămânând foarte satisfăcut de cele constatate. La masă s’a închinat pentru M. S. Regele şi pentru propăşirea ţării.

Sursa: ziarul Universul, 17 noiembrie 1939

Spre neuitare: o filă din istoria parcului central al Bacăului

      Rare şi aproape ilizibile sunt mărturiile despre Bacăul de altădată, adevărate palimpseste îngropate în noianul informaţiilor naţionale. Totuşi, precum exploratorii vremurilor trecute, mai găsim urme care deschid noi orizonturi pentru cunoaşterea patrimoniului verde băcăuan...

ŞEDINŢA CONSILIULUI PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BACĂU

(…)

UN NOU PARC COMUNAL

D. primar C. ZLOTESCU cere şi consiliul aprobă ca pe terenul liber dintre spitalul comunal şi stadionul sportiv să se creeze un parc comunal, pe care ministerul de domenii va planta, prin inginerii silvici, un număr de 80.000 de arbori. Şedinţa consiliului comunal a luat sfârşit la ora 9 seara.

Ziarul Dimineaţa, 16 iulie 1935

***

Iată şi o imagine a edilului care şi-a pus semnătura pentru înfiinţarea parcului central al Bacăului:

Sursa foto: ziarul Viitorul, 13 noiembrie 1936 (colorizare digitală)

Mica informare în presa naţională despre înfiinţarea parcului băcăuan 

(marcare cu roşu în articolul complet despre şedinţa Consiliului Primăriei Bacău)

Spiritul comunitar...

 22 martie 1935. Ultima oară când spiritul comunitar s-a manifestat plenar și eficient în Bacău...