Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

Se afișează postările cu eticheta patrimoniu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta patrimoniu. Afișați toate postările

luni, noiembrie 16, 2026

Anemoia: dorul de vremuri pe care nu le-am trăit

 

    Priviți fotografiile cu Bacăul de altădată. Cu oraşul de odinioară sau chiar cu oraşul de ieri, în cazul celor foarte tineri: străzi mai liniștite, lumini blânde, mult verde, cadre arhitecturale desprinse parcă din filmele mute. Deși imaginile vin dintr-o lume pe care nu am apucat s-o trăim, ne încearcă un sentiment familiar: o melancolie caldă, un dor difuz după o epocă pe care o cunoaștem doar din cadre îngălbenite de timp și din poveștile bunicilor. Paradoxal, nu?

    Această stare se numește anemoia. Spre deosebire de nostalgia clasică, hrănită din propriile amintiri, anemoia este dorul de o epocă sau de un loc în care nu am fost niciodată. Am aflat recent că acest termen a fost creat de scriitorul american John Koenig pentru The Dictionary of Obscure Sorrows, o colecție de neologisme pentru emoții subtile fără nume. Numele său sugerează, prin sonoritate și prin rădăcinile sale grecești, un „vânt al minții”, o adiere din trecut care ne poartă imaginația într-o lume reconstituită din fragmente: fotografii de arhivă, cărți poștale, cronici urbane, povești de familie.

    Nu e întâmplător că rezonează atât de puternic acum. Într-o epocă a vitezei și a perfecțiunii digitale, o fotografie veche are efectul unei ferestre deschise într-o cameră încinsă. Imperfecțiunea ei ne liniștește pentru că pare sinceră. Desigur, mintea idealizează: păstrează lumina frumoasă a poveștii și filtrează greutățile reale ale vremii...

    Pe mine, fără să îmi dau seama, anemoia m-a prins prin 2004, când mi-a căzut în mână prima monografie a orașului, publicată în 1906 de cronicarul Costache Radu. A fost dragoste la prima vedere pentru un oraș necunoscut mie, dar care, paradoxal, avea aceleași coordonate geografice. Pe atunci nu exista niciun cuvânt pentru avalanșa aceea de trăiri. Fantastica colecţie de cărţi poştale a domnului inginer Mihai Ceucă m-a purtat în călătorii incredibile prin vremuri apuse. Peste ani, am înțeles că anemoia nu e dorința de a ne întoarce în timp, ci o formă de a ne lega, prin imaginație, de memoria locurilor pe care le locuim azi și de a duce mai departe genius loci-ul lor.

Poate de aceea merită, data viitoare, să ne oprim o clipă în fața unei clădiri știute dintotdeauna. Sub tencuiala de azi, orașul de altădată încă există, ca strat cu sens. Un arbore bătrîn din centrul oraşului se poate transforma într-un reper al memoriei colective. Anemoia nu ne cere să trăim în trecut, ci doar să-l ascultăm. Iar cine îl ascultă atent, va înţelege că fotografiile noastre pot fi privite cu dor, într-o zi, ca niște cărți poștale dintr-o lume pierdută, dar niciodată dispărută cu totul, păstrată în straturile de memorie ale orașului. Sunt, până la urmă, palimpseste ale patrimoniului afectiv.



Foto: colecţia ing. Mihai Ceucă

duminică, noiembrie 08, 2026

Momentul de grație 2026

 Pentru unii, mirare. Pentru alții, bucurie. Pentru cei mici, un loc inedit de joacă. Pentru mine, un moment așteptat un an întreg. Frumusețea lucrurilor trecătoare, dar atât de pline de sens... Când auriul coroanei se scutură spre pământ, îți amintești că trecerea poate fi, uneori, o formă de grație...Un ritual al toamnelor târzii, un ultim salut și totodată promisiune, pentru că și lucrurile care trec rămân, într-un fel, cu noi: palimpseste sufletești. 8 noiembrie 2026: un nou reper în vâltoarea timpului, timp căuș și sită deopotrivă...



Sursa video: Gabriela Papi

luni, octombrie 05, 2026

Magnolia vrăncenilor

 O (primă) magnolie  care să marcheze  spațiul identitar al colegiului meu și să devină, în timp, un reper vegetal al trecerii timpului printre primăveri, alături de noi și noi generații de elevi...

La mulți ani verzi! 




miercuri, iulie 22, 2026

Puful dorințelor

 În copilărie, în vacanța de vară mult așteptată, le spuneam „pufii dorințelor”. Le prindeam din zbor și ni le băgam cu toții în sân sau sub cămașă, pentru noroc și împlinirea unei dorințe. Era unul dintre acele mici ritualuri care au supraviețuit din generație în generație, fără ca nimeni să știe exact de unde au pornit.

Cred că partea cea mai frumoasă este că aceste semințe sunt făcute să călătorească vară de vară, an după an, generație după generație. O simplă adiere de vânt le poate purta sute de metri, iar noi, copii transformați peste noapte în adulți rigizi, ne-am mai aduce astfel aminte de acea destinație simbolică: să ajungă undeva (cândva?) și dorințele noastre...

Dacă vrei să păstrezi tradiția, încă nu e târziu: pune-l în palmă, închide ochii pentru câteva secunde și pune-ți o dorință. La 20, 30, 40, 50, 60 sau 70 de ani, funcționează la fel de bine ca la 12.

   P.S. Lăsând reveria deoparte, să vă spun că acești „pufi ai dorințelor” ai copilăriei ar putea fi, de fapt, semințele uneia dintre cele mai încăpățânate buruieni din agricultură: pălămida (Cirsium arvense). Natura are un simț al ironiei destul de fin😁 Dar ce contează? Până la urmă, poate că exact această persistență îndărătnică a plantei este metafora perfectă: la fel ca pălămida, și dorințele noastre ar trebui să fie la fel de încăpățânate și greu de distrus, indiferent de vârstă...

luni, iulie 20, 2026

De 20 iulie – Ziua Mondială a Șahului


Una dintre puținele mărturii fotografice rămase din perioada pasiunii juvenile pentru sportul minții. Refresh-ul color oferit de AI adaugă un strop de nostalgie surprizei (re)descoperirii acestui instantaneu predigital.

Să fi fost la începutul toamnei lui '90, în colțul șahiștilor din parc – o lume cu un farmec aparte, heterotopie a multor bătălii, prietenii, glume și ironii, frunze purtate de vânt printre cele 64 de pătrate, blitzuri și partide tihnite, orgolii și simplă chibițeală.

A fost, poate, cea mai cool „rețea de socializare” a acelor vremuri de la granița lui decembrie '89, una care a reușit să spargă bariere de vârstă, iluzii și deziluzii, un fel de anticameră pentru tăvălugul anilor nebuni ce aveau să urmeze.

Privind acum imaginea recolorizată a unei „stări de parc”, îmi revin în minte cuvintele lui Baudelaire: „Forma unui oraș se schimbă, vai, mai repede decât inima unui muritor”...

Un mic univers urban dispărut, dar nu și uitat: #stareadeparc


vineri, mai 08, 2026

Călin, file de poveste...

 În fiecare primăvară, arbustul ăsta de pe o uliță prăfuită de țară se transformă într-o filă de basm. E un fel de Călin Nebunul, varianta vegetală. Îmi aduce aminte de bulgărașii dintre blocurile de pe Aleea Parcului. Uneori îi vedeam și în sacoșa de navetă a mamei, un pic prăfuiți și moleșiți de drumul lung dintre școală și casă, unde își găseau un loc de cinste printre teancurile de cărți și fișe de lucru: trofee într-un cotidian cenușiu. Odată cu trecerea timpului au dispărut treptat din extensia locuită a parcului care avea să-i fie schimbat și numele. Panta rhei, ar zice Universul. Poate nu tot: universul copilăriei rezistă și prin materia aceasta fragilă, transformată în inflorescențe globulare sidefii - mici capsule ale timpului trecut, dar nu și uitat...




duminică, martie 22, 2026

Starea de parc: opt ani...

    Opt ani. Opt primăveri. Opt zile de 22 martie cu semnificație aparte. Opt zile în care am trecut prin toate stările vremii și prin toate stările de spirit. Am dus mai departe ideea.

    Ce s-a întâmplat în acești opt ani intră deja în categoria palimpsestelor comunitare, care se vor așeza în timp. Timpul este cel mai bun sfetnic, dar și cel mai onest decident. El trage linie, lăsând la suprafață doar ceea ce este cu adevărat de substanță.

    Pentru mine, în toate cele opt primăveri, susținerea oferită de domnul inginer Mihai Ceucă a reprezentat constanta luminoasă a zilei de 22 din luna mărțișorului. Întâlnirea onorantă cu domnia sa a devenit un ritual de desprimăvărare, o adevărată bucurie, o pârghie a echilibrului într-o lume tot mai disfuncțională, îndemn și model de perseverență pentru tot ceea ce înseamnă genius loci.

    Este marele meu câștig personal, unul care nu are nevoie de validare printr-un număr de înregistrare al vreunei instituții. Un fir invizibil care unește parfumul începuturilor cu speranța verdelui peren. Pentru că, nu-i așa, purtăm în suflet o stare aparte: starea de parc...

La mulți ani!

vineri, martie 20, 2026

Echinocțiul de primăvară

Ziua în care am văzut primii boboci de magnolie, toporași albi, narcise...Clar, e primăvară 😁

Desprimăvărare cu bucurie!

marți, februarie 24, 2026

Da, arborii nu au voce, dar noi avem!

 Un text de pus la rană, marca conf. Tibor Hartel (biolog la UBB). Da, există arbori din spațiul public urban care devin cu timpul parte a evoluției noastre, repere personale sau comunitare ce condensează evenimente, trăiri, amintiri, nostalgii, bucurii, ajutând sentimentul apartenenței și spiritul locului. Greu de înțeles din prisma gândirii strict contabile, prin ochii celor care nu sunt cu adevarat legați de orașul natal sau de cel adoptat mai târziu...

Foto: Parcul Cancicov, martie 2018. Astăzi, zona arată cu totul altfel...

"Când oraşul pierde mai mult decât un arbore (sau de ce doare îndepărtarea arborilor?)

Știu că mulți cititori ai acestor rânduri vor solidariza cu ce am scris. Pentru că valorile relaționale - de identitate - ale arborilor chiar există. Expun deci ce simt acum, în speranța că vă ajută să înțelegeți ce simțiți când brusc vă treziți fără arbori în fața blocului/casei.

Paltinul acesta a fost cu noi de când ne-am mutat aici, de aproape 10 ani.

Matyi, fiul nostru, are 9 ani. Practic, pentru el, paltinul a fost „mereu acolo”.

A fost parte din identitatea noastră de familie.

Așteptam primăvara să înflorească, număram insectele pe flori, făceam observații. Avem o colecție impresionantă de specii (insecte/polenizatori) pe care le-am văzut şi fotografiat la el. Vara era frumos şi furniza răcoare.

Relația noastră s-a adâncit în perioada de lockdown (coronavirus). Paltinul era de mare ajutor atunci. În mai multe puncte de vedere. Era un fel de bunic(ă) pentru Matyi, susținere pentru noi.

Iarna, paltinul era popas pentru păsările care vizitează Clujul mai mult în sezonul rece. Era un mic ecosistem la câțiva metri de balcon.

Și totuși, paltinul a fost tăiat ieri.

De ce oamenii se revoltă când se taie sau se strămută arbori? Revolta asta are legitimitate. Și nu e doar „emoție”. E și știință, și etică.

Există valori instrumentale: umbră, răcoare, microclimă, aer mai curat, estetică. Pe aceste valori e construit și limbajul de „servicii ecosistemice”.

Sunt legitime, măsurabile, vitale mai ales într-un oraș tot mai fierbinte şi mai poluat.

Dar există și valori relaționale. Acolo e alt plan. Arborele nu mai este doar „un obiect verde”, ci devine parte din oameni. Se strecoară în identitatea noastră, viața noastră, în memorie, în rutina vieții. Unii arbori primesc nume. 

 

Pentru unii, același arbore poate fi doar „un copac care face frunze”. Pentru alții, poate fi un reper al copilăriei, al liniștii, al unui colț de acasă. Uneori nu contează arborele în sine, cât contează relația dintre om și arbore, semnificația lui.

De aceea, un arbore „înlocuit” cu 2-3 puieți poate compensa parțial valoarea instrumentală (în timp, peste decenii). Dar nu poate înlocui ușor valoarea relațională.

Arborii care sunt primiți în identitatea noastră nu se substituie printr-o bifă administrativă. Înlăturarea lor poate însemna ruperea unei bucăți dintr-un loc care era „acasă”. Poate fi dureros. Se termină o relație. Se anulează forțat un element de identitate personală.

Idealul, pentru mine, e simplu și rațional:

păstrezi arborii maturi ori de câte ori se poate, cu intervenții punctuale și profesioniste când e nevoie (nu amputări și nu tăieri integrale „din reflex”), și plantezi mulți arbori tineri pentru viitor.

Arborii maturi pentru generația mea și pentru prezentul orașului; arborii tineri pentru generația lui Matyi și pentru deceniile care vin. Și avem grijă de cei tineri, pentru că vor fi adoptați în sufletele oamenilor iar copiii de azi vor deveni, într-o zi, scutul lor de apărare.

Dacă simțiți că astfel de tăieri rup ceva din Clujul respirabil, şi important, din Dvs., vă rog să redistribuiți. Arborii nu au voce. Noi avem."

Sursa: Fb/Tibor Hartel

sâmbătă, februarie 21, 2026

Harta termică a Parcului Cancicov

       Trei ani (2022-2024) şi nu mai puţin de 26304 înregistrări ale temperaturii aerului în două adăposturi meteo amplasate la C.N. “Gh. Vrănceanu” şi C.N. Pedagogic "Ştefan cel  Mare" – la limita cu Parcul Cancicov. Graficele de mai jos oferă o imagine sintetică, clară şi solidă a rolului major jucat de inima verde a oraşului Bacău în moderarea topoclimatului urban, prin comparaţie cu zona centrală, unde densitatea construcţiilor determină un efect clasic de “insulă termică urbană”.


  Aceste rezultate oferă argumente științifice solide pentru gestionarea durabilă a spaţiilor verzi urbane pe plan local. Cele mai importante aspecte care merită a fi menţionate:

1. beneficii cuantificabile şi constante: Parcul Cancicov oferă o răcire medie de 0.92°C pe tot parcursul anului, cu vârfuri de până la -1.43°C dimineața și -1.38°C în luna august.

Lunile  cu cel mai puternic efect: august: -1.38°C (maxim), septembrie: -1.18°C, iulie: -1.22°C. Lunile  cu efect redus sunt noiembrie (-0.58°C) şi  decembrie (-0.59°C);

Diferenţe termice sezoniere: vara: -1.24°C (efectul cel mai puternic), toamna: -0.96°C, primăvara: -0.83°C, iarna: -0.64°C (efectul cel mai slab);

Concluzie: spațiile verzi nu sunt un "lux" sau "decor", ci  o infrastructură urbană funcțională cu beneficii termice măsurabile.

 

2. Impact maxim în perioade critice: efectul de răcire este cel mai puternic vara (1,24 C), adică exact atunci când orașul suferă cel mai mult de căldură şi consumul de energie electrică pentru aer condiționat creşte exponenţial...

Concluzie: investițiile în spații verzi protejează sănătatea publică și reduc costurile energetice în momentele critice.

 

3. pattern-ul  termic în 24 de ore:

- răcire maximă: ora 09:00 (-1.43°C) și 10:00 (-1.37°C)

- răcire minimă:  intervalul orar 03:00-05:00 (-0.60°C)

- cel mai răcoros interval: 06:00-12:00 (-1.1°C în medie)

Concluzie: verdele protejează populația în orele de vârf termic prin reduce stresului termic în orele de activitate intensă.

 

4. Necesitatea conservării speciilor de arbori şi arbuşti existenţi, plantări consistente în următorii ani pentru a diminua rarefierea vizibilă din ultima perioadă.

Efectul de răcire este consistent pe cei trei ani analizaţi (2022-2024), sistemul vegetativ era (încă...) stabil. Pierderea vegetației mature înseamnă pierderea efectului de răcire acumulat în decenii, demonstrând încă o dată că parcurile urbane reprezintă în primul rând spaţiu verde şi secundar amenajări care micşorează şi fragmentează spaţiul verde. Un parc matur nu se recreează în doi-trei ani, deci efectul „park cool island”  este direct proporţional cu structura, compoziţia şi densitatea fondului arboricol. Gestionarea viitoare necesită plantări sistematice cu specii care amplifică răcirea (arbori cu frunziș dens) şi crearea de "coridoare verzi" conectate la parc prin înverzirea zonelor adiacente deficitare.

 

Concluzie generală: Parcul Cancicov nu este doar un spațiu verde cu funcţie de agrement - este un sistem natural de aer condiționat care funcționează gratuit 24/7, oferind oraşului o binemeritată răcorire. Gestionarea corectă a celui mai complex spaţiu verde din municipiu nu este o cheltuială, ci o investiție  pe termen mediu şi lung în sănătatea publică, eficiență energetică și reziliență climatică.


Notă: Datele au fost culese din reţeaua de observaţie instalată în cadrul proiectului UCLAR (https://geo.uaic.ro/uclar/) începând cu anul 2022 şi continuate în proiectul MOBCLIM (https://www.geo.uaic.ro/mobclim/), proiecte coordonate de conf. dr. Lucian Sfîcă de la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. (geo.uaic.ro)


Pe aceeaşi temă:

 Pentru zile caniculare: Cum bate inima rece a Bacăului?

Cancicov Park Cool Island

 

duminică, februarie 08, 2026

Orașul în modul macro


Sunt zile în care nu poți scăpa de senzația că totul este gri, monoton și urât, că nu are rost să ieși din casă, mai ales pe o vreme rece și umedă. Asta se întâmplă pentru că privești „totul” cu o singură distanță focală preconcepută.

O soluție care ne poate scoate din impas este să aplicăm tehnica fotografică a „macro-ului emoțional” – reducerea câmpului vizual prin limitarea privirii la detalii de ordinul zecilor de centimetri: textura unei frunze uscate, modelul ruginiu al unui gard, primele semne vegetale ale primăverii sau picăturile de ploaie pe un geam.

Această „apropiere” (la propriu și la figurat) ne va reaminti că frumosul este fractal: există la orice scară, dacă alegi să te uiți. Este fascinant cum fotografia, deși pare o artă a „capturării” realității, este de fapt o artă a proiecției. Prof. Vlad Eftenie spune adesea că noi fotografiem ceea ce suntem, nu doar ceea ce vedem. În felul acesta, chiar și un simplu ghiocel apărut lângă resturi de moloz ne poate aminti că frumosul nu a dispărut și că ziua nu e deloc pierdută...

 Realitatea este „materia primă”, dar forma finală este modelată de proiecția conștiinței noastre pe traseele noastre citadine, aparent arhicunoscute și atât de anoste. Iar pentru această proiecție nu e nevoie să luăm cu noi vreun device, ci doar să ieșim din casă cu ochii plini de curiozitate. În definitiv, oricât am încerca, cele mai frumoase cadre ale momentului ne vor bucura sufletul fără să fim nevoiți să apăsăm pe vreun buton declanșator ...

Foto de astăzi, exasperat de lapovița dintre blocurile gri😁



vineri, noiembrie 21, 2025

Nervi de toamnă băcăuană

     Pe Bacovia îl simți cu adevărat într-o dimineață umedă și cețoasă de sfârșit de noiembrie, când pare că se contopește cu plânsul materiei care se prelinge pe ramurile despuiate, iar ție îți pătrunde, insidios, frigul în tălpi...Nervi de toamnă băcăuană.

21 noiembrie 2025





marți, noiembrie 11, 2025

Contemplare în inima naturii: Mănastirea Carmelitană din Luncani

 Am fost aici acum câteva săpătămâni. O zonă de un pitoresc deosebit, departe de zgomotul oraşului. Spiritualitate şi contemplare în inima pădurii...



sâmbătă, noiembrie 08, 2025

Momentul de grație 2025 (varianta "mai bine mai lent decît deloc...")

    Pentru unii, mirare. Pentru alții, bucurie. Pentru cei mici, un loc inedit de joacă. Pentru mine, un moment așteptat un an întreg. Frumusețea lucrurilor trecătoare, dar atât de pline de sens... Când auriul coroanei se scutură spre pământ, îți amintești că trecerea poate fi, uneori, o formă de grație... Un ritual al toamnelor târzii, un ultim salut și totodată promisiune, pentru că și lucrurile care trec rămân, într-un fel, cu noi: palimpseste sufletești.

8 noiembrie 2025: un nou reper în vâltoarea timpului, timp căuș și sită deopotrivă...

     Au fost 12 zile de splendoare aurie. 29 octombrie - 9 noiembrie, o perioadă în care mulţi băcăuani au mai ridicat privirea din pământ şi au zămbit...


marți, noiembrie 04, 2025

Wabi - Sabi

A butterfly that lives forever is really not a butterfly at all.

 (Data, în Star Trek: Picard - episodul „Et in Arcadia Ego, Part II”)

 

luni, noiembrie 03, 2025

Cum mai stăm cu suprafaţa spaţiilor verzi din Bacău?

 Ultimele date oficiale publicate de DJS Bacău în Anuarul statistic al judeţului Bacău - ediţia 2025 evidenţiază pentru municipiul Bacău o zestre verde de 518 ha.

Sursa: DJS Bacău

Situaţia anterioară (2020) arăta în felul următor:
În trei ani s-au dus 25,6 ha. Scriptic. În realitate, nici cea mai înaltă formă de inteligenţă artificială nu ne poate răspunde cu exactitate...



sâmbătă, noiembrie 01, 2025

Noiembrie aurit: Ginkgo biloba în zbor de pasăre

 O altă perspectivă asupra superbului exemplar din Parcul Trandafirului...









vineri, octombrie 31, 2025

Kilometrul 0 al toamnei din centrul Bacăului

      Sub coroana de aur din Parcul Trandafirilor, oamenii devin din nou copii, oprindu-se câteva clipe să surprindă digital spectacolul doamnei solitare. Mirare, priviri admirative și zâmbete pentru miracolul schimbător din cel mai așteptat crâmpei de toamnă băcăuană...





marți, octombrie 28, 2025

Vom avea parte de spectacolul "ploii de aur"?

     Ne pregătim de spectacolul de gală oferit de galbenul bilobat al Bătrânei Doamne din Parcul Trandafirilor. Din păcate, nu cred că ne vom bucura anul acesta de momentul deosebit al „ploii de aur”. Temperaturile negative (premature pentru centrul cald al oraşului) din dimineaţa zilei de 21 octombrie (-4,2 C la staţia oficială ANM), continuate cu o lungă perioadă de încălzire a vremii (prognoza ne oferă zile plăcute, fără vreun şoc termic negativ, cu brumă şi umiditate foarte ridicată a anului – condiţii necesare pentru desprinderea simultană a frunzelor, după cum am demonstrat în articolul de mai jos), par a indica o desfrunzire graduală, mai puţin spectaculoasă, a cărei durată va depinde de intensitatea vântului din această săptămână. Sper să mă înşel totuşi, pentru a ne putea bucura împreună de momentele magice oferite cu generozitate de acest reper vegetal din zona centrală a oraşului...

Detalii: 

6 noiembrie 2024: http://www.deferlari.ro/2024/11/momentul-de-gratie-2024.html

30 noiembrie 2023: http://www.deferlari.ro/2023/11/momentul-de-gratie-tacuta-al-batranei.html

2010 - 2022: studiu referitor la „ploaia de aur” - http://www.deferlari.ro/2022/11/ginkgo-biloba-momentul-de-gratie-din.html

Foto 28 octombrie 2025, ora 18.

Update 2 noiembrie 2025, ora 17: dezvrăjire lentă...

3 noiembrie, ora 12: