Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

Se afișează postările cu eticheta interviu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta interviu. Afișați toate postările

luni, martie 20, 2023

Prof. Valeriu Bogdăneţ, la 91 de ani: Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat!

     Un om-document al Bacăului, profesorul Valeriu Bogdăneț se îndreaptă spre 91 de primăveri adunate cu eleganţă la tâmple. Contemporan cu toate prefacerile Bacăului modern, domnul profesor este legat cronologic, spațial și afectiv de parcul central al orașului, precum un frate mai mare care i-a urmărit cu atenţie devenirea de-a lungul deceniilor, pășindu-i alături  prin mai toate valurile vieţii.

Pe un traseu al copilăriei marcat de numeroase schimbări de macaz  impuse de vicisitudinile vremurilor (Soroca – Iaşi – Vaslui – Făleşti – Iaşi – Predeal – Fălticeni), adolescentul Valeriu Bogdăneţ ajungea pentru prima dată în Bacău în 1950, pentru câteva zile, ca participant la un concurs de atletism. Cele trei mese i-au fost servite la vechiul restaurant din parc. Da, acel restaurant fotografiat în 1958 şi a cărui imagine oferită publicului avea să stârnească uimire acum cinci ani (click aici). Din anul 1956, Bacăul avea să i se lipească de suflet, devenind rapid un nume apreciat al învăţământului şi al fotojurnalismului, atât la nivel local, cât şi naţional.

O fotografie unică:vechiul restaurant din parc 
(Foto: Valeriu Bogdăneţ, 1958), recolorizare digitală ulterioară - detalii aici.

În preajma sărbătoririi Zilei Parcului Cancicov (aniversarea cu numărul 88), domnia sa a avut bunăvoința de a ne povesti ad-hoc câteva crâmpeie din evoluţia parcului, într-o conversaţie telefonică matinală. Spicuiesc în cele ce urmează câteva pasaje relevante din această perspectivă:

Prof. Valeriu Bogdăneţ

Sursa: I. Simion, 2011 (foto stânga);  L. Şerban, 2018 şi 2017 (foto dreapta)

„Parcul a devenit pentru mine un loc permanent pentru că în 1956 am venit la Bacău și am trecut prin toate capitolele: am admirat nu numai frumusețea dar parcă și croncănitul ciorilor era mai liniştitor sau poate eram eu mai tânăr și suportam mai ușor…dar era un peisaj, știi, mai mult rustic. Era mai îngrijit, dar parcă mai mult partea sălbatică m-a impresionat cel mai mult. Bineînţeles că aici am participat în calitate de tătic şi la concursurile de triciclete ale copiilor noștri, la sărbătorile organizate de familia Sechelariu. În special acest ultim capitolul ăsta mi-a plăcut sub toate punctele de vedere și artistic, şi fotografic.

Era un loc în care puteai să intri liniștit și ziua și noaptea. Din când în când venea fanfara militară care ne mai descreţea… dar eu nu o să uit două nopți pe care le-am petrecut cu absolvenții de la Liceul Vasile Alecsandri” până noaptea târziu, târziu, fără să ne fie frică de hoți sau, mă rog, de întuneric. Deși nu era prea luminat, era un prilej foarte interesant de a petrece încheierea cursurilor liceale, aşa cum doream, cu prietenii sau cu prietenele. Era foarte, foarte plăcut şi pentru ei, pentru că se distrau, şi pentru noi, pentru că îi vedeam că le plăcea locul ales şi aveau posibilitatea să-şi dezvolte tinereţile şi celelalte lucruri pozitive legate de etapa aceasta.

Pot să mai adaug că parcul era de fapt locul meu predilect pentru a face fotografii, fie vara, fie iarna…Apropo de asta, amintesc de o fotografie premiată în Japonia. Am intitulat-o  - poate inspirat şi de natură, dar poate şi de Bacovia mai târziu (de fapt cred că de natură, pe vremea aceea nu-l cunoşteam pe Bacovia mai îndeaproape…) - Copacii albi, copacii negri…   Fără să ştiu, am intitulat fotografia Copacii albi, copacii negri, versurile din Decorul poetului…

Tot parcul mi-a dat ocazia să public în revista învățământului liceal, Tribuna școlii, cum se numea ea atunci. Numere întregi au fost, mă rog, completate cu fotografii de la Bacău. Mi-a plăcut, şi de atunci am devenit colaborator permanent fotografic (și nu nu mai fotografic) la Tribuna şcolii.

La restaurantul din parc venea o lume normală, de oameni obișnuiți, nu spilcuiți. Atmosfera nu m-a deranjat niciodată, n-am auzit bătăi, n-am auzit ţipete de beţivi. Se mânca bine, foarte bine. Din cînd în cînd mai venea orchestra care mângâia urechile cu viorile lor. O perioadă a venit fanfara militară şi era foarte plăcut. Pe atunci veneam în parc aproape zilnic.

Din păcate, în ultimii doi l-am cam părăsit: boala sau o operație nereușită… şi bătrâneţea pe care o visam să o înving prin plimbările mele în parc, așa cum o făceam altădată, ei…toate astea sunt de acum în capitolul Nostalgie… şi din păcate, deși stau la doi pași de parc, nu mai pot să-l vizitez…

Eu cred că parcul o să rămână, pentru că printre atâţia neiubitori de natură vor rămâne prin conducerile noastre de viitor şi oameni cărora să le placă ce-i frumos, adică natura, şi să aibă un colţ de Rai lângă ei, aici, un colţ unde să respire, chiar dacă mai trec păsările astea alb-negre şi mai lasă câte ceva, câteva bombe nevinovate deasupra lor. Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat, nu cred, nu cred… Deocamdată văd că încă respiră parcul, cât timp nu mai ştiu. Eu cred că se vor găsi iubitori şi oameni serioşi care se vor îngriji nu numai de hrana trupească, ci şi pentru a avea o bucurie permanentă în faţa ochilor şi a plămânilor, ca să nu spun altfel, un loc unde să vină să se recreeze. Dacă nu cumva poluarea nu îl va copleşi totalmente, pentru câ în urmă cu vreo doi ani, pe când ajungeam mai des în parc, simţeam efectele poluării…"

 

Cu această speranţă pentru perenitatea inimii verzi a Bacăului, îi mulţumim domnului Valeriu Bogdăneţ pentru amabilitate, urându-i din toată inima Multă sănatate!

Vezi şi: Cu sufletul pe declanşator

O imagine excepţională cu parcul anului 1958!

 


miercuri, februarie 22, 2023

Zău că poţi să te crezi într-un colţ de Rai, când locuieşti la Bacău...

        Pentru unii, textul de mai jos (publicat acum 125 de ani) poate părea neverosimil. Să nu uităm însă că realităţile demografice şi socio-economice din a doua jumătate a socolului al XIX-lea erau cu totul altele. În 1859, Moldova cunoştea nu mai puţin de 90 de oraşe şi târguri aflate pe drumul incipient al modernizării. (Ecaterina  Negruți,  Structura  demografică  a  orașelor  și  târgurilor  din  Moldova, 18001859, Iași, Fundația  Academică „A.D.  Xenopol”, 1997, p. 79) La 1899, Bacăul ocupa poziţia a şaptea, cu 18068 locuitori (ceva mai puţin decât este astăzi populaţia oraşului Comăneşti, spre exemplu), după Iaşi (80475 locuitori), Galaţi (72889 locuitori ), Botoşani (33396 locuitori), Bârlad (23910 locuitori), Focşani (25066 locuitori) şi Piatra Neamţ (18354 locuitori). Valorificarea accelerată a factorilor urbigeni va determina ca ulterior Bacăul să urce rapid în ierarhia urbană a Moldovei Apusene (v. grafic), ajungând în anul 1930 al treilea oraş ca importanţă, poziţie pe care nu o va mai ceda până în prezent.

Bacăul în cîşlegele* de iarnă

Bacăul, inima Moldovei, este netăgăduit unul din cele mal plăcute oraşe ale ţării noastre.

Vara, te bucuri de un aer curat şi învioitor, de Bistriţă, în apele căreia poţi să te răcoreşti de căldura zilei, de nopţi admirabile luminate de un cer înstelat, neîntrecut de limpede, şi, în fine, de frumoasele împrejurimi, unde dumbrăvile şi crîngurile din lunca Bistriţei îţi oferă colţuri de pămînt odihnitoare pentru sufletele ostenite de emoţiunile zilnice. Numai vorbesc de vînatul bogat şi divers ce se află prin acele locuri, care pasionează pe numeroşii vînători băcăoani.

Iarna nu mai puţin poţi petrece minunat la Bacău. Am avut ocazie să văd Bacăul în serbătorile de iarnă şi pe dată, - ca să vorbesc şi eu academiceşte ca mai marii zilei - am rîvnit încumetarea de a spune şi altora rostul temeinic şi temeinicia rostului Băcăoanilor care face din acest oraş unul ce se poate asămălui cu un colţ de Paris.

 La Bacău toate se fac la vreme şi cu bună chibzuială. Munca-i muncă, petrecerea petrecere. Nicăieri nu se vede mai bine naiva preocupare de a petrece inofensiv. Pînă şi sexul frumos este altfel de cît cum este el de obiceiu pe alocurea. De unde mai pretutindeni balurile şi petrecerile n’auatracţie pentru femei de cît că le oferă ocazia să-şi etaleze luxul toaletelor lor, aci vezi doamne şi d-şoare din cele mai gingaşe, care îmbrăcate cît se poate de simplu, nu’s preocupate de cît să-şi arăte graţia manierilor şi perfecţiunea danţului şi astfel obţin adevăratul succes ce trebuie să rîvnească oricine înţelege rostul lumei.

Numai puţin cavalarii sunt ireproşabili. Urbanitatea cea mai perfectă face dintrinşii cel mai „chic du monde copurchic”. Dănţuitorii corecţi şi îndemânatici, au făcut din danţurile aclamatate la Bacău o adevărată artă. Şi cu asta, toată lumea este atât de „bon enfant“ încît nu auzi vorbind de cît de reuşita seratelor de la clubul militar, de succesul d-rei Blanche Lescaut de monologurile ce recită un tînăr, de cîntecele ce cîntă un altul, astfel, încît legendele ce alimentează imaginaţia locuitorilor al oraşelor, intrigele caracteristice ale provincialor la Bacău aproape lipsesc cu totul.

Toate aceastea, mie unul, îmi prezintă atîta farmec încît mă apucă gînduri negre cînd mă gîndesc că trebue să reintru în mormîntul tîrgulul meu de reşedinţă.

Şi ce drăguţ şi curat este oreşul! Ce sală minunată de danţ se află la Palatul administrativ! Ce sala de teatru frumoasă s’a făcut în alt Palat (?),— cel municipal. D’apoi ce berărie curată, unde se adună societatea cea mal aleasă! În fine dacă mai pui pe lîngă acest aspect occidental al oraşului şi drăguţenia locuitorilor sei, zeu, că poţi să te crezi într’un colţ de raiu, cînd locueşti la Bacău...

Pe viitor voi vorbi de Bacăul literar şi artistic, căci, să nu vă miraţi, băcaoanii fac de toate la vremea lor şi cu bună chibzuinţă.

19 Ianuarie 1898.

Un băcaoan pribegit.

 Sursa: ziarul Opinia, 30 ianuarie 1898


 *  CÎȘLÉGI -interval de timp între două posturi, în care creștinii ortodocși mănâncă de dulce. Se deosebesc patru perioade de acest fel peste an: c. Crăciunului sau de iarnă (v. cîrneleagă); c. Paștilor, care țin opt săptămîni, de la Duminica Paștilor pînă la Duminica tuturor Sfinților; c. Sîmpetrului, care țin de la 29 iun. pînă la 1 aug.; c. de toamnă, care țin de la 15 aug. pînă la 15 nov. – sursa:dexonline.ro

marți, ianuarie 17, 2023

"Băcăuanii îi sunt oricând credincioşi naturii"

    Un interviu luat de Paula Ionescu primarului Bacăului, Ioan Ichim. Articolul a fost publicat în “România pitorească” în anul 1975.   

                    

Băcăuanii îi sunt oricînd credincioşi naturii» ne-a declarat IOAN ICHIM, primarul municipiului

Bacăul este cunoscut multora ca oraş natal al lui Bacovia. Se ştie că în anii adolescenţei poetul colinda mulţi kilometri pe jos, prin zăvoaiele Bistriţei, iarna patina ore întregi pe rîul îngheţat...

— Un îndrăgostit de natură, aşa cum a fost Bacovia, a putut să găsească totdeauna, în jurul oraşului nostru, locuri care să încînte ochiul şi sufletul. Să ai apa Bistriţei în apropiere, păduri şi pajişti înverzite — asta înseamnă tot atîtea rezervaţii pentru linişte, odihnă, recreere. Am depăşit însă demult timpul modestului orăşel de provincie. Ascensiunea contemporană a municipiului, concretizată pe multiple planuri, cuprinde în mod firesc şi schimbările aduse peisajului de agrement. Frumuseţea naturii a fost ajutată şi completată pe măsura nevoilor omului modern. Desigur, toate aceste locuri care compun acum oazele timpului liber al locuitorilor noştri sunt destinate în egală măsură tuturor turiştilor care vin să ne viziteze. Este important de amintit că pentm a ajunge la ele nu trebuie parcurse distanţe mari şi obositoare.

— Am aflat şi din ziarul local «Steagul roşu» că marea bucurie a băcăuanilor a fost în acest an crearea «Insulei de agrement».

— Este o bucurie şi pentru că locuitorii municipiului au participat direct, alături de edili, prin muncă patriotică, la realizarea ei ca şi a altor locuri destinate odihnei. Pe fosta albie a Bistriţei, acolo unde există acum un lac de redresare, noi am amenajat un spaţiu de zece hectare de verdeaţă: iarbă, garduri vii, 2.000 de arbori şi trandafiri, ala umbroase, 300 de bănci, un kilometru şi jumătate de promenadă, o frumoasă panoramă spre o oglindă de apă de 36 de ha, două şalupe şi bărci pentru plimbări de agrement, mai avem acolo o plajă cu vestiare, terenuri de sport, restaurant, un parking asfaltat. Aceasta este în linii mari, «Insula de agrement» la care se poate ajunge în numai 20 de minute, ea aflîndu-se la numai trei kilometri de oraș.

— Am auzit vorbindu-se și despre Parcul Gherăești. Este departe?

— Mergînd spre extremitatea de nord-vest a municipiului, la cinci kilometri. Acolo există arbori, iarbă, în mijlocul lor căsuţe într-un camping care oferă peste 100 de locuri de cazare, o platformă pentm corturi, o patiserie-restaurant, un bazin de înot şi o terasă unde se prezintă deseori spectacole artistice. Un loc nu numai pitoresc, dar şi deosebit de interesant, este parcul dendrologic de la Hemeiuș (la nouă kilometri de oraş, pe şoseaua spre Piatra Neamţ) unde pot fi văzute specii de arbori şi plante din toate zonele ţării. în apropiere amatorii de sport găsesc terenuri de tenis, handbal şi baschet. Frumoasa pădure de pe dealul Măgura — care face parte din fondul funciar subcarpatin — se află la 16 kilometri de Bacău. Este un alt loc de odihnă unde turiştii găsesc, la hanul cu acelaşi nume al cooperaţiei de consum, bunătăţi ale bucătăria moldoveneşti. Pentm cei mai mici cetăţeni ai noştri agrementul este şi trebuie să însemne multă mişcare, sport. De aceea, aş mai aminti şi baza nautică de pe lacul de acumulare Bacău II (la cinci kilometri de oraş) unde au loc şi concursuri naţionale de juniori şi unde se poate practica şi învăţa înotul. Există acolo şi o platformă pentm instalarea corturilor.

— Dar pentru ce mai vîrstnici, care au rămas şi ei credincioşi naturii cu sufletul?

— Bacăul are Parcul Libertăţii în care ne-am îngrijit să aducem anul acesta încă 2100 de arbori şi trandafiri, 100 de mii de flori şi să începem extinderea lui cu încă 1800 mp. Aici, un inimos artist cum este profesorul Huţanu a realizat, împreună cu elevii săi de la Şcoala de artă populară, lucrări de sculptură în lemn care se potrivesc de minune cadrului. În Parcul Trandafirilor vrem să readucem atmosfera chioşcului cu fanfară de pe vreme bunicilor noştri. Deoarece avem în vedere, ca în întreaga ţară, ocrotirea fondului forestier, tot ceea ce vom face pentm băcăuani în continuare se referă la modernizarea zonelor de agrement care trebuie să fie marile noastre surse de refacere fizică şi spirituală.

La Insulă, în 1975

Foto: Ioan Bâşcă, Deşteptarea - click aici

 

miercuri, ianuarie 04, 2023

Printre cronicile unui eveniment aparte: dezvelirea statuii poetului George Bacovia (1971)

 

Au trecut mai bine de cinci decenii de la frenezia care a cuprins un întreg oraş în cele patru zile de manifestări dedicate omagierii poetului George Bacovia într-un prim festival literar-artistic, adevărată sărbătoare la scară naţională fără echivalent până astăzi. Între timp, silueta firavă a statuii dezvelite cu acel prilej a fost înconjurată de clădiri impunătoare prin volumetrie, dar lipsite de spirit şi svelteţe arhitecturală. Simbol şi reper identitar, statuia poetului condensează Bacăul şi totodată radiază ceva din spiritul oraşului. Devenită o prezenţă atemporală pentru generaţiile mai tinere, opera sculptorului Constantin Popovici suscită în continuare interes nu doar printre turişti. Pentru toţi cei care vor trece prin centru Bacăului, pasajele următoare pot fi de ajutor în descifrarea unui monument cu totul aparte în peisajul urban românesc. Aceste pasaje publicate „la cald”, cu prilejul zilelor bacoviene, sunt practic necunoscute marelui public. Beneficiind de accesul pe o perioadă limitată la presa vremii, am convingerea  că aceste fragmente nu acoperă decât o mică parte din publicistica dedicată evenimentului. Bucuria descoperirii articol cu articol şi căutarea pasionantă pe firul timpului, până la obârşie, constituie pentru un băcăuan care nu a trăit acele zile cu totul deosebite, motiv de revelaţie, înţelegere şi apreciere a triadei poet – monument – oraş, triadă etichetată astăzi superficial şi aseptic printr-o adresă (Calea Mărăşeşti nr.1) şi o denumire convenţională. Lectură plăcută!

 


Foto: prof. Valeriu Bogdăneţ, sursa: Ateneu (1971)

Vedem monumente. Sau privim monumente. Cel mai adesea trecem pe lângă ele. Trebuie să ne întrebăm însă dacă înţelegem semnificaţia lor sau mai exact dacă semnificaţia lor iniţială, conţinutul lor emoţional se mai transmit. Să facem cîteva delimitări. Sau mai exact să specificăm despre ce e vorba. Secolul XIX ne-a lăsat o moştenire care, paradoxal, nu s-a „devalorizat”, ba dimpotrivă. Incriminăm academismul acelor monumente pe care astăzi în parodie oricare tînăr ucenic în sculptură le-ar putea face. Un „domn” încremenit în una din acele poze pe care nu se poate să nu le cunoască oricine. Piciorul drept înainte şi cel stîng în spate (sau invers) sau poate mîna stîngă în veston şi dreapta înainte (sau invers) şi iată întregul repertoriu - sărac repertoriu! - de atitudini epuizate. Atitudini, aceasta spune totul. Şi întrucît spuneam că în parodie s-ar mai putea realiza aşa ceva, înseamnă că ne aflăm oarecum în faţa formelor goale, lipsite de seva unui conţinut. Prin faţa acestor monumente, trecem. Atîta tot. Uneori, aşa cum se întîmplă, rîdem amuzaţi de capriciile iernii sau primăverii, care adaugă putină materie vie acestor modificaţii. Ridiculizîndu-le. (Constantin Popovici, în Scînteia, 4 februarie 1968)

***

Mi-a spus cineva că Bacovia pe care l-am făcut are ceva de Hamlet. Şi asta m-a bucurat. M-a bucurat că în Bacovia al meu cineva a recunoscut existenţa Ia modul ei superior. Bacovia nu este o transcripţie; dacă cineva ar crede că sculptura lui Bacovia a luat naştere în mine ca formă, după lectura poeziilor lui, i-aş spune că se înşeală. Dacă ar fi fost aşa, sculptura lui Bacovia ar fi fost simplul rezultat al unei lecturi: un artificiu care adună în el o atitudine livrescă (dacă aşa ceva se mai poate numi atitudine), indiferent cît de adîncă, înaltă sau largă ar fi această atitudine. Pot spune că Bacovia mi-a apărut ca formă sculpturală, prin starea de poezie, şi nu prin lectura poeziei, şi asta cred eu că e o distincţie foarte importantă. De ce? Ca să întăresc ce am spus mai sus trebuie să adaug că atunci chiar cînd n-aş fi ştiut nimic despre Bacovia ca om, chiar dacă n-aş fi ştiut de loc cum arată, tot aşa l-aş fi făcut. Ba, dacă cineva mi-ar fi spus că Bacovia e gras, aş fi refuzat să cred şi aş fi continuat să mi-l închipui tot cum simţeam eu că trebuie sau merită să fie. Asta e un lucru care îmi spune - mai ales mie ca sculptor ce sînt - că expresia pe care o are omul, expresia mîinilor, a fiecărui gest, a mersului şi a ţinutei întregului corp nu este de loc întîmplătoare; că toată expresia fizică a omului este de natură spirituală. Deşi eu, în sculptura lui Bacovia, mi l-am închipuit pe Bacovia ca fiind un anumit tip de existenţă, ca pe o valoare de existenţă pe care cineva o trăieşte într-un fel anumit şi tot ce s-a născut ca formă în statuia lui Bacovia era absolut necesar legat de destinul spiritual al unui individ care are măsura vieţii. Toate aceste lucruri precise s-au trezit în mine de la sine - şi nu le-am vrut eu, eu numai le-am recunoscut şi m-am simţit dator să le explic. Dar dacă ele s-au trezit, şi s-ar fi trezit şi fără să ştiu despre Bacovia altceva decît că a scris versurile pe care eu le citisem, însemnează că izvorul care a dat viaţă statuii şi existenţei care este obligată să se trăiască pe sine în această statuie, că acest izvor este în poezia lui Bacovia. În poezie şi nu în lectura ei - adică în starea, şi nu în înregistrarea ei. Poezia lui Bacovia a devenit trupul meu; poezia s-a întîlnit în mine cu ceea ce mai exista acolo înăuntru, şi din întîlnirea asta s-a născut o stare de existenţă pe care eu o datorez acelei poezii. Memoria vieţii face ca artele să asculte de o singură muză. (Constantin Popovici, în România literară, anul IV, nr.49 (165), 2 decembrie 1971)

***

Cu alte cuvinte, asta-i singura statuie ce se putea ridica lui Bacovia, alta care să-l reprezinte pe el, în structura propriului său geniu şi fidelă cu dimensiunile sale sufleteşti, n-ar fi fost cu putinţă. Astfel oraşul Bacău, prin această simplă statuie aşezată în centrul existenţei sale cotidiene, se înscrie definitiv în spiritualitatea cea mai de sus a României (Laurenţiu Fulga, în Ateneu, 1971)

***

Constantin Popovici a reuşit în mod magistral să găsească un ţel central în care ideaţia şi figuraţia se grupează strălucit, dînd drept de viaţă realităţii figurate şi celei abstracte, trăsătură care a existat întotdeauna la operele de permanenţă. Poate că tocmai acest lucru contrariază pe privitor la prima vedere; oamenii au fost obişnuiţi cu opere mediocre în care predomină cînd fizionomia şi partea vestimentară, cînd reprezentarea schematică a unei idei abstracte. Dar acest şoc aparţine doar primului contact cu universul lucrării, apoi, artistul dialoghează liber cu privitorul pe coordonatele sale adînci. Acest fel de şoc s-a petrecut cu toate operele mari din istoria artelor. Acum nu mai înţelegem de ce contemporanii lui Michelangelo au fost şocaţi la primul lor contact cu David. Nu pot trece peste exemplara dăruire a lui Popovici pentru subiect, peste munca sa de a se apropia de singularitatea personalităţii lui Bacovia. Acest efort creator l-a dus la o structură deosebită a statuii aşezată printre oameni. Există o senzaţie minunată şi anume că Bacovia circulă în permanenţă prin oraşul său. (Sabin Bălaşa în Ateneu, 1971)

***

O statuie simbolică: la fel de originală şi de ciudată în oraşul Bacău, cum a fost existenţa poetului în acest oraş. Mai devreme sau mai tîrziu, statuia şi împrejurimile ei vor deveni un loc de pelerinaj. (Constantin Chiriţă, în Ateneu, 1971)

***

O statuie a lui Bacovia, operă a sculptorului Constantin Popovici, romantică întruchipare în bronz a modestiei ascete...(Ion Drăgănoiu, în „România liberă”, 3 oct. 1971)

***

Lucrul, însă, care de astă dată mi-a adus revelaţia totală a tragicului concert bacovian e capodopera sculptorului Constantin Popovici. Întregul geniu al poetului, de la mister la claritate, de la turburile depărtări de negru şi de plumb pînă la mirabilul mugur alb şi roz şi pur, pluteşte acum deasupra oraşului, plecînd mereu din bronzul verde-galben al statuii sale şi întorcându-se mereu la ea. E o magie modernă această statuie, prin care oamenii cetăţii s-au întîlnit cu poetul sau, mai exact, prin care poetul s-a întors la el acasă. Odată cu elogiul meritat de sculptor, aduc elogiul meu celor ce i-au înţeles magia şi i-au plantat statuia în inima cetăţii. (Ben Corlaciu, în Ateneu, 1971)

***

S-a dezvelit în centrul oraşului o statuie, unică de acest fel în ţară, şi printre puţinele statui cu adevărat moderne, dedicate unui poet. Aud că metafora pe care o întruchipează, nu este bine înţeleasă de toţi: nu e obligatoriu ca un gest spiritual să pătrundă dintr-o dată în conştiinţa fiecăruia. Destinul poeziei lui Bacovia a fost, asemenea destinului său ca persoană, unul vitreg: şi-a făcut loc greu, dar tot mai sigur, spre inima semenilor. Sînt încredinţat că tot aşa se va întîmpla şi cu bronzul cu care oraşul şi-a împodobit inima, dînd centrului urbanistic distincţie, nobleţe, patetism. (Vlad Sorianu, în Ateneu, 1971)

***

     Fără să abuzeze de detalii care dăunează esenţializării, sculptorul reuşeşte să surprindă profunzim ea meditaţiei, sentimentul gravităţii şi însingurării, autenticitatea vieţii interioare. (...) Lucrarea, şocant de originală, stîrneşte, din chiar clipa dezvelirii,dispute aprinse, concetăţenii poetului şi vizitatorii urbei în care el a trăit şi a creat cea mai mare parte a operei sale, împărţindu-se în două tabere: deoparte, detractorii furibunzi ce se aşteptau la un Bacovia cu toţi nasturii la sacou încheiaţi, aşezat pe un soclu de o stupidă banalitate şi, evident, cu inscripţia poleită cu bronz auriu; de cealaltă parte, admiratorii extaziaţi de statuia îndrăzneţ concepută, menită să omagieze în veac memoria marelui dispărut. (...)...ideea cardinală a artistului de a sugera, prin implantarea poetului pe o platformă din plăci de travertin nu mai înaltă de 40 cm, aducerea sa din somnul morţii pentru a fi restituit celor de o fiinţă cu el fără să-şi piardă izolarea, nu este subliniată cu suficientă pregnanţă. Tratată simplu, în forme rugoase şi înălţată la proporţii impresionante (3,5 m), statuia se desfăşoară frumos în spaţiu, cu un desen inspirat şi pur, înfăţişîndu-l pe poet cu capul aplecat, cu un aer adînc meditativ, dar şi cu obstinaţia de a-şi îndura, neînfrînt, calvarul. Şi dincolo de orice îndoială, ea denotă prin compoziţie şi construcţie mai mult decît imaginaţie şi meşteşug: o anumită febră şi o trăire în adîncime a modelului, dacă nu cumva chiar o proiecţie din lăuntru în afară a unei stări similare de existenţă. (Grigore V. Coban, în Ateneu, 1972)

Afişul primei ediţii a Festivalului "George Bacovia" (sursa: Ateneu, 1971)

Trei variante, o finalitate (sursa: Ateneu, 1972)

     Până la o completare a postării cu noi şi noi impresii, vă invit la o lectură a unui incitant articol scris în anul 2014 de domnul inginer Mihai Ceucă. Nu spun mai multe...Click aici. 

Foto: L. Şerban, 2021


miercuri, decembrie 11, 2013

Sondaj de opinie: ce i-ar trebui Bacăului în 2014?

    Printre promisiuni, tăieri inaugurale de panglici, realizări punctuale, strategii guvernamentale, fonduri preferenţiale, politici locale, absorbţii europene, teorii policentrice, discrepanţe teritoriale, demagogii ieftine, minciuni, corupţie, centre de putere, reabilitări, decalaje, modernizări, demolări ş.a.m.d., oraşul românesc se reconfigurează cu greu, prin încercări disjuncte de a căpăta fizionomii şi funcţionalităţi durabile. În acest context, nu ar fi lipsit de importanţă un mic sondaj on-line, prin care noi, ca citadini mai mult sau mai puţin legaţi de viaţa şi spiritul Bacăului, am putea să ne spunem propriul punct de vedere referitor la dezvoltarea lui urbană. Ce i-ar trebui Bacăului în anul care vine? Împreună putem oferi răspunsuri viabile, completând în mai puţin de un minut sondajul din partea dreaptă.

sâmbătă, februarie 25, 2012

Apostol Bologa, istorisiri necunoscute


    Farmecul meleagurilor băcăuane este adeseori înnobilat cu pagini de istorie de importanţă naţională. Un excelent exemplu ne este oferit prin documentarul TVR3 „Adevărata poveste a lui Apostol Bologa”, în care veritabili cunoscători ai Văii Trotuşului (Andrei Bârsan, Augustin Biliboc, Dumitru Cojocaru) prezintă momente mai puţin cunoscute din viaţa sublocotenentului Emil Rebreanu, arhetipul lui Apostol Bologa din romanul „Pădurea spânzuraţilor”. Pentru iubitorii operei lui Liviu Rebreanu, pentru cei care iubesc „Prahova Moldovei”, pentru românii cu suflet de român. Clic AICI.

miercuri, ianuarie 11, 2012

Interviul lunii. Cercetătorul Alexandru Bănică: „Nu pot iubi Bacăul decât simţind o perpetuă nemulţumire, aproape de adversitate, faţă de fizionomia sa prezentă”

      Pe cercetătorul Alexandru Bănică am avut bucuria să-l cunosc personal în luna decembrie, la  o cafea matinală, din dorinţa comună de a depăşi limitele convenţionale ale unor simple repere bibliografice cunoscute. Domeniul apropiat  al sferelor de interes profesional, proiectele de viitor legate de Bacău (în câteva minute mai numeroase şi mai argumentate ştiinţific decât în sute de pagini de strategii teritoriale ale unor instituţii publice…), optimismul şi jovialitatea m-au cucerit din primele minute, fapt pentru care am lăsat deoparte formalismele şi mi-au conturat ideea acestui mic interviu, al doilea din categoria „interviul lunii”. Un interviu pe care l-am considerat necesar şi oportun din cel puţin trei motive: parcursul profesional, afecţiunea pentru locul natal (oraşul Bacău) şi faptul că numele Alexandru Bănică este (încă) mai cunoscut la Iaşi sau Bucureşti decât pe meleagurile noastre.

Reporter: Domnule Alexandru Bănică, pentru început, ne-aţi putea face o succintă trecere în revistă a parcursului dumneavoastră profesional?

Alexandru Bănică: Am absolvit în anul 2003 Facultatea de Geografie şi Geologie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi cu o specializare în Geografia umană. Având şansa, pe parcursul ultimului an de facultate, a unui stagiu la Universitatea din Aarhus (Danemarca), unde am urmat un curs intensiv şi interdisciplinar de Ştiinţa mediului, mi-am orientat eforturile de înţelegere spre problematica extrem de stringentă a acestui domeniu şi am absolvit ulterior un master denumit „Mediul actual şi dezvoltarea durabilă”. Studiile doctorale pe care l-am urmat din 2007, tot la Iaşi, sub coordonarea şi cu sprijinul nepreţuit al d-nei prof. univ. em. dr. Irina Ungureanu, mi le-am orientat pe un teritoriu comun al geografiei urbane şi al geografiei mediului încercând să aprofundez, în studierea unei mici aşezări urbane din judeţul Bacău, problematica mediului urban şi a dezvoltării durabile. Ca absolvent de geografie m-am confruntat cu eterna problemă a inserţiei pe piaţa de muncă, astfel că am încercat, rând pe rând diferite variante fiind angajat fie în Iaşi, fie în Bacău în diferite domenii, trecând de la agent de turism la consilier de mediu la Combinatul de Îngrăşăminte Chimice, de la profesor în învăţămâtul preuniversitar la proiectant specializat pe probleme de mediu la o firmă de profil (în ultima dintre cele amintite fiind ocupat, cu normă parţială, şi în prezent). Din 2008 sunt cercetător la Academia Română – Filiala Iaşi şi, din 2010, cadru didactic asociat la Departamentul de Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologia a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, unde încerc să aprofundez, alături de studenţii mei, dimensiunile gândirii sistemice din perspectivă spaţială.    

R.: O realizare cu adevărat notabilă, pe care o apreciez în mod deosebit este teza de doctorat intitulată „Târgu Ocna: mediul urban şi dezvoltarea durabilă”, teză care a fost recent publicată la Editura „Terra Nostra” din Iaşi (foto). Este practic lucrarea prin care indirect v-am cunoscut şi care a reprezentat, în opinia unor prestigioşi universitari, un adevărat opus în abordarea geosistemică de dată recentă a unei aşezări urbane. De ce aţi ales o temă cu un grad atât de ridicat de dificultate (specific cercetărilor integrate), de ce aţi ales oraşul Târgu Ocna?

A.B.: Este într-adevăr, cel puţin deocamdată, lucrarea mea definitorie, chiar în  condiţiile în care o teză de doctorat concepută şi construită pe parcursul a mai puţin de trei ani, nu mai poate fi, ca în trecut, o creaţie de maturitate ştiinţifică, ci doar una trasare a unor repere conceptuale şi a unor direcţii de cercetare pentru viitor. Tema generală a dezvoltării durabile mi s-a părut fascinată din două motive: îmi dădea posibilitatea unei reflecţii holistice asupra realităţii unei entităţi spaţiale văzută ca sistem de elemente interrelaţionate şi, în acelaşi timp, reprezenta o provocare de a scoate acest concept din mlaştina artificializantă a limbajului de lemn specific diverselor abordări politico-administrative oficiale. De ce Târgu Ocna? Pentru că eram conştient de faptul că, în timpul foarte limitat pe care îl aveam, era imposibil să cunosc şi să analizez la nivelul de detaliu dorit un alt organism urban de mai mari dimensiuni – aşa cum este de exemplu municipiul Bacău. Târgu Ocna s-a dovedit o alegere inspirată din mai multe considerente: este o urbe cu o poziţie admirabilă într-un spaţiu de tranziţie, confluenţă şi comunicare la limita dintre Carpaţi şi Subcarpaţii Moldovei, cu o istorie fascinantă, un mic târg minier care era în a doua jumătate a secolului XVIII al doilea oraş ca mărime din Moldova după care a decăzut treptat şi mai ales în perioada comunistă când expansiunea industrială impusă de la centru a Oneştilor (Gheorghe Gheorghiu-Dej) l-a transformat într-o simplă aşezare-dormitor. În prezent, acest „oraş al sării” pare o localitate re-născută, care şi-a păstrat o bogată moştenire istorică şi culturală (este oraşul cu cele mai multe lăcaşe de cult la mia de locuitori din România) şi care se dovedeşte (tot raportat la populaţia sa redusă numeric, doar 12900 de locuitori în 2010) cea mai dinamică aşezare urbană din judeţul Bacău din perspectiva economiei locale şi a investiţiilor în infrastructura urbană. Este, dintre oraşele bacăuane, exemplul cel mai bun de potenţială aplicare a conceptului de „slow city” –model de dezvoltare urbană mai lentă, dar pe baze sănătoase, sustenabile, printr-o relaţie armonioasă cu resursele locale, cu propriul trecut şi propria identitate. Cu alte cuvinte: un oraş interesant!  Ceea ce am incercat în această lucrare a fost să ofer nu o descriere exhaustivă a problemelor legate de Târgu Ocna, în genul utilelor, dar atât de criticatelor în prezent monografii geografice clasice (şi plictisitoare?), ci să identific elementele esenţiale ale organismului urban, să evidenţiez disfuncţionalităţile şi riscurile cu care se confruntă, încercând să schiţez premisele favorabile sau defavorabile pentru o dezvoltare apropiată de idealul durabilităţii.     

R.: Pentru cunoaşterea detaliată a aspectelor teoretice şi conceptuale, aţi analizat şi documentele oficiale privind strategiile de dezvoltare urbană existente la nivelul decupajului teritorial ales dar şi la nivelul întregii reţele urbane din judeţul Bacău. Cum apreciaţi aceste documente, din punct de vedere al diagnozele făcute şi al obiectivelor de dezvoltare prognozate la nivelul unor orizonturi temporale mai mult sau mai puţin apropiate (2020, 2050 etc.)?

A.B.: Sigur că a trebuit sa parcurg acest tip de documente, care, trebuie sa recunosc, nu au constituit niciodată lectura mea favorită. Din fericire în privinţa aspectelor teoretice şi conceptuale există o generoasă literatură ştiinţifică de specialitate – în special internaţională – care poate ajuta la aprofundarea unor astfel de problematici. Documentele de tipul strategiilor de dezvoltare urbană la care faceţi referire pot fi folosite (în cazul elaborării unei lucrări ştiinţifice), de cele mai multe, numai pentru simpla informare, pentru cunoaşterea unor aspecte de ordin practic şi a viziunii autorităţilor locale asupra modului în care trebuie să gestioneze problemele comunităţii. Ori ceea ce le lipseşte, în afara acurateţii limbajului şi a organizării unui discurs unitar, este tocmai o cunoaştere adecvată a conceptelor şi noţiunilor pe care le vehiculează şi o metodologie de integrare a elementelor analizate, în acelaşi timp sistematica şi sistemică. Se gândeşte îngust, sectorial şi de multe ori pădurea este imposibil de distins din cauza copacilor. De aceea, diagnozele şi prognozele – chiar bazându-se date pe cantitative şi calitative exacte – nu reuşesc să devină cu adevărat realiste şi utile, iar îndeplinirea lor în orizonturile temporale preconizate se dovedeşte a fi, de cele mai multe ori, un ideal irealizabil. Iar excepţiile sunt, din păcate, prea puţine...

R.: Pentru că aţi pomenit şi de acele disfuncţionalităţi, cum credeţi că s-ar putea pune în aplicare la scara oraşelor băcăuane mult invocata dezvoltare durabilă? Ce pârghii ar fi necesare pentru a vedea cu toţii schimbarea la faţă nu a României (cum şi-o dorea Emil Cioran într-o carte memorabilă) ci măcar a spaţiilor noastre citadine?

A.B.: Dezvoltarea durabila a devenit un concept foarte contestat peste tot în lume pentru că este fie, pentru unii, doar un paradox sau chiar o utopie (dezvoltarea, spun ei, este în sine nedurabilă pentru că presupune utilizarea în exces a unor resurse, iar echilibrul dintre societate, economie şi mediu este imposibil de atins), fie, pentru alţii, o umbrelă prea mare sub care se poate ascunde orice. Se vorbeşte tot mai mult de înlocuirea cu un termen mai puţin ambiţios: cel de rezilienţă, dar consider totuşi că s-au făcut de la nivel global la scara locală numeroase progrese de ordin practic/aplicativ, în ultimii 20 de ani, pentru putea abandona pur şi simplu acest concept. La nivelul oraşelor, sisteme heterotrofe care fagocitează spaţiul din jur şi în cazul cărora interacţiunile dintre elementele componente sunt atât de complicate, dezvoltarea durabilă e cu atât mai greu de atins. La noi conceptul de dezvoltare durabilă e doar acea umbrelă de care vă spuneam: vorbim despre aceleaşi lucruri, documentele oficiale strategice arată bine, dar acţiunile noastre sunt la fel de sectoriale şi fără o viziune clară asupra ansamblului şi a mecanismelor lui de funcţionare. La nivel politic şi administrativ e poate nevoie de ceea ce Mircea Eliade numea „gândire gordianică”  în privinţa organizării spaţiului urban, de o mutaţie profundă, de o altă perspectivă asupra modului în care lucrurile sunt planificate şi înfăptuite. Dacă ne referim la oraşele din judeţul Bacău consider că trebuie gândit din dublă perspectiva: a echităţii spaţiale a sistemului de aşezări judeţean şi a unei mai bune funcţionalităţi a entităţilor urbane individuale printr-un planning adecvat. În primul caz dezechilibrul dintre Valea Trotuşului, intens urbanizată (cel puţin dacă ne găndim că îi aparţin 6 dintre cele 8 oraşe băcăuane, chiar dacă Dărmăneştii îşi merită cu greu acest statut), Valea Siretului (monopolizată de reşedinţa de judeţ şi unde se simte nevoia unui centru polarizator sudic – poate Răcăciuni sau Sascut, care au mai avut acestă calitate) şi aria colinară ce aparţine Podişul Moldovei (unde oraşele lipsesc cu desăvârşire şi unde se simte nevoia încurajării unor centre polarizatoare ale unui spaţiu rural profund periferizat şi pauper). În privinţa  gestionării oraşelor, trebuie mai bine integrate într-o viziune coerentă aspectele ce se referă la conectivitatea infrastructurii (transporturi publice mai eficiente, drumuri mai bune, dar şi parcările subterane, vitale pentru majoritatea oraşelor mari şi mijlocii de la noi), de reabilitarea clădirilor valoroase, de construire în acord cu principiile minime ale urbanismului (sau măcar ale esteticii elementare), de regândire a cartierelor ca unităţi elementare ale identităţii urbane sau de imbunătăţirea calităţii, extinderea, organizarea şi conectarea spaţiilor verzi urbane. Schimbarea nu poate veni decât printr-o conlucrare mult mai eficientă între autorităţile locale (cu pârghiile încă insuficient utilizate reprezentate de fondurile europene şi guvernamentale), sectorul economic (tot mai mult lovit de actuala criză) şi comunitatea locală (în condiţiile necesarei reînvieri a spiritului civic). Coordonarea acţiunilor acestor actori, înlăturarea voluntarismelor administrative preferenţiale, găsirea căilor de înlăturare a dificultăţilor financiare în condţiile existenţei unei viziuni comune asupra viitorului urban ne poate duce pe un drum mai apropiat de idealul durabilităţii. Soluţiile ”tehnice” sunt mai uşor de găsit şi implementat, dacă lucrurile sunt abordate din această perspectivă .            

R.: Geografii au posibilitatea de a-şi apropria spaţiile, locurile, supunându-le diferitelor tipologii şi analize multicriteriale. Cercetările dumneavoastră de la Institutul de Geografie au şansa de a ieşi din sfera ştiinţifică şi de a folosite pentru ceea ce au fost de fapt iniţiate: organizarea şi amenajarea sustenabilă a spaţiului românesc, în sens larg? Aţi perceput că aceste studii au fost şi vor fi utilizate la întreaga lor valoare factorii politici şi administrativi, cei care au de fapt puterea de decizie?

A.B.: Din păcate, din experienţa proprie pot spune că aceste lucuri se întâmplă mult prea puţin. Doar în cazul în care există proiecte clar conturate de colaborare între autorităţi şi instituţii de cercetare sau universitare pentru realizarea anumitor documente strategice conexiunea se crează (Facultatea de Geografie şi Geologie din Iaşi a avut astfel de proiecte). Cercetarea fundamentală, însă, este privită de prea mulţi ca un domeniu cu o prea mică utilitate. Legătura dintre sfera cercetării şi cea a „producţiei”, a administraţiei şi politicii este cu mult prea slabă. Factorii politici şi administraţiile locale se cred deja cunoscători ai „situaţiunii” şi stâpânitori ai adevărului absolut, astfel că studiile aprofundate nu reprezintă pentru acestea decât  o complicaţie inutilă.

R.:  Sunteţi într-o continuă mobilitate pe traseul Bacău – Iaşi. Cum se vede Bacăul de la Iaşi şi cum se vede Iaşul de la Bacău, din perspectiva dinamicilor, structurilor şi fizionomiilor specific urbane?

A.B: Într-adevăr, parcurg aproape în fiecare săptămână drumul de la Bacău la Iaşi şi înapoi. Deşi comunismul a nivelat în bună măsură mediul urban la noi, diferenţele dintre cele două oraşe sunt totuşi evidente – şi asta nu în cartierele muncitoreşti cvasi-identice, ci în aria centrală şi pericentrală. Bacăul, din nefericire, nu mai păstrază decăt extrem de puţin (probabil sub 20%) din casele antebelice şi interbelice, în timp ce vechiul centru a dispărut (aproape) total. Oraşul pare că a renunţat la cenuşiul provincial de târg bacovian în urma unei sistematizări impersonale, alienante şi care induce cu totul alte tonuri de gri. Iaşul, pe de altă parte, mai are încă ceva din atmosfera „dulcelui târg”, are personalitate, la tot pasul clădirile vechi readuc parfumul unor epoci demult apuse. Între oraşele româneşti, el este un exemplu interesant, poate unic, de „rezistenţă prin (istorie şi) cultură”. Dacă ne referim însă la situaţia social-economică de după 1989, dintre cele două, Bacăul a părut până nu demult centrul mai dinamic economic cu o populaţie mai bine adaptată noilor condiţii ale economiei de piaţă – o dovadă fiind şi înmulţirea (exagerată) recentă a spaţiilor comerciale, în special supermarketuri şi hypermarketuri. În primii 10-15 ani de la Revoluţie, Iaşul a părut, prin comparaţie, mai stagnant, încremenit parcă în propriul tradiţionalism, suflul de prospeţime fiindu-i menţinut de funcţia universitară. În cazul ambelor oraşe evoluţiile recente oferă însă şi unele motive de optimism, dacă ne referim în special la proiectele de reînnoire urbană prin investiţii în infrastructura urbana, în ansambluri rezidenţiale sau multifuncţionale şi inclusiv în parcuri tehnologice. E important însă de găsit echilibrul între vechi şi nou, astfel încât restructurarea urbană să însemne nu distrugere a elementelor valoroase ale trecutului pe care se bazează identitatea locală, ci valorizarea lor şi dobândirea unei mai bune funcţionalităţi a sistemului constituit de oraş.    

R: Revenind la Bacău, de ce credeţi că ar avea nevoie pentru o altfel de morfologie urbană, care să-l apropie de dezideratul unui oraş dinamic şi atractiv? Ce atuuri are? Ce moşteniri ale trecutului pot fi reconfigurate?

A.B.: Dacă tot aminteaţi „Schimbarea la faţă a României”, pot şi eu afirma în acelaşi spirit că nu pot iubi Bacăul decât simţind o perpetuă nemulţumire, aproape de adversitate, faţă de fizionomia sa prezentă. Comunismul a reuşit să-l transforme dintr-un targuşor care creştea organic şi spre care convergeau energiile spaţiului rural înconjurător, care începuse să dezvolte servicii şi o industrie remarcabilă şi care avea un farmec provincial indeniabil, într-o aşezare urbană muncitorescă ternă, uniformă, dar excesiv de mult dezvoltată axial, a cărei istorie abia se mai întrezăreşte dintre blocurile de beton. În aceaşi notă, lăsând la o parte afectivitatea ce mă leaga de locurile natale, nu pot să nu remarc, cu ochiul critic al geografului, că „moştenim” un oraş dezechilibrat, cu hiatusuri structurale şi discontinuităţi funcţionale. Înca de la mijlocul anilor 1970, N. Lupu şi Iulia Văcăraşu, doi geografi legaţi de aceste meleaguri, observau pardoxul prin care în Bacău spaţiul este ineficient utilizat, iar oraşul e mult prea extins pentru populaţia sa şi, în acelaşi timp, există numerase arii sprapopulate. Astăzi se adaugă şi traficul imposibil, la anumite ore, în ariile de convergenţă a axelor ce structurază oraşul.
Pe de altă parte, comunismul a reuşit să schimbe în aşa măsură faţa Bacăului, iar perioada ce i-a urmat a fost atât de nepăsătoare cu patrimoniul cultural şi istoric, încât moştenirile de spre care vorbiţi s-au împuţinat la modul extrem  (să ne gandim la ce s-a întâmplat cu doar două dintre simbolurile Bacăului: casa lui Vasile Alecsandri şi salcia lui Bacovia din Parcul Trandafirilor). Cred de asemenea că e o utopie să vorbim azi de reînvierea unui centru istoric al Bacăului. Iată o imagine pe care o consider extrem de reprezentativă pentru ceea ce a devenit în prezent Bacaul astăzi: în imediata apropiere a Casei memoriale ”George Bacovia” - o vilă opulentă ţine sa ne amintească faptul că trăim o epocă în care moştenirea culturală păleşte în faţa kitch-ului generalizat. E una dintre imaginile obscenităţii publice, după expresia lui Andrei Pleşu, cu care suntem nevoiţi să trăim. Ca să închei totuşi pe un ton optimist: avem încă în Bacău atuuri care pot fi valorificate şi pe baza cărora se poata crea imaginea de marcă a oraşului. Observăm pe de o parte că percepţia celor din exterior nu este chiar atât de rea. Se vorbeşte despre un oraş curat şi bine organizat. Imaginea ce trebuie reconfigurată ţine investiţia în modernizarea urbană şi de păstrarea, punctual, a patrimoniului care ne-a rămas (de salutat iniţiativa mutării Bibliotecii Judeţene şi renovarea uneia dintre puţinele clădiri valoroase din vechiul centru al Bacăului). Avem investiţii recente (noua Bibliotecă Judeţeană şi Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, modernizarea centrului, parcul amenajat în apropierea Catedralei Ortodoxe, catedrala însăşi care urmeaza a fi finalizată şi care este cel mai impozant astfel de obiectiv din Moldova, pasajul Oituz etc.) şi proiecte viitoare (Spitalul Municipal, sala polivalentă din cartierul CFR, reamenajarea insulei de agrement etc.) care pot contribui la îmbunătăţirea funcţionalităţii urbane şi a calităţii vieţii bacăuanilor, dar care ar trebui gândite într-un cadru organic şi mai coerent, nu sectorial şi disparat, în funcţie de interese particulare. 

R: În final, ce aşteaptă Alexandru Bănică de la 2012, ţinând cont că suntem la câteva zile doar de începutul unui nou …început?

A.B.: La început de an gândurile mele se îndreaptă, în primul rând, spre familia mea alături de care îmi doresc sănătate şi mulţumire sufletească. În plan profesional îmi doresc bune rezultate în activitatea ştiinţifică şi didactică, eficienţă în munca de proiectare, dar şi să am capacitatea de a nu mă risipi în prea multe direcţii. După teza de doctorat, la care ne-am referit, am redescoperit bucuria de a te afla la început, ştiinţific vorbind, de a tatona teme, idei şi abordări. Încerc să rămân concentrat pe problematica mediului urban şi să valorific experienţa acumulată în studierea, sper eu, coerentă a altor/celorlalte oraşe mici din România (esenţiale ca nuclee de dezvoltare a spaţiului rural, dar aflate, cele mai multe, într-o criză profundă). Vreau, pe de altă parte, ca, în cadrul unui proiect integrat şi aprofundat la care am început să lucrez, de anul trecut, alături de colaboratorii mei, să contribuim, pe cât va fi posibil, la coagularea unei viziuni fundamentate ştiinţific şi echilibrate asupra dezvoltării viitoare a oraşului meu natal, Bacău.
R:  Vă mulţumesc pentru amabilitatea de a accepta acest interviu. Ca băcăuan, nu-mi pot dori altceva decât ca cercetările şi proiectele dumneavoastră să prindă viaţă aici, în Civitas Bacoviensis, spre a ne bucura de prefacerile urbanistice pe care cu toţii le aşteptăm, dar pe care vremurile le tratează deocamdată, atât de superficial…  

În seria INTERVIUL LUNII:
Interviul lunii decembrie. Dragoş Dorneanu ("Cedra Tour" Bacău) "Cunoaşterea ofertei turistice şi calitatea serviciilor reprezintă avantajele noastre    - clic AICI.       

marți, decembrie 06, 2011

Interviul lunii. Dragoş Dorneanu (Cedra Tour Bacău): "Cunoaşterea ofertei turistice şi calitatea serviciilor reprezintă avantajele noastre"


Inaugurăm de astăzi rubrica „Interviul lunii”, o secţiune pe care o dorim permanentizată şi prin care încercăm să prezentăm activitatea unor băcăuani care au un cuvânt de spus în viaţa cetăţii, în diferite domenii de activitate: cultură, educaţie, servicii, industrie ş.a. Persoane care încearcă să aducă plus valoare şi care au reuşit deja să promoveze pozitiv imaginea oraşului Bacău.
Astăzi un scurt interviu cu Dragoş Dorneanu (foto), patronul agenţiei de turism "Cedra Tour" Bacău. O agenţie tânără, care activează din anul 2009, dar care s-a făcut rapid remarcată prin dinamism. Are actualmente patru angajaţi şi un capital în care sunt incluse multe planuri de viitor. Alegerea făcută are la bază cel puţin câteva argumente: este o firmă 100% băcăuană (făcând astfel notă discordantă cu piaţa de profil, dominată de societăţi cu sediul în capitală şi filiale în majoritatea oraşelor mari), este condusă de un profesionist cu studii în specialitate (lucru mai rar întâlnit într-o ţară unde la agricultură şi turism se pricepe toată lumea) şi nu în ultimul rând calitatea şi diversitatea serviciilor oferite.

Reporter: Domnule Dragoş Dorneanu, din câte cunosc sunteţi absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. De ce nu aţi continuat linia „firească”, prin îmbrăţişarea profesiei de cadru didactic?
Dragoş Dorneanu: În cadrul Facultăţii de Geografie am absolvit secţia geografie – limbă franceză, profil pe care l-am ales tocmai pentru că să-mi ofere o perspectivă a ceea ce turismul exploatează şi foloseşte din plin: peisaje geografice, civilizaţie şi patrimonial cultural.
R: Credeţi că formaţia de geograf v-a ajutat în viziunea dumneavoastră despre managementul unei agenţii de turism? Cum?
D.D.: Aşa cum am mentionat deja, cunoştinţele mele de geografie m-au ajutat să identific şi să exploatez optim resursele turistice existente. Ulterior am absolvit în cadrul C.N.E.P.T Bucureşti si un curs postuniversitar de management al unei agentii de turism, curs care a avut un rol major pentru mine, ajutându-mă foarte mult în managementul firmei.  
R: Sunteţi una din puţinele agenţii de turism din municipiu care este 100% băcăuană, nefiind legată prin relaţii de subordonare cu Bucureştiul. Care ar fi avantajele acestui statut?
D.D.: Flexibilitate ridicată şi cunoaşterea foarte bună a turiştilor băcăuani şi a cerinţelor acestora.
R: Există şi dezavantaje?
D.D.: Da, de ordin finaciar şi logistic. Am reuşit însă să le depăşim.
R: Ce ne puteţi spune despre ofertele turistice pe care le-aţi adus pe piaţă?
D.D.: Încercăm să oferim o gamă cât mai diversificată de produse turistice, la fel ca majoritatea agentiilor de turism, dar principalul nostru avantaj constă în calitatea serviciilor şi a cunoaşterii ofertei turistice.
R: Ce oferte tentante pregătiţi pentru perioada imediat următoare?
D.D.: Ne pregătim deja pentru perioada de vară prin sejururile clasice, gen litoral şi munte, circuite turistice precum şi  o bogată ofertă pentru excursii şcolare.
R: Care ar fi planurile de viitor ale  tânărului manager Dragoş Dorneanu?
D.D.: Îmi doresc o reorientare a pieţei turistice către cunoaşterea României în special de către generaţiile tinere şi ca atare încercam să oferim elevilor şi studenţilor tarife şi condiţii optime, tocmai pentru că aş vrea să arăt că şi ţara noastră are atatea şi atâtea locuri frumoase şi pline de tradiţie, cultură şi istorie. Iar băcăuanii merită să cunoască şi să aleagă în cunoştinţă de cauză.
R: Vă mulţumesc pentru interviu şi vă urez mult succes în proiectele dumneavoastră de viitor!