Bucurie pe strada Iosif Cocea

Acum vreun an sau doi, o întrebare nevinovată stârneşte un adevărat brainstorming printre amici: Cine a fost Iosif Cocea? Cine este personajul care a dat numele unei străzi din nordul Bacăului?! Mister total!👀

 Mai ceva ca în Caragiale, răspunsul avea să apară atunci când nimeni nu mai credea… 😀

Pentru locuitorii de pe Iosif Cocea…şi nu numai:

“Iosif Cocea, fiul unui mecanic din Neguleşti, jud. Neamț, vine pe lume în anul 1919, când România îşi oblojea ränile adânci lăsate de cotropitorii nemți ai lul Wilhelm al II-lea. Copilărie trudită. În școală se arată a fi un elev bun. Dar lipsa de mijloace îl îndreaptă spre porțile uzinelor Comăneşti, alături de tatal său. În 1936, amândoi se angajează la fabricile Isvoranu, din Bacău, unde sunt plătiți cu câţiva lei mai mult pe oră. Dar acolo domnea un sbir, anume Blănărescu, capitan rezervist Și batrânul şi fiul, - muncitori dârzi, nu pot suporta regimul de teroare din fabrică şi în 1938 sunt concediați "pentru atitudine necuviincioasă ți raspuns obraznic". Tatal său rămâne şomer, dar el găsește de lucru la uzinele Filderman. Bun meseriaș, este iubit de muncitori, pentru atitudinea lui demnă în fabrică. Războiul criminal al lul Antonescu îl rupe de lângă soția și copilul său și-l târăşte pe câmpiile nesfârşite ale Rusiei, cu Reg. 2 Focșani, departe la Don, pentru cauza lul Hitler. Aici cunoaşte adevărul asupra Uniunii Sovietice. În fața lui se deschide o altă perspectivă, o lumină puternică care-l frământă, îi umple pieptul de un nou elan fierbinte. Unitatea se predă şi Cocea este prizonier. Este primul din lagăr care se înrolează în mişcarea antifascistă ce cuprindea în vârtej inimile dornice de răsbunare ale oamenilor deşteptați din minciună. Munceşte cu puteri înzecite. Cocea vrea să aducă o contribuție la înfrângerea fascismulul. Acum ştie doar pentru ce luptă, îşi cunoaşte precis dusmanul. El depăşeşte norma de 4-5 ori și este premiat. Din proprie inițiativă pune în mişcare un gater, depășind cu 500% norma. Lucrează, în ciuda îngrădiritor orare, până la 3 noaptea. Dar asta nu-l mulțumește îndeajuns. El vrea să lupte cu arma in mână împotriva hitleriştilor, vrea să nimicească pe nemți, să- şi astâmpere ura care-i colcăie în piept.

Și pleacă într'un detaşament de partizani, în munții românești, în August 1944. Hotărîrea de a-şi pune viața în pericol, în condițiunile deosebit de grele ale unui început de organizare a luptei în munți, legată de munca sa eroică în lagăr, conturează figura dârză de luptător neînfricat împotriva fascismului. Aşa a apărut la 23 August, când împreună cu tovarășii săi, a coborît din munti și s'a înrolat în lupta politică antifascistä.

Numai că firul acesta luminos s'a stins, inima aceasta limpede a încetat să mai bată în ziua de 28 Decembrie, într'un teribil accident de maşină, la 34 km. de Bacău, unde se ducea să-și vadă familia, dupa 4 ani de despărțire. A plecat dintre noi una din cele mai frumoase figuri de luptător, unul din fiii devotați ai poporulul, pe cari i-a ridicat la luptă conştientă drama ce au deslǎntuit-o în lumea întreagă canibalii nazişti.”

Sursa: ziarul Scânteia, 15 ianuarie 1945, autor: Silviu Brucan

Bacăul în orarul Tarom!

 Nu vă energizaţi, se întâmpla în anii "60....

Sursa: Zori Noi, aprilie 1965

Bacăul cosmopolit: structura etnică a populaţiei în anul 1930

Prin urbea de altădată...

Pictura murală: Bacovia...altfel!

    Orașul are nevoie de locuri cu semnificații. Ele devin treptat spații topofile, ordonând  spaţiul urban, oferindu-i repere vizuale și identitare, memorie, fluiditate, afectivitate. De astăzi, la câțiva metri de casa memorială, imaginea poetului ne va face să încetinim pașii. Într-o lume tot mai agitată și mai alienant-debusolată, alveolele urbane de condensare identitară devin ancore obligatorii pentru speranța vitalității comunitare. Mulțumiri pentru cadoul oferit orașului de Biblioteca Județeană Costache Sturdza Bacău, în cadrul Festivalului Național George Bacovia (Bac-Fest 2023)!  Felicitări, Bogdan Scutaru, ZidArt și Artlink!

Demografii istorice ...bacoviene

   Orașul copilăriei lui George Bacovia avea o populație de 13558 locuitori (1890). Cu patru ani înainte de apariția volumului "Plumb"(1912), Bacăul ajunsese la 21344 locuitori. Prin comparație, Iașii numărau la acel moment 79406 persoane iar Bârladul 24838. La momentul trecerii în neființă a poetului (1957), orașul de pe Bistrița crescuse rapid la aproape 55000 de suflete. Era deja începutul schimbării din temelii a fizionomiei urbane și a unei  dinamici demografice de excepție. Locurile și oamenii aveau să cunoască tăvălugul tulburător  al marilor prefaceri. "Lumea aștepta cu strângere de inimă apariţia omului nou”, după cum avea să sintetizeze mai târziu Eugen Uricaru. Spiritul poeziei bacoviene avea însă puterea  să învingă timpul și timpurile...iar  doi ochi albaștri să scruteze peren linia orizonturilor noastre citadine...

   Foto: Planul Bacăului la 1934, la vârsta maturității depline a poetului (54 ani). Orașul se întindea pe 910 ha (o cincime din suprafața actuală) și număra în jur de 4800 clădiri.

Foto: pictură murală George Bacovia, BACFEST 2023 (Str. Banca Naţională)

Idealizarea trecutului

 "Avem nevoie de idealizarea trecutului ca de o armă împotriva dezamăgirii, suferinței sau anxietății pe care le simțim într-un prezent pe care nu-l înțelegem față de un viitor pe care nu-l putem anticipa." Zenobia Niculiță/Dilema Veche, iulie 2021.

Trecut și prezent pe str. Oituz - un simplu exemplu dintr-o listă lungă...

Bacăul de calendar 😁

 

Prin Piața Florescu

 Anii '70, așteptând autobuzul. Sursa: "Deșteptarea", recolorizare digitală.

Clipa de frumos... prin lentila profesorului Valeriu Bogdăneţ

      Hazardul îşi are rostul lui în albia timpului, înfrumuseţând-o. Articolul de mai jos este un astfel de exemplu, fiind descoperit zilele trecute cu totul întâmplător. Aflat acum cam la aceeaşi vârstă de la momentul apariţiei în revista „Ateneu” (1983), imaginea fotografului îmi pare că surprinde cel mai bine esenţa unui om aparte, ce transcede şabloanele vremurilor. Într-o perioadă tulbure, în care arta fotografică era rară şi aproape prohibitivă, imortalizarea clipei de frumos devenea un eveniment memorabil pentru „actorii” surprinşi de lentila magică.

Sursa: revista Ateneu (1983)

    În amintirea celor câtorva fotografii din arhiva personală care poartă semnătura luminoasă a domnului profesor Valeriu Bogdăneţ, câteva ore de imersie în presa de odinioară reprezintă doar un mărunt omagiu adus unui senior care şi-a legat numele de evoluţia Bacăului, aducând bucurie prin fotografiile domniei sale, prin valoarea lor documentară, prin fiorul nostalgic care vine spre clipa prezentă. Trăiri, sentimente, evenimente, repere cronologice personale sau sociale, tumult şi linişte, natură şi om...Mica selecţie care urmează reflectă pe deplin sclipirea dată de momentul de graţie fotografică, spre neuitare...

Surse: Ateneu, Scânteia tineretului, Tribuna şcolii, Sportul - perioda 1962-1980

Fugit irreparabile tempus....

(foto: prof. Valeriu Bogdăneţ, perioada 1971-1980)

Vezi şi: Cu sufletul pe declanşator, Prof. Valeriu Bogdăneţ, la 91 de ani: Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat!

Baza sportivă a Bacăului: rana nepansată din mijlocul oraşului

      Acum 63 de ani începea frumoasa aventură a unei bazei sportive care avea să aducă Bacăul în categoria celor mai bine garnisite oraşe din punct de vedere al infrastructurii sportului de masă, dar şi de performanţă. Privesc aceste imagini din colecţia personală a domnului inginer Mihai Ceucă şi îmi aduc aminte de terenurile de handbal şi tenis, de pista de alergat, de acel Orăşel al Copiilor amenajat cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Îmi aduc aminte de meciurile Ştiinţei, de extraordinarele duminici în care mii de oameni puteau să se bucure pentru câteva ore, uitând de hidoşenia unei vieţi pline de absurd ceauşist. Am trecut zilele trecute prin zonă. Printre ruinele peisajului dezolant, puţine amintiri de copil rămase din acea perioadă prind viaţă, urmărind aceste fotografii care par astăzi neverosimile pentru mulţi băcăuani. Un amestec bizar de nostagie firească, dar şi de furie. Într-un oraş în care trecutul a fost furat bucată cu bucată, din care până şi fantasticile reuşite ale handbalistelor de la Ştiinţa Bacău s-au risipit cine ştie pe unde (inclusiv cupa de finalistă a Ligii Campionilor EHF 1986 sau trofeul câştigării Cupei Cupelor în ediţia 1988-1989), te întrebi dacă tăind rădăcinile mai poţi înverzi vreo speranţă, cu excepţia unor "panseluţe" tuflite pe ici, pe colo, de ochii lumii, care să păcălească trecerea timpului şi speranţele de mai bine pentru atâtea generaţii de copii care şi-au purtat paşii prin vale…

     “Ce reacție vor produce oare, imaginile unor tineri dispuși să facă eforturi voluntare spre satisfacția camarazilor de viață industrială? Cu pasiune și „elan tineresc”, tinerii din I.M.U. Bacău au amenajat stadionul de handbal din parcul sportiv al orașului în timp record, făcând posibilă prezența echipei de handbal masculin a fabricii în campionatul diviziei B. Sute de spectatori au admirat atât cochetul teren dotat (în anul 1984) cu prima tabelă electronică din urbe, cât și jocul colegilor lor. Amintirile au prins patina epocii, dar din munca tinerilor s-a ales praful! Cu nostalgie, dar și cu un imens sentiment de deznădejde și neputință, privesc și acum ruinele tabelei de scor și cele ale vestiarelor care, în loc să fie vandalizate, puteau fi transformate (măcar) într-un grup sanitar civilizat în zona bazelor sportive actuale.”  (Facebook/Mihai Ceucă, 16 iunie 2018)

Duel băcăuan

 Păcat că s-a pierdut acest obicei...Mai scăpam de unul, de altul...😆