Ploaie în luna lui Marte...

     Să fie vremea de afară, să fie sâcâiala unui colț de dinte, mai nervos decât un bulb de zambilă — prin zgomotul ploii, mintea evadează pentru câteva clipe în dimineți de copilărie.

    Luat pe sus de părinți, pe atunci prinși într-o navetă deloc comodă, eram parașutat la bunici. Câteva sute de metri mă duceau într-un colț de pat (îmi dau seama cât de ciudat sună astăzi cuvântul „recamier”), unde, încă semiadormit, mă cocoloșeam sub pătură, la căldură, departe de lumea dezlănțuită.

    Bunicul era deja plecat, iar bunica trebăluia prin bucătărie. În acea liniște somnolentă, bătrânul și masivul radio rusesc lăsa să se audă o lumină difuză, ca un anunț al crăpatului de zi și al ciripitului vesel din parc.

    Din perioada aceea mi-a rămas în minte, aproape fizic, timbrul lui Nicu Alifantis. Nu înțelegeam tot, uneori adormeam pe versuri, dar vocea lui aducea o tihnă care făcea ploaia suportabilă, ștergea tensiunile adulților și domolea bombănelile bunicii, pierdute printre treburi casnice fără sfârșit.

    „Umbra”, „Emoție de toamnă”, „Balada blondelor iubiri” — melodii ale începutului anilor ’80 — se leagă proustian de acea oră infuzată bizar între noapte și zi, când copilul visa cu ochii deschiși la o dimineață senină și calmă.

    Iar apoi, când bunica trăgea draperia, ziua își relua cursul firesc, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Plecam de mână spre școală, ea cu ghiozdanul meu, eu sărind printre bălți, fredonând fragmente de refren: un refren al unei voci fără chip, descoperit mult mai târziu, într-o altă zi ploioasă de  martie...

    Și poate de asta, contrar moștenirii bacoviene lăsată orașului în albie simbolistă, îmi place uneori să mă pierd prin ploaie, la granița dintre noapte și zi doar eu, stropii reci și poezia lui Alifantis în căști...

Foto: preluare de pe OLX.ro

Starea de parc: opt ani...

    Opt ani. Opt primăveri. Opt zile de 22 martie cu semnificație aparte. Opt zile în care am trecut prin toate stările vremii și prin toate stările de spirit. Am dus mai departe ideea.

    Ce s-a întâmplat în acești opt ani intră deja în categoria palimpsestelor comunitare, care se vor așeza în timp. Timpul este cel mai bun sfetnic, dar și cel mai onest decident. El trage linie, lăsând la suprafață doar ceea ce este cu adevărat de substanță.

    Pentru mine, în toate cele opt primăveri, susținerea oferită de domnul inginer Mihai Ceucă a reprezentat constanta luminoasă a zilei de 22 din luna mărțișorului. Întâlnirea onorantă cu domnia sa a devenit un ritual de desprimăvărare, o adevărată bucurie, o pârghie a echilibrului într-o lume tot mai disfuncțională, îndemn și model de perseverență pentru tot ceea ce înseamnă genius loci.

    Este marele meu câștig personal, unul care nu are nevoie de validare printr-un număr de înregistrare al vreunei instituții. Un fir invizibil care unește parfumul începuturilor cu speranța verdelui peren. Pentru că, nu-i așa, purtăm în suflet o stare aparte: starea de parc...

La mulți ani!

Da, arborii nu au voce, dar noi avem!

 Un text de pus la rană, marca conf. Tibor Hartel (biolog la UBB). Da, există arbori din spațiul public urban care devin cu timpul parte a evoluției noastre, repere personale sau comunitare ce condensează evenimente, trăiri, amintiri, nostalgii, bucurii, ajutând sentimentul apartenenței și spiritul locului. Greu de înțeles din prisma gândirii strict contabile, prin ochii celor care nu sunt cu adevarat legați de orașul natal sau de cel adoptat mai târziu...

Foto: Parcul Cancicov, martie 2018. Astăzi, zona arată cu totul altfel...

"Când oraşul pierde mai mult decât un arbore (sau de ce doare îndepărtarea arborilor?)

Știu că mulți cititori ai acestor rânduri vor solidariza cu ce am scris. Pentru că valorile relaționale - de identitate - ale arborilor chiar există. Expun deci ce simt acum, în speranța că vă ajută să înțelegeți ce simțiți când brusc vă treziți fără arbori în fața blocului/casei.

Paltinul acesta a fost cu noi de când ne-am mutat aici, de aproape 10 ani.

Matyi, fiul nostru, are 9 ani. Practic, pentru el, paltinul a fost „mereu acolo”.

A fost parte din identitatea noastră de familie.

Așteptam primăvara să înflorească, număram insectele pe flori, făceam observații. Avem o colecție impresionantă de specii (insecte/polenizatori) pe care le-am văzut şi fotografiat la el. Vara era frumos şi furniza răcoare.

Relația noastră s-a adâncit în perioada de lockdown (coronavirus). Paltinul era de mare ajutor atunci. În mai multe puncte de vedere. Era un fel de bunic(ă) pentru Matyi, susținere pentru noi.

Iarna, paltinul era popas pentru păsările care vizitează Clujul mai mult în sezonul rece. Era un mic ecosistem la câțiva metri de balcon.

Și totuși, paltinul a fost tăiat ieri.

De ce oamenii se revoltă când se taie sau se strămută arbori? Revolta asta are legitimitate. Și nu e doar „emoție”. E și știință, și etică.

Există valori instrumentale: umbră, răcoare, microclimă, aer mai curat, estetică. Pe aceste valori e construit și limbajul de „servicii ecosistemice”.

Sunt legitime, măsurabile, vitale mai ales într-un oraș tot mai fierbinte şi mai poluat.

Dar există și valori relaționale. Acolo e alt plan. Arborele nu mai este doar „un obiect verde”, ci devine parte din oameni. Se strecoară în identitatea noastră, viața noastră, în memorie, în rutina vieții. Unii arbori primesc nume. 

 

Pentru unii, același arbore poate fi doar „un copac care face frunze”. Pentru alții, poate fi un reper al copilăriei, al liniștii, al unui colț de acasă. Uneori nu contează arborele în sine, cât contează relația dintre om și arbore, semnificația lui.

De aceea, un arbore „înlocuit” cu 2-3 puieți poate compensa parțial valoarea instrumentală (în timp, peste decenii). Dar nu poate înlocui ușor valoarea relațională.

Arborii care sunt primiți în identitatea noastră nu se substituie printr-o bifă administrativă. Înlăturarea lor poate însemna ruperea unei bucăți dintr-un loc care era „acasă”. Poate fi dureros. Se termină o relație. Se anulează forțat un element de identitate personală.

Idealul, pentru mine, e simplu și rațional:

păstrezi arborii maturi ori de câte ori se poate, cu intervenții punctuale și profesioniste când e nevoie (nu amputări și nu tăieri integrale „din reflex”), și plantezi mulți arbori tineri pentru viitor.

Arborii maturi pentru generația mea și pentru prezentul orașului; arborii tineri pentru generația lui Matyi și pentru deceniile care vin. Și avem grijă de cei tineri, pentru că vor fi adoptați în sufletele oamenilor iar copiii de azi vor deveni, într-o zi, scutul lor de apărare.

Dacă simțiți că astfel de tăieri rup ceva din Clujul respirabil, şi important, din Dvs., vă rog să redistribuiți. Arborii nu au voce. Noi avem."

Sursa: Fb/Tibor Hartel

Harta termică a Parcului Cancicov

       Trei ani (2022-2024) şi nu mai puţin de 26304 înregistrări ale temperaturii aerului în două adăposturi meteo amplasate la C.N. “Gh. Vrănceanu” şi C.N. Pedagogic "Ştefan cel  Mare" – la limita cu Parcul Cancicov. Graficele de mai jos oferă o imagine sintetică, clară şi solidă a rolului major jucat de inima verde a oraşului Bacău în moderarea topoclimatului urban, prin comparaţie cu zona centrală, unde densitatea construcţiilor determină un efect clasic de “insulă termică urbană”.

  Aceste rezultate oferă argumente științifice solide pentru gestionarea durabilă a spaţiilor verzi urbane pe plan local. Cele mai importante aspecte care merită a fi menţionate:

1. beneficii cuantificabile şi constante: Parcul Cancicov oferă o răcire medie de 0.92°C pe tot parcursul anului, cu vârfuri de până la -1.43°C dimineața și -1.38°C în luna august.

Lunile  cu cel mai puternic efect: august: -1.38°C (maxim), septembrie: -1.18°C, iulie: -1.22°C. Lunile  cu efect redus sunt noiembrie (-0.58°C) şi  decembrie (-0.59°C);

Diferenţe termice sezoniere: vara: -1.24°C (efectul cel mai puternic), toamna: -0.96°C, primăvara: -0.83°C, iarna: -0.64°C (efectul cel mai slab);

Concluzie: spațiile verzi nu sunt un "lux" sau "decor", ci  o infrastructură urbană funcțională cu beneficii termice măsurabile.

 

2. Impact maxim în perioade critice: efectul de răcire este cel mai puternic vara (1,24 C), adică exact atunci când orașul suferă cel mai mult de căldură şi consumul de energie electrică pentru aer condiționat creşte exponenţial...

Concluzie: investițiile în spații verzi protejează sănătatea publică și reduc costurile energetice în momentele critice.

 

3. pattern-ul  termic în 24 de ore:

- răcire maximă: ora 09:00 (-1.43°C) și 10:00 (-1.37°C)

- răcire minimă:  intervalul orar 03:00-05:00 (-0.60°C)

- cel mai răcoros interval: 06:00-12:00 (-1.1°C în medie)

Concluzie: verdele protejează populația în orele de vârf termic prin reduce stresului termic în orele de activitate intensă.

 

4. Necesitatea conservării speciilor de arbori şi arbuşti existenţi, plantări consistente în următorii ani pentru a diminua rarefierea vizibilă din ultima perioadă.

Efectul de răcire este consistent pe cei trei ani analizaţi (2022-2024), sistemul vegetativ era (încă...) stabil. Pierderea vegetației mature înseamnă pierderea efectului de răcire acumulat în decenii, demonstrând încă o dată că parcurile urbane reprezintă în primul rând spaţiu verde şi secundar amenajări care micşorează şi fragmentează spaţiul verde. Un parc matur nu se recreează în doi-trei ani, deci efectul „park cool island”  este direct proporţional cu structura, compoziţia şi densitatea fondului arboricol. Gestionarea viitoare necesită plantări sistematice cu specii care amplifică răcirea (arbori cu frunziș dens) şi crearea de "coridoare verzi" conectate la parc prin înverzirea zonelor adiacente deficitare.

 

Concluzie generală: Parcul Cancicov nu este doar un spațiu verde cu funcţie de agrement - este un sistem natural de aer condiționat care funcționează gratuit 24/7, oferind oraşului o binemeritată răcorire. Gestionarea corectă a celui mai complex spaţiu verde din municipiu nu este o cheltuială, ci o investiție  pe termen mediu şi lung în sănătatea publică, eficiență energetică și reziliență climatică.

Notă: Datele au fost culese din reţeaua de observaţie instalată în cadrul proiectului UCLAR (https://geo.uaic.ro/uclar/) începând cu anul 2022 şi continuate în proiectul MOBCLIM (https://www.geo.uaic.ro/mobclim/), proiecte coordonate de conf. dr. Lucian Sfîcă de la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. (geo.uaic.ro)

Pe aceeaşi temă:

 Pentru zile caniculare: Cum bate inima rece a Bacăului?

Cancicov Park Cool Island

 

Orașul în modul macro

Sunt zile în care nu poți scăpa de senzația că totul este gri, monoton și urât, că nu are rost să ieși din casă, mai ales pe o vreme rece și umedă. Asta se întâmplă pentru că privești „totul” cu o singură distanță focală preconcepută.

O soluție care ne poate scoate din impas este să aplicăm tehnica fotografică a „macro-ului emoțional” – reducerea câmpului vizual prin limitarea privirii la detalii de ordinul zecilor de centimetri: textura unei frunze uscate, modelul ruginiu al unui gard, primele semne vegetale ale primăverii sau picăturile de ploaie pe un geam.

Această „apropiere” (la propriu și la figurat) ne va reaminti că frumosul este fractal: există la orice scară, dacă alegi să te uiți. Este fascinant cum fotografia, deși pare o artă a „capturării” realității, este de fapt o artă a proiecției. Prof. Vlad Eftenie spune adesea că noi fotografiem ceea ce suntem, nu doar ceea ce vedem. În felul acesta, chiar și un simplu ghiocel apărut lângă resturi de moloz ne poate aminti că frumosul nu a dispărut și că ziua nu e deloc pierdută...

 Realitatea este „materia primă”, dar forma finală este modelată de proiecția conștiinței noastre pe traseele noastre citadine, aparent arhicunoscute și atât de anoste. Iar pentru această proiecție nu e nevoie să luăm cu noi vreun device, ci doar să ieșim din casă cu ochii plini de curiozitate. În definitiv, oricât am încerca, cele mai frumoase cadre ale momentului ne vor bucura sufletul fără să fim nevoiți să apăsăm pe vreun buton declanșator ...

Foto de astăzi, exasperat de lapovița dintre blocurile gri😁

Nerv(uri) spre iarnă

 Îmi plac la nebunie ultimele frunze rămase în vârf de ramuri despuiate la granița dintre toamnă și iarnă: au mereu ceva dintr-o lecție tăcută despre timp și așteptare. Ele nu mai păstrează nimic din optimismul verii ori din forfota cromatică a toamnei pârguite. Martori vremelnici, discreți, ai unei lumi care trece, ai unui ciclu ce se pregătește să închidă o paranteză. Suspendare între frig și cădere, între ceea ce a fost și ceea ce urmează să vină, într-un echilibru dinamic pe care doar natura îl poate orchestra...

    Privindu-le, înveți că timpul nu este doar curgere, ci și oprire. Așteptarea nu e pasivitate, ci o formă de curaj gravitațional:  tenacitatea de a sta în bătaia vântului, de a rezista în fața inevitabilului, de a spune lumii: Încă nu!  Paradoxul unei încăpățânări vegetale, siluete care nu mai hrănesc copacul, dar îi păzesc memoria. Nu mai cresc, dar țin în ele, pentru câteva zile, promisiunea unei primăveri care, deși nevăzută, pulsează undeva în adâncul lemnului.

    Spleen-ul finalului de noiembrie se topește puțin când privesc cum o singură frunză poate aprinde cerul cu galbenul ei obosit. E dovada că frumusețea poate să supraviețuiască și atunci când în jur cuvântul de ordine e descompunerea. Că există conexiune chiar și în clipele când vântul pare să fure tot ce e sigur între cer și pământ. Că și pe un fundal plumburiu poți găsi o formă de estetic cu valențe fotografice, dacă înțelegi că sfârșitul nu este un capăt, ci un moment de respiro. Oricât de mult apăsă aerul bacovian cu melancoliile și (pe)trecerile lui, există mereu un rest de lumină care rămâne agățat în ramuri, pentru a ne aduce aminte că primăvara nu e niciodată prea departe...

Nervi de toamnă băcăuană

     Pe Bacovia îl simți cu adevărat într-o dimineață umedă și cețoasă de sfârșit de noiembrie, când pare că se contopește cu plânsul materiei care se prelinge pe ramurile despuiate, iar ție îți pătrunde, insidios, frigul în tălpi...Nervi de toamnă băcăuană.

21 noiembrie 2025

Momentul de grație 2025 (varianta "mai bine mai lent decît deloc...")

    Pentru unii, mirare. Pentru alții, bucurie. Pentru cei mici, un loc inedit de joacă. Pentru mine, un moment așteptat un an întreg. Frumusețea lucrurilor trecătoare, dar atât de pline de sens... Când auriul coroanei se scutură spre pământ, îți amintești că trecerea poate fi, uneori, o formă de grație... Un ritual al toamnelor târzii, un ultim salut și totodată promisiune, pentru că și lucrurile care trec rămân, într-un fel, cu noi: palimpseste sufletești.

8 noiembrie 2025: un nou reper în vâltoarea timpului, timp căuș și sită deopotrivă...

     Au fost 12 zile de splendoare aurie. 29 octombrie - 9 noiembrie, o perioadă în care mulţi băcăuani au mai ridicat privirea din pământ şi au zămbit...

Wabi - Sabi

A butterfly that lives forever is really not a butterfly at all.

 (Data, în Star Trek: Picard - episodul „Et in Arcadia Ego, Part II”)

 

Cum mai stăm cu suprafaţa spaţiilor verzi din Bacău?

 Ultimele date oficiale publicate de DJS Bacău în Anuarul statistic al judeţului Bacău - ediţia 2025 evidenţiază pentru municipiul Bacău o zestre verde de 518 ha.

Sursa: DJS Bacău

Situaţia anterioară (2020) arăta în felul următor:

În trei ani s-au dus 25,6 ha. Scriptic. În realitate, nici cea mai înaltă formă de inteligenţă artificială nu ne poate răspunde cu exactitate...

Noiembrie aurit: Ginkgo biloba în zbor de pasăre

 O altă perspectivă asupra superbului exemplar din Parcul Trandafirului...

Kilometrul 0 al toamnei din centrul Bacăului

      Sub coroana de aur din Parcul Trandafirilor, oamenii devin din nou copii, oprindu-se câteva clipe să surprindă digital spectacolul doamnei solitare. Mirare, priviri admirative și zâmbete pentru miracolul schimbător din cel mai așteptat crâmpei de toamnă băcăuană...

Vom avea parte de spectacolul "ploii de aur"?

     Ne pregătim de spectacolul de gală oferit de galbenul bilobat al Bătrânei Doamne din Parcul Trandafirilor. Din păcate, nu cred că ne vom bucura anul acesta de momentul deosebit al „ploii de aur”. Temperaturile negative (premature pentru centrul cald al oraşului) din dimineaţa zilei de 21 octombrie (-4,2 C la staţia oficială ANM), continuate cu o lungă perioadă de încălzire a vremii (prognoza ne oferă zile plăcute, fără vreun şoc termic negativ, cu brumă şi umiditate foarte ridicată a anului – condiţii necesare pentru desprinderea simultană a frunzelor, după cum am demonstrat în articolul de mai jos), par a indica o desfrunzire graduală, mai puţin spectaculoasă, a cărei durată va depinde de intensitatea vântului din această săptămână. Sper să mă înşel totuşi, pentru a ne putea bucura împreună de momentele magice oferite cu generozitate de acest reper vegetal din zona centrală a oraşului...

Detalii: 

6 noiembrie 2024: http://www.deferlari.ro/2024/11/momentul-de-gratie-2024.html

30 noiembrie 2023: http://www.deferlari.ro/2023/11/momentul-de-gratie-tacuta-al-batranei.html

2010 - 2022: studiu referitor la „ploaia de aur” - http://www.deferlari.ro/2022/11/ginkgo-biloba-momentul-de-gratie-din.html

Foto 28 octombrie 2025, ora 18.

Update 2 noiembrie 2025, ora 17: dezvrăjire lentă...

3 noiembrie, ora 12:

Parcul Dendrologic Hemeiuş: Lizuca şi Patrocle vă aşteaptă...

 

Parcul Gherăieşti: "insula" verde din nordul Bacăului

 Parcul Gherăiești - cel mai mare parc din orașul Bacău, situat în vechea luncă a Bistriței. După 1990, suprafaţa lui s-a tot micşorat în permanentă, prin retrocedări dubioase, construirea unui cartier de case ş.a.m.d. Modernizarea lui se amână de la un an la altul. Viitorul va mai fi verde în nordul extrem al oraşului?

S-a mai dus o magnolie în numele modernizării Parcului Cancicov...

 Pentru unii nu înseamnă nimic. Pentru alții, care i-au admirat portul și optimismul primăvaratic al inflorescențelor, se mai adaugă o clipă de tristețe.

S-ar putea spune multe, dar nu ar mai avea rost. Las câteva fotografii care să ne amintească de o magnolie care nu a avut norocul să prindă un parc în straie noi, impuse de vântul schimbării...

Situaţia actuală:

O nouă agresiune gratuită. Păcat...

#stareadeparc

Parcul Cancicov: culmea inutilităţii...

       Cu riscul asumat de a mă înnămoli, am vrut să surprind ultimele culori vibrante ale toamnei în Parcul Cancicov. Pe ultima sută de metri, spre ieșire, în timp ce încercam să scap de surplusul de argiluvisol de pe tălpi, o suflantă de frunze mă dezechilibrează auditiv din lirismul cromatic al arțarilor. Da, iată ce grijă pentru detalii și ce scrupulozitate, îmi spun... și ies din parc cu zâmbetul pe buze.

      Într-un parc fără alei, în care şantierul a răscolit peste tot şi la cea mai mică ploaie devine impracticabil, a pune un muncitor să sufle frunzele devine o culme a inutilităţii, delicat fiind spus...

Investiții în educație. Vom avea grijă de verde?

    Am aflat cu bucurie despre proiectul de modernizare a curţii colegiului meu — un proiect îndelung aşteptat, care a mai făcut ieri un pas înainte în şedinţa CL Bacău.

    Deoarece documentaţia făcută publică nu oferă detalii privitoare la spaţiul verde (există doar formularea lapidară „lucrări de amenajare a spațiului verde și plantarea arborilor”), îmi exprim speranţa ca toţi cei 56 de arbori din zestrea verde a liceului să fie, în final, integraţi cât mai inspirat în noua amenajare propusă de firma bucureşteană.

    Există aici arbori care au fost plantaţi odată cu ridicarea actualului sediu al instituţiei; există arbori sub a căror coroană foştii elevi au devenit actuali profesori. Aceşti martori tăcuţi ai devenirii vrâncene merită să bucure în continuare noi şi noi generaţii, care îşi vor ţese visul adolescentin (şi) de pe băncile umbroase ale curţii şcolii...

Dor de starea de parc...

 Farmecul oricărui parc este dat în primul rând de elementul vegetal și de modul în care natura este integrată peren în moștenirea citadină...

#stareadeparc, 17 octombrie 2025

Pas cu pas, verdele dispare ...

    În zestrea verdelui urban, parcurile au cea mai mare vizibilitate și li se acordă, de regulă, o atenție sporită din partea autorităților, în acord cu importanța funcțiilor sociale și recreative. Cu toate acestea, puține orașe mari își pot permite ca ponderea acestei categorii de spații verzi amenajate să depășească 25-30% din bilanțul verdelui intravilan. Din punct de vedere ecologic, orice spațiu verde intravilan prezintă importanță, indiferent de mărime și categoria în care se încadrează normativ. Neîngrijite, nebăgate în seamă de mulți, agresate insidios  de dinamica edilitar-urbanistică, micile petice de verdeață din textura urbană formează în majoritatea orașelor din România simple terenuri de mâna  a doua care își așteaptă schimbarea modului de utilizare, în slujba unei modernizări gândite nesustenabil. Ușor, ușor, fără să ne dăm seama, orașele noastre devin astfel imense deșerturi asfaltate. Amor vincit omnia...

O simplă exemplificare:  str. Aprodul Purice (zona de nord a orașului), 2013 (stânga) vs 2024 (dreapta colajului).