Japonia, mai aproape de Bacău

 Prea puține sunt evenimentele prin care Bacăul își depășește condiția. Ele aparțin, de regulă, unor persoane dedicate trup și suflet unei pasiuni, unei cauze nobile pentru care au luptat din greu, învingând tot felul de piedici și mentalități tipic provinciale. Un astfel de eveniment aparte a avut loc astăzi. Ajuns la ediția a VIII-a, acesta a reușit să ne aducă din nou mai aproape de spiritul Țării Soarelui Răsare. Felicitări inițiatorilor, mulțumiri organizatorilor!

Eveniment: Hotelul Central poate fi vizitat

 Călător prin timp...Mi-ar fi plăcut o teleportare prin centrul orașului, într-o seară de mai 1929...

Detalii:

https://www.desteptarea.ro/monumente-istorice-hotelul-athenee-palace-azi-hotelul-central/

https://www.desteptarea.ro/palatul-marasti-bijuterie-interbelica-revenita-in-proprietatea-orasului-se-deschide-publicului/

Starea de parc: opt ani...

    Opt ani. Opt primăveri. Opt zile de 22 martie cu semnificație aparte. Opt zile în care am trecut prin toate stările vremii și prin toate stările de spirit. Am dus mai departe ideea.

    Ce s-a întâmplat în acești opt ani intră deja în categoria palimpsestelor comunitare, care se vor așeza în timp. Timpul este cel mai bun sfetnic, dar și cel mai onest decident. El trage linie, lăsând la suprafață doar ceea ce este cu adevărat de substanță.

    Pentru mine, în toate cele opt primăveri, susținerea oferită de domnul inginer Mihai Ceucă a reprezentat constanta luminoasă a zilei de 22 din luna mărțișorului. Întâlnirea onorantă cu domnia sa a devenit un ritual de desprimăvărare, o adevărată bucurie, o pârghie a echilibrului într-o lume tot mai disfuncțională, îndemn și model de perseverență pentru tot ceea ce înseamnă genius loci.

    Este marele meu câștig personal, unul care nu are nevoie de validare printr-un număr de înregistrare al vreunei instituții. Un fir invizibil care unește parfumul începuturilor cu speranța verdelui peren. Pentru că, nu-i așa, purtăm în suflet o stare aparte: starea de parc...

La mulți ani!

Echinocțiul de primăvară

Ziua în care am văzut primii boboci de magnolie, toporași albi, narcise...Clar, e primăvară 😁

Desprimăvărare cu bucurie!

Perfect days ...

     Komorebi nu este doar un fenomen vizual, ci o stare de spirit surprinsă într-un film excepțional, descoperit recent. Pentru unii, vizionarea celor două ore poate fi o probă de răbdare între două căscături. Nu-i condamn absolut deloc. Probabil că așa aș fi reacționat și eu acum vreo douăzeci de ani. Evoluția profesională, hobby-urile și, nu în ultimul rând, dinamica unei societăți tot mai disfuncționale m-au făcut să privesc altfel lumea. Iar acest „Perfect Days” (apărut în 2023, descoperit abia acum, printr-un noroc orb) este un film despre cum să privești – copaci, lumină, umbre, oameni, timp...

    Trecutul, care există doar ca rezonanță, wabi-sabi și estetica incompletului, relația interumană, care există tocmai în absență și efemeritate, sunt doar câteva chei de lectură într-un fluviu meditativ, o întreagă poetică pe care aș rezuma-o, pe moment, la bucuria clipei. Frumusețea ca ceva care nu se posedă, ci se primește cu atenție. Pentru că, nu-i așa, fiecare zi este unică tocmai pentru că lumina nu cade niciodată la fel de două ori.

    Poate și din această cauză, aflat încă sub imperiul filmului, am întârziat astăzi, deși m-am trezit (iarăși) enervant de devreme. Un cer estetic, câteva inflorescențe în devenire, o ramură fotogenică, chiar zgomotul lăsat de mătura unui lucrător stradal m-au făcut să zâmbesc tainic, sub acordurile Ninei Simone, „Feeling Good”... Mărind pasul, mi-am adus aminte de un pasaj dintr-un eseu drag, marca Andrei Pleșu: Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.

Perfect morning. Nothing Else Matters.

Motive de bucurie? Deloc!

 Prin diverse artificii de conjunctură, geografia școlară a reușit să minimizeze efectele reformei promovate de ministrul David la nivelul planurilor-cadru, prin restructurarea programelor școlare de liceu. Ca întotdeauna, există însă și un revers mai puțin vizibil.

Geografia, ca știință a interacțiunii dintre geosfere și prin caracterul său integrator, avea un debușeu bine definit la clasa a XI-a: acea „geografie a mediului”, cum îi spunem informal. Astăzi, această componentă nu mai există.

Supraviețuim mai degrabă prin adaptare tactică decât printr-o recunoaștere explicită a rolului epistemologic al disciplinei, iar acest fapt s-ar putea să ne coste mult pe termen mediu și lung. În absența unei geografii a mediului clar asumate, există suficiente discipline sau pseudoștiințe dispuse să-și aroge prioritatea studierii mediului, vieții sau Terrei, oferind — cu aer de Eratostene — explicații pretins geosistemice, reduse adesea la nivelul unor simple formule de tipul „Știați că…?”. Părerea mea.

Foto: vechiul manual de clasa a XI-a (anterior anului 1990) care tranșa fără echivoc problematica conținuturilor studiate. Chiar și peste decenii, absolvenții își aduc aminte esența: geografia mediului. Nu bag mâna în foc pentru generațiile care vin din urmă. Paradoxal, într-o lume în care problematicile de mediu au devenit atât de complexe. Dar ce poți face...Șase-șapte, vorba poetului, și mergi înainte cu "reforma"...

La gura sobei…cu o cafea bună: şase recomandări pentru 2026

De vreo zece ani merg pe principiul că orice zi are şanse mai mari să înceapă bine dacă la prima oră te bucuri de aroma unei cafele de specialitate, proaspăt râşnită de tine şi preparată clasic, la ibric. Nu sunt mare cafegiu, genul care să îl vezi tot timpul cu o cafea în faţă. Una singură îmi este de ajuns, dar condiţia obligatorie este să fie o cafea arabică de foarte bună calitate, prăjită profesionist. Cum în 2025 am experimentat mai mult ca în alţi ani, vă ofer un mic top (selecţie desigur subiectivă şi perfectibilă) al celor mai bune cafele savurate, mărci care vă pot descreţi cu brio dimineţile…

Maison du Cafe: Kenya AA Plus Kijani Kibobo

 

Un clasic kenyan de top, pregătită artizanal cu lemn de fag în prăjitoria profesioniştilor ieşeni. O afacere de familie transformată într-un brand al calităţii. Aciditate strălucitoare, corp mediu și claritate excelentă. Note de caramel, ciocolată, fructe de pădure și ușoare nuanțe florale şi de citrice. Foarte intensă, cu un final persistent și elegant. Cafeaua mea preferată de aproape un deceniu, timp în care mi-am dat seama că Aldo, Elena şi Octavian pun suflet în tot ceea ce fac. Detalii aici, aici şi aici.

 

Sloane Roastery: Rwanda Bwenda

Această cafea de specialitate face parte din categoria Experimentale, gama Sloane Speciality Coffee Roasters. Cultivată în regiunea Kbumbwe (pentru varietatea Red Bourbon, descoperită de mine), la 1650 m altitudine, această cafea fină și echilibrată, cu aciditate delicată, oferă note de zmeură, cireșe, flori de Acacia, sirop de Agave şi curmale. Corp mediu, cu o senzație elegantă și un final dulce. Procesare naturală anaerobă.

 

Guido: Costa Rica William Segura

Cultivată la 1750 m altitudine în regiunea Tarrazu din statul central - american , Costa Rica William Segura de la Guido este o cafea cu profil dulce și fructat: vișine coapte, curmale și o atingere delicată de anason. Are corp mediu, aciditate echilibrată și un postgust neted, cu o ușoară senzație condimentată. Prima degustare m-a şocat prin gustul cu adevărat aparte. M-am documentat şi am aflat că acesta este rezultatul unui proces special: fermentație termică naturală. Cireșele de cafea sunt lăsate întregi, cu tot cu pulpă, în rezervoare din oțel inoxidabil, unde fermentează lent în absența oxigenului. Acest tip de proces dezvoltă arome complexe, cu aciditate fină și dulceață naturală. După finalizarea fermentației, cireșele sunt uscate cu tot cu pulpă până când ating nivelul optim de umiditate. Acest ritm lent de uscare fixează aromele în boabe și conferă cafelei o aromă deosebită, putând fi folosită şi în amestec cu alte cafele (Columbia Supremo, Columbia Huila, Etiopia Sidama), pentru dimineţile în care doreşti un gust mai …tradiţional.

 

Manucafe: Malawi Mzuzu

Soi: Catuai, cultivat la 1200 m altitudine, în micul stat din sud-estul Africii. Este o cafea elegantă și echilibrată, cu o aciditate medie, curată, tipic africană. Note de citrice dulci, măr verde și caramel, uneori cu o tentă florală discretă. Corp mediu, final plăcut și luminos. Gust: citrice, ciocolată, caramel. Prelucrare umedă. Producția anuală relativ mică face să nu o găsim prea uşor pe piaţa românească.

 

Manufaktura: Indonezia

Cafea cu un profil clasic indonezian: corp plin, catifelat, aciditate scăzută. Note de ciocolată amară, condimente, vin, lemn dulce. O cafea „grea”, profundă, perfectă pentru zilele în care intensitatea trebuie să bată aciditatea. Metoda de procesare: semi-spălată. Cultivată la 800-1500 m altitudine.

 

Baristelli Brașov: Kenya Rugi Mutitu

O cafea cu gust exploziv și vibrant. Aciditate ridicată, suculentă, cu note clare de coacăze negre, fructe de pădure, citrice și roșii. Corp mediu, extrem de clară, cu un postgust lung și memorabil - genul de Kenya care rămâne în minte. De încercat şi varianta Kenya Ayub Bundi, cu un gust dominat de caramel şi nuci.

Voi ce preferinţe aveţi?

Dorinţe la final de an...

 

Un an cu mai multe realizări și cu mai puține neîmpliniri.

Un an cu mai multi oameni vorbind cu bunătate și toleranță și cu mai puțini cârcotași.

Un an cu mai multe gânduri bune și cu mai puține nopți nedormite.

Un an cu mai multe cărți, școli, spitale, drumuri și cu mai puține minciuni politizate.

Un an cu mai multă libertate de gândire și cu mai puțină încrâncenare.

Un an cu mai mulți prieteni în carne și oase și cu mai puține avataruri vremelnice.

Un an cu mai mult verde și cu mai puțin cenușiu.

Un an cu mai multă nemărginire și cu mai puțină limitare.

Un an cu mai mulți pași și cu mai puțină motorizare.

Un an cu mai puține spații reci și cu mai multe locuri calde.

Un an cu mai mult zâmbet și cu mai puțin venin.

Un an cu pace.

2026, te aștept #pefirulapei!

Datini și obiceiuri de iarnă

 

Cinefil printre decenii

       Spre finalul anilor ’80, cu tot cu cenușiul lor inclus, profesorul de limba și literatura română, dl. Ioan Lazăr (Dumnezeu să îl odihnească în pace!), avea să ne facă o surpriză pentru acele vremuri în care rigoarea era cuvântul de ordine într-un sistem educațional anchilozat: vizionarea filmului „Liceenii” la Cinema Central. Avea să fie filmul unei generații, dar țin minte că unii profesori au privit atunci cu scepticism momentul, neezitând să (ne) ironizeze: „Voi aveți nevoie să învățați pentru examene din programă, nu să pierdeți vremea mergând filme!”

      Nu toate orele frumoase din viața de licean rămân în amintire. Au nevoie de substanță și pasiune pentru a trece testul timpului, chiar dacă, pe moment, nu le dai importanța cuvenită. Peste ani, îți dai seama cât de mult a contat un astfel de eveniment neprevăzut dintr-o zi obișnuită a unor liceeni. O mică „lebădă neagră”. La fel ca secvențele de oră considerate atunci de noi interesante, dar nerelevante din perspectiva examenelor (Esenin, Zola, Baudelaire etc.). Nu înțelegeam prea bine cât de mult înseamnă ca cineva să-și deschidă — și să-ți deschidă — ochii și inima, ieșind din tipare. La fel cum nu știam atunci ce viitor mă așteaptă, cât de greu este să porți, în timp, atât propriile zbateri, cât și pe cele aparținând unor noi și noi generații, mereu altfel...

       Iar acum, când îi privesc, mă surprind zâmbind: nici ei nu vor ține minte tot, nici ei nu vor fi mereu atenți. Dar dacă măcar unul va simți, peste ani, un fior blând al unei amintiri fără motiv anume, înseamnă că firul acela nevăzut — de atunci până azi — și-a făcut treaba. Și că lumea noastră poate fi schimbată și așa, doar prin faptul că am reușit să aducem un strop de memorabil într-o zi anostă, la final de toamnă…

Nervi de toamnă băcăuană

     Pe Bacovia îl simți cu adevărat într-o dimineață umedă și cețoasă de sfârșit de noiembrie, când pare că se contopește cu plânsul materiei care se prelinge pe ramurile despuiate, iar ție îți pătrunde, insidios, frigul în tălpi...Nervi de toamnă băcăuană.

21 noiembrie 2025

Nestemate pe cer de noiembrie

     Momente nestemate pe cer de noiembrie. Și atunci uiți de ceas, de vreme, de vremuri, bucurându-te de norocul pe care îl ai în lumea asta tot mai disfuncțională...

Clasamentul oraşelor performante. Cum stă Bacăul?

 Iată că a fost publicat City Index 2005. Faţă de 2024, stăm un pic mai bine: am depăşit Slatina şi Piatra Neamţ. Acum 30 de ani ar fi fost o glumă...Detalii aici.

Sursa: presshub.ro

Vom avea parte de spectacolul "ploii de aur"?

     Ne pregătim de spectacolul de gală oferit de galbenul bilobat al Bătrânei Doamne din Parcul Trandafirilor. Din păcate, nu cred că ne vom bucura anul acesta de momentul deosebit al „ploii de aur”. Temperaturile negative (premature pentru centrul cald al oraşului) din dimineaţa zilei de 21 octombrie (-4,2 C la staţia oficială ANM), continuate cu o lungă perioadă de încălzire a vremii (prognoza ne oferă zile plăcute, fără vreun şoc termic negativ, cu brumă şi umiditate foarte ridicată a anului – condiţii necesare pentru desprinderea simultană a frunzelor, după cum am demonstrat în articolul de mai jos), par a indica o desfrunzire graduală, mai puţin spectaculoasă, a cărei durată va depinde de intensitatea vântului din această săptămână. Sper să mă înşel totuşi, pentru a ne putea bucura împreună de momentele magice oferite cu generozitate de acest reper vegetal din zona centrală a oraşului...

Detalii: 

6 noiembrie 2024: http://www.deferlari.ro/2024/11/momentul-de-gratie-2024.html

30 noiembrie 2023: http://www.deferlari.ro/2023/11/momentul-de-gratie-tacuta-al-batranei.html

2010 - 2022: studiu referitor la „ploaia de aur” - http://www.deferlari.ro/2022/11/ginkgo-biloba-momentul-de-gratie-din.html

Foto 28 octombrie 2025, ora 18.

Update 2 noiembrie 2025, ora 17: dezvrăjire lentă...

3 noiembrie, ora 12:

Un zâmbet

 Aflu de la radio că Julio Iglesias tocmai a împlinit 82 de ani. Pare neverosimil, în condiţiile în care i-am păstrat imaginea starului latino din copilărie, când îi fredonam hiturile fără să ştiu un cuvânt din limba lui Cervantes... Şi brusc, gândul îmi zboară la o zi aparte: 22 iulie 2007. O zi deosebită pentru un oraş de provincie: concertul celebrului cântăreţ pe Stadionul Municipal, etapă din „Julio Iglesias Romantic Classics Tour”.

Duminică, o zi caniculară în care termometrul avea să urce până la 38,3 °C, după cum îmi arată acum şirul de date meteo disponibile online. Poate şi de aceea spectacolul a început foarte târziu, în jurul orei 22. Sunt puţine mărturii multimedia de la eveniment. Eu am rămas doar cu o singură imagine, găsită acum cu greu printre mii de foldere „îngălbenite de vreme”, dar cu o încărcătură aparte, nu doar pentru avantajul de a fi unică.

Era trecut de miezul nopţii, final de concert, atmosfera încă fierbinte – şi la propriu, şi la figurat. Dincolo de spectacolul în sine, eram mulţumit că îl convinsesem să vină cu noi, ştiind cât de mult îl plăcuse în tinereţe artistul cu milioane de discuri vândute. Am reuşit cu greu: s-a dat bătut doar când i-am arătat biletele cumpărate, motiv în plus să mai cerem câte o halbă rece pe terasa umbroasă din Parcul Trandafirilor şi să ne ciondănim pentru banii de bilet. „Căpos ca de obicei”, avea să-mi spună la refuzul meu de a primi contravaloarea preţiosului carton.

Dincolo de evenimentul în sine, îmi doream în secret să-i fac o bucurie, un mic cadou pentru acei ani frumoşi în care în casă predomina muzica, nu problemele de tot felul. Zâmbetul surprins de aparatul foto mi-a adus aminte de o seară memorabilă, de un stadion, de un altfel de oraş, de atâtea lucruri faine care uneori se uită prea uşor...

Şi abia acum îmi dau seama că amândoi s-au născut în septembrie. Şi mai înţeleg că, oricât ai face, nu mai poţi da timpul înapoi – măcar pentru o îmbrăţişare într-o seară de toamnă în care amintirea verii se va disipa doar din punct de vedere termic...

Prima hartă interactivă a riscului seismic din România

România are prima hartă cu unităţile administrativ-teritoriale vizate de riscuri seismic. Harta lansată de ministerul Dezvoltării, poate fi regăsită, într-un format mai accesibil, aici, ea fiind lansată public de Centrul de Cercetare pentru Evaluarea Riscului Seismic de la Universitatea Tehnică de Construcții București încă din 30 octombrie 2018. Sunt accesibile şi valorile de vârf a accelerației terenului pentru proiectare la cutremur a(g) la nivelul României.

Cel mai frumos 1 octombrie din Bacău...

 Pentru câteva zile, Bacăul vibra la unison...

Sursa fotografiilor din colaj: "Steagul Roşu", ediţiile din 2 şi 3 octombrie 1971

Vezi şi: Printre cronicile unui eveniment aparte: dezvelirea statuii poetului George Bacovia (1971)

Fotodocument: statuia poetului George Bacovia în anul 1971

Bacăul la ora alegerilor

 Așa a fost acum patru ani. Cum vor alege băcăuanii pe 9 iunie? Vom vedea duminică...

Update:

Noaptea Muzeelor: Bacău, urbea cu parfum de epocă

 Neastâmpăr, pasiune nețărmurită, dragoste necondiționată pentru palimpsestele Bacăului. Mihai Ceucă, omul providențial care ne descifrează cu farmec și acribie tainele orașului pierdut, dar nu și uitat...

Şapte primăveri în parc

Au fost şase primăveri în care am avut tot atâtea motive de bucurie pentru a ne sărbători parcul. Am plecat de la o idee şi am strâns alături oameni deosebiţi şi momente de suflet. Au fost şase primăveri în care, prin eforturi proprii, am creat o stare: starea de parc. În martie 2022, la patru ani de la prima încercare, am reuşit să oficializăm ziua de 22 martie. „Un 22 martie cu bucurie și speranța că Bacăul nostru identitar va deveni mai bogat. Povestea parcului este o filă importantă a prefacerilor urbanistice din ultimul secol. Inima verde a orașului merită recunoaștere, atenție, repere. Un gest simbolic pentru neuitare, pentru spiritul locului, dar și pentru speranța unui oraș mai verde”, aveam să declar, cam euforic şi naiv, într-un interviu din presa locală.

Şase primăveri, şase momente de bucurie pentru băcăuanii care au venit în parc la îndemnul iniţiatorilor

A venit şi cea de a şaptea sărbătoare. Am crezut de cuviinţă ca aceasta să fie mai aparte: un moment de reflecţie, un feed-back dar şi un moment al lucidităţii. Această zi nu este sărbătoarea unor zănatici (doi, trei, câţi or mai fi), ci a unei întregi comunităţi. Într-un oraş vivant, o scânteie este preluată de administratorii cetăţii, este cultivată şi promovată durabil. În oraşul meu, acest lucru este peste putinţă: tu centrezi, tu dai cu capul, vorba chibiţului. Un asemenea moment nu este un hatâr făcut unor nebuni fără de linişte, nu este subiect pentru jocuri politice sau pentru creşterea vizibilităţii unor fotolii. S-a înţeles ce înseamnă 22 martie pentru băcăuani, pentru oraş? Asta am vrut şi noi să vedem, urmărind, într-un format tip silenzio stampa, gradul de implicare sau măcar de reamintire a unui reper din istoria urbanistică a oraşului. A existat vreun interes din partea actorilor comunităţii, acei actori plătiţi pentru a zidi şi nu a şterge cu indiferenţă? Avem vreun feed-back din partea vremelnicelor personaje care se bat cu pumnul în piept, aruncând din jobenul demagogiei şi ipocriziei esenţe tari, precum dezvoltare, modernizare, durabilitate, ataşament, proiecte, viitor, moştenire, patrimoniu, viitor?  La final de zi am putea trage o linie, dar nu prea avem ce contabiliza…Trist, foarte trist.

Mi-am spus că astăzi nu voi mai traversa parcul la pas. O fac din ce în ce mai rar, de altfel. Oricât aş căuta renaşterea primăverii în micile detalii ale naturii vegetale, natura umană te izbeşte dureros prin ceea ce a lăsat în urmă, an de an. Dar nu poţi să nu vizitezi un om bolnav, să nu-i aduci măcar o vorbă de alin în clipele lui grele. Aşa că nu am rezistat: chemarea a fost prea puternică. Pentru că din aceste fire nevăzute ale ataşamentului pentru o idee, pentru un loc, pentru oraşul natal, eu, tu, altul, putem ţese şi duce împreună mai departe povestea parcului, aşa cum a fost ea gândită de înaintaşi. Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic, spunea nemuritorul Nichita Stănescu. Iar inima verde a Bacăului a avut, sunt convins, ursitoare care să o păzească de rele şi să-i alunge toate aritmiile, indiferent de vreme şi de vremuri...

 La Mulţi Ani!

Parcul Cancicov, 22 martie 2024.