Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

marți, 31 decembrie 2019

2019: A year in review...

   Nu, nu îmi doresc să fac un top al celor mai frumoase fotografii. Aş pierde prea mult timp căutând prin zecile de foldere aranjate mai mult sau mai puţin riguros. Nu best photos, ci best moments. O incercare de captare fotografică a sensului trecerii anului 2019, acum, în ultima lui zi...Fotografia ca hrană a memoriei, fotografia ca ancoră în vâltoarea tot mai rapidă a anilor ...

Ianuarie: redescoperind spiritul de aventură, jurnalul de călătorie şi întregul univers scriitoricesc al unui veritabil reprezentant de generaţie.
Februarie: ziua/noaptea în care trebuie să admiţi că Bucureştiul are farmecul său...dacă ai parte de un ghid profi :)
Martie: greu să renunţ la unul dintre ele: ziua Parcului "Cancicov" (un fel de copil de suflet) şi aplauzele primite undeva, acolo sus, pe Copou :)

Aprilie: acel moment când îţi găseşti  proaspetele stări prin librării...
Mai: incredibilele nuanţe de verde...
Iunie: ziua în care te transformi într-un explorator urban, graţie unui mare pasionat al Bacăului. Nu peste mult timp, mă voi bucura nespus pentru recunoaşterea oficială a contribuţiei aduse de acest mare Domn al călătoriilor prin timpul urbei noastre...
Iulie: deferlări.  Este şi marea frumoasă, nu doar muntele :). Bonus Neversea spirit...
August: cel mai longeviv şi percutant curcubeu. Absolut ireal, ceva ce nu cred că poţi prinde de două ori în viaţă...
Septembrie: Când îţi dai seama că veşnicia se poate stinge, chiar şi acolo, la sat...
Octombrie: Sunt zile pe care (trebuie să) ți le faci cadou: corole în căușul timpului. Înăuntru, ascunse în geometrii și culori descătușate, ele ți se așează pe suflet precum un fluture pe marginea petalelor...
Noiembrie: Medicus curat, natura sanat.
Decembrie: O fotografie cât un film...marca Chromatique

La Mulţi Ani!

duminică, 15 decembrie 2019

Timpul arborilor...arborii timpului

Astăzi, chiar de m-aș întoarce
A-nțelege n-o mai pot…
Unde ești, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?
(Mihai Eminescu) 



Ati auzit de "merele cailor"?



Bucuriile micilor explorări urbane: Maclura pomifera, plăcuta surpriză din Parcul "Cancicov". Sunt curios dacă exemplarul apare în mult așteptatul registru al spatiilor verzi...

Detalii aici.



joi, 12 decembrie 2019

Fiorul iernii


Sub vremuri


Plumb(i)

"E un domn Bacovia din târgul acesta
descumpănit
care vine și pleacă
și n-a mai murit"

(Dan Petrușcă - Vremuri în amestec)

Decembrie

"O altă soluție de a face față cenușiului e cea lașă și oportunistă: și anume de a te face una cu el. De a deveni tu însuți cenușiu, ca să nu te mai distingi în mulțime și-n atmosfera generală. Oricum, majoritatea lumii care se perindă prin cenușiul ăsta poartă scurte negre ori chiar cenușii, căciuli și rucsacuri așijderea. De departe, semenii noștri înaintînd prin negură pot părea asemănători, dacă nu la fel, pînă la un punct. Cenușiul poate merge pînă dincolo de geacă și căciulă: să intre-n tine, și nu numai să te-mbraci la fel cu alții, ci și să te porți la fel, să împărtășești aceleași țeluri și atitudini. Să alergi grăbit, zi și noapte, după ceva ce, oricum, vei prinde (dacă vei prinde) doar pentru puțin timp.

   Sau nu. Sau poți refuza cenușiul prin mijloace proprii. Fiecare prin formula lui personală. Păstrînd pe dinafară, dar mai ales pe dinăuntru, stropul ăla de culoare, ca o pată făcută din întîmplare de un stilou care curge ori de o pensulă prea muiată-n apă, care-ți schimbă perspectiva. Care dă o altă nuanță lucrurilor: una mai spre galben pal sau chiar auriu. Care le poleiește și le face să capete contururi clare, uneori stridente, care să se distingă în marea de cenușiu."
Iaromira Popovici
Sursa: Dilema Veche


duminică, 29 septembrie 2019

sâmbătă, 28 septembrie 2019

La deal, la vale...




      Pe un vârf de deal, la hotar tăcut de sat, un bătrân cimitir își petrece timpul printre lăstari și tufănele. Dimineață de toamnă, meandrezi printre morminte, aplecând privirea pe sub frunze îngălbenite. Ai senzația unei simbioze în care nimeni și nimic nu poate schimba tainicul echilibru natural care poartă pașii la deal și la vale, la vale și iar la deal, urmărind firul nesigur al ulițelor. Ridurile adânci ale unei bătrâne îmbrăcate în negru din cap până-n picioare contrastează cu un zâmbet blând, dar plin de tristețe. Involuntar îți aduci aminte de un pasaj din acel memorabil discurs-elogiu scris de Lucian Blaga: "Satul, situat în inima unei lumi îşi e oarecum sieşi suficient. El n-are nevoie de altceva decît de pămîntul şi de sufletul său şi de un pic de ajutor de sus, pentru a-şi suporta cu răbdare destinul."
Acum, după vreo 25 de ani de când am călcat pentru prima dată prin acest colț de univers rural, semantica satului atemporal blagian capătă un altfel de sens. Atemporal? Nu mai știu, din moment ce timpul a înghițit hain și alandala din mult prea multe, de la nuci falnici la fântâni, de la freamătul cailor la mirosul de lapte proaspăt. Prin același colb sau aceleași noroaie, destinele sunt luate de vânt pe ulițele satului: la deal, la vale, la deal... Sus, peste sat, o cruce putrezită străjuiește răbdătoare un pui de nuc.

vineri, 27 septembrie 2019

Locuri de condensare


     Într-un spațiu urban atât de heteroclit, monumentele de for public și-au găsit cu mare greutate locul în centrul Moldovei. George Bacovia (1971), Ștefan cel Mare (1997), Vasile Alecsandri (2003), Vasile Pârvan și Alexandru cel Bun (1998) sunt singurele simboluri identitare care aduc suflu în volumetria amorfului mediu construit. De mâine, Bacăul se va îmbogăți cu o lucrare de artă monumentală. O lucrare aparte, în opinia mea, dincolo de semnificațiile istorice ale vajnicului Centenar. Gratie viziunii sculptorului Radu Ciobanu, cuplul regal Ferdinand și Maria este adus printre noi, alături de noi. Atunci când statuile coboară de pe soclu, răceala, sobrietatea și barierele dispar, spațiul se umanizează și devine un loc de condensare citadină. Da, știu, mai avem nevoie de multe și necesare update-uri edilitar-urbanistice: apă, spatii verzi, străzi, sisteme smart de mobilitate etc. Cu toții ni le dorim. Vor veni odată și-odată. Pe acest chinuitor traseu al evoluției urbane, avem mare nevoie să ne proiectăm orașul mai mult ca o destinație și mai puțin ca o intersecție. Paradoxal, chiar și niște "simple" statui pot contribui, în timp, la această schimbare de optică. Clișeele bacoviene trebuie să rămână în cronicile altor timpuri. Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care ne vor urma, plantând flori peste sicriele de plumb...