Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

marți, 2 iunie 2020

Foto inedit: Liviu Rebreanu la mormântul fratelui său, Emil Reebreanu (Palanca, jud. Bacău)


        Scriitorul incepuse deja sa scrie la romanul Padurea Spanzuratilor, dar inspiratia nu voia sa vina: “Ma inversunam in fiecare noapte si lucrul era in zadar. S-a intamplat atunci ca fratele sau, ofiter artilerist in armata austriaca, sa vrea sa dezerteze si sa treaca de partea armatei romane. A fost prins si spanzurat. Nu se stia insa localitatea unde a fost spanzurat si niciun amanunt in plus. La un moment dat Liviu Rebreanu a inceput sa auda batai usoare in geam: “Nu era nimeni si nimic”…
    "... acel frate al meu, student devenit ofiţer artilerist în armata austriacă, adus să lupte pe frontul românesc împotriva românilor, a încercat să treacă la români; a fost însă prins, condamnat şi executat prin ştreang/.../Nu se ştia nici localitatea unde a fost executat, necum împrejurările sau oarecari amănunte....
       A trebuit să mai treacă cîteva luni pînă ce am putut descoperi aproximativ regiunea unde s-a întîmplat tragedia aceasta a unui tînăr de 22 de ani. Intre timp isprăvisem transcrierea lui Ion şi acum, în toate nopţile, în faţa biroului, mă zbuciumam cu Pădurea Spînzuraţilor
       Mă înverşunam în fiecare noapte şi lucrul era în zadar. In schimb, în vreme ce scriam, în liniştea apăsată, am început să percep nişte bătăi uşoare în fereastra mea, delicate ca ale unor degete imateriale. Deschideam, cercetam întunericul... Nu era nimeni şi nimic. Cînd însă bătăile acestea misterioase s-au repetat nopţi de-a rîndul, insistent - fiindcă sînt, repet, credincios şi superstiţios - mi-am zis că nu poate fi decît sufletul fratelui meu, care cere îngrijirea creştinească ce nu i-a fost desigur acordată. Si atunci am pornit să caut şi să găsesc negreşit, orice ar fi, mormîntul fratelui spînzurat", a scris Rebreanu.
Cautarea nu a fost usoara. "Si, după multe cercetări şi destule peripeţii, l-am descoperit în sfîrşit la Ghimeş, într-o livadă, la marginea fostei frontiere. Locul nu era nici măcar însemnat. De-abia cu ajutorul groparului din sat am putut stabili unde a fost executat şi îngropat. Am fost în casa primarului de pe vremuri, unde a fost judecat şi osîndit. Am fost în odăiţa unde şi-a petrecut ultimele ceasuri şi de unde a plecat la supliciul suprem. Am trecut în satul vecin, Făget, unde a avut ultima reşedinţă. Am cunoscut pe preotul român care-i fusese prieten, dar care n-a fost admis să-l însoţească la moarte.
     Am vorbit cu o fată de ţăran, sprintenă, frumuşică, la care am găsit cîteva răvăşele de-ale lui. Primarul mi-a dăruit şapca lui fără cozoroc pe care a trebuit s-o schimbe cu o pălărie civilă cînd a pornit pe ultimu-i drum pămîntesc...L-am dezgropat apoi şi osemintele le-am mutat dincoace de pîrîul care fusese graniţă, pe pămîntul vechi românesc, aşa cum ceruse el în ultimele momente şi cum nu i se admisese. Si de-atunci am putut scrie liniştit Pădurea Spînzuraţilor..."(Liviu Rebreanu/ Mărturisiri, 1939).
Sursa: Garda Neamului

vineri, 29 mai 2020

Insula de agrement...încotro?

Două imagini satelitare la 5 ani diferenţă (2014 vs 2019, sursa: Google Earth Pro). Concluziile le trageţi dumneavoastră...



joi, 28 mai 2020

Final de primăvară


Tinereţea este timpul pe care îl avem în faţa noastră, spunea Jules Romains...


miercuri, 27 mai 2020

luni, 18 mai 2020

Pilula de urbanism (15): Calitatea locuirii şi valoarea de utilizare


    „Calitatea locuirii depinde în mare măsură de valoarea de utilizare a unui spațiu de locuit. Din păcate, valoarea de utilizare este adesea confundată cu valoarea de piață, iar standardele menționate sunt adesea înlocuite cu regulile de piață. Astfel, oamenii cumpără și își construiesc reședințele în conformitate cu cerințele pieței și nu cu nevoile proprii. Unele cercetări arată că un cumpărător mediu de apartamente petrece mai mult timp alegând o mașină decât o locuință. Rezultatul este că peste 60% dintre oameni regretă că au cumpărat o proprietate de calitate scăzută.” (arh. Jelena Mitov)
Sursa: spatiulconstruit.ro
Foto: Victor Bărbuţă, mai 2020

duminică, 17 mai 2020

Zbor


joi, 14 mai 2020

Optimism

După două luni de stare de urgenţă...

Vremuri grele


miercuri, 6 mai 2020

Confesiuni turistice ...proustiene (Nea Doru la Kuburi Slănic-Moldova)


Astrele au făcut ca, nu cu mult înainte de declararea pandemiei impusă de acest netrebnic virus, să fiu în două spaţii de cazare total diferite atât ca localizare, cât şi ca ofertă turistică. Să încep mai întâi cu primul.  Un mare hotel de patru stele dintr-un mare oraş. Kilometrul 0, într-o piaţă istorică. Făcusem rezervarea pe ideea: „Hai să vedem şi noi cum este”. Apartament de lux, preţ pe măsură. Totul era sclipitor încă din holul de la recepţie: patru zâmbete lucrate american style, calculatoare care prelucrau instantaneu orice solicitare sau procedură, vreo cinci limbi vorbite în jur, furnicar de turişti şi bagaje într-un du-te-vino ameţitor. Apartamentul era format din două camere şi două băi. Totul degaja miros de curăţenie, bun gust, irizaţii de lux. Scrisoarea de bun-venit, (personalizată pe numele meu!) aşezată discret pe un mic birou de lucru şi cubuleţul de ciocolată fină de pe pernele călcate impecabil m-au lăsat mască pe moment, dându-mi impresia unui client de top într-un Burj Khalifa autohton...Restaurantul sofisticat, în care am luat o cină franţuzească şi micul dejun (inclus în preţ, spre norocul portofelului personal) cu n feluri de mâncare într-o diversitate năucitoare, au completat un sejur care nu avea să fie uitat prea curând...Da, grand hotel...
Acum a doua experienţă, nu foarte departe de tumultul citadin - la munte, în inima apelor minerale de la Slănic-Moldova: complexul La Kuburi, despre care sunt convins că aţi auzit, chiar dacă nu a trecut mult timp de la deschidere. Nu am să-i fac o prezentare turistică, informaţii, fotografii şi impresii de foarte bună calitate veţi găsi aici, pe site, şi în secţiunea de blog. Altceva cred că mai important acum, la două luni de izolare, în care modul de viaţă ne-a fost dat peste cap. Privind retrospectiv, să ştiţi că nu mi s-a făcut dor de acel aer de grand hotel, cu piscina, restaurantul şi apartamentul lui de lux, dar fără balcon... Mi s-a făcut dor de Kub-ul 35. Nu pentru utilitatea şi funcţionalitatea pe care o veţi descoperi şi voi, sper, după ce va trece starea de urgenţă. Ci pentru mirosul de lemn proaspăt. Pentru munţii care te înconjoară din toate părţile şi te lasă să îţi umpli plămânii cu aerosoli de pădure. Pentru lungile şi plăcutele drumeţii care ţi se deschid chiar din uşă. Pentru grătarul din dotare, care poate bate acum orice all inclusive. Pentru plita electrică care te trimite în fiecare dimineaţă pe terasă, cu o cafea aburindă, să admiri freamătul naturii. Pentru versantul domol din spatele tău, care îţi prăvăleşte verde în vene. Pentru foişorul care te îmbie la lectură. Pentru liniştea de început de univers. Pentru  tirbuşonul îmbietor – facilitate negăsită la niciun hotel sau pensiune, dotare fantastic de importantă la o anumită oră J -, pentru cochetul living cu chicinetă, unde mi-aş putea duce zilele fără probleme într-un nou vârf de pandemie, Doamne-fereşte... Pentru senzaţia de libertate, de pasăre ieşită dintr-o colivie, fie ea şi aurită. Pentru...dar hai să nu vă spun totul...
Trăim vremuri care vor schimba cu certitudine lumea în care trăim. Se va schimba cu siguranţă şi practica turismului. Coloşii hotelieri vor deveni precum dinozaurii. Turismul de explorare şi turismul solitar vor înlocui formele de masă existente până acum. Personal cred că nu este deloc rea această evoluţie, dacă vrem să înţelegem că trebuie să ne adaptăm şi să  fim altfel. Haideţi să incercăm un exerciţiu de imaginaţie, după modelul madlenei proustiene din celebrul roman „În căutarea timpului pierdut”. Înlocuim însă prăjiturile cu amintirile noastre digitale din trecutele experienţe turistice, stocate pe atâtea hard-uri, telefoane inteligente sau facilităţi cloud. Ce credeţi, în viitor vor mai fi multe madlene aromate cu lux all inclusive, liftieră, piscină cu hidromasaj, check-in în terminale aglomerate sau băi cu duşuri emoţionale aromatizate chimic, care să merite stocarea? Eu cred că nu. Distanţarea socio-turistică ne va aduce madlene care să ne încânte în primul rând sufletul. Asta doar dacă am înţeles ceva din această perioadă. Eu unul mă încarc acum, între patru pereţi de beton urban, nu cu amintirile de la diverse resorturi cu multe stele hoteliere, ci cu amintiri în care natura pulsează. Iar Kuburile de la Slănic-Moldova au, din acest punct de vedere, un mare, mare atu. Abia aştept să le redescopăr, şi, de ce nu, să bem împreună, legal (pentru că spaţiul dintre Kuburi ne permite) un pahar pe vin în liniştea unei seri de vară...
Vă salută din carantină,
Doru


miercuri, 22 aprilie 2020

Primăvara de la fereastră...

Când timpul curge printre ramurile primăverii...