Un text de pus la rană, marca conf. Tibor Hartel (biolog la UBB). Da, există arbori din spațiul public urban care devin cu timpul parte a evoluției noastre, repere personale sau comunitare ce condensează evenimente, trăiri, amintiri, nostalgii, bucurii, ajutând sentimentul apartenenței și spiritul locului. Greu de înțeles din prisma gândirii strict contabile, prin ochii celor care nu sunt cu adevarat legați de orașul natal sau de cel adoptat mai târziu...
"Când oraşul
pierde mai mult decât un arbore (sau de ce doare îndepărtarea arborilor?)
Știu că mulți cititori
ai acestor rânduri vor solidariza cu ce am scris. Pentru că valorile
relaționale - de identitate - ale arborilor chiar există. Expun deci ce simt
acum, în speranța că vă ajută să înțelegeți ce simțiți când brusc vă treziți
fără arbori în fața blocului/casei.
Paltinul acesta a fost
cu noi de când ne-am mutat aici, de aproape 10 ani.
Matyi, fiul nostru, are
9 ani. Practic, pentru el, paltinul a fost „mereu acolo”.
A fost parte din
identitatea noastră de familie.
Așteptam primăvara să
înflorească, număram insectele pe flori, făceam observații. Avem o colecție
impresionantă de specii (insecte/polenizatori) pe care le-am văzut şi
fotografiat la el. Vara era frumos şi furniza răcoare.
Relația noastră s-a
adâncit în perioada de lockdown (coronavirus). Paltinul era de mare ajutor
atunci. În mai multe puncte de vedere. Era un fel de bunic(ă) pentru Matyi,
susținere pentru noi.
Iarna, paltinul era
popas pentru păsările care vizitează Clujul mai mult în sezonul rece. Era un
mic ecosistem la câțiva metri de balcon.
Și totuși, paltinul a
fost tăiat ieri.
De ce oamenii se
revoltă când se taie sau se strămută arbori? Revolta asta are legitimitate. Și
nu e doar „emoție”. E și știință, și etică.
Există valori
instrumentale: umbră, răcoare, microclimă, aer mai curat, estetică. Pe aceste
valori e construit și limbajul de „servicii ecosistemice”.
Sunt legitime,
măsurabile, vitale mai ales într-un oraș tot mai fierbinte şi mai poluat.
Dar există și valori
relaționale. Acolo e alt plan. Arborele nu mai este doar „un obiect verde”, ci
devine parte din oameni. Se strecoară în identitatea noastră, viața noastră, în
memorie, în rutina vieții. Unii arbori primesc nume.
Pentru unii, același
arbore poate fi doar „un copac care face frunze”. Pentru alții, poate fi un
reper al copilăriei, al liniștii, al unui colț de acasă. Uneori nu contează
arborele în sine, cât contează relația dintre om și arbore, semnificația lui.
De aceea, un arbore
„înlocuit” cu 2-3 puieți poate compensa parțial valoarea instrumentală (în
timp, peste decenii). Dar nu poate înlocui ușor valoarea relațională.
Arborii care sunt
primiți în identitatea noastră nu se substituie printr-o bifă administrativă.
Înlăturarea lor poate însemna ruperea unei bucăți dintr-un loc care era
„acasă”. Poate fi dureros. Se termină o relație. Se anulează forțat un element
de identitate personală.
Idealul, pentru mine, e
simplu și rațional:
păstrezi arborii maturi
ori de câte ori se poate, cu intervenții punctuale și profesioniste când e
nevoie (nu amputări și nu tăieri integrale „din reflex”), și plantezi mulți
arbori tineri pentru viitor.
Arborii maturi pentru
generația mea și pentru prezentul orașului; arborii tineri pentru generația lui
Matyi și pentru deceniile care vin. Și avem grijă de cei tineri, pentru că vor
fi adoptați în sufletele oamenilor iar copiii de azi vor deveni, într-o zi,
scutul lor de apărare.
Dacă simțiți că astfel
de tăieri rup ceva din Clujul respirabil, şi important, din Dvs., vă rog să
redistribuiți. Arborii nu au voce. Noi avem."
Sursa: Fb/Tibor Hartel
