CET, apus de Soare şi înălţimi moldave

Turnurile gemene ale C.E.T. Bacău, cele mai înalte structuri construite în Moldova

Nu, nu este vorba despre viitorul furnizorului de agent termic din Bacău, ci de un frumos apus de Soare lângă coşurile de evacuare ale CET – ului. Că tot veni vorba, cele două turnuri deţin recordul de înălţime la nivelul întregii Moldove (210 m), cu 30 m mai mult decât turnul CET-ului din Suceava, a doua structura înaltă a regiunii. Din punct de vedere al construcţiilor, recordul este deţinut de sediul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, cu 65 m (cu 2 m mai mult faţă de Catedrala „Înălţarea Domnului” din our city, nepunând însă la socoteală crucea de pe turla centrală, înaltă de 7 m…). Şi dacă tot vorbim de superlative, să spunem că cea mai înaltă structură din România este turnul Combinatului „Phoenix” Baia Mare (351,5 m, deci mai înalt decât Turnul Eiffel, hihi…), rest afumat al marii industrii de prelucrare a minereurilor neferoase care acum (firesc, nu?!) a devenit istorie…

Pentru împătimiţii de clasificării, adaug şi alte date referitoare la înălţimea unor construcţii, fără dorinţa de a realiza o listă exhaustivă:

- record mondial actual: Burj Khalifa (sau Burj Dubai, denumirea folosită până la inaugurare) - 828 metri.

- România: Bucharest Tower Center: 120 m, 22 etaje;

- Moldova: Hotel „Unirea” Iaşi 58 m, Hotel „Europa” Iaşi 55 m, Siloz Agrocomplex Bârlad 54 m, Hotel „Moldova” Bacău 50 m, Hotel „Central” Piatra-Neamţ 44 m ş.a.m.d.

Până una-alta, să ne mulţumim cu recordul nostru local de înălţimi moldave, în aşteptarea unui skyscraper care să ne taie răsuflarea. Deocamdată văd că plutim temeinic în nacela unui balon, dacă ar fi să ne luam după ultimele date socio-economice date recent publicităţii de Direcţia Judeţeană de Statistică…Fly, fly…

De sezon

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică...

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă...

Rapsodia lui Topârceanu alinând tristeaţea unei frunze de arţar moineştean...

Răsfăţ băcăuan în linii pure

   Mi-a căzut în mână "Regiunea Bacău", tipărită în anul 1964. Un album fotografic însoţit de explicaţii grăitoare despre prefacerile şi binefacerile sistematizării comuniste. Cunoşteam stilul, îmi era familiar din copilărie. Am rămas însă siderat în faţă comentariului făcut la fotografia cu zona centrală a urbei: "CENTRUL ORAŞULUI A ŞI CÂŞTIGAT BĂTĂLIA CU VECHIUL. O LUNGĂ MAGISTRALĂ PE CARE ARHITECTURA MODERNĂ SE RĂSFAŢĂ ÎN LINII PURE." Excepţional, nu? Şi când ne gândim că acest răsfăţ a şters cu buretele (pardon, cu buldozerul) identitatea urbanistică a localităţii...

Să ne bucurăm totuşi de linia pură a bulevardelor Mărăşeşti şi Nicolae Bălcescu. Nu suntem nişte răsfăţaţi?

Speranţa profesorilor

În funcţie de sistemul de referinţă, rămâne să identificăm unde sunt localizaţi profesorii şi unde pâlpâie speranţa...

Gust amar de octombrie

     Ne-am obişnuit cu toţii în ultimul timp să sărbătorim pompos sau doar declarativ fel de fel de evenimente comopolite, preluate facil din spaţii alohone. Desigur, până la un punct este chiar indicat, făcând apel la diversitatea formelor de manifestare pe care diverse culturi şi civilizaţii le-au îmbrăţişat de-a lungul timpului. Acest lucru nu eludează însă, în hăţişul de informaţii care ne absoarbe prin diferite canale mass-media, necesitatea de a face apel, măcar o singură dată pe an, la fiinţarea noastră ca citadini, la istoria şi afectivitatea locurilor natale.

    Măcar o singură dată, astăzi, pe 6 octombrie, moment considerat (până la proba istoriografică contrarie) actul oficial de naştere al oraşului nostru. Să ne amintim măcar de momentul când domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, semna acum 602 ani un hrisov prin care orânduia dările ce trebuiau plătite de negustorii din Liov în trecerea lor prin târg.

      De ce acest remember? Pentru că am rămas neplăcut surprins de faptul că în nici un cotidian local nu am văzut nici cea mai mică referire la acest eveniment. Dar absolut nimic. Ne place să vorbim de cultură, de identitate, de istoria şi geografia locală, ne mândrim cu personalităţile (legende sau nu...) care au scris o pagină la monografia urbană, veche de secole, a oraşului nostru...Sunt convins că există subiecte acute, de actualitate dureroasă (accidente rutiere, problema agentului termic, anchete economice şi sociale, care deschid prima pagină a presei locale de astăzi), dar nu cred că nu se putea găsi loc pentru a aminti măcar pe fugă, în două rânduri, despre 6 octombrie 1408. Cred că Bacăul merita măcar atâta lucru..

.Din păcate încep să cred, amintindu-mi şi de alte omisiuni pe care Bacăul cultural le-a avut de înfruntat în ultimele două decenii, că aici, pe terasele Bistriţei, avem un dar aparte de a fraterniza cu vremelnicia, cu uitarea, cu indolenţa şi superficialitatea. Pentru înaintaşi, locul natal reprezenta casa părintească şi copacul cel mare din pragul uşii (nu fac nicio aluzie la salcia lui Bacovia....), clopotul bisericii care vestea ziua de sărbătoare, sau fumul vetrei calde dintr-o zi mohorâtă ca cea de astăzi. Percepţie aplicabilă la Alecu Russo şi alţii asemenea, vetustă pentru noi, cei care gestionăm globalizări şi recesiuni atât de complicate...

Cred totuşi că mai avem speranţe.

     Măcar pentru faptul că doar câţiva istorici au prezentat astăzi, într-un muzeu, ca într-un ritual ocult, repere veritabile ale identităţii noastre.

    Măcar pentru faptul că profesorul Alin Popa a publicat, în aceste zile, o lucrare de excepţie despre istoria şi afectivitatea Bacăul nostru, dar care, încă nu a atras atenţia datorită lipsei senzaţionalului cotidian...

     Şi gustul amar al acestui început de octombrie parcă se mai diluează...

LA MULŢI ANI, BACĂU!