Bacăul e cel mai accesibil. Gata cu asta!

   Prin vară, când multă lume se inflamase în legătură cu noile proiecte de împărţire administrativ-teritorială a României, la posturile locale de televiziune s-au dezbătut intens în emisiuni live atuurile Bacăului faţă de alte oraşe ale Moldovei pentru obţinerea unui statut favorabil. Desigur, s-a ajuns şi la tradiţionala competiţie cu Iaşul, fiecare din intervievaţi (politicieni de vază la nivelul unor judeţe din Moldova) aducând argumente pro şi contra. Invariabil, s-a ajuns şi la poziţionarea centrală a Bacăului, unul din atuurile principale ale oraşului. Şi sub acest aspect, după ore întregi de discuţii în contradictoriu, concluzia politicienilor băcăuani a fost: “Deja am cerut aparatului de specialitate să facă o analiză în acest sens pentru a demonstra că....”. Foarte pragmatic, dar inutil. Problema accesibilităţii la nivelul judeţelor Moldovei este una din temele care au fost îndelung studiată de geografii ieşeni (în principal), rezultatele studiilor fiind cunoscute şi publicate de ani buni. Concluzia este fără dubii, în favoarea Bacăului. Pentru argumentarea acestei afirmaţii, ofer mai jos o referinţă bibliografică de marcă: Ionel Muntele (coord), Octavian Groza, George Ţurcănaşu, Alexandru Rusu, Daniel Tudora – Calitatea infrastructurii de transport ca premisă a diferenţierii spaţiilor rurale din Moldova (Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2010). Lucrarea are în vedere şi analiza accesibilităţii localităţilor din Moldova în funcţie de specificul căilor de comunicaţie, având la bază cercetările întreprinse în anii 2009-2010 în cadrul unui proiect finanţat de către CNCSIS. Fără a intra prea mult în detalii, indicele de accesibilitate teritorială  calculat (pag. 48-49) are în vedere media distanţei pe şosea între fiecare loc (considerat la nivelul reţelei de detaliu, conform actualei diviziuni administrativ-teritoriale, care la nivelul celor 8 judeţe ale Moldovei cuprinde 3049 localităţi acceptate administrativ), altitudinea medie a fiecărui loc, energia de relief calculată în lungul şoselelor, raportul de masă dintre populaţia fiecărei aşezări şi cea a localităţilor vecine, poziţia faţă de reţeaua hidrografică (exprimată printr-un coeficient k a cărui valoare variază de la 0 la 1, conform importanţei fiecărui curs de apă, existenţei unor confluenţe, diferenţiate în funcţie de amploare acestora). Interpolarea acestor valori şi reprezentarea grafică a accesibilităţii teritoriale demonstrează că Bacăul are cea mai bună accesibilitate la nivelul Moldovei, cu un indice de 0,705 (fig. 1). 

De reţinut că analiza nu are la bază un model ideal, simplist de cele mai multe ori („hai, domnule să adunăm distanţele din atlasul rutier!”) ci unul care prin variabilele alese încearcă să se apropie cât mai mult de realităţile componentelor spaţiului moldovenesc. O problemă sper eu tranşată de acum înainte, pentru că nu este nici unica şi nici cea mai importantă în spinoasa reconfigurare teritorială.

   Concluzie: profesioniştii analizelor geospaţiale au la îndemână cele mai bune soluţii pentru identificarea în deplină cunoştinţă de cauză a unor soluţii care, la nivel politic, sunt de două decenii ignorate, diluate, bulversate sau (în cel mai bun caz) aplicate secvenţial şi incoerent. Nu ar fi cazul să intrăm în normalitate, decizia politică trebuind să aibă la bază, firesc, şi rodul muncii unor adevăraţi specialişti? 

Sursa fig.: Ionel Muntele (coord), Octavian Groza, George Ţurcănaşu, Alexandru Rusu, Daniel Tudora – Calitatea infrastructurii de transport ca premisă a diferenţierii spaţiilor rurale din Moldova, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2010