Educaţia şi accesibilitatea în formă pură

     Mi-au căzut ochii acum câteva zile pe o hârtie semnată de mai mulţi părinţi nemulţumiti de anumite situaţii particulare apărute în reţeaua şcolară, efect al aplicării legislaţiei în vigoare. Un pasaj m-a pus pe gânduri: nemulţumirea că părintele nu poate lua legătura cu managerii unităţii de învăţământ deoarece aceasta “se află la două – trei străzi distanţă” de şcoala arondată. 
   Cu titlu informativ, pun la dispoziţie o analiză geografică personală, referitoare la o şcoală din municipiul Bacău, unde doar 24% din elevi domiciliază în reşedinţa de judeţ. Restul vin şi de la zeci de kilometri distanţă (v. harta), indiferent de vreme sau de faptul că de multe ori nu au un leu în buzunar pentru covrigul de la pauza mare. Mă întreb: să fie greu de găsit un loc de parcare la cele două – trei străzi distanţă? Să fie imposibilitatea de a parca autoturismul cu tracţiune integrală la 20 de centimetri de gardul şcolii? Sau accesul  la educaţie s-a condensat într-o formă pură de accesibilitate, comoditatea devenind un fel de loc central al teoriilor lui Christaller, varianta românească?