
Pentru implementarea proiectului, comuna Tamași, a
solicitat sprijinul Consiliului Județean Bacău . Acesta din urmă a acceptat asocierea
în cadrul ultimei ședințe a aleșilor județeni, odată cu indicatorii
tehnico-economici ai proiectului “Variantă de traversare a râului Siret între
DJ 252 B și drumurile locale în satul Furnicari, comuna Tamași, județul Bacău ”. În calitate de
asociat, CJ Bacău va contribui cu 90% din valoarea de 1.844.377 de lei a
proiectului, adică 1.659.939,3 lei, iar comuna Tamași cu restul de 10%, adică
184.437,7 lei. Durata de realizare a investiției este de trei luni de la
începerea lucrărilor. Capacitatea de
transport a bacului va fi de maxim patru autoturisme și pasagerii acestora,
precum și a călătorilor care se depasează pe jos sau cu alte mijloace de
transport. În zonă vor avea loc lucrări hidrotehnice prin care vor fi
profilate a secțiunile albiei, vor fi construite rampe de acces pe ambele
maluri cu terasamente, dragaje și protecție precum și lucrări ce presupun
contrucția efectivă a bacului.
Sursa: ziaruldebacau.ro. Foto: Google Earth
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu