Neprevăzutul lui Taleb care modelează curgerea lebedelor pe firul apei...
Primăvară 1980-1981 (?), undeva pe la 6-7 ani. Cu bunica de mână, așteptam nerăbdător un film de animație, undeva la mijloc de săptămână, sub un castan înflorit exploziv la început de Florar. Nu a fost să fie... M-am pomenit cu "Ciuleandra". Ciuleandra la 7 ani? 🤣 Ce naiba e plictiseala aia? Dezamăgire maximă la intrarea în Cinema "Forum". ..Curios, dar la final, mi-a plăcut "filmul", deși nu înțelesesem întreaga poveste.
Peste ani, l-am devorat pe Rebreanu, citindu-l din scoarță în scoarță, umil exeget de ocazie. Norocos din fire, Rebreanu mi-a picat la bac, dezamăgire pentru o clasă de real, parfum pentru adolescentul cu mustață a la Nicolae Labiș...Invariabil, primăvară de primăvară, am trecut prin pasajul cu pricina. Castanul mi-a păstrat amintirile în ritidom, făcându-mă să-l iubesc de la inflorescență și până la achenele maronii care anunță victoria toamnei.
Cinematograful a devenit o fantomă urbanistică, necunoscută adolescenților de astăzi. Biblioteca de familie în care îl descopeream pe Rebreanu s-a disipat. A rămas totuși impregnată în suflet mâna caldă a bunicii, pe traseul copilăriei și urmele traseelor piciului de odinioară. A rezistat și castanul înflorit, tăcut martor vegetal al prefacerilor unui oraș, reper impozant al unor palimpseste urbanistice de care mulți habar nu au și nu le pasă...
Peste ani, chiar și un banal arbore poate deveni o madlenă, vetust martor al unei lumi trecute, dar nu uitate. Pentru că un oraș înseamnă memorie, afectivitate, moștenire, atașament, arborele crescut odată cu tine, facere și prefacere. Fonfleuri, ar spune alohtonii aroganți. Repere firești pentru cei care își iubesc locul unde au făcut ochi...Adevărata mea "politică".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu