Încerc să fac ordine într-un cotlon de dulap și mă învârt, parcă în reluare, pe lângă vraful de CD-uri din alte timpuri, la granița cu obscurul Predigital. Unele poartă pe ele o grijă tandră, cuvinte scrise cu marker roșu, ca niște etichete dintr-o bibliotecă: povești, locuri, clipe. Altele nu sunt explicite, obligându-mă la un adevărat brainstorming printre luni, ani și decenii. Sunt și destule care nu se mai deschid, lăsând în urmă o undă de tristețe — teleportarea devine imposibilă...
Am în față un întreg univers de fragmente temporale închise în plastic, așteptând răbdător să fie redeschise. O viață de om, ar șopti subconștientul cel hâtru. Le privesc și simt cum, ca o briză blândă, se ridică nostalgii de tot felul. Nu te poți opune — te lași purtat prin furtuna de pixeli colorați. Trecerea timpului nu face zgomot, dar reaprinde stări peste stări. Doar bătrânul DVD-ROM mai oftează din când în când, iritat că l-am scos din lunga lui hibernare.
În fotografie, minunat este că nu trebuie să explici nimic. Doar lași briza să te ia de mână și schimbi CD-ul. O nouă călătorie poate să înceapă. Jurnal incomplet de bord, însăilat din fragmente captive de lumină. Uimitor cum timpul ne subjugă. Au fost atât de multe de oferit, este drept. Timpul însă nu aşteaptă nicio copie de siguranță.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu