Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

Se afișează postările cu eticheta Foto. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Foto. Afișați toate postările

vineri, martie 22, 2024

Şapte primăveri în parc

Au fost şase primăveri în care am avut tot atâtea motive de bucurie pentru a ne sărbători parcul. Am plecat de la o idee şi am strâns alături oameni deosebiţi şi momente de suflet. Au fost şase primăveri în care, prin eforturi proprii, am creat o stare: starea de parc. În martie 2022, la patru ani de la prima încercare, am reuşit să oficializăm ziua de 22 martie. „Un 22 martie cu bucurie și speranța că Bacăul nostru identitar va deveni mai bogat. Povestea parcului este o filă importantă a prefacerilor urbanistice din ultimul secol. Inima verde a orașului merită recunoaștere, atenție, repere. Un gest simbolic pentru neuitare, pentru spiritul locului, dar și pentru speranța unui oraș mai verde”, aveam să declar, cam euforic şi naiv, într-un interviu din presa locală.

Şase primăveri, şase momente de bucurie pentru băcăuanii care au venit în parc la îndemnul iniţiatorilor

A venit şi cea de a şaptea sărbătoare. Am crezut de cuviinţă ca aceasta să fie mai aparte: un moment de reflecţie, un feed-back dar şi un moment al lucidităţii. Această zi nu este sărbătoarea unor zănatici (doi, trei, câţi or mai fi), ci a unei întregi comunităţi. Într-un oraş vivant, o scânteie este preluată de administratorii cetăţii, este cultivată şi promovată durabil. În oraşul meu, acest lucru este peste putinţă: tu centrezi, tu dai cu capul, vorba chibiţului. Un asemenea moment nu este un hatâr făcut unor nebuni fără de linişte, nu este subiect pentru jocuri politice sau pentru creşterea vizibilităţii unor fotolii. S-a înţeles ce înseamnă 22 martie pentru băcăuani, pentru oraş? Asta am vrut şi noi să vedem, urmărind, într-un format tip silenzio stampa, gradul de implicare sau măcar de reamintire a unui reper din istoria urbanistică a oraşului. A existat vreun interes din partea actorilor comunităţii, acei actori plătiţi pentru a zidi şi nu a şterge cu indiferenţă? Avem vreun feed-back din partea vremelnicelor personaje care se bat cu pumnul în piept, aruncând din jobenul demagogiei şi ipocriziei esenţe tari, precum dezvoltare, modernizare, durabilitate, ataşament, proiecte, viitor, moştenire, patrimoniu, viitor?  La final de zi am putea trage o linie, dar nu prea avem ce contabiliza…Trist, foarte trist.

Mi-am spus că astăzi nu voi mai traversa parcul la pas. O fac din ce în ce mai rar, de altfel. Oricât aş căuta renaşterea primăverii în micile detalii ale naturii vegetale, natura umană te izbeşte dureros prin ceea ce a lăsat în urmă, an de an. Dar nu poţi să nu vizitezi un om bolnav, să nu-i aduci măcar o vorbă de alin în clipele lui grele. Aşa că nu am rezistat: chemarea a fost prea puternică. Pentru că din aceste fire nevăzute ale ataşamentului pentru o idee, pentru un loc, pentru oraşul natal, eu, tu, altul, putem ţese şi duce împreună mai departe povestea parcului, aşa cum a fost ea gândită de înaintaşi. Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic, spunea nemuritorul Nichita Stănescu. Iar inima verde a Bacăului a avut, sunt convins, ursitoare care să o păzească de rele şi să-i alunge toate aritmiile, indiferent de vreme şi de vremuri...

 La Mulţi Ani!

Parcul Cancicov, 22 martie 2024. 

joi, februarie 22, 2024

Heterotopii urbanistice

 Spunea Michel Foucault: Consider că viitorul noi îl facem. Viitorul este felul în care noi reacţionăm la ceea ce se petrece, este modul în care noi transformăm în adevăr o mişcare, o îndoială. Dacă vrem să fim stăpâni peste viitorul nostru, trebuie să ne punem în mod fundamental problema zilei de azi.


luni, februarie 05, 2024

Paharul

    Acum patru ani. Veneam dintr-o hoinăreală foto, încercând să alung ghemul de gânduri apăsătoare, nedefinite. Contrar obișnuinței, schimb traseul și urc spre terasa de la restaurantul din Parcul Trandafirilor. Pe atunci unitatea încă mai funcționa în formatul cunoscut de generații.  Ceva parcă mă trăgea de mânecă, și nu era apusul care se prefigura în culori aprinse. Cu chiu, cu vai, mă hotărăsc ce să comand, rămânând nehotărât în picioare. Pozez fără chef paharul și jocul ultimelor raze. Mă felicit totuși pentru alegerea culorii lichidului, dar strâmb din nas la gustul nefamiliar. Vraja rămășițelor zilei plutea suspendată și încercam să mă agăț de ea și șă o iau cu mine. Cobor. Același sentiment ciudat avea să mă urmărească însă tot drumul. Nu peste mult timp, pandemia avea să blocheze o lume întreagă într-un vis urât, iar imaginea apusului din acea seară de februarie m-a urmărit în valurile de lockdown. Avea să fie ultimul pahar cu apus inclus, dar atunci nu știam sau poate că refuzam să cred.  Pe drum am șters toate pozele făcute, nemulțumit de rezultatul obținut. Am revenit totuși asupra uneia, pescuind-o din coșul de gunoi virtual. E cea de față. Și privind-o astăzi, reevaluez acel asfințit și niște versuri dintr-o melodie celebră: There is a crack, a crack in everything / That’s how the light gets in...

    Coborând cu picioarele pe pământ😁, îmi zic după modelul pragmatic american: shit happens...

duminică, februarie 04, 2024

sâmbătă, februarie 03, 2024

Banca

 În general, la noi banca citadină nu face parte neapărat din acel joie de vivre ce caracterizează societățile occidentale dezvoltate. 

        Chiar și marile orașe din România banca pare să aparține celor două etape opuse  ale vieții (începutul și sfârșitul), având între ele o utilizare impusă doar de necesitate. Slaba utilare cu acest mobilier urban, lipsa esteticii și a ergonomiei, raritatea evenimentelor publice, convivialitatea fragilă a citadinului o transformă mai degrabă într-un fel de moft interstițial lipsit de substanță și reper cronologic, de afectivitate sau de atractivitate in situ. Pentru multe generații,  banca a reprezentat și încă mai reprezintă cel mult o scurtă ședere între două puncte pe un traseu lung, legatul unui şiret, rar reprezintă o formă de relaxare de lungă durată, de interacțiune socială sau punct de stație pentru a admira peisajul citadin. Îndrăgostiţii sunt cei care mai fac notă discordantă. Ecosistemul om-bancă își infuzează vitalitatea din calitatea spațiilor publice, dar și dintr-o cultură a interacțiunii cu tine și cu necunoscutul de lângă tine. Pentru mulți aflați în mișcare, apăsând pedala de acceleraţie,  inșii de pe bănci par amorfi, fară chip, uneori invizibili, mai ales atunci când sunt încadrați superficial în categorii indezirabile: vagabonzi, cerșetori, bețivi, drogați, bolnavi, bătrâni, "pierde-vară". Băncile reprezintă locuri centrale în ţesutul urban prietenos sau disfuncţional. La fel ca şi peroanele de gară, ele spun poveşti, aluvionând şi condensând trăiri, evenimente, amintiri. Oraşele au nevoie de bănci pentru a nu-şi pierde urbanitarea. Între Forest Gump și Afterlife sunt mult mai multe asemănări decât ar părea la prima vedere…

marți, august 01, 2023

Tihnă și relaxare în inima muntelui: Fatányéros & Csángó (Valea Rece, Harghita)

După cum vă spuneam într-o postare anterioară, un nou obiectiv turistic a apărut în bazinul superior al Trotuşului: un modern centru  wellness, primul de acest fel din Valea Rece (Hidegség; judeţul Harghita) și chiar din Carpații Orientali. Am petrecut câteva zile aici, curios fiind să văd cu ochii mei cum arată noile facilități, cunoscute până acum doar la stadiu de construcție în facere și prefacere. Așteptarea nu a fost în zadar. Modern, mirosind a lemn nou, foarte curat, cu personal amabil, acest centru wellness nu are cum să nu-ți meargă la suflet. Deschiderea spre verdele Văii Reci, cu munții săi domoli, capătă o nouă perspectivă din șezlongurile care te îmbie la relaxare. Colajele de mai jos stau mărturie, scutindu-mă de prea multe cuvinte.




 Pentru iubitorii muntelui, pentru cei care au răbdare să exploreze și să cunoască în detaliu locuri și oameni aparte, Fatányéros & Csángó și bazinul hidrografic al Văii Reci reprezintă atracții perene, evadări la îndemână din rutina citadină și o încărcare rapidă a bateriilor. Mai mult decât atât, ai toate șansele să vii ca turist și să pleci ca prieten. Iar acest lucru chiar contează într-o lume în care sistemul HoReCa te tratează de cele mai multe ori cu politețea rece a funcționarului îmbrăcat la costum, ce îți prezintă plictisit oferta poleită în multe stele și servicii standardizate...

P.S.: Se apropie tradiționalul festival al mămăligii cu brânză, organizat în comunitate. Un eveniment care nu ar trebui ratat!

joi, iunie 29, 2023

Despre fotografie, cu Voicu Bojan

 "Fotografia nu este ceea ce pare a fi. E aparent un joc, dar unul cu care nu e de joacă. Simplitatea ei e o iluzie. Faptul că e accesibilă, facilă, democratică nu înseamnă absolut nimic. (...) Orice fotografie este un act de trădare de o brutală sinceritate. Poți afla aproape totul despre cineva doar privindu-i fotografiile, fiindcă acestea povestesc limpede despre ce se află în mintea și inima făcătorului lor" (Voicu Bojan, 2012)




miercuri, iunie 28, 2023

Via Transilvanica...prin Bacău

 Oameni care inspiră, oameni care urnesc orizonturi și conturează noi cărări...O seară deosebită, cu o bucurie personală suplimentară la întâlnirea cu un artist fotograf: Voicu Bojan.



sâmbătă, iunie 17, 2023

Clipa de frumos... prin lentila profesorului Valeriu Bogdăneţ

      Hazardul îşi are rostul lui în albia timpului, înfrumuseţând-o. Articolul de mai jos este un astfel de exemplu, fiind descoperit zilele trecute cu totul întâmplător. Aflat acum cam la aceeaşi vârstă de la momentul apariţiei în revista „Ateneu” (1983), imaginea fotografului îmi pare că surprinde cel mai bine esenţa unui om aparte, ce transcede şabloanele vremurilor. Într-o perioadă tulbure, în care arta fotografică era rară şi aproape prohibitivă, imortalizarea clipei de frumos devenea un eveniment memorabil pentru „actorii” surprinşi de lentila magică.

Sursa: revista Ateneu (1983)

    În amintirea celor câtorva fotografii din arhiva personală care poartă semnătura luminoasă a domnului profesor Valeriu Bogdăneţ, câteva ore de imersie în presa de odinioară reprezintă doar un mărunt omagiu adus unui senior care şi-a legat numele de evoluţia Bacăului, aducând bucurie prin fotografiile domniei sale, prin valoarea lor documentară, prin fiorul nostalgic care vine spre clipa prezentă. Trăiri, sentimente, evenimente, repere cronologice personale sau sociale, tumult şi linişte, natură şi om...Mica selecţie care urmează reflectă pe deplin sclipirea dată de momentul de graţie fotografică, spre neuitare...

























Surse: Ateneu, Scânteia tineretului, Tribuna şcolii, Sportul - perioda 1962-1980


Fugit irreparabile tempus....

(foto: prof. Valeriu Bogdăneţ, perioada 1971-1980)


duminică, mai 21, 2023

Pe firul apei: Raiul păpădiilor

Frumuseţile judeţului Bacău, mergând #pefirulapei...





luni, aprilie 03, 2023

Ipostaze

    Două primăveri diferite, același loc, cam aceeași dată din calendar. Dar nu calendarul (îmi) dictează. Iubesc ce-mi dăruiește timpul și nu ce-mi fură el, spunea scriitoarea Marguerite Yourcenar...



luni, martie 13, 2023

Privește cerul!

 E prea frumos cerul ca Dumnezeu sa nu fie acolo, spunea Paul Feval...



duminică, februarie 26, 2023

Seniorul Ginkgo biloba de la Miclăuşeni

    Un adevărat veteran Ginkgo biloba, sincron cu momentul amenajării Castelului Sturdza de la Miclăuşeni (judeţul Iaşi), în perioada 1880-1904. Bătrâna Doamnă din Parcul Trandafirilor ar avea multe de aflat de la seniorul ieşean, dacă ar putea sta de vorbă face-to-face...



    Am făcut o plimbare în pădure și m-am întors mai înalt decât copacii, spunea pe bună dreptate Henry Thoreau. Pe Domeniul Sturdza de la Miclăuşeni ai acest sentiment...



miercuri, februarie 01, 2023