Noiembrie aurit: Ginkgo biloba în zbor de pasăre

 O altă perspectivă asupra superbului exemplar din Parcul Trandafirului...

Parcul Dendrologic Hemeiuş: Lizuca şi Patrocle vă aşteaptă...

 

Parcul Gherăieşti: "insula" verde din nordul Bacăului

 Parcul Gherăiești - cel mai mare parc din orașul Bacău, situat în vechea luncă a Bistriței. După 1990, suprafaţa lui s-a tot micşorat în permanentă, prin retrocedări dubioase, construirea unui cartier de case ş.a.m.d. Modernizarea lui se amână de la un an la altul. Viitorul va mai fi verde în nordul extrem al oraşului?

Spectacolul făgetelor: Pădurea Runc

 Sunt păduri care te încarcă pozitiv de la prima întâlnire. Atunci când octombrie se pregătește să își arunce mantia policromă, spectacolul oferit de făgetele din Codrul secular Runc devine o imensă pictură în care jocul de lumini și umbre aduce minut cu minut noi reflexii magice ...și mai că nu te-ai da dus.

Detalii: Drumeție la limită; a … munților: în Subcarpații Moldovei, pe Dealul Runc !

Forest bathing: padurea-runc.html

Un zâmbet

 Aflu de la radio că Julio Iglesias tocmai a împlinit 82 de ani. Pare neverosimil, în condiţiile în care i-am păstrat imaginea starului latino din copilărie, când îi fredonam hiturile fără să ştiu un cuvânt din limba lui Cervantes... Şi brusc, gândul îmi zboară la o zi aparte: 22 iulie 2007. O zi deosebită pentru un oraş de provincie: concertul celebrului cântăreţ pe Stadionul Municipal, etapă din „Julio Iglesias Romantic Classics Tour”.

Duminică, o zi caniculară în care termometrul avea să urce până la 38,3 °C, după cum îmi arată acum şirul de date meteo disponibile online. Poate şi de aceea spectacolul a început foarte târziu, în jurul orei 22. Sunt puţine mărturii multimedia de la eveniment. Eu am rămas doar cu o singură imagine, găsită acum cu greu printre mii de foldere „îngălbenite de vreme”, dar cu o încărcătură aparte, nu doar pentru avantajul de a fi unică.

Era trecut de miezul nopţii, final de concert, atmosfera încă fierbinte – şi la propriu, şi la figurat. Dincolo de spectacolul în sine, eram mulţumit că îl convinsesem să vină cu noi, ştiind cât de mult îl plăcuse în tinereţe artistul cu milioane de discuri vândute. Am reuşit cu greu: s-a dat bătut doar când i-am arătat biletele cumpărate, motiv în plus să mai cerem câte o halbă rece pe terasa umbroasă din Parcul Trandafirilor şi să ne ciondănim pentru banii de bilet. „Căpos ca de obicei”, avea să-mi spună la refuzul de a primi contravaloarea preţiosului carton.

Dincolo de evenimentul în sine, îmi doream în secret să-i fac o bucurie, un mic cadou pentru acei ani frumoşi în care în casă predomina muzica, nu problemele de tot felul. Zâmbetul surprins de aparatul foto mi-a adus aminte de o seară memorabilă, de un stadion, de un altfel de oraş, de atâtea lucruri faine care uneori se uită prea uşor...

Şi abia acum îmi dau seama că amândoi s-au născut în septembrie. Şi mai înţeleg că, oricât ai face, nu mai poţi da timpul înapoi – măcar pentru o îmbrăţişare într-o seară de toamnă în care amintirea verii se va disipa doar din punct de vedere termic...

Via Bacovia: traseul capelelor - invitaţie la drumeţie

    Drumeție de duminică, pe o vreme însorită și nu foarte rece. Dealul Osebiți (Gherț; 451 m alt. max.) și capela Gherț, pe Traseul  6 Capele oferă citadinilor o superbă priveliște asupra Culoarului Siretului, cu profilul urban al Bacăului desfășurat pe mai bine de 10 km. O frumoasă inițiativă Via Bacovia, apreciată de tot mai mulți citadini care își doresc câteva ore agreabile în natură.

Detalii: aici.

Cel mai frumos 1 octombrie din Bacău...

 Pentru câteva zile, Bacăul vibra la unison...

Sursa fotografiilor din colaj: "Steagul Roşu", ediţiile din 2 şi 3 octombrie 1971

Vezi şi: Printre cronicile unui eveniment aparte: dezvelirea statuii poetului George Bacovia (1971)

Fotodocument: statuia poetului George Bacovia în anul 1971

La plăcinte, înainte...

  Festivalul Plăcintelor de la Hârja (comuna Oituz), o foarte faină manifestare care are deja tradiție, aplomb și mult suflet pus de oamenii locului. Felicitări!

Verde de Slănic-Moldova

 

Noaptea Muzeelor: Bacău, urbea cu parfum de epocă

 Neastâmpăr, pasiune nețărmurită, dragoste necondiționată pentru palimpsestele Bacăului. Mihai Ceucă, omul providențial care ne descifrează cu farmec și acribie tainele orașului pierdut, dar nu și uitat...

Pe firul Tazlăului

 O superbă mănăstire ştefaniană (proaspăt reabilitată) şi un popas demn de reţinut: Casa Bunicii (comuna Tazlău, judeţul Neamţ)...

Harta magnoliilor: final de sezon

Martie-aprilie: 259 de inimi verzi au apărut pe harta magnoliilor din orașul Bacău. Pentru o primă ediție dintr-o primăvară atipică prin valorile termice care au impulsionat înflorirea rapidă și intensă, nu putem spune decât că este o reușită. O reușită la care au participat destui băcăuani, cărora le mulțumesc și pe această cale pentru implicare. Dincolo de acest număr, mai mare ne este bucuria pentru zilele magnolifice, pentru curiozitate, frumos, natură, descoperire, plimbare urbană și privirea mutată dincolo de problemele cotidiene... Încheiem un prim sezon al înfloririi magnoliilor băcăuane cu speranța ca cel viitor să ne (sur)prindă cu noi și noi inflorescențe, într-un oraș mai apropiat de sufletul nostru...

Foto: o selecţie subiectivă a celor mai frumoase magnolii din această primăvară...

Vezi și: Harta magnoliilor din orașul Bacău, o invitație pentru primăveri inflorescente!

Şapte primăveri în parc

Au fost şase primăveri în care am avut tot atâtea motive de bucurie pentru a ne sărbători parcul. Am plecat de la o idee şi am strâns alături oameni deosebiţi şi momente de suflet. Au fost şase primăveri în care, prin eforturi proprii, am creat o stare: starea de parc. În martie 2022, la patru ani de la prima încercare, am reuşit să oficializăm ziua de 22 martie. „Un 22 martie cu bucurie și speranța că Bacăul nostru identitar va deveni mai bogat. Povestea parcului este o filă importantă a prefacerilor urbanistice din ultimul secol. Inima verde a orașului merită recunoaștere, atenție, repere. Un gest simbolic pentru neuitare, pentru spiritul locului, dar și pentru speranța unui oraș mai verde”, aveam să declar, cam euforic şi naiv, într-un interviu din presa locală.

Şase primăveri, şase momente de bucurie pentru băcăuanii care au venit în parc la îndemnul iniţiatorilor

A venit şi cea de a şaptea sărbătoare. Am crezut de cuviinţă ca aceasta să fie mai aparte: un moment de reflecţie, un feed-back dar şi un moment al lucidităţii. Această zi nu este sărbătoarea unor zănatici (doi, trei, câţi or mai fi), ci a unei întregi comunităţi. Într-un oraş vivant, o scânteie este preluată de administratorii cetăţii, este cultivată şi promovată durabil. În oraşul meu, acest lucru este peste putinţă: tu centrezi, tu dai cu capul, vorba chibiţului. Un asemenea moment nu este un hatâr făcut unor nebuni fără de linişte, nu este subiect pentru jocuri politice sau pentru creşterea vizibilităţii unor fotolii. S-a înţeles ce înseamnă 22 martie pentru băcăuani, pentru oraş? Asta am vrut şi noi să vedem, urmărind, într-un format tip silenzio stampa, gradul de implicare sau măcar de reamintire a unui reper din istoria urbanistică a oraşului. A existat vreun interes din partea actorilor comunităţii, acei actori plătiţi pentru a zidi şi nu a şterge cu indiferenţă? Avem vreun feed-back din partea vremelnicelor personaje care se bat cu pumnul în piept, aruncând din jobenul demagogiei şi ipocriziei esenţe tari, precum dezvoltare, modernizare, durabilitate, ataşament, proiecte, viitor, moştenire, patrimoniu, viitor?  La final de zi am putea trage o linie, dar nu prea avem ce contabiliza…Trist, foarte trist.

Mi-am spus că astăzi nu voi mai traversa parcul la pas. O fac din ce în ce mai rar, de altfel. Oricât aş căuta renaşterea primăverii în micile detalii ale naturii vegetale, natura umană te izbeşte dureros prin ceea ce a lăsat în urmă, an de an. Dar nu poţi să nu vizitezi un om bolnav, să nu-i aduci măcar o vorbă de alin în clipele lui grele. Aşa că nu am rezistat: chemarea a fost prea puternică. Pentru că din aceste fire nevăzute ale ataşamentului pentru o idee, pentru un loc, pentru oraşul natal, eu, tu, altul, putem ţese şi duce împreună mai departe povestea parcului, aşa cum a fost ea gândită de înaintaşi. Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic, spunea nemuritorul Nichita Stănescu. Iar inima verde a Bacăului a avut, sunt convins, ursitoare care să o păzească de rele şi să-i alunge toate aritmiile, indiferent de vreme şi de vremuri...

 La Mulţi Ani!

Parcul Cancicov, 22 martie 2024. 

Heterotopii urbanistice

 Spunea Michel Foucault: Consider că viitorul noi îl facem. Viitorul este felul în care noi reacţionăm la ceea ce se petrece, este modul în care noi transformăm în adevăr o mişcare, o îndoială. Dacă vrem să fim stăpâni peste viitorul nostru, trebuie să ne punem în mod fundamental problema zilei de azi.

Paharul

    Acum patru ani. Veneam dintr-o hoinăreală foto, încercând să alung ghemul de gânduri apăsătoare, nedefinite. Contrar obișnuinței, schimb traseul și urc spre terasa de la restaurantul din Parcul Trandafirilor. Pe atunci unitatea încă mai funcționa în formatul cunoscut de generații.  Ceva parcă mă trăgea de mânecă, și nu era apusul care se prefigura în culori aprinse. Cu chiu, cu vai, mă hotărăsc ce să comand, rămânând nehotărât în picioare. Pozez fără chef paharul și jocul ultimelor raze. Mă felicit totuși pentru alegerea culorii lichidului, dar strâmb din nas la gustul nefamiliar. Vraja rămășițelor zilei plutea suspendată și încercam să mă agăț de ea și șă o iau cu mine. Cobor. Același sentiment ciudat avea să mă urmărească însă tot drumul. Nu peste mult timp, pandemia avea să blocheze o lume întreagă într-un vis urât, iar imaginea apusului din acea seară de februarie m-a urmărit în valurile de lockdown. Avea să fie ultimul pahar cu apus inclus, dar atunci nu știam sau poate că refuzam să cred.  Pe drum am șters toate pozele făcute, nemulțumit de rezultatul obținut. Am revenit totuși asupra uneia, pescuind-o din coșul de gunoi virtual. E cea de față. Și privind-o astăzi, reevaluez acel asfințit și niște versuri dintr-o melodie celebră: There is a crack, a crack in everything / That’s how the light gets in...

    Coborând cu picioarele pe pământ😁, îmi zic după modelul pragmatic american: shit happens...

Mareea duminicală

 

Banca

 În general, la noi banca citadină nu face parte neapărat din acel „joie de vivre” ce caracterizează societățile occidentale dezvoltate. 

        Chiar și marile orașe din România banca pare să aparține celor două etape opuse  ale vieții (începutul și sfârșitul), având între ele o utilizare impusă doar de necesitate. Slaba utilare cu acest mobilier urban, lipsa esteticii și a ergonomiei, raritatea evenimentelor publice, convivialitatea fragilă a citadinului o transformă mai degrabă într-un fel de moft interstițial lipsit de substanță și reper cronologic, de afectivitate sau de atractivitate in situ. Pentru multe generații,  banca a reprezentat și încă mai reprezintă cel mult o scurtă ședere între două puncte pe un traseu lung, legatul unui şiret, rar reprezintă o formă de relaxare de lungă durată, de interacțiune socială sau punct de stație pentru a admira peisajul citadin. Îndrăgostiţii sunt cei care mai fac notă discordantă. Ecosistemul om-bancă își infuzează vitalitatea din calitatea spațiilor publice, dar și dintr-o cultură a interacțiunii cu tine și cu necunoscutul de lângă tine. Pentru mulți aflați în mișcare, apăsând pedala de acceleraţie,  inșii de pe bănci par amorfi, fară chip, uneori invizibili, mai ales atunci când sunt încadrați superficial în categorii indezirabile: vagabonzi, cerșetori, bețivi, drogați, bolnavi, bătrâni, "pierde-vară". Băncile reprezintă locuri centrale în ţesutul urban prietenos sau disfuncţional. La fel ca şi peroanele de gară, ele spun poveşti, aluvionând şi condensând trăiri, evenimente, amintiri. Oraşele au nevoie de bănci pentru a nu-şi pierde urbanitarea. Între Forest Gump și Afterlife sunt mult mai multe asemănări decât ar părea la prima vedere…

Orașul văzut de sus...pe firul apei

 

Tihnă și relaxare în inima muntelui: Fatányéros & Csángó (Valea Rece, Harghita)

După cum vă spuneam într-o postare anterioară, un nou obiectiv turistic a apărut în bazinul superior al Trotuşului: un modern centru  wellness, primul de acest fel din Valea Rece (Hidegség; judeţul Harghita) și chiar din Carpații Orientali. Am petrecut câteva zile aici, curios fiind să văd cu ochii mei cum arată noile facilități, cunoscute până acum doar la stadiu de construcție în facere și prefacere. Așteptarea nu a fost în zadar. Modern, mirosind a lemn nou, foarte curat, cu personal amabil, acest centru wellness nu are cum să nu-ți meargă la suflet. Deschiderea spre verdele Văii Reci, cu munții săi domoli, capătă o nouă perspectivă din șezlongurile care te îmbie la relaxare. Colajele de mai jos stau mărturie, scutindu-mă de prea multe cuvinte.

 Pentru iubitorii muntelui, pentru cei care au răbdare să exploreze și să cunoască în detaliu locuri și oameni aparte, Fatányéros & Csángó și bazinul hidrografic al Văii Reci reprezintă atracții perene, evadări la îndemână din rutina citadină și o încărcare rapidă a bateriilor. Mai mult decât atât, ai toate șansele să vii ca turist și să pleci ca prieten. Iar acest lucru chiar contează într-o lume în care sistemul HoReCa te tratează de cele mai multe ori cu politețea rece a funcționarului îmbrăcat la costum, ce îți prezintă plictisit oferta poleită în multe stele și servicii standardizate...

P.S.: Se apropie tradiționalul festival al mămăligii cu brânză, organizat în comunitate. Un eveniment care nu ar trebui ratat!

Despre fotografie, cu Voicu Bojan

 "Fotografia nu este ceea ce pare a fi. E aparent un joc, dar unul cu care nu e de joacă. Simplitatea ei e o iluzie. Faptul că e accesibilă, facilă, democratică nu înseamnă absolut nimic. (...) Orice fotografie este un act de trădare de o brutală sinceritate. Poți afla aproape totul despre cineva doar privindu-i fotografiile, fiindcă acestea povestesc limpede despre ce se află în mintea și inima făcătorului lor" (Voicu Bojan, 2012)