Printre bătăi de aripi

 În freamătul dimineților urbane agitate, atunci când nu mai știi în câte să te împarți, ai parte de o astfel de imagine. Privești liniștea și bucuria din ochii ei și și realizezi că lumea nu se măsoară în viteza cu care alergăm, ci în pauzele pe care le îngăduim sufletului. Uiți de ceas, urmărești chipul luminat de blândețe și îți dai seama că, în ciuda zgomotului din jur, lumea încă mai păstrează colțuri neatinse de grabă, unde viața se trăiește simplu, printre bătăi de aripi...

Ce e viața?

 "Viața e o călătorie în timpul căreia ne despărțim puțin câte puțin de amintiri."

(Sanaka Hiiragi - "Fotograful amintirilor pierdute")

     Am avut curiozitatea să caut câteva recenzii la această carte, dar niciuna (!) nu a evidențiat acest pasaj - una dintre ideile centrale, din punctul meu de vedere: nu doar că acumulăm amintiri pe măsură ce înaintăm în viață, ci și că le pierdem treptat, uneori fără să ne dăm seama... În contextul romanului, fotografia apare tocmai ca o încercare de a salva ceva din ceea ce timpul și uitarea șterg inevitabil...

      Sanaka Hiiragi: invitație la o  lectură plăcută pentru o zi de vară și un prilej de meditație asupra lucrurilor cu adevărat importante în viață...

Puful dorințelor

 În copilărie, în vacanța de vară mult așteptată, le spuneam „pufii dorințelor”. Le prindeam din zbor și ni le băgam cu toții în sân sau sub cămașă, pentru noroc și împlinirea unei dorințe. Era unul dintre acele mici ritualuri care au supraviețuit din generație în generație, fără ca nimeni să știe exact de unde au pornit.

Cred că partea cea mai frumoasă este că aceste semințe sunt făcute să călătorească vară de vară, an după an, generație după generație. O simplă adiere de vânt le poate purta sute de metri, iar noi, copii transformați peste noapte în adulți rigizi, ne-am mai aduce astfel aminte de acea destinație simbolică: să ajungă undeva (cândva?) și dorințele noastre...

Dacă vrei să păstrezi tradiția, încă nu e târziu: pune-l în palmă, închide ochii pentru câteva secunde și pune-ți o dorință. La 20, 30, 40, 50, 60 sau 70 de ani, funcționează la fel de bine ca la 12.

   P.S. Lăsând reveria deoparte, să vă spun că acești „pufi ai dorințelor” ai copilăriei ar putea fi, de fapt, semințele uneia dintre cele mai încăpățânate buruieni din agricultură: pălămida (Cirsium arvense). Natura are un simț al ironiei destul de fin😁 Dar ce contează? Până la urmă, poate că exact această persistență îndărătnică a plantei este metafora perfectă: la fel ca pălămida, și dorințele noastre ar trebui să fie la fel de încăpățânate și greu de distrus, indiferent de vârstă...

Fotografia ca terapie și artă a proiecției

 Într-o lume a vitezei, fotografia te cheamă la zăbavă. La anticipat. La privit. La ales. La zâmbit momentului de grație. Când cauți un cadru potrivit, gândul nu mai rătăcește spre trecut sau viitor — rămâne ancorat în prezent. Iar această prezență are o putere terapeutică concretă: alungă neliniștea, limpezește mintea, te desprinde din spirala stresului și anxietății. Devii detașat de aluviunile zilei. Camera devine un fel de lentilă între tine și realitate — prin ea, lumea capătă sens și devine mai ușor de purtat. Chiar și cerul acoperit are lumina lui.

     Fotografia nu este despre „ceea ce este acolo", ci despre „cine suntem noi în timp ce privim ceea ce este acolo". Nu capturăm momente — ne prelungim sensibilitatea peste ele, transformând banalul și prelungind clipa ce va să treacă...

Un (om) bun al Bacăului...

Aveam încă de dimineață ziarul în format electronic, dar, într-o intersecție aglomerată, am simțit instantaneu nevoia de a cumpăra ediția tipărită de la un vânzător volant care patrula atent printre claxoane. Era una dintre zonele orașului în care ni se intersectau destul de des pașii grăbiți, fiecare spre obiectivele zilei.

Mai întâi îi vedeam geanta și aparatul foto, apoi zâmbetul jovial. Ne-am zâmbit conspirativ de multe ori la diverse evenimente culturale sau de interes citadin. De prea puține ori am avut timp să stăm de vorbă relaxați, la o masă. Îmi aduc aminte cu drag de seara de după lansarea albumului său de suflet, cu fotografii excepționale ce documentau evoluția orașului. Era bucuros ca un copil, povestind „la cald” despre reușita editorială în care pusese atâta pasiune.

Prin el, Bacăul a fost norocos, adăugând fragilei sale zestre foto-documentare o fundație solidă. Prin el, palimpsestele orașului vor fi mai ușor de descifrat, indiferent de trecerea timpului. Generațiile viitoare vor avea multe surprize analizând clipa imortalizată de lentilele unui om bun. Un bun al Bacăului...

 

Drum în lumină!

La gura sobei…cu o cafea bună: şase recomandări pentru 2026

De vreo zece ani merg pe principiul că orice zi are şanse mai mari să înceapă bine dacă la prima oră te bucuri de aroma unei cafele de specialitate, proaspăt râşnită de tine şi preparată clasic, la ibric. Nu sunt mare cafegiu, genul care să îl vezi tot timpul cu o cafea în faţă. Una singură îmi este de ajuns, dar condiţia obligatorie este să fie o cafea arabică de foarte bună calitate, prăjită profesionist. Cum în 2025 am experimentat mai mult ca în alţi ani, vă ofer un mic top (selecţie desigur subiectivă şi perfectibilă) al celor mai bune cafele savurate, mărci care vă pot descreţi cu brio dimineţile…

Maison du Cafe: Kenya AA Plus Kijani Kibobo

 

Un clasic kenyan de top, pregătită artizanal cu lemn de fag în prăjitoria profesioniştilor ieşeni. O afacere de familie transformată într-un brand al calităţii. Aciditate strălucitoare, corp mediu și claritate excelentă. Note de caramel, ciocolată, fructe de pădure și ușoare nuanțe florale şi de citrice. Foarte intensă, cu un final persistent și elegant. Cafeaua mea preferată de aproape un deceniu, timp în care mi-am dat seama că Aldo, Elena şi Octavian pun suflet în tot ceea ce fac. Detalii aici, aici şi aici.

 

Sloane Roastery: Rwanda Bwenda

Această cafea de specialitate face parte din categoria Experimentale, gama Sloane Speciality Coffee Roasters. Cultivată în regiunea Kbumbwe (pentru varietatea Red Bourbon, descoperită de mine), la 1650 m altitudine, această cafea fină și echilibrată, cu aciditate delicată, oferă note de zmeură, cireșe, flori de Acacia, sirop de Agave şi curmale. Corp mediu, cu o senzație elegantă și un final dulce. Procesare naturală anaerobă.

 

Guido: Costa Rica William Segura

Cultivată la 1750 m altitudine în regiunea Tarrazu din statul central - american , Costa Rica William Segura de la Guido este o cafea cu profil dulce și fructat: vișine coapte, curmale și o atingere delicată de anason. Are corp mediu, aciditate echilibrată și un postgust neted, cu o ușoară senzație condimentată. Prima degustare m-a şocat prin gustul cu adevărat aparte. M-am documentat şi am aflat că acesta este rezultatul unui proces special: fermentație termică naturală. Cireșele de cafea sunt lăsate întregi, cu tot cu pulpă, în rezervoare din oțel inoxidabil, unde fermentează lent în absența oxigenului. Acest tip de proces dezvoltă arome complexe, cu aciditate fină și dulceață naturală. După finalizarea fermentației, cireșele sunt uscate cu tot cu pulpă până când ating nivelul optim de umiditate. Acest ritm lent de uscare fixează aromele în boabe și conferă cafelei o aromă deosebită, putând fi folosită şi în amestec cu alte cafele (Columbia Supremo, Columbia Huila, Etiopia Sidama), pentru dimineţile în care doreşti un gust mai …tradiţional.

 

Manucafe: Malawi Mzuzu

Soi: Catuai, cultivat la 1200 m altitudine, în micul stat din sud-estul Africii. Este o cafea elegantă și echilibrată, cu o aciditate medie, curată, tipic africană. Note de citrice dulci, măr verde și caramel, uneori cu o tentă florală discretă. Corp mediu, final plăcut și luminos. Gust: citrice, ciocolată, caramel. Prelucrare umedă. Producția anuală relativ mică face să nu o găsim prea uşor pe piaţa românească.

 

Manufaktura: Indonezia

Cafea cu un profil clasic indonezian: corp plin, catifelat, aciditate scăzută. Note de ciocolată amară, condimente, vin, lemn dulce. O cafea „grea”, profundă, perfectă pentru zilele în care intensitatea trebuie să bată aciditatea. Metoda de procesare: semi-spălată. Cultivată la 800-1500 m altitudine.

 

Baristelli Brașov: Kenya Rugi Mutitu

O cafea cu gust exploziv și vibrant. Aciditate ridicată, suculentă, cu note clare de coacăze negre, fructe de pădure, citrice și roșii. Corp mediu, extrem de clară, cu un postgust lung și memorabil - genul de Kenya care rămâne în minte. De încercat şi varianta Kenya Ayub Bundi, cu un gust dominat de caramel şi nuci.

Voi ce preferinţe aveţi?

Fragmente de 2025

Nu e o încercare de retrospectivă 📷.

    Sunt doar fragmente de 2025, așa cum s-a lăsat anul acesta surprins în lucruri mici, indiferent dacă e vorba de cursul naturii sau de natura urbană. Oameni surprinși spre apus, copii bucuroși la răsărit, vibrație și dinamică, tihnă și introspecție. Viața în alb și negru alături de culoare — două moduri de a simți aceeași realitate: fragmente ale curgerii timpului, secvențe care nu se vor mai întoarce vreodată. Nimic spectaculos. Doar câteva file de jurnal vizual, pentru bucuria de a putea surprinde prezentul — lucid, sănătos și onest — cu ochiul și inima celui care fotografiază nu ca să impresioneze, ci pentru a îmbrățișa lumina zilei.

    Lumină bună în 2026!

Tradiții duse mai departe

 Instantaneul preferat al zilei de ieri, de la alaiul datinilor şi obiceiurilor de iarnă. Abia acum mi-am dat seama mai exact de ce: domnişoara “ursoaică” are ceva aparte, un aparte între Manuela Hărăbor din „Pădureanca” (ecranizare după  nuvela omonimă de Ioan Slavici) şi Anca Szönyi  - Mădălina lui Rebreanu, din ecranizarea după “Ciuleandra”…

Nervi de toamnă băcăuană

     Pe Bacovia îl simți cu adevărat într-o dimineață umedă și cețoasă de sfârșit de noiembrie, când pare că se contopește cu plânsul materiei care se prelinge pe ramurile despuiate, iar ție îți pătrunde, insidios, frigul în tălpi...Nervi de toamnă băcăuană.

21 noiembrie 2025

Noiembrie aurit: Ginkgo biloba în zbor de pasăre

 O altă perspectivă asupra superbului exemplar din Parcul Trandafirului...

Parcul Dendrologic Hemeiuş: Lizuca şi Patrocle vă aşteaptă...

 

Parcul Gherăieşti: "insula" verde din nordul Bacăului

 Parcul Gherăiești - cel mai mare parc din orașul Bacău, situat în vechea luncă a Bistriței. După 1990, suprafaţa lui s-a tot micşorat în permanentă, prin retrocedări dubioase, construirea unui cartier de case ş.a.m.d. Modernizarea lui se amână de la un an la altul. Viitorul va mai fi verde în nordul extrem al oraşului?

Spectacolul făgetelor: Pădurea Runc

 Sunt păduri care te încarcă pozitiv de la prima întâlnire. Atunci când octombrie se pregătește să își arunce mantia policromă, spectacolul oferit de făgetele din Codrul secular Runc devine o imensă pictură în care jocul de lumini și umbre aduce minut cu minut noi reflexii magice ...și mai că nu te-ai da dus.

Detalii: Drumeție la limită; a … munților: în Subcarpații Moldovei, pe Dealul Runc !

Forest bathing: padurea-runc.html

Un zâmbet

 Aflu de la radio că Julio Iglesias tocmai a împlinit 82 de ani. Pare neverosimil, în condiţiile în care i-am păstrat imaginea starului latino din copilărie, când îi fredonam hiturile fără să ştiu un cuvânt din limba lui Cervantes... Şi brusc, gândul îmi zboară la o zi aparte: 22 iulie 2007. O zi deosebită pentru un oraş de provincie: concertul celebrului cântăreţ pe Stadionul Municipal, etapă din „Julio Iglesias Romantic Classics Tour”.

Duminică, o zi caniculară în care termometrul avea să urce până la 38,3 °C, după cum îmi arată acum şirul de date meteo disponibile online. Poate şi de aceea spectacolul a început foarte târziu, în jurul orei 22. Sunt puţine mărturii multimedia de la eveniment. Eu am rămas doar cu o singură imagine, găsită acum cu greu printre mii de foldere „îngălbenite de vreme”, dar cu o încărcătură aparte, nu doar pentru avantajul de a fi unică.

Era trecut de miezul nopţii, final de concert, atmosfera încă fierbinte – şi la propriu, şi la figurat. Dincolo de spectacolul în sine, eram mulţumit că îl convinsesem să vină cu noi, ştiind cât de mult îl plăcuse în tinereţe artistul cu milioane de discuri vândute. Am reuşit cu greu: s-a dat bătut doar când i-am arătat biletele cumpărate, motiv în plus să mai cerem câte o halbă rece pe terasa umbroasă din Parcul Trandafirilor şi să ne ciondănim pentru banii de bilet. „Căpos ca de obicei”, avea să-mi spună la refuzul meu de a primi contravaloarea preţiosului carton.

Dincolo de evenimentul în sine, îmi doream în secret să-i fac o bucurie, un mic cadou pentru acei ani frumoşi în care în casă predomina muzica, nu problemele de tot felul. Zâmbetul surprins de aparatul foto mi-a adus aminte de o seară memorabilă, de un stadion, de un altfel de oraş, de atâtea lucruri faine care uneori se uită prea uşor...

Şi abia acum îmi dau seama că amândoi s-au născut în septembrie. Şi mai înţeleg că, oricât ai face, nu mai poţi da timpul înapoi – măcar pentru o îmbrăţişare într-o seară de toamnă în care amintirea verii se va disipa doar din punct de vedere termic...

Via Bacovia: traseul capelelor - invitaţie la drumeţie

    Drumeție de duminică, pe o vreme însorită și nu foarte rece. Dealul Osebiți (Gherț; 451 m alt. max.) și capela Gherț, pe Traseul  6 Capele oferă citadinilor o superbă priveliște asupra Culoarului Siretului, cu profilul urban al Bacăului desfășurat pe mai bine de 10 km. O frumoasă inițiativă Via Bacovia, apreciată de tot mai mulți citadini care își doresc câteva ore agreabile în natură.

Detalii: aici.

Cel mai frumos 1 octombrie din Bacău...

 Pentru câteva zile, Bacăul vibra la unison...

Sursa fotografiilor din colaj: "Steagul Roşu", ediţiile din 2 şi 3 octombrie 1971

Vezi şi: Printre cronicile unui eveniment aparte: dezvelirea statuii poetului George Bacovia (1971)

Fotodocument: statuia poetului George Bacovia în anul 1971

La plăcinte, înainte...

  Festivalul Plăcintelor de la Hârja (comuna Oituz), o foarte faină manifestare care are deja tradiție, aplomb și mult suflet pus de oamenii locului. Felicitări!

Verde de Slănic-Moldova

 

Noaptea Muzeelor: Bacău, urbea cu parfum de epocă

 Neastâmpăr, pasiune nețărmurită, dragoste necondiționată pentru palimpsestele Bacăului. Mihai Ceucă, omul providențial care ne descifrează cu farmec și acribie tainele orașului pierdut, dar nu și uitat...

Pe firul Tazlăului

 O superbă mănăstire ştefaniană (proaspăt reabilitată) şi un popas demn de reţinut: Casa Bunicii (comuna Tazlău, judeţul Neamţ)...