Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
joi, noiembrie 30, 2023
Momentul de graţie tăcută al Bătrânei Doamne
miercuri, noiembrie 15, 2023
"Municipiul Bacău nu are apă suficientă. Cauzele lipsei. Ce măsuri se propun pentru îndestularea oraşului cu apă."
La recensamantul din 1930, Bacăul număra 31138 locuitori, dar problema apei era la fel de complicată ca şi astăzi. Un articol descoperit în ziarul Dimineaţa din septembrie 1934 ne oferă o imagine sintetică a necazului urbei de pe malurile Bistriţei:
Municipiul
Bacău nu are apă suficientă. Cauzele
lipsei. Ce măsuri se propun pentru
îndestularea oraşului cu apă.
Deşi aprope întreg
oraşul este împânzit cu conducte de apă potabilă, lipsa ei este resimţită în
cartierele periferice ale oraşului şi chiar pe străzile principale la imobilele
cu etaj, unde apa nu poate urca din cauza presiunii foarte scăzute. Lipsa apei
este resimţită in special în cartierele periferice unde mai dăinuiesc vechile
fântâni şi care constituie focare de infecţie din cauza neîngrijirii. La
cererile repetate ale locuitorilor din aceste cartiere de a li se întinde
conductele de apă, vechile administraţiuni comunale se opuneau, temându-se ca din
cauza extinderii conductelor, apa din rezervor să nu mai fie suficientă, el
fiind construit în anul 1909.
Actuala
administraţie comunală hotărâtă a extinde reţeaua de conducte de apă în toate
cartierele oraşului, a supus chestiunea unui inginer specialist. În acest scop,
la invitaţia făcută de d. Const. Zlotescu, primarul municipiului, a sosit în
localitate, d. inginer V. Ionescu din Bucureşti, care a examinat la faţa locului
problema alimentării cu apă potabilă a întregului oraş. Din raportul întocmit
de d-sa rezultă că pentru nevoile de astăzi ale oraşului, cantitatea de apă ce
trece prin rezervorul de apă şi se consumă în oraş, este cu mult mai mare ca aceia
necesară şi dacă în oraş se simte nevoia de apă, cauza este numai risipa
extraordinară ce se face de consumatori, în detrimentul municipiului. Această
mare risipă se traduce printr’o însemnată consumaţie de energie electrică şi o
uzură a maşinilor şi instalaţiunilor de pompare fără nici un rost.
Debitul conductei care aduce apa în rezervor,
de unde apa trece în reţeaua de distribuţie, poate debita 6600 mc în 24 de ore,
când ea este pompată de cele două pompe instalate la uzina hidro-electrică de
la Gherăeşti şl 4200 mc când apa este pompată în rezervor de o singură pompă. Cantitatea
necesară după normele obişnuite ar fi de 2500 mc în 24 de ore, iar debitul de care
dispune astăzi oraşul este cu mult mai mare decât acela necesar şi ar ajunge la
o populaţie de 42.000 locuitori, sau 66.000 locuitori, după cum apa este pompată
de o singură pompă sau de amândouă pompele uzinei hidro-electrice.
SE VOR INTRODUCE COMPTOARE
Pentru a remedia
situaţia actuală, adică pentru a împiedica risipa extraordinară ce se face
astăzi din care cauză suferă cartierele periferice care au conducte şi
imobilele cu etaj din centrul oraşului d. inginer V. Ionescu, în raportul pe
care l-a întocmit d-sa, propune înfiinţarea comptoarelor de apă la toţi
abonaţii, iar acei cari consumă apa fără a avea directă legătură cu conducta,
să fie obligaţi a plăti după alte norme, ce ar urma sa se stabilească printr’un
regulament, luându-se ca model Capitala sau alte oraşe, în mediu 2000 mc. de
apă în 24 de ore, cu actualul preţ de 4 lei mc se va realiza un venit brut de 2.920.000
lei, adică s’ar dubla venitul actual şi tot odată s’ar face o mare economie de
energie electrică şi s’ar evita prea marea uzură a maşinilor, ceia ce ar reduce
şi cheltuelile la jumătate.
Înfiinţarea
comptoarelor mal are şi avantajul verificărilor pierderilor de apă la
instalaţiunile particulare, iar abonaţii nu vor putea fi nemulţumiţi, pentru că
vor plăti numai apa consumată notată pe comptor şi cu un preţ destul de mic
faţă de alte oraşe.
Raportul întocmit
se mai ocupă de chestiunea canalului uzinei hidro-electrice de la Gherăeşti şi
de malul apei Bistriţei, care fiind mâncat de ape, ameninţă uzina.
Alimentarea
oraşului cu apă suficientă, fiind una din preocupările principale ale actualei
administraţii comunale, chestiunea va fi adusă in discuţiunea delegaţiei
consiliului, care avea să se pronunţe asupra propunerilor formulate de
inginerul specialist, prin raportul întocmit, privitor la măsurile ce trebuesc
luate.
Foto: fostul rezervor de apă al oraşului, amintit în articol (sursa: Grigore
Grigorovici, 1933). Rezervorul de apă (construit din beton armat, cu o
capacitate de 800 mc şi o înălţime de 20 m) face parte astăzi din complexul Observatorului
Astronomic "Victor Anestin".
vineri, octombrie 20, 2023
luni, octombrie 02, 2023
Viziuni urbanistice de ieri, de azi...și de mâine
Privesc planșele care surprind câteva frânturi din evoluția orașului. Idei urbanistice care au devenit realitate, idei care au dispărut sau au fost remodelate, toate încercând la timpul lor să schimbe fizionomii, funcționalități, estetici, așteptări, destine... Îmi aduc aminte ce spunea Italo Calvino în "Orașele invizibile" (1972): "Orașele, ca și visele, sunt făcute din dorințe și din frici, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile lor sunt absurde, iar perspectivele lor sunt înșelătoare.” Pe firul timpului, spațiul urban poate fi ușor compartimentat și apropriat, dar cât de greu este să îl modelezi pentru bucuria cetății...
vineri, septembrie 22, 2023
duminică, septembrie 17, 2023
Pictura murală: Bacovia...altfel!
Orașul are nevoie de locuri cu semnificații. Ele devin treptat spații topofile, ordonând spaţiul urban, oferindu-i repere vizuale și identitare, memorie, fluiditate, afectivitate. De astăzi, la câțiva metri de casa memorială, imaginea poetului ne va face să încetinim pașii. Într-o lume tot mai agitată și mai alienant-debusolată, alveolele urbane de condensare identitară devin ancore obligatorii pentru speranța vitalității comunitare. Mulțumiri pentru cadoul oferit orașului de Biblioteca Județeană Costache Sturdza Bacău, în cadrul Festivalului Național George Bacovia (Bac-Fest 2023)! Felicitări, Bogdan Scutaru, ZidArt și Artlink!
Demografii istorice ...bacoviene
Orașul copilăriei lui George Bacovia avea o populație de 13558 locuitori (1890). Cu patru ani înainte de apariția volumului "Plumb"(1912), Bacăul ajunsese la 21344 locuitori. Prin comparație, Iașii numărau la acel moment 79406 persoane iar Bârladul 24838. La momentul trecerii în neființă a poetului (1957), orașul de pe Bistrița crescuse rapid la aproape 55000 de suflete. Era deja începutul schimbării din temelii a fizionomiei urbane și a unei dinamici demografice de excepție. Locurile și oamenii aveau să cunoască tăvălugul tulburător al marilor prefaceri. "Lumea aștepta cu strângere de inimă apariţia omului nou”, după cum avea să sintetizeze mai târziu Eugen Uricaru. Spiritul poeziei bacoviene avea însă puterea să învingă timpul și timpurile...iar doi ochi albaștri să scruteze peren linia orizonturilor noastre citadine...
Foto: Planul Bacăului la 1934, la vârsta maturității depline a poetului (54 ani). Orașul se întindea pe 910 ha (o cincime din suprafața actuală) și număra în jur de 4800 clădiri.
miercuri, august 02, 2023
Idealizarea trecutului
"Avem nevoie de idealizarea trecutului ca de o armă împotriva dezamăgirii, suferinței sau anxietății pe care le simțim într-un prezent pe care nu-l înțelegem față de un viitor pe care nu-l putem anticipa." Zenobia Niculiță/Dilema Veche, iulie 2021.
miercuri, iunie 14, 2023
Baza sportivă a Bacăului: rana nepansată din mijlocul oraşului
Acum 63 de ani începea frumoasa aventură a unei bazei sportive care avea să aducă Bacăul în categoria celor mai bine garnisite oraşe din punct de vedere al infrastructurii sportului de masă, dar şi de performanţă. Privesc aceste imagini din colecţia personală a domnului inginer Mihai Ceucă şi îmi aduc aminte de terenurile de handbal şi tenis, de pista de alergat, de acel Orăşel al Copiilor amenajat cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Îmi aduc aminte de meciurile Ştiinţei, de extraordinarele duminici în care mii de oameni puteau să se bucure pentru câteva ore, uitând de hidoşenia unei vieţi pline de absurd ceauşist. Am trecut zilele trecute prin zonă. Printre ruinele peisajului dezolant, puţine amintiri de copil rămase din acea perioadă prind viaţă, urmărind aceste fotografii care par astăzi neverosimile pentru mulţi băcăuani. Un amestec bizar de nostagie firească, dar şi de furie. Într-un oraş în care trecutul a fost furat bucată cu bucată, din care până şi fantasticile reuşite ale handbalistelor de la Ştiinţa Bacău s-au risipit cine ştie pe unde (inclusiv cupa de finalistă a Ligii Campionilor EHF 1986 sau trofeul câştigării Cupei Cupelor în ediţia 1988-1989), te întrebi dacă tăind rădăcinile mai poţi înverzi vreo speranţă, cu excepţia unor "panseluţe" tuflite pe ici, pe colo, de ochii lumii, care să păcălească trecerea timpului şi speranţele de mai bine pentru atâtea generaţii de copii care şi-au purtat paşii prin vale…
“Ce reacție vor produce oare, imaginile unor tineri dispuși să facă eforturi voluntare spre satisfacția camarazilor de viață industrială? Cu pasiune și „elan tineresc”, tinerii din I.M.U. Bacău au amenajat stadionul de handbal din parcul sportiv al orașului în timp record, făcând posibilă prezența echipei de handbal masculin a fabricii în campionatul diviziei B. Sute de spectatori au admirat atât cochetul teren dotat (în anul 1984) cu prima tabelă electronică din urbe, cât și jocul colegilor lor. Amintirile au prins patina epocii, dar din munca tinerilor s-a ales praful! Cu nostalgie, dar și cu un imens sentiment de deznădejde și neputință, privesc și acum ruinele tabelei de scor și cele ale vestiarelor care, în loc să fie vandalizate, puteau fi transformate (măcar) într-un grup sanitar civilizat în zona bazelor sportive actuale.” (Facebook/Mihai Ceucă, 16 iunie 2018)
duminică, iunie 11, 2023
11 iunie: o stradă, nenumărate amintiri...
“Undeva, într-un orăşel de provincie, o stradă de numai câteva sute de metri, care leagă două bulevarde tivite cu castani, a fost denumită, de edilii interbelici: 11 iunie. În memoria acelei zile de 11 iunie 1848, când Bibescu Vodă semna, la Bucureşti, Proclamaţia de la Islaz, care avea să devină noua constituţie a unei Valahii ce sta sub semnul revoluţiei.” Articolul semnat de Magda Cristina Ursache (click aici) m-a trimis instantaneu prin anii 1980-1981. Eram dus de mâna bunicii la primele întâlniri cu şcoala, împreună cu un ghiozdan mare şi greu. „Mergem pe 11 iunie.” „Ne întoarcem repede acasă pe 11 iunie”, auzeam aproape zilnic, mai ceva ca o aplicaţie GPS de astăzi, dar mult mai grijulie. Da, o străduţă de doar 152 m (aşa ne spune sec nomenclatorul stradal al municipiului) între străzile Vasile Alecsandri şi I.S. Sturza, o străduţă care mai păstrează ceva din tihna oraşului de odinioară, chiar dacă bătrânii castani din capăt al dispărut, lăsând loc unei clădiri masive. 152 m care leagă două străzi intens circulate, în care fiecare metru păstrează atâtea amintiri demne de “Romanul adolescentului miop” al marelui Eliade…
joi, iunie 08, 2023
Metamorfoze urbane: de la Bacăul machetelor, la oraşul cel nou (1965)
„Am în faţă două fotografii: una înfăţişează macheta unor detalii de sistematizare, cealaltă oraşul Bacău în realitate. Sînt două fotografii a căror asemănare redă, concentrat, transformările înnoitoare cunoscute de acest oraş în anii şesenalului. lată, de pildă, detaliul de sistematizare a centrului său, întocmit în 1960. Ceea ce reprezenta în acel an macheta de-abia începuse să prindă contur. Erau construite doar o parte din blocurile de pe Calea Mărăşeşti. Blocurile din piaţa aflată în faţa clădirii sfatului popular regional şi de pe principalele artere ale oraşului se aflau încă pe hîrtia de calc a proiectanfilor. Dar ceea ce atunci constituia un proiect a devenit realitate. In cei patru ani care au trecut de la alegerile precedente, constructorii au înălţat numeroase blocuri de locuinţe, o frumoasă casă de cultură cu o sală de spectacole cu 800 de locuri, bibliotecă, sală de lectură.
La cîteva sute de metri de centru, în completarea unui ansamblu realizat înainte de 1960, s-au înălţat alte blocuri cu 350 de apartamente. Situate în apropierea parcului Libertăţii, ele constituie, împreună cu alte construcţii noi, o reuşită unitate arhitectonică.
O altă parte a machetei reprezintă detaliul de sistematizare a Pieţei Gării. Aici au fost construite şi date în folosinţă peste 400 de apartamente. Pe machetă se profilează încă un bloc turn, un restaurant, spaţii de deservire ale cooperaţiei meşteşugăreşti, autogara oraşului. Ele se vor adăuga celor 3 blocuri cu parter şi 9 etaje, executate cu cofraje glisante, care, împreună cu unităţile comerciale, formează un ansamblu urbanistic cu care ne mîndrim. În partea de sud a oraşului, la intrarea dinspre Bucureşti sînt în construcţie, în completarea unui cartier mai vechi, 300 de apartamente; primul bloc cu 60 de apartamente a şi fost dat în folosinţă. Statisticile consemnează că din 1961 şi pînă acum au fost construite pentru oamenii muncii din acest oraş moldovenesc 2 400 de apartamente.
Au mai fost înălţate Ia Bacău şi alte construcţii. Celor 80 de săli de clasă li se alătură construcţia maternităţii şi cea a pavilionului de pediatrie — clădiri cu o arhitectură dintre cele mai moderne.O preocupare deosebită există şi pentru amenajarea şi extinderea spaţiilor verzi. S-a rezolvat în mare măsură şi problema locurilor de joacă pentru copii, cea a amplasamentelor pentru viitoarele garaje şi pentru spaţiile de parcare.
La realizarea tuturor acestor lucrări şi-au adus contribuţia atît proiectanţii cît şi constructorii. Ei au muncit cu iniţiativă şi pricepere pentru a realiza lucrări de calitate superioară, promovînd larg metodele moderne de execuţie şi materialele noi de construcţie. Cele trei blocuri din Piaţa Gării, ca şi alte blocuri construite în oraş, au fost realizate prin metoda cofrajelor glisante, metodă care va fi folosită şi la înălţarea blocurilor înalte din ansamblul Cornişa Bistriţei.
Proiectanţii şi constructorii noştri transformă în prezent în realitate noi detalii de pe machetă. Noile blocuri şi ansambluri de locuinţe, parcuri şi aşezăminte social-culturale dau oraşului o înfăţişare tot mai modernă, pe măsura epocii de adînci transformări pe care o trăim.”
Arh. Vasile DRĂGULESCU, Director al D.S.A.P.C. Bacău, în „De la machetă la realitate”, ziarul Scînteia, 5 martie 1965
sâmbătă, iunie 03, 2023
joi, iunie 01, 2023
Sufletul orașului
luni, mai 22, 2023
joi, mai 18, 2023
Minunata rezervaţie naturală Buciaş
Nu vă găsiţi ritmul? Astenia de primăvară nu vă dă pace? V-aţi săturat de ecranul calculatorului, de activităţile repetitive, de monotonia zilelor citadine? Există un remediu, l-am spus de multe ori: natura. În acest caz, #pefirulapei, în cea mai frumoasă rezervaţie peisagistică din această parte a ţării: Buciaş.
sâmbătă, mai 06, 2023
Valoarea eco-protectivă a verdelui urban
Un tei de 50 de ani care încă manifestă o creștere activă, realizează anual un număr de peste 300000 de frunze, însumând o suprafață verde de aprox 600 mp. Într-o zi de vară, acest tei mediu poate filtra 4000-5000 mc de aer din care consumă 9 kg CO2 si produce 6-7 kg O2. Cele 300000 de frunze tomentoase (cu perișori moi), cu peri stelați, inclusiv pe pețiol, pot reține cantități importante de praf, care apoi este spălat de ploi și ajunge pe sol. Din acest punct de vedere, teiul se situează pe locul trei, după stejar și ulm. În plus, teiul (la fel ca alte specii: pin, brad, stejar, Catalpa etc) emite fitoncide, substanțe volatile organice complexe de autoapărare împotriva microorganismelor și insectelor, care distrug inclusiv bacilul tuberculozei, agentul dizenteriei și al unor afecțiuni pulmonare (acțiune bactericidă și fungicidă). În conditiile acestei perioade din an in care invelișul foliar este în dezvoltare, solul este uscat, vântul este o constantă a Văii Bistriței și orașul este împânzit cu lucrări de construcții, să nu ne mirăm de cantitătile foarte mari de praf din atmosfera citadină...
miercuri, aprilie 12, 2023
Centrul animat (1956)
În centrul orașului, la ore de maximă aglomerație😁. Sursa: TVR-jurnal de știri, 1956. Imagine recolorizată digital.
luni, martie 20, 2023
Prof. Valeriu Bogdăneţ, la 91 de ani: Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat!
Un om-document al Bacăului, profesorul Valeriu Bogdăneț se îndreaptă spre 91 de primăveri adunate cu eleganţă la tâmple. Contemporan cu toate prefacerile Bacăului modern, domnul profesor este legat cronologic, spațial și afectiv de parcul central al orașului, precum un frate mai mare care i-a urmărit cu atenţie devenirea de-a lungul deceniilor, pășindu-i alături prin mai toate valurile vieţii.
Pe
un traseu al copilăriei marcat de numeroase schimbări de macaz impuse de vicisitudinile vremurilor (Soroca –
Iaşi – Vaslui – Făleşti – Iaşi – Predeal – Fălticeni), adolescentul Valeriu
Bogdăneţ ajungea pentru prima dată în Bacău în 1950, pentru câteva zile, ca
participant la un concurs de atletism. Cele trei mese i-au fost servite la
vechiul restaurant din parc. Da, acel restaurant fotografiat în 1958 şi a cărui
imagine oferită publicului avea să stârnească uimire acum cinci ani (click
aici). Din anul 1956, Bacăul avea să i se lipească de suflet, devenind rapid un nume
apreciat al învăţământului şi al fotojurnalismului, atât la nivel local, cât şi naţional.
În
preajma sărbătoririi Zilei Parcului Cancicov (aniversarea cu numărul 88),
domnia sa a avut bunăvoința de a ne povesti ad-hoc câteva crâmpeie din evoluţia
parcului, într-o conversaţie telefonică matinală. Spicuiesc în cele ce urmează câteva
pasaje relevante din această perspectivă:
Prof. Valeriu Bogdăneţ
Sursa: I. Simion, 2011 (foto stânga); L. Şerban, 2018 şi 2017 (foto dreapta)
„Parcul a devenit pentru mine un loc permanent pentru că în 1956 am venit la Bacău și am trecut prin toate capitolele: am admirat nu numai frumusețea dar parcă și croncănitul ciorilor era mai liniştitor sau poate eram eu mai tânăr și suportam mai ușor…dar era un peisaj, știi, mai mult rustic. Era mai îngrijit, dar parcă mai mult partea sălbatică m-a impresionat cel mai mult. Bineînţeles că aici am participat în calitate de tătic şi la concursurile de triciclete ale copiilor noștri, la sărbătorile organizate de familia Sechelariu. În special acest ultim capitolul ăsta mi-a plăcut sub toate punctele de vedere și artistic, şi fotografic.
Era un loc în care puteai să intri liniștit și ziua și noaptea. Din când în când venea fanfara militară care ne mai descreţea… dar eu nu o să uit două nopți pe care le-am petrecut cu absolvenții de la Liceul „Vasile Alecsandri” până noaptea târziu, târziu, fără să ne fie frică de hoți sau, mă rog, de întuneric. Deși nu era prea luminat, era un prilej foarte interesant de a petrece încheierea cursurilor liceale, aşa cum doream, cu prietenii sau cu prietenele. Era foarte, foarte plăcut şi pentru ei, pentru că se distrau, şi pentru noi, pentru că îi vedeam că le plăcea locul ales şi aveau posibilitatea să-şi dezvolte tinereţile şi celelalte lucruri pozitive legate de etapa aceasta.
Pot să mai adaug că
parcul era de fapt locul meu predilect pentru a face fotografii, fie vara, fie
iarna…Apropo de asta, amintesc de o fotografie premiată în Japonia. Am
intitulat-o - poate inspirat şi de
natură, dar poate şi de Bacovia mai târziu (de fapt cred că de natură, pe
vremea aceea nu-l cunoşteam pe Bacovia mai îndeaproape…) - Copacii albi,
copacii negri… Fără să ştiu, am intitulat fotografia Copacii
albi, copacii negri, versurile din Decorul poetului…
Tot parcul mi-a dat ocazia să public în revista învățământului liceal, Tribuna școlii, cum se numea ea atunci. Numere întregi au fost, mă rog, completate cu fotografii de la Bacău. Mi-a plăcut, şi de atunci am devenit colaborator permanent fotografic (și nu nu mai fotografic) la Tribuna şcolii.
La restaurantul din parc venea o lume normală, de oameni obișnuiți, nu spilcuiți. Atmosfera nu m-a deranjat niciodată, n-am auzit bătăi, n-am auzit ţipete de beţivi. Se mânca bine, foarte bine. Din cînd în cînd mai venea orchestra care mângâia urechile cu viorile lor. O perioadă a venit fanfara militară şi era foarte plăcut. Pe atunci veneam în parc aproape zilnic.
Din păcate, în ultimii doi l-am cam părăsit: boala sau o operație nereușită… şi bătrâneţea pe care o visam să o înving prin plimbările mele în parc, așa cum o făceam altădată, ei…toate astea sunt de acum în capitolul Nostalgie… şi din păcate, deși stau la doi pași de parc, nu mai pot să-l vizitez…
Eu cred că parcul o
să rămână, pentru că printre atâţia neiubitori de natură vor rămâne prin
conducerile noastre de viitor şi oameni cărora să le placă ce-i frumos, adică
natura, şi să aibă un colţ de Rai lângă ei, aici, un colţ unde să respire,
chiar dacă mai trec păsările astea alb-negre şi mai lasă câte ceva, câteva
bombe nevinovate deasupra lor. Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea
loc minunat, nu cred, nu cred… Deocamdată văd că încă respiră parcul, cât timp
nu mai ştiu. Eu cred că se vor găsi iubitori şi oameni serioşi care se vor
îngriji nu numai de hrana trupească, ci şi pentru a avea o bucurie permanentă
în faţa ochilor şi a plămânilor, ca să nu spun altfel, un loc unde să vină să
se recreeze. Dacă nu cumva poluarea nu îl va copleşi totalmente, pentru câ în
urmă cu vreo doi ani, pe când ajungeam mai des în parc, simţeam efectele poluării…"
Cu
această speranţă pentru perenitatea inimii verzi a Bacăului, îi mulţumim domnului
Valeriu Bogdăneţ pentru amabilitate, urându-i din toată inima Multă sănatate!
Vezi şi: Cu sufletul pe declanşator
O imagine excepţională cu parcul anului 1958!
vineri, martie 17, 2023
O invitaţie
Fiecare primăvară
înseamnă speranţă, renaştere, noi şi noi aşteptări de mai bine. Pentru 22
martie, de Ziua Parcului „Cancicov”, primăvara a fost plină de surprize
meteorologice în ultimii 5 ani (v. tabelul), uneori frumoase, alteori mai capricioase. Mai puţin important,
atâta timp cât o mână de oameni, uneori mai mulţi, alteori mai puţini, au dorit
să se alăture unei stări de spirit aparte: starea de parc. Cum va fi anul acesta,
miercuri? Prognozele sunt îmbucurătoare,
cel puţin din punct de vedere termic. Din celălalt punct de vedere, starea şi-o
creează fiecare, în funcţie de orizonturi şi de propriile aşteptări. Nu trebuie
să aşteptăm un impuls anume, parcul ne primeşte pe fiecare, cu orice formă de
manifestare care să celebreze un reper urbanistic şi identitar, o moştenire şi
o speranţă de mai bine pentru inima verde a oraşului. Italo Calvino, în „Oraşele
invizibile” spunea acum 50 de ani că „oraşele, ca şi visele, sunt făcute din
dorinţe şi din frici, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile
lor sunt absurde, iar perspectivele lor sunt înşelătoare.” Chiar şi aşa,
trebuie să ducem mai departe povestea parcului. Fiecare cum crede şi cum simte,
într-o lume tot mai polifonică şi mai zgomotoasă.