Tăcute oaze urbane...

         Aproape de km zero. O întâlnire care m-a făcut să-mi propun odată și-odată un mic eseu despre farmecul unor străduțe din orașul mai puțin vizibil. Tăcute oaze efemere care mai rezistă timpului, palimpseste abia vizibile, destine care se sting încetul cu încetul. Frânturi din memoria urbei, precum o pagină din Eliade...Oameni, locuri, istorii nescrise. Le mai vedem, astăzi, în tăvălugul vanitătilor noastre? Trăim într-o lume care se schimbă din ce în ce mai rapid, de multe ori fără acordul, fără participarea şi chiar fără informarea noastră. A privi mai atent la oraşul în care locuim – pentru a încerca să-l descoperim şi să ne punem amprenta asupra felului în care se dezvoltă -  devine aproape o datorie a fiecăruia dintre noi. (Miruna Tîrcă)

Sufletul orașului

     Sufletul orașului este acea parte a lui care nu are nicio valoare din punctul de vedere practic al existenței: este pur și simplu poezia lui, un sentiment care este în sine absolut, deși atât de evident parte din noi înșine. (Le Corbusier - The City of To-morrow and Its Planning, 1929)

Despre regenerarea urbană

 

   "Regenerarea urbană presupune un set de acţiuni, de politici publice, de investiţii, de schimbări legislative, de concurs de soluţii, de teritorii bine delimitate, care sunt în degradare, care nu funcţionează foarte bine. Iar picătura aceea de politică publică, de investiţii, de transformare, să aducă cel puţin două din trei beneficii: de natură fizică - transformare fizică a acestora; de natură economică - activitatea economică să se schimbe; respectiv de natură socială. (...) Nu e regenerare urbană în momentul în care lărgeşti trotuarele luând din spaţiul verde, pui bariere..." - Bogdan Suditu (Preşedintele Comisiei Tehnice de Urbanism din Primăria București)

Alergând prin viață

 

Pilula de urbanism (22): oraşul între smart şi slow...

 Unele oraşe merg spre smart, altele rămân la nivelul slow...

Ce este un spațiu public de calitate?

      Un spațiu public de calitate are două valențe principale: aceea de a te proteja – protecție la vânt, soare și față de mașini - și ceea ce se numește în limbajul de specialitate „posibilitatea de adăstare”, adică posibilitatea ca eu să mă opresc între casă și magazin, pe o bancă, undeva la umbră.

Diana Culescu

Vancouverism

 Prin exemplul dat, orașul canadian a ajuns substantiv comun și model de dezvoltare edilitar-urbanistică. Nu așa se întâmplă și la multe orașe de la noi? 😂

Sursa: Charles Montgomery - Oraşul fericit. Igloo Media, 2017, 2020

Pilula de urbanism (21): Cum să modelăm oraşele din România?

 „Una dintre schimbările care a trecut aproape neobservată este transformarea României într-o ţară eminamente urbană. Este o tranziţie naturală. Nu există nicio ţară dezvoltată în lumea aceasta care să se fi dezvoltat fără să se urbanizeze în paralel. (...) Banca Mondială şi OECD arată că aproximativ 76% din populaţia României trăieşte într-o zonă urbană funcţională.”

Sursa: Graţian Mihăilescu - Cum să modelăm oraşele din România. Idei şi soluţii pentru schimbarea la faţă a comunităţilor urbane din România, Editura Casa de pariuri literare, Bucureşti, 2022.

Pilula de urbanism (20): oraşul celor trei categorii de citadini...

 La cafea: citesc în Osborne și Gaebler ("Reinventing Government", 1992) că există trei tipuri de oameni: cei care fac lucrurile să se întâmple, cei care observă acele lucruri întâmplându-se și cei care nu știu ce i-a lovit. Pentru ca un oraș să se dezvolte frumos, prima categorie ar trebui să fie cea mai importantă...

Pilula de urbanism (19): Oraşul sfertului de oră

"Timpul a dispărut. Trăim astfel într-un ritm continuu accelerat, nu mai avem răgaz pentru noi înşine, trăim în anonimat, în angoasă şi adesea în singurătate. […] Conceptul de oraş de proximitate presupune dezvoltarea metropolelor la scară umană. Trebuie să desaturăm oraşul şi spaţiile sale publice, organizându-le într-un mod descentralizat. Reţeaua de transporturi a fost gândită ca un loc de trecere pentru maşinile poluante, însă acum locuitorii trebuie să aibă posibilitatea de a se plimba, de a merge cu bicicletele, de a profita de frumuseţea străzilor înverzite, de magazine, de şcoli. Trebuie ca locurile de parcare de la suprafaţă să fie transformate în terase, în spaţii unde oamenii îşi pot da întâlnire sau chiar în ateliere de reparaţii. Trebuie ca orăşenii să poată avea serviciile cât mai aproape de locuinţa lor, prin reutilizarea mobilierului urban şi prin mărirea numărului de magazine din cartierele rezidenţiale."  Carlos Moreno

Pilula de urbanism (18): Oraşele, ca şi visele...

Oraşele, ca şi visele, sunt făcute din dorinţe şi din frici, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile lor sunt absurde, iar perspectivele lor sunt înşelătoare.” Italo Calvino

Pilula de urbanism (17): regândirea spaţiului public

 Nimic nu este imposibil dacă vrei cu adevărat să trăiești într-un oraș mai primitor, mai atractiv, mai sănătos... Pesimiștilor le dau ca exemplu autostrada Cheonggyecheon din Seul (foto), care a fost demolată in 2002-2005, lăsând loc vechiul curs de apă, până atunci îngropat sub plăci de beton. Un adevărat reper pentru noul urbanism al secolului XXI. Proiect foarte controversat la inceput, Cheonggyecheon Stream a devenit un simbol international al reînnoirii urbane verzi. La o scară cu mult mai mică, și aici, în Bacău, putem să regândim spațiul public, plecând de la fiecare metru pătrat eliberat de amenajări hidoase (inclusiv de garaje 😁)...Orașul pentru oameni nu este o utopie!

Pilula de urbanism (16): Tăiatul în carne vie

"Când reproiectezi un oraș pentru epoca modernă,  trebuie să-ți croiești drum cu satârul, să tai în carne vie."

Robert Moses, "urbanistul-șef" nedeclarat al New Yorkului, anii '30 ai secolului XX.

Foto: Planul Municipiului Bacău, copie după Planul vechi / completat de desenator Anghel Cortez. – Scara: 1: 10.000. Tipografia Primăriei Bacău, 1934.

Pilula de urbanism (15): Calitatea locuirii şi valoarea de utilizare

    „Calitatea locuirii depinde în mare măsură de valoarea de utilizare a unui spațiu de locuit. Din păcate, valoarea de utilizare este adesea confundată cu valoarea de piață, iar standardele menționate sunt adesea înlocuite cu regulile de piață. Astfel, oamenii cumpără și își construiesc reședințele în conformitate cu cerințele pieței și nu cu nevoile proprii. Unele cercetări arată că un cumpărător mediu de apartamente petrece mai mult timp alegând o mașină decât o locuință. Rezultatul este că peste 60% dintre oameni regretă că au cumpărat o proprietate de calitate scăzută.” (arh. Jelena Mitov)

Sursa: spatiulconstruit.ro
Foto: Victor Bărbuţă, mai 2020

Pilula de urbanism (14): Consumatorismul în spaţiul public

"Deosebit de important este ca punerea în practică a unor acţiuni care să asigure atributele necesare unei convieţuiri a indivizilor în spaţiul public să nu fie ghidată de repere aferente consumatorismului, nici ca stil de viaţă şi nici ca reper al prosperităţii sau rentabilităţii economice. Spre exemplu este necesară evitarea generării unor spaţii publice în care interacţiunea socială este ghidată şi susţinută de spaţiile de consum, cum sunt cafenelele, baruri, restaurante. Acest lucru derivă atât dintr-o nedorită „acaparare” a spaţiului public de către astfel de stabilimente (ex: terasele amplasate pe spaţiul public), dar mai cu seamă de o nedorită pervertire a relaţiilor sociale iniţiale, derulate ca accesorii la un act comercial. Nu este vorba despre excluderea acestor forme de „pigmentare” a spaţiului public (comune oricărei civilizaţii urbane, necesare pentru a asigura satisfacerea nevoilor alimentare, care se constituie totodată şi ca sursă de venituri la bugetele locale), ci de adoptarea unei proporţionări juste a elementelor de atractivitate prin care spaţiul public îşi captează utilizatorii şi a oportunităţilor oferite din perspectiva activităţilor recreaţionale şi de socializare. Elementele de design urban şi soluţiile urbanistice adoptate trebuie să pună accent pe game cât mai largi de utilizatori (ex: grupe diferite de vârstă) fără a fi necesară/indusă plata niciunui serviciu." (Sorin Filip, Planning urban, 2009)

Pilula de urbanism (13): Oraşul ca o scenă

       „Oraşul nu este numai un depozit al plăcerilor. Este scena pe care ne purtăm bătăliile, pe care ne trăim drama propriilor existenţe. Ne poate potenţa sau diminua abilitatea de a face faţă provocărilor zilnice. Ne poate răpi autonomia sau ne poate oferi libertatea de a prospera. Ne poate oferi un mediu în care să navigăm sau poate crea o serie de obstacole de netrecut care ne surmenează zilnic. Mesajele codificate în arhitectură şi sisteme pot genera un sentiment de măiestrie sau de neputinţă. Oraşul bun ar trebui să fie evaluat nu numai prin prisma distracţiei şi a oportunităţilor, ci şi prin felul în care afectează drama de zi cu zi a supravieţuirii, muncii şi sensului existenţial”

 (Charles Montgomery, Oraşul fericit, Igloo Media, Bucureşti, 2017)

Pilula de urbanism (11): Triunghiul puterilor dintr-un oraş

    Triunghiul „puterilor“ dintr-un oraş - administraţie, specialişti, locuitori - decide, cel puţin teoretic, asupra reabilitării, regenerării şi/sau creării de spaţii publice. Rezultatul oricărei transformări de acest fel este o sumă de factori obligatorii: intenţie, proiect, realizare. Lipsa ori calitatea îndoielnică a unuia singur duce la un rezultat negativ. „Să nu uităm că spaţiul public este un loc al dezbaterii, un loc care poate să primească şi protest, şi bucurie, şi ironie, şi solemnitate, şi flori, şi pancarte“. (Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România) 

Sursa: Ziarul de Iaşi

Pilula de urbanism (10): Românul şi spaţiul public

“Am crescut cu interdicții și cu reguli fixe legate de spațiul public, dintre care poate cea mai stupidă dintre toate a rămas faimoasa „Nu călcați iarba!“. Din nou am avut un șoc cînd am văzut pentru prima oară în străinătate, prin anii 2000, oameni care profită de fiecare petec citadin de iarbă nu doar ca să-l calce, dar ca să se întindă pe el, să se relaxeze, să încropească cîte un picnic (și cu bere, desigur, sau cu cîte o sticlă de vin). La noi, spațiul public, în loc să ne aparțină – pentru că noi sîntem în fond cei care locuim orașele, nu autoritatea, nu legile – e un spațiu încă ostil. Nu prea ne vine să facem nimic acolo, de multe ori doar îl traversăm grăbiți, în drum spre casele noastre, unde nu mai există nici o interdicție, noi sîntem cei care facem regulile. Ne refugiem în spații private, pe terase și în baruri, care rămîn clasicele locuri pentru șuete și petreceri. Ne refugiem și în parcuri, vara, multe arată precum curțile unor sanatorii, au ceva de cură de recuperare, cu oamenii care lîncezesc pe bănci, nu se întîmplă nimic acolo. Nu simțim strada ca pe un spațiu viu, ca pe un spectacol, o iubim doar cînd toată lumea pleacă prin vacanțe și, în sfîrșit, e pustie. Nu ne-a învățat nimeni cum să ne „folosim“ orașul ca să ne fie bine și de multe ori nici n-avem voie s-o facem. Mă gîndesc că interdicțiile astea mărunte nu au nici o legătură, de fapt, cu normalitatea. Doar le-am moștenit și le ducem mai departe, în vreme ce în alte părți ale lumii, mai civilizate, orice poate deveni „normal“ atîta timp cît se păstrează în limitele bunului-simț, iar regulile se impun de la sine. Da, oamenii consumă alcool pe stradă și în parcuri, dar își duc gunoaiele la coș din principiu și nu pentru că le e frică de vreo lege.

Am trecut din nou prin părculețul din spatele blocurilor, în duminica de Florii – era o hărmălaie de nedescris, o petrecere ad-hoc între vecini. Părinți și copii, bone și bunici. Unii încropiseră „tradiționalul“ grătar cu mici, alții beau bere cu navetele, cei mai mulți ronțăiau semințe, „legea patrușpatru“ nu se vedea pe nicăieri. Nu știm cum să ne împrietenim în mod decent cu spațiul public, însă uneori, de „sărbătorile legale“, îl ocupăm în mod abuziv și ne doare la bască.”

(Adina Popescu – “Legea patruşpatru“ şi spaţiul public, Dilema veche nr. 737, 5-11 aprilie 2018)

Pilula de urbanism (9): Oraşul invizibil

      Mă gândeam la proiectul legat de aniversarea parcului. Mă agasează furia fără de rost a iernii care parcă nu mai trece. Aştept un cer luminos şi străzi animate. Îmi doresc un oraş vesel. Să pun embargou cenuşiului cotidian. Să zic verde de albastru, vorba lui Nichita. Până atunci mă mulţumesc cu un gând superb desprins dintr-o capodoperă a vremurilor nostre:

     „Şi oraşelor le place să creadă că sunt opera minţii sau a întâmplării, dar nici una, nici alta nu sunt suficiente pentru a le susţine zidurile. La un oraş nu te bucură cele şapte sau şaptezeci şi şapte de minunăţii ale lui, ci răspunsul pe care îl dă unei întrebări ale tale”  (Italo Calvino -  “Oraşele invizibile”, Editura ALL, 2011)

Pilula de urbanism (8): Oraşul reparabil

O componentă a unui oraș inteligent din viitor este “un oraș reparabil. Cele mai multe orașe și comunități blocate din perspectiva dezvoltării sunt blocate din cauza faptului că populația și-a pierdut speranța că se mai poate repara ceva. Fie că este vorba de infrastructura tradițională, fie că este vorba de activitatea politică, orașul cel mai sărac nu este cel fără resurse materiale ci acela căruia îi lipsește speranța că lucrurile pot fi refăcute. Realitatea secolului 21 este că niciun oraș nu este desăvârșit și că starea de perfecțiune este imposibil de realizat. Întrebarea se pune dacă actorii unui oraș sunt activ implicați în refacerea și îmbunătățirea lui sau dacă și-au pierdut speranța și nu mai încearcă să aducă soluții.” (Sebastian Văduvă)