Colț de rai: Mănăstirea Tisa-Silvestri

 Un loc aparte, spre bucuria și tihna sufletului: Mănăstirea Tisa-Silvestri

Starea de parc: opt ani...

    Opt ani. Opt primăveri. Opt zile de 22 martie cu semnificație aparte. Opt zile în care am trecut prin toate stările vremii și prin toate stările de spirit. Am dus mai departe ideea.

    Ce s-a întâmplat în acești opt ani intră deja în categoria palimpsestelor comunitare, care se vor așeza în timp. Timpul este cel mai bun sfetnic, dar și cel mai onest decident. El trage linie, lăsând la suprafață doar ceea ce este cu adevărat de substanță.

    Pentru mine, în toate cele opt primăveri, susținerea oferită de domnul inginer Mihai Ceucă a reprezentat constanta luminoasă a zilei de 22 din luna mărțișorului. Întâlnirea onorantă cu domnia sa a devenit un ritual de desprimăvărare, o adevărată bucurie, o pârghie a echilibrului într-o lume tot mai disfuncțională, îndemn și model de perseverență pentru tot ceea ce înseamnă genius loci.

    Este marele meu câștig personal, unul care nu are nevoie de validare printr-un număr de înregistrare al vreunei instituții. Un fir invizibil care unește parfumul începuturilor cu speranța verdelui peren. Pentru că, nu-i așa, purtăm în suflet o stare aparte: starea de parc...

La mulți ani!

Perfect days ...

     Komorebi nu este doar un fenomen vizual, ci o stare de spirit surprinsă într-un film excepțional, descoperit recent. Pentru unii, vizionarea celor două ore poate fi o probă de răbdare între două căscături. Nu-i condamn absolut deloc. Probabil că așa aș fi reacționat și eu acum vreo douăzeci de ani. Evoluția profesională, hobby-urile și, nu în ultimul rând, dinamica unei societăți tot mai disfuncționale m-au făcut să privesc altfel lumea. Iar acest „Perfect Days” (apărut în 2023, descoperit abia acum, printr-un noroc orb) este un film despre cum să privești – copaci, lumină, umbre, oameni, timp...

    Trecutul, care există doar ca rezonanță, wabi-sabi și estetica incompletului, relația interumană, care există tocmai în absență și efemeritate, sunt doar câteva chei de lectură într-un fluviu meditativ, o întreagă poetică pe care aș rezuma-o, pe moment, la bucuria clipei. Frumusețea ca ceva care nu se posedă, ci se primește cu atenție. Pentru că, nu-i așa, fiecare zi este unică tocmai pentru că lumina nu cade niciodată la fel de două ori.

    Poate și din această cauză, aflat încă sub imperiul filmului, am întârziat astăzi, deși m-am trezit (iarăși) enervant de devreme. Un cer estetic, câteva inflorescențe în devenire, o ramură fotogenică, chiar zgomotul lăsat de mătura unui lucrător stradal m-au făcut să zâmbesc tainic, sub acordurile Ninei Simone, „Feeling Good”... Mărind pasul, mi-am adus aminte de un pasaj dintr-un eseu drag, marca Andrei Pleșu: Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos.

Perfect morning. Nothing Else Matters.

Motive de bucurie? Deloc!

 Prin diverse artificii de conjunctură, geografia școlară a reușit să minimizeze efectele reformei promovate de ministrul David la nivelul planurilor-cadru, prin restructurarea programelor școlare de liceu. Ca întotdeauna, există însă și un revers mai puțin vizibil.

Geografia, ca știință a interacțiunii dintre geosfere și prin caracterul său integrator, avea un debușeu bine definit la clasa a XI-a: acea „geografie a mediului”, cum îi spunem informal. Astăzi, această componentă nu mai există.

Supraviețuim mai degrabă prin adaptare tactică decât printr-o recunoaștere explicită a rolului epistemologic al disciplinei, iar acest fapt s-ar putea să ne coste mult pe termen mediu și lung. În absența unei geografii a mediului clar asumate, există suficiente discipline sau pseudoștiințe dispuse să-și aroge prioritatea studierii mediului, vieții sau Terrei, oferind — cu aer de Eratostene — explicații pretins geosistemice, reduse adesea la nivelul unor simple formule de tipul „Știați că…?”. Părerea mea.

Foto: vechiul manual de clasa a XI-a (anterior anului 1990) care tranșa fără echivoc problematica conținuturilor studiate. Chiar și peste decenii, absolvenții își aduc aminte esența: geografia mediului. Nu bag mâna în foc pentru generațiile care vin din urmă. Paradoxal, într-o lume în care problematicile de mediu au devenit atât de complexe. Dar ce poți face...Șase-șapte, vorba poetului, și mergi înainte cu "reforma"...

Cinefil printre decenii

       Spre finalul anilor ’80, cu tot cu cenușiul lor inclus, profesorul de limba și literatura română, dl. Ioan Lazăr (Dumnezeu să îl odihnească în pace!), avea să ne facă o surpriză pentru acele vremuri în care rigoarea era cuvântul de ordine într-un sistem educațional anchilozat: vizionarea filmului „Liceenii” la Cinema Central. Avea să fie filmul unei generații, dar țin minte că unii profesori au privit atunci cu scepticism momentul, neezitând să (ne) ironizeze: „Voi aveți nevoie să învățați pentru examene din programă, nu să pierdeți vremea mergând filme!”

      Nu toate orele frumoase din viața de licean rămân în amintire. Au nevoie de substanță și pasiune pentru a trece testul timpului, chiar dacă, pe moment, nu le dai importanța cuvenită. Peste ani, îți dai seama cât de mult a contat un astfel de eveniment neprevăzut dintr-o zi obișnuită a unor liceeni. O mică „lebădă neagră”. La fel ca secvențele de oră considerate atunci de noi interesante, dar nerelevante din perspectiva examenelor (Esenin, Zola, Baudelaire etc.). Nu înțelegeam prea bine cât de mult înseamnă ca cineva să-și deschidă — și să-ți deschidă — ochii și inima, ieșind din tipare. La fel cum nu știam atunci ce viitor mă așteaptă, cât de greu este să porți, în timp, atât propriile zbateri, cât și pe cele aparținând unor noi și noi generații, mereu altfel...

       Iar acum, când îi privesc, mă surprind zâmbind: nici ei nu vor ține minte tot, nici ei nu vor fi mereu atenți. Dar dacă măcar unul va simți, peste ani, un fior blând al unei amintiri fără motiv anume, înseamnă că firul acela nevăzut — de atunci până azi — și-a făcut treaba. Și că lumea noastră poate fi schimbată și așa, doar prin faptul că am reușit să aducem un strop de memorabil într-o zi anostă, la final de toamnă…

Cercul poeților dispăruți...

      Fără niciun chef, fac scroll pe o platformă de streaming și dau de filmul "Cercul poeților dispăruți". Îl văzusem acum mai bine de două decenii, la ore târzii, harul lui Robin Williams alungându-mi somnul. Acum l-am absorbit cu toți porii, în mai multe chei de lectură. Firesc. Anii mulți de la catedră m-au făcut să rezonez altfel cu profesorul John Keating, trăind filmul ca la prima vizionare.

Memorabil versul citat în fața elevilor, cheie de lectură pentru întreaga poveste:

Gather ye rosebuds while ye may;

Old Time is still a-flying.

(într-o posibilă traducere: Culegeți trandafirii cât încă mai puteți; / Timpul, bătrânul, tot zboară.)

Tocmai culesesem ultimul trandafir din grădină, din încercarea de a-l avea mai mult timp în preajmă, ocrotit de ploaia rece. Nimic nu e întâmplător pe lumea asta. Nici măcar (sau poate cu atât mai mult) într-un noiembrie exasperant ca un ropot de ploaie ce cade necontenit pe o bucată de tablă ruginită. Sau poate că universul trimite memento-uri discrete, amintiri înfășurate în petale ude și scene de film, ca să ne spună că uneori nu noi alegem trandafirii și clipele memorabile — ci ele ne aleg pe noi, când avem cel mai mult nevoie să ne reamintim că, chiar și într-un final de toamnă ca o gaură neagră, timpul știe încă să miroasă a începuturi...

Sweet november...

Sau poate că nu.

Nervi de toamnă băcăuană

     Pe Bacovia îl simți cu adevărat într-o dimineață umedă și cețoasă de sfârșit de noiembrie, când pare că se contopește cu plânsul materiei care se prelinge pe ramurile despuiate, iar ție îți pătrunde, insidios, frigul în tălpi...Nervi de toamnă băcăuană.

21 noiembrie 2025

Contemplare în inima naturii: Mănastirea Carmelitană din Luncani

 Am fost aici acum câteva săpătămâni. O zonă de un pitoresc deosebit, departe de zgomotul oraşului. Spiritualitae şi contemplare în inima pădurii...

Parcul Dendrologic Hemeiuş: Lizuca şi Patrocle vă aşteaptă...

 

Noaptea Muzeelor: Bacău, urbea cu parfum de epocă

 Neastâmpăr, pasiune nețărmurită, dragoste necondiționată pentru palimpsestele Bacăului. Mihai Ceucă, omul providențial care ne descifrează cu farmec și acribie tainele orașului pierdut, dar nu și uitat...

Pe firul Tazlăului

 O superbă mănăstire ştefaniană (proaspăt reabilitată) şi un popas demn de reţinut: Casa Bunicii (comuna Tazlău, judeţul Neamţ)...

Glasul primăverii

 

    Glasul primăverii nu se aude cu claritate în oraș, cu tot farmecul magnoliilor plantate pe ici, pe colo. Primăvara îți pătrunde în suflet pe un deal înverzit, cu miros de pământ reavăn și cu o  primă buburuză care încearcă să-și ia zborul de lângă piciorul tău. Fiorul renașterii verzi te cuprinde ascultând liniștea mormintelor străjuite de câțiva pomi bătrâni,  înfloriți ca prin farmec. Mica biserică de lemn, bijuterie a artei populare, pare a se integra atemporal într-o geografie mitică blagiană care nu ține cont de zbaterile trecătoare de pe șoseaua din apropiere. Sub acoperișul din draniță, la umbra binefăcătoare dintr-o zi neobișnuit de caldă, primăvara te cuprinde rapid  în mrejele ei, împărțind în supradoze moleșeală și scurtcircuit de petale luate de vânt și duse la marginea pădurii de glasul gureșelor păsărele din Vovidenia Luncanilor...

Primăvară. Ultima zi de martie, parfum de aprilie.

Vezi şi: Biserica de lemn de la Luncani

Surpriza de la Curtea Domnească

 Era şi timpul...

Şapte primăveri în parc

Au fost şase primăveri în care am avut tot atâtea motive de bucurie pentru a ne sărbători parcul. Am plecat de la o idee şi am strâns alături oameni deosebiţi şi momente de suflet. Au fost şase primăveri în care, prin eforturi proprii, am creat o stare: starea de parc. În martie 2022, la patru ani de la prima încercare, am reuşit să oficializăm ziua de 22 martie. „Un 22 martie cu bucurie și speranța că Bacăul nostru identitar va deveni mai bogat. Povestea parcului este o filă importantă a prefacerilor urbanistice din ultimul secol. Inima verde a orașului merită recunoaștere, atenție, repere. Un gest simbolic pentru neuitare, pentru spiritul locului, dar și pentru speranța unui oraș mai verde”, aveam să declar, cam euforic şi naiv, într-un interviu din presa locală.

Şase primăveri, şase momente de bucurie pentru băcăuanii care au venit în parc la îndemnul iniţiatorilor

A venit şi cea de a şaptea sărbătoare. Am crezut de cuviinţă ca aceasta să fie mai aparte: un moment de reflecţie, un feed-back dar şi un moment al lucidităţii. Această zi nu este sărbătoarea unor zănatici (doi, trei, câţi or mai fi), ci a unei întregi comunităţi. Într-un oraş vivant, o scânteie este preluată de administratorii cetăţii, este cultivată şi promovată durabil. În oraşul meu, acest lucru este peste putinţă: tu centrezi, tu dai cu capul, vorba chibiţului. Un asemenea moment nu este un hatâr făcut unor nebuni fără de linişte, nu este subiect pentru jocuri politice sau pentru creşterea vizibilităţii unor fotolii. S-a înţeles ce înseamnă 22 martie pentru băcăuani, pentru oraş? Asta am vrut şi noi să vedem, urmărind, într-un format tip silenzio stampa, gradul de implicare sau măcar de reamintire a unui reper din istoria urbanistică a oraşului. A existat vreun interes din partea actorilor comunităţii, acei actori plătiţi pentru a zidi şi nu a şterge cu indiferenţă? Avem vreun feed-back din partea vremelnicelor personaje care se bat cu pumnul în piept, aruncând din jobenul demagogiei şi ipocriziei esenţe tari, precum dezvoltare, modernizare, durabilitate, ataşament, proiecte, viitor, moştenire, patrimoniu, viitor?  La final de zi am putea trage o linie, dar nu prea avem ce contabiliza…Trist, foarte trist.

Mi-am spus că astăzi nu voi mai traversa parcul la pas. O fac din ce în ce mai rar, de altfel. Oricât aş căuta renaşterea primăverii în micile detalii ale naturii vegetale, natura umană te izbeşte dureros prin ceea ce a lăsat în urmă, an de an. Dar nu poţi să nu vizitezi un om bolnav, să nu-i aduci măcar o vorbă de alin în clipele lui grele. Aşa că nu am rezistat: chemarea a fost prea puternică. Pentru că din aceste fire nevăzute ale ataşamentului pentru o idee, pentru un loc, pentru oraşul natal, eu, tu, altul, putem ţese şi duce împreună mai departe povestea parcului, aşa cum a fost ea gândită de înaintaşi. Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic, spunea nemuritorul Nichita Stănescu. Iar inima verde a Bacăului a avut, sunt convins, ursitoare care să o păzească de rele şi să-i alunge toate aritmiile, indiferent de vreme şi de vremuri...

 La Mulţi Ani!

Parcul Cancicov, 22 martie 2024. 

România studiilor superioare

 

Judeţe educate, judeţe mai puţin educate...

 Locul 10 ...din coadă. 

Sursa: Pe cifre; efainlacluj.ro

Ochiadă prin bibliotecă: top cărţi 2023

     Am dat din greşeală de postarea de anul trecut, Ochiadă prin bibliotecă: top cărţi 2022, aşa că m-am gândit să continui ideea cu recomandările pentru lectură. Evident,  misiunea nu a fost uşoară, dar până la urmă am făcut selecţia:

Mircea Cărtarescu – Solenoid

Adrian Cioroianu- Frumoasă era Sena pe sub florile mele

Vintilă Mihăilescu – Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană

Teodor Baconschi – Averea bunei educaţii

Edward Glaeser – Triumful oraşului

Alan Weisman – Lumea fără noi

Paul Morland – Valul uman

Monica L. Smith – Oraşele. Primii 6000 de ani.

Jordan Peterson – 12 reguli de viaţă. Un antidot la haosul din jurul nostru

Marius  Chivu – Trei săptămâni în Atlas

Ionel Muntele, Alexandru Bănică,  Constantin Rusu – Tendinţe şi progrese în geografie

Alin Sebastian Popa – Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova

Cătălin D. Constantin – Oraşe în rezumat. Pieţe din Europa şi istoriile lor

David Sim – Soft City. Densitate, diversitate şi proximitate pentru viaţa urbană

    Am uitat în poză să adaug Tibi Uşeriu – 27 de paşi, o carte superbă, primită cu dedicaţie chiar de la autor într-o seară deosebită organizată de Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” ...

    Sper că v-am făcut curioşi măcar pentru un titlu din listă. Spor la lectură în 2024!

Dorinţă la final de an...1953

 Alte timpuri, alte mijloace...

Sursa: ziarul Steagul Roşu, 25 decembrie 1953, Bacău

Primele acorduri muzicale din Bacăul interbelic

 

Dacă în provincie, mişcarea culturală se poate manifesta în multe centre deasupra nivelului acceptabilului datorită energiei celor entuziaşti, mişcarea muzicală care desigur că face parte integrantă dintr’o activitate culturală, se poate manifesa cu mai mulă greutate din cauza lipsei de executanţi şi în special din cauza lipsei de atmosferă favorabilă muzicei.

Lipsa unei serioase mişcări muzicale a fost resimţită multă vreme în oraşul nostru, indiscutabil că se găseau întotdeauna elemente valoroase care să poată face faţă onorabil tuturor exigenţelor şi la Bacău, lipsea doar animatorul care să strângă într’un mănunchiu unitar pe toţi executanţii şi să formeze un ansamblu care prin activitatea sa să stimuleze gustul pentru frumos şi să înceapă o activitate mai durabilă.

Acest deziderat a fost înţeles de către d. dr. Vasile Crăciunescu care fiind un bun cunoscător al muzicei şi un om dotat cu o voinţă creatoare a reuşit să înjghebeze un admirabil ansamblu de muzică de cameră în jurul căruia se va desfăşura o frumoasă activitate muzicală. D-sa a fost secondat din primul moment cu multă însufleţire de către d-nii prof. Klug, prof. Avram, Stolz şi Locotenent G. Munteanu.

Conducătorilor ateneului Vasile Alecsandri în frunte cu d-nii Gr. Urziceanu, avocat N. Ţintă, prof. Cârlănescu, avocat Laiu Grecu, Paraschivescu-Amaru Ie revine meri. tul că au ştiut să atragă în sfera de activitate a ateneului acest ansamblu de muzică de cameră, graţie căruia va putea în viitor să desfăşoare paralel cu frumoasa sa activitate culturală şi o activitate muzicală atât de necesară oraşului nostru.

Foto: Palatul Ateneului - sursa: Bacău - Addenda monografiilor, cu un fascinant istoric al acestei clădiri mistuite ulterior de flăcări...

PRIMA AUDIŢIE MUZICALĂ

Prima audiţie muzicală - din ciclul anunţat - a avut loc Sâmbătă 5 Mai în sala Ateneului Comunal. Programul manifestărei muzicale a fost o minunată îmbinare de piese muzicale de înaltă valoare artistică şi care prin felul cum a fost întocmit şi executat s’a ridicat la un nivel superior.

D. Gr. Urziceanu, preşedintele Ateneului, într’o scurtă cuvântare, evidenţiază rostul mişcării muzicale şi elogiază gestul actualului primar d. Constantin Zlotescu, care a cedat localul Ateneului comunal scopuri lor culturale, după ce timp de 4 ani s’a resimţit atât de mult lipsa acestui local.

D. A. Tiron a ţinut o interesantă causerie prezentând auditorului toate piesele muzicale care urmau să se execute.

PROGRAMUL 

S’au distins la executarea programului d-na prof. Matilda Chirilă, care a făcut dovada unei cântăreţe de mare valoare artistică. D-na Chirilă posedă o voce melodică şl rotundă. In aria Agatei d-sa a utilizat remarcabil efectele de sonoritate, contopind armonios un volum amplu şi egal ca timbru cu acompaniamentul la piano a d-rei prof. Florica Mihăilescu, o admirabilă pianistă şi o distinsă înţelegătoare a muzicei serioase.

D. prof. N. Avram a imprimat Întregului program un colorit demn de cele mai pretenţioase centre muzicale. În executarea piesei pentru violină Le trille du diable de Tartini, d-sa a făcut dovada unui adevărat virtuos. D-sa posedă o tecnnică mai presus de orice calificativ şi o sensibilitate artistică de mare valoare. D. Avram stăpâneşte cu virtuozitate toate tainele violinei. D-sa poate cinsti orice program artistic.

Un admirabil Quartet de corzi format din d-nii: prof. N. Avram violină primă, St. Gh. Munteanu violina obligată, Stolz, violă şi dr. V. Crăciunescu violoncel.

Elementele quartetului simt pline de talent şi pricepere muzicală, dând ansamblului o omogenitate perfectă.

În quintetul de corzi cu piano, d. prof. Klug la piano a dat dovada unui bun cunoscător al muzicei clasice grele.

Corul mixt al ateneului a executat „Badea ’nalt şi subţirel” şi „Primăvara” de Oancea şi „Dorul” de Baciu. Corul este o minunată înjghebare muzicală graţie primului organizator d. căpitan Cristescu. D. A. Tiron absolvent de conservator a dirijat sigur şi a reuşit să scoată fraze muzicale de mare suces. În piesa Dorul solo de alto a d-nel Victoria Lupu a fost la înălţime. D-sa posedă o voce caldă plină de nuanţări subtile în special în registrele de jos.

Se cuvin laude coristelor şi coriştilor. Acompaniamentul la piano a d-lui prof. Klug în notă.

Credem că aceste manifestări vor continua spre cinstea iniţiatorilor şi spre satisfacţia iubitorilor de muzică. (COR.)

Sursa: Mişcarea culturală la Bacău în ziarul  Dimineaţa, mai 1934

Momentul de graţie tăcută al Bătrânei Doamne

    

    Anul acesta, momentul de graţie a fost să fie într-o zi de mare sărbătoare, dimineaţa devreme, pe când oraşul încă mai visa prin aşternuturi calde. Cea mai scăzută temperatură din această toamnă (-6,1 C la staţia  meteo Bacău, umiditatea relativă a aerului: 92%) a dat knockout-ul rundei 2023, cu frunze încă neajunse la perfecţiunea galbenului auriu... După trei zile de blândă picurare, puţinii trecători matinali s-au putut desfăta cu imaginea covorului compact aşezat de jur împrejurul  Bătrânei Doamne din Parcul Trandafirilor, sakura autohtonă, apogeu (sau poate conivenţă?) al curgerii lui noiembrie spre iarnă, adăugând încă un an spiritului locului... O dezvrăjire tăcută, cea mai tardivă din ultimele decenii, semn că „ceasornicul” intern al superbului relict terţiar bate cu exactitate, în acord cu anomaliile termice ale acestui an (în general) şi ale toamnei 2023 (în particular) de care ne vom despărţi doar peste câteva ore...