Pe centrul orașului de odinioară

 

Sursa: Desteptarea. Recolorizare digitală: L.Ș.

Tăcute oaze urbane...

         Aproape de km zero. O întâlnire care m-a făcut să-mi propun odată și-odată un mic eseu despre farmecul unor străduțe din orașul mai puțin vizibil. Tăcute oaze efemere care mai rezistă timpului, palimpseste abia vizibile, destine care se sting încetul cu încetul. Frânturi din memoria urbei, precum o pagină din Eliade...Oameni, locuri, istorii nescrise. Le mai vedem, astăzi, în tăvălugul vanitătilor noastre? Trăim într-o lume care se schimbă din ce în ce mai rapid, de multe ori fără acordul, fără participarea şi chiar fără informarea noastră. A privi mai atent la oraşul în care locuim – pentru a încerca să-l descoperim şi să ne punem amprenta asupra felului în care se dezvoltă -  devine aproape o datorie a fiecăruia dintre noi. (Miruna Tîrcă)

Sufletul orașului

     Sufletul orașului este acea parte a lui care nu are nicio valoare din punctul de vedere practic al existenței: este pur și simplu poezia lui, un sentiment care este în sine absolut, deși atât de evident parte din noi înșine. (Le Corbusier - The City of To-morrow and Its Planning, 1929)

Arhiva TVR: Bacău, 1961 (video)

 Din arhiva TVR, o secvenţă a marilor prefaceri urbanistice - click aici.

Pe firul timpului: Bacăul în faceri şi prefaceri...

 Din apreciata revistă Ştiinţă şi Tehnică, nr. 2/1960. Bacăul începea marea sistematizare...

Lebede neagre: Fraudele de la Primăria Bacău

     Descopăr stupefiat un articol din ziarul Dreptatea (nr. 3289 din 24 noiembrie 1938). Ce atentat la banul public! Cât sânge rece! Ce reţele malefice! Sunt convins că aceste fapte descrise au rămas cu totul şi cu totul singulare, o unică dandana apărută din senin pe firul evoluţiei urbanistice băcăuane… 😏

Vechea clădire a Primăriei Bacău, kilometrul 0 pentru traseul urbanistic al localităţii...

 

"Fraudele de la Primăria Bacău. Ce se impută fiecăruia dintre foştii edili comunali. Care este stadiul anchetei întreprinse.

“Printr’un comunicat dat spre publicarea ziarelor, s’a anunţat deunăzi, că la primăria Bacău s’au descoperit fraude şi nereguli în valoare de mai multe milioane. Suntem azi în măsură să arătăm ce se impută fiecăruia din cei implicaţi în aceste fraude şi nereguli şi care este numele lor.

Din datele şi informaţiile ce avem se poate vedea, că aproape întreg consiliul comunal al oraşului Bacău, din perioada 1934-1938 este amestecat în aceste prevaricaţiuni.

Iată, mai întâi, cine sunt aceia contra cărora se desfăşoară actualmente ancheta: Constantin Zlotescu, fost primar; Torna Mihăilescu, fost ajutor de primar; inginerul Filip Hudic, şeful serviciului tehnic şi al uzinei electrice: Eugen Ghering şeful serviciului dărilor comunale; Niculae Munteanu, mecanicul şef al uzinei; C. Ionescu, fost şofeur de piaţă şi ajuns şef mecanic al atelierului comunal.

Din cercetările sumare ale registrelor contabilităţei primăriei se poate constata că susnumiţii, constituiţi într'un fel de societate în comandită pentru exploatarea averii comunale, şi-au însuşit timp de 4 ani jumătate cât au funcţionat, suma aproximativă de

11.300.000 lei. Ca valoare, e adevărat, suma nu este prea mare in raport cu alte fraude descoperite aiurea. Dar pentru un oraş provincial ca Bacăul şi în raport cu veniturile acestuia anuale, suma de 11.000.000 este cu adevărat fantastică.

Iată acum şi felul în care se poate repartiza, pentru fiecare răspunderile:

Fostul primar Zlotescu, avocat în baroul local şi cu oarecari reclamaţii la parchet contra sa, şi-a însuşit cu complicitatea lui Eugen Ghering:

a) o mare parte a taxelor percepute dela comercianţi, dela intrările la bariere, dela taxa aplicată brutarilor şi din alte venituri comunale, pentru încasarea cărora nu s’a ţinut evidenţă şi nu au fost contabilizate.

b) a dăruit mari sume de bani, la anumiţi prieteni, pentru servicii fictive şi fără forme legale. Strâns cu uşa funcţionarul Gheorghiu dela contabilitatea primăriei Bacău ar putea da cele mai ample lămuriri în această privinţă.

c) Din diferite lucrări edilitare executate şi mai ales neexecutate, din furniturile pentru Primărie şi instituţiile comunale subordonate acesteia, deasemenea, d. Zlotescu a tras mari foloase.

d) A mai încasat fostul primar grase comisioane dela furnizori, pe cari i-a terorizat şi supus unei straşnice „filtrări" cu ocazia fiecărei încasări de ordonanţe de plată. Pentru scoaterea pârlelei furnizorii încărcau conturile căci furniturile se dădeau prin bună învoială, iar nu pe calea licitaţiei publice.

c) Şi-a alocat d. Zlotescu, cu delasine putere, diferite sume de bani pentru deplasări fictive  şi servicii niciodată prestate comunei.

f) Tot d. Zlotescu a făcut un voiaj de nuntă de o lună de zile la Paris, Veneţia, Roma, Neapole, Budapesta etc. voiaj pe banii comunei, repartizând costul lui total pe mai multe capitole de cheltueli din bugetul comunei.

g) A provocat şi aprobat furnituri inutile, fără ţinerea de licitaţii publice legale sau cu licitaţii  dinainte aranjate şi camuflate. Exemplu: toate furniturile efectuate la casa Iakerkaner din Bacău, Alex. Abramovid şi alţii.

h) A numit la instalarea sa ca primar un număr de 33 agenţi electorali, mai toţi cu caziere penale, ca diurnişti, din cari a definitivat cu forme legale un mare număr din aceştia. La timp vom publica numele acestora şi cazierele lor penale şi poliţieneşti.

i) La refuzul Casei Siemeus-Schuckert din Bucureşti de a-i plăti un comision, primarul Zlotescu a suspendat timp de 4 jum. ani orice plată către susnumita casă pentru furnitura motorului Diesel din uzină şi a noui reţele electrice din oraş, astfel că suma de lei 10.434.000 ce se datora Casei în chestiune a crescut în 4 jumătăţi de ani cu dobânzi la 16700000 lei, fapt care a dat naştere unui proces care e şi azi pendinte.

Iată, în cel mai scurt rezumat, ce se impută fostului primar C. Zlotescu. Vom arăta, cu alt prilej, ce se impută celorlalţi implicaţi în aceste nereguli. Până la terminarea anchetei ordonate, opinia publică băcăoană cere stăruitor un comunicat oficial asupra stadiului în care se găseşte ancheta.”

Relativitatea timpului, supremaţia spaţiului: Bacău, 1960

    Citim în revista Flacăra, numărul din iulie-septembrie 1960 (Anul 9, nr. 26-38), că timpul şi spaţiul se comportă bizar pe ruta Bucureşti - Bacău - Bacău. Săracii de ei, ce se mai alintau...Astăzi nu mai avem legături aeriene directe cu iubita noastră capitală, iar cu puţin efort străbatem oraşul în două ore...Vorba lui Magellan: Ca orice băcăuan, voi ajunge şi eu la strâmtoare....

Sursa: "Flacăra" (iulie-septembrie 1960)

Cât de veche este Policlinica Veche?

   Recunosc, arhitectura geometrizată şi aspectul exterior destul de anost mi-au indus de la bun început ideea că Policlinica Veche (aşa cum a rămas ea în memoria băcăuanilor şi după schimbarea denumirii şi funcţionalităţii, în Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate) aparţine perioadei staliniste de remodelare a oraşului. Primele cărţi poştale apărute după 1950, în format alb-negru şi color, valorizau clădirea în toate perspectivele fotografice care surprindeau zona centrală, oferind o vagă impresie de new entry edilitar - urbanistic.

Policlinica Veche, 1962 (sursa: colectia ing. Mihai Ceuca)

 Greşit! Actul de naştere coboară în iarna anului 1936, atunci când a fost pusă piatră de temelie, după cum putem citi în articolul publicat în ziarul Glasul Bucovinei din 5 ianuarie 1936: 

   

 Calde mulţumiri domnului inginer Mihai Ceucă pentru ajutorul neprețuit oferit la deslușirea dilemei urbanistice și corecta încadrare cronologică!

Grevă în Bacău? Nicio problemă, rezolvă primarul!

    Din vremea în care conflictele de muncă nu erau birocratizate excesiv şi nu apăruse încă UNELM  - Uniunea Naţională a Experţilor în Legislaţia Muncii ...😏

Sursa: Curentul, 21 aprilie 1937

Ipostaze bacoviene

 

Centrul animat (1956)

 În centrul orașului, la ore de maximă aglomerație😁. Sursa: TVR-jurnal de știri, 1956. Imagine recolorizată digital. 

Bacău, 1956: trăsură vs taxi

     Un clip deosebit din arhiva națională a televiziunii naționale: click aici. Orașul între două lumi: una pe moarte, cealaltă în plină ascensiune... 

Un senior al parcului s-a prăbușit

    Unul dintre seniorii Parcului Cancicov nu a mai făcut față rafalelor puternice de vânt care s-au resimțit puternic zilele trecute și în Bacău. Impunătorul stejar  avea 2,60 m circumferință la 1,30 m înaltime de la sol. După cum se poate vedea și în imaginile din colaj, arborele era putred la bază în zona pivotului, afectat de crăpături interioare adânci și cu ritidomul (scoarța) uscat în treimea inferioară. Din spusele inginerul silvic care supraveghea tăierea și transportul trunchiului, vârsta estimată a stejarului ar fi fost de 100-120 de ani, deci anterioară înființării parcului...

Foto 30 martie 2023

 

Prin Bacăul de altădată

 Amintirea e o seră a fericirilor trecute, spunea Lucian Blaga...

Bacău, 1942 (stânga) și 1939 (dreapta) 

Sursa foto:  Claudiu Tabarcea. Recolorizare digitală.

Efectele vijeliei

       Parcul Cancicov: efectele vântului de ieri, care a suflat în rafale de până la 61,2 km/h.

Foto: V. Albu, Alina Ferenț

Spendoarea magnoliilor din București

     La vânătoare de magnolii, cam pe fugă, fără pretenții artistice, dar bucurându-te din plin de spectacolul magnoliilor la apogeul înfloririi... Mulțumiri d-lui prof. Vlad Eftenie  pentru recomandări! One shot, one kill! 😁

Prof. Valeriu Bogdăneţ, la 91 de ani: Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat!

     Un om-document al Bacăului, profesorul Valeriu Bogdăneț se îndreaptă spre 91 de primăveri adunate cu eleganţă la tâmple. Contemporan cu toate prefacerile Bacăului modern, domnul profesor este legat cronologic, spațial și afectiv de parcul central al orașului, precum un frate mai mare care i-a urmărit cu atenţie devenirea de-a lungul deceniilor, pășindu-i alături  prin mai toate valurile vieţii.

Pe un traseu al copilăriei marcat de numeroase schimbări de macaz  impuse de vicisitudinile vremurilor (Soroca – Iaşi – Vaslui – Făleşti – Iaşi – Predeal – Fălticeni), adolescentul Valeriu Bogdăneţ ajungea pentru prima dată în Bacău în 1950, pentru câteva zile, ca participant la un concurs de atletism. Cele trei mese i-au fost servite la vechiul restaurant din parc. Da, acel restaurant fotografiat în 1958 şi a cărui imagine oferită publicului avea să stârnească uimire acum cinci ani (click aici). Din anul 1956, Bacăul avea să i se lipească de suflet, devenind rapid un nume apreciat al învăţământului şi al fotojurnalismului, atât la nivel local, cât şi naţional.

O fotografie unică:vechiul restaurant din parc 

(Foto: Valeriu Bogdăneţ, 1958), recolorizare digitală ulterioară - detalii aici.

În preajma sărbătoririi Zilei Parcului Cancicov (aniversarea cu numărul 88), domnia sa a avut bunăvoința de a ne povesti ad-hoc câteva crâmpeie din evoluţia parcului, într-o conversaţie telefonică matinală. Spicuiesc în cele ce urmează câteva pasaje relevante din această perspectivă:

Prof. Valeriu Bogdăneţ

Sursa: I. Simion, 2011 (foto stânga);  L. Şerban, 2018 şi 2017 (foto dreapta)

„Parcul a devenit pentru mine un loc permanent pentru că în 1956 am venit la Bacău și am trecut prin toate capitolele: am admirat nu numai frumusețea dar parcă și croncănitul ciorilor era mai liniştitor sau poate eram eu mai tânăr și suportam mai ușor…dar era un peisaj, știi, mai mult rustic. Era mai îngrijit, dar parcă mai mult partea sălbatică m-a impresionat cel mai mult. Bineînţeles că aici am participat în calitate de tătic şi la concursurile de triciclete ale copiilor noștri, la sărbătorile organizate de familia Sechelariu. În special acest ultim capitolul ăsta mi-a plăcut sub toate punctele de vedere și artistic, şi fotografic.

Era un loc în care puteai să intri liniștit și ziua și noaptea. Din când în când venea fanfara militară care ne mai descreţea… dar eu nu o să uit două nopți pe care le-am petrecut cu absolvenții de la Liceul „Vasile Alecsandri” până noaptea târziu, târziu, fără să ne fie frică de hoți sau, mă rog, de întuneric. Deși nu era prea luminat, era un prilej foarte interesant de a petrece încheierea cursurilor liceale, aşa cum doream, cu prietenii sau cu prietenele. Era foarte, foarte plăcut şi pentru ei, pentru că se distrau, şi pentru noi, pentru că îi vedeam că le plăcea locul ales şi aveau posibilitatea să-şi dezvolte tinereţile şi celelalte lucruri pozitive legate de etapa aceasta.

Pot să mai adaug că parcul era de fapt locul meu predilect pentru a face fotografii, fie vara, fie iarna…Apropo de asta, amintesc de o fotografie premiată în Japonia. Am intitulat-o  - poate inspirat şi de natură, dar poate şi de Bacovia mai târziu (de fapt cred că de natură, pe vremea aceea nu-l cunoşteam pe Bacovia mai îndeaproape…) - Copacii albi, copacii negri…   Fără să ştiu, am intitulat fotografia Copacii albi, copacii negri, versurile din Decorul poetului…

Tot parcul mi-a dat ocazia să public în revista învățământului liceal, Tribuna școlii, cum se numea ea atunci. Numere întregi au fost, mă rog, completate cu fotografii de la Bacău. Mi-a plăcut, şi de atunci am devenit colaborator permanent fotografic (și nu nu mai fotografic) la Tribuna şcolii.

La restaurantul din parc venea o lume normală, de oameni obișnuiți, nu spilcuiți. Atmosfera nu m-a deranjat niciodată, n-am auzit bătăi, n-am auzit ţipete de beţivi. Se mânca bine, foarte bine. Din cînd în cînd mai venea orchestra care mângâia urechile cu viorile lor. O perioadă a venit fanfara militară şi era foarte plăcut. Pe atunci veneam în parc aproape zilnic.

Din păcate, în ultimii doi l-am cam părăsit: boala sau o operație nereușită… şi bătrâneţea pe care o visam să o înving prin plimbările mele în parc, așa cum o făceam altădată, ei…toate astea sunt de acum în capitolul Nostalgie… şi din păcate, deși stau la doi pași de parc, nu mai pot să-l vizitez…

Eu cred că parcul o să rămână, pentru că printre atâţia neiubitori de natură vor rămâne prin conducerile noastre de viitor şi oameni cărora să le placă ce-i frumos, adică natura, şi să aibă un colţ de Rai lângă ei, aici, un colţ unde să respire, chiar dacă mai trec păsările astea alb-negre şi mai lasă câte ceva, câteva bombe nevinovate deasupra lor. Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat, nu cred, nu cred… Deocamdată văd că încă respiră parcul, cât timp nu mai ştiu. Eu cred că se vor găsi iubitori şi oameni serioşi care se vor îngriji nu numai de hrana trupească, ci şi pentru a avea o bucurie permanentă în faţa ochilor şi a plămânilor, ca să nu spun altfel, un loc unde să vină să se recreeze. Dacă nu cumva poluarea nu îl va copleşi totalmente, pentru câ în urmă cu vreo doi ani, pe când ajungeam mai des în parc, simţeam efectele poluării…"

 

Cu această speranţă pentru perenitatea inimii verzi a Bacăului, îi mulţumim domnului Valeriu Bogdăneţ pentru amabilitate, urându-i din toată inima Multă sănatate!

Vezi şi: Cu sufletul pe declanşator

O imagine excepţională cu parcul anului 1958!

 

Am legat copacii la ochi...

Am legat copacii la ochi

Cu-o basma verde

Şi le-am spus să mă găsească.

 

Şi copacii m-au găsit imediat

Cu un hohot de frunze.

 

Am legat păsările la ochi

Cu-o basma de nori

Şi le-am spus să mă găsească.

 

Şi păsările m-au găsit

Cu un cântec.

 

Am legat tristeţea la ochi

Cu un zâmbet,

Şi tristeţea m-a găsit a doua zi

Într-o iubire.

 

Am legat soarele la ochi

Cu nopţile mele

Şi i-am spus să mă găsească.

 

Eşti acolo, a zis soarele,

Dupa timpul acela,

Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,

Mi-au zis toate lucrurile

Şi toate sentimentele

Pe care am încercat să le leg

La ochi.

(Marin Sorescu)

Parcul ne așteaptă... Miercuri este ziua lui! 

O invitaţie

     Fiecare primăvară înseamnă speranţă, renaştere, noi şi noi aşteptări de mai bine. Pentru 22 martie, de Ziua Parcului „Cancicov”, primăvara a fost plină de surprize meteorologice în ultimii 5 ani (v. tabelul), uneori frumoase, alteori mai capricioase. Mai puţin important, atâta timp cât o mână de oameni, uneori mai mulţi, alteori mai puţini, au dorit să se alăture unei stări de spirit aparte: starea de parc. Cum va fi anul acesta, miercuri? Prognozele sunt îmbucurătoare, cel puţin din punct de vedere termic. Din celălalt punct de vedere, starea şi-o creează fiecare, în funcţie de orizonturi şi de propriile aşteptări. Nu trebuie să aşteptăm un impuls anume, parcul ne primeşte pe fiecare, cu orice formă de manifestare care să celebreze un reper urbanistic şi identitar, o moştenire şi o speranţă de mai bine pentru inima verde a oraşului. Italo Calvino, în „Oraşele invizibile” spunea acum 50 de ani că „oraşele, ca şi visele, sunt făcute din dorinţe şi din frici, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile lor sunt absurde, iar perspectivele lor sunt înşelătoare.” Chiar şi aşa, trebuie să ducem mai departe povestea parcului. Fiecare cum crede şi cum simte, într-o lume tot mai polifonică şi mai zgomotoasă.

Pe firul timpului: sfinţirea Bisericii "Sfântul Gheorghe" din fosta comună Domniţa Maria

      După cinci ani de la punerea pietrei de temelie (15 august 1934), pe 12 noiembrie 1939 avea să fie oficiată slujba de sfinţire a Bisericii “Sfântul Gheorghe”, una dintre cele mai frumoase obiective de cult păstrate în municipiu. Momentul este prezentat în presa naţională printr-un articol generos publicat la pagina 8 a ziarului Universul din 17 noiembrie 1939:

Sfinţirea bisericii din com. Domniţa Maria (Bacău)

Bacău, 13 Noembrie

Duminică 12 Noemb. crt. s’a făcut cu mare solemnitate sfinţirea monumentalei biserici cu hramul „Sf. Gheorghe“ din comuna suburbană Domniţa Maria, cea mai mare şi mai frumoasă biserică din judeţul nostru şi unica — prin felul ei — din întreaga eparhie.

Slujba sfinţirii a fost oficiată de P. S. S. episcopul Lucian al Romanului, înconjurat de un impunător sobor de consilieri referenţi de la Sf. Episcopie, în frunte cu păr. econ. Gh. Vlad, directorul seminarului teolog „Sf. Gheorghe“ din Roman; păr. econ. I. Dănilă, păr. econ. Bucevschi, păr. Gh. Chiriac, arhidiacon Ştefan Prutéanu ş. a.

La slujba sfinţirii au participat şi membrii clerului bacăuan, în frunte cu păr. protoereu Th. Zotta, preot Gh. Berilă, pr. V. Pascalini, pr. D. Videaou, protosinghelul Calist Berea, prof. diacon D. Iordache, prof. Th. Fecioru, prof. C. Sturzu ş. a.

Au participat deasemenea şi reprezentanţii autorităţilor în frunte cu: d. colonei I. Minescu, prefectul judeţului; prof. Leonida Dimitrescu, primarul oraşului Bacău; Const. Nădejde, secretar g-ral al F.R.N.; col. I. Dăscalescu, comandantul gărzilor naţionale; căpitan Horvat, primarul com. Domniţa Maria ş.a. Mai erau prezenţi: d-na şi d. C. Vasilescu, pictor din Bucureşti, autorul frumoaselor podoabe picturale a bisericii, d-na şi d. inginer Dan Costinescu, directorul general al fabricei de hârtie Letea; d. avocat Const. Zlotescu, preşedintele Asociaţiei culturale Sf. Nicolae; d-na Ecat. Florescu, din partea societ. „Crucea Roşie“; col. C. Brumă, direct, cămin, cult „V. Alecsandri“; d-na Maria Fulgeanu, direct, şc. norm. fete; preot Gh. Bujor, ing. Hodivoignu, pr. C. Moiceanu, C. Ursu, sub-administr. financ.; I. Dăscălescu, ajutor de primar al com. Domniţa Maria; prof. Ana Monaru, prof. cat. Venescu, locot. Lefter, I. Secăreanu, Nicolae Vlahuţă, secretar g-ral al primăriiei Bacău; I. Paloşanu, director prefectura Bacău; I. Focşan, V. Covor, C. Stăncineanu, învăţător Secăreanu ş. a.

Actul sfinţirii s’a făcut şi în prezenţa unui foarte mare număr de credincioşi, cu o ceremonie din cele mai impunătoare. Răspunsurile au fost date de corul primăriei oraşului Bacău, condus de maestrul Aurel Constantinescu. P.S.S. episcopul Lucian al Romanului a ţinut o frumoasă predică, binecuvântând opera creştinească ce s’a realizat prin stăruinţa şi munca depusă de preotul Gh. Berilă, parohul bisericii.

Pr. paroh Gh. Berilă a arătat împrejurările în cari s’a zidit sfântul locaş şi munca depusă pentru realizarea ei. După terminarea sf. slujbe, s’a servit o masă la şcoala normală de fete. Aici P. S. Sa episcopul Lucian a fost întâmpinat de elevele străjere ale şcoalei, în frunte cu d-na directoare Maria Fulgeanu, d-na prof. Florica Mihăilescu, dirijoarea corului şi d-ra prof. Elena Mălinescu, comandanta legiunii străjereşti.

P.S.S. episcopul Lucian, a vizitat localul şi clasele, rămânând foarte satisfăcut de cele constatate. La masă s’a închinat pentru M. S. Regele şi pentru propăşirea ţării.

Sursa: ziarul Universul, 17 noiembrie 1939