Câteva semne de carte
din monumentala lucrare „Istoria românilor prin călători” (peste 1000 de
pagini), publicată de Nicolae Iorga în
anul 1928:
Bacăul e un nume unguresc, şi asemenea numiri unguresti se
mai întîlnesc prin împrejurimi în judet, în legătură cu ungurii de odinioară,
mai vechi decît însăşi descălecarea.
*
În ce priveşte Bacăul, numele este, fără îndoială, de
origine ungurească, în legătură cu exploatarea pe sama coroanei Ungariei a
minelor de sare de la Ocna, care par să fi fost întrebuinţate, de pe vremea
romanilor, necontenit, si chiar în timpul stăpînirii barbarilor, cari, şi ei,
aveau nevoie, fireşte, de sare. O colonie străină în Bacău pe vremea pentru
care avem izvoare nu se întîlneste însă. Dar acolo era reşedinţa nominală a
episcopului catolic, care avea în atîrnarea lui un număr de sate, de origine,
cum vom vedea, foarte veche.
*
Querini, episcopul numit la sfîrşitul veacului al XVI-lea:
el arată că a găsit în Moldova, pe la 1590, în Bacău şi împrejurimi – aproape
era un sat foarte important catolic, Trebeşul – se aflau 4000 de case, şi din
populaţia aceasta 216 familii, cu 1692
oameni, aparţineau religiei romane. În oraş, chiar era biserica Sfintei Marii
şi a Sfîntului Nicolae, de lemn. Domnia,
în general, era foarte tolerantă faţă de toate confesiunile, şi, cînd era vorba
să se ridice o biserică străină, ea dădea din vistierie: astfel s-a dat şi
pentru acoperirea bisericii Sf. Marii din Bacău 500 de scuzi de aur, sumă
foarte importantă.
*
Cînd Bandini pleacă din Iaşi ca să se ducă la Bacău (…) aici
găseşte casa parohială pustie, din biserică numai un turn dărîmat, odăjdiile
putrede, altarul profanat, munţi de gunoaie în grajd. În casa unde prelatul a
fost poftit, bătea vîntul de toate părţile; de jur împrejur, nici un gard; o
biată moară era singurul venit pe care-l mai avea episcopia. În ce priveşte pe
orăşeni, Bandini constată aceeaşi aplecare ospitalieră pe care toţi călătorii o
observă la români în general; locuitorii ies înaintea episcopului străin cu
miere, ouă, pîne, ovăz pentru cai. [anul 1649]
*
(…) La Bacău, ne găsim într-o regiune unde catolicismul
avuse odinioară o foarte mare importanţă, dar din ea rămăsese mai mult tradiţia
despre doamna Margareta, - de care se
vorbea şi la Baia şi la Cîmpulungul
muntean -, care ar fi fost marea ocrotitoare odinioară a legii apusene. Se mai
păstra o casă episcopală lîngă o mănăstire în ruină, unde fuseseră franciscani;
episcopi poloni, ca Adam Goski, veniseră în ultimul timp pe acolo, dar pentru
moment catolicii erau într-o părăsire desăvârşită. Ultimul episcop care fusese,
Gavril Fredro, plecase şi cu scandal, iar preotul lăsat în urmă nu îngrijea de
nimic, ţinînd împărtăşenia într-o odaie unde umblau cînii; averea se
împrăştiase. Erau, în schimb, trei biserici româneşti, dintre care două de piatră,
una dintre dînsele a lui Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, acel „Sandrin”
care a murit ca ostatec la Constantinopol. Aici s-au găsit, acum cîtva timp, şi
morminte vechi cu ţesături foarte interesante în fir de aur. Bandini adauge că
lîngă oraş, era şi o mănăstire unde stăteau domnii. Şi ca organizaţia oraşului
este o notă interesantă, căci se spune că, locuitorii fiind în parte catolici,
în parte ortodocşi, unguri şi români, se
alegeau şoltuzii pe rînd dintr-un neam şi din celait.
*
Călătorul, umblînd prin Moldova, cunoaşte Tîrgul Frumos (cu
4–5000 de locuitori), Strunga, unde nu mai sînt hoţii, Romanul (8 000 de
locuitori), podit cu lemn, cu un han bunişor şi cu o remarcabilă biserică a
episcopiei, Cetatea Neamţ,ului, încă în picioare, Bacăul (12 000 de locuitori),
cu un Cazino Noble şi un bal mascat, Răcăciunii, Agiudul, Focşanii (25 000 de
locuitori), cu agentul consular Calcagno, cu un ofiţer francez, care a fost în
Spania, Rusia, la Waterloo, la Genova în 1821, la rebelul Mina şi la Fabvier, apoi
contra ruşiilor în 1828. – cf.
călătorului englez J.H. Skeene, care publică anonim Frontierlands of the
Christian and the Turk, comprising Travels in the regions of the lower Danube
in 1850 and 1851 (Londra, 1853).
*
Un englez, W. Beatty-Kingston, autorul mai multor lucrări de
politică, a venit din nou la 1874 în Principate pentru a cerceta, ca şi
francezul Desjardins, situaţia evreilor aici. În carte se află şi descrierea
(…) Bacăului, cu pavaj foarte bun şi frumoasă înfăţişare.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
