Ataraxie

 Ultima zi de primăvară...

Mai mult verde, mai puțin cortizol

    Sunteți stresați? Cea mai simplă modalitate de a vă depresuriza este să vă plimbați 20-30 minute printr-un parc (pădure, spațiu rural verde). Petrecerea chiar și a unui timp atât de redus în natură are ca efect scăderea semnificativă a nivelului de cortizol (hormonul stresului), măsurat în salivă, conform studiului Urban Nature Experiences Reduce Stress in the Context of Daily Life Based on Salivary Biomarkers publicat de Universitatea Harvard (studiul este disponibil în revista Frontiers in Psychology - click aici). Deci, nu mai așteptați: primul pas este mai greu: cel până la ușă...

Tranziții

 

Verde... bilobat

Verdele tonic al unei specii relicte...

 

Valoarea eco-protectivă a verdelui urban

    Un tei de 50 de ani care încă manifestă o creștere activă, realizează anual un număr de peste 300000 de frunze, însumând o suprafață verde de aprox 600 mp. Într-o zi de vară, acest tei mediu poate filtra 4000-5000 mc de aer din care consumă 9 kg CO2 si produce 6-7 kg O2. Cele 300000 de frunze tomentoase (cu perișori moi), cu peri stelați, inclusiv pe pețiol, pot reține cantități importante de praf, care apoi este spălat de ploi și ajunge pe sol. Din acest punct de vedere, teiul se situează pe locul trei, după stejar și ulm. În plus, teiul (la fel ca alte specii: pin, brad, stejar, Catalpa etc) emite fitoncide, substanțe volatile organice complexe de autoapărare împotriva microorganismelor și insectelor, care distrug inclusiv bacilul tuberculozei, agentul dizenteriei și al unor afecțiuni pulmonare (acțiune bactericidă și fungicidă). În conditiile acestei perioade din an in care invelișul foliar este în dezvoltare, solul este uscat, vântul este o constantă a Văii Bistriței și orașul este împânzit cu lucrări de construcții, să nu ne mirăm de cantitătile foarte mari de praf din atmosfera citadină... 

Despărţire...

 

Aleea Parcului, printre copaci doborâți...

    La pas prin parc și printre blocurile de pe Aleea Parcului. Urmările zăpezii de săptămâna trecută se văd încă la tot pasul. Estimările iau în calcul cel puțin 700-800 de arbori doborâți pe raza întregului oraș, cu precădere în jumătatea nordică...

Un parc albit...

 

Ipostaze

    Două primăveri diferite, același loc, cam aceeași dată din calendar. Dar nu calendarul (îmi) dictează. Iubesc ce-mi dăruiește timpul și nu ce-mi fură el, spunea scriitoarea Marguerite Yourcenar...

De actualitate: ridicarea corectă a coroanei arborilor

Pentru că suntem în plin sezon de toaletare:

„Ridicarea coroanei este vazuta de multe autorităţi locale ca o alternativă la reducerea coroanei, pentru cresterea siguranţei arborilor. Logica pare sa fie fără cusur: dacă nu putem să reducem coroana de sus în jos o reducem de jos în sus. În felul acesta obţinem coroane mai mici şi deci mai sigure. Lucrurile nu sunt atât de simple. Utilizarea excesivă a elagajului poate avea efectul opus. Sunt câteva aspecte de natură mecanică ce trebuie luate in considerare:” Un articol foarte interesant şi util, disponibil pe arborist.ro, unde găsiţi continuarea.

Sursa: arborist.ro

 Nu uitaţi: „în concluzie, ridicarea coroanei arborilor trebuie făcută doar atât cât să permită traficul auto sau pietonal.”

Un senior al parcului s-a prăbușit

    Unul dintre seniorii Parcului Cancicov nu a mai făcut față rafalelor puternice de vânt care s-au resimțit puternic zilele trecute și în Bacău. Impunătorul stejar  avea 2,60 m circumferință la 1,30 m înaltime de la sol. După cum se poate vedea și în imaginile din colaj, arborele era putred la bază în zona pivotului, afectat de crăpături interioare adânci și cu ritidomul (scoarța) uscat în treimea inferioară. Din spusele inginerul silvic care supraveghea tăierea și transportul trunchiului, vârsta estimată a stejarului ar fi fost de 100-120 de ani, deci anterioară înființării parcului...

Foto 30 martie 2023

 

Efectele vijeliei

       Parcul Cancicov: efectele vântului de ieri, care a suflat în rafale de până la 61,2 km/h.

Foto: V. Albu, Alina Ferenț

Wabi sabi

Mă așez pe o bancă din inima orașului

O adiere de vânt mi se alătură

și-mi vorbește într-o limbă secretă

pe care o înțeleg fără să-mi pot explica

Respir și știu, în sfârșit

că nu-mi mai trebuie nimic

cu excepția unui copac plin de flori.

Un copac cu flori...

 Când privesc spre voi ades,

Pe pământ eu mă visez

Că sunt un copac cu flori;

Și la drumul mare ies

C-un surâs de frunze verzi

Să vă-mbrățișez în zori.

Unii trec mereu grăbiți

Și nu văd că înfloresc

Pentru ei adeseori;

Însa cei îndrăgostiți

Și copiii se opresc:

„Uite un copac cu flori.”

Spendoarea magnoliilor din București

     La vânătoare de magnolii, cam pe fugă, fără pretenții artistice, dar bucurându-te din plin de spectacolul magnoliilor la apogeul înfloririi... Mulțumiri d-lui prof. Vlad Eftenie  pentru recomandări! One shot, one kill! 😁

Ziua Parcului Cancicov 2023

    Partea cea mai bună a viitorului este că vine în fiecare zi. Mulțumesc tuturor colaboratorilor pentru #stareadeparc, fie ea doar și pentru câteva ore, cu ploaie cu tot❤️!

Cum văd tinerii Ziua Parcului Cancicov?

Micul chestionar de mai jos (aplicat în ultimele trei săptămâni) nu are pretenţia de a fi respectat toate canoanele sociologice privitoare la elaborarea unui eşantion reprezentativ la nivel urban. Am favorizat grupele tinere de vârstă (a se vedea diagrama) pentru că ele sunt speranţa, dinamismul şi inventivitatea de care Bacăul are atâta nevoie. Rezultatele la cele două întrebări le puteţi urmări mai jos, ordonate după numărul de răspunsuri, dintr-un total de 215 aplicări în format on-line. Îmi exprim speranţa că în anii ce vor veni, la următoarele aniversări, să avem parte de cât mai multe activităţi plăcute, gândite pentru toate vârstele, pentru toţi băcăuanii, indiferent de variabilele geodeomografice şi administrativ-politice luate în considerare...

 

1. De Ziua Parcului Cancicov (22 martie), ce activități v-ar plăcea să fie organizate? (maxim 5 opțiuni)

Proiecție film  - 153 răspunsuri

Amenajarea unui sector cu hamace și perne (dacă vremea permite)  - 123

Secvențe muzicale oferite de artiști/pasionați ai muzicii  - 98

Participarea la diverse ateliere  (face-painting, origami, arboricultură etc)  - 91

Amenajarea unor expoziții (pictură, foto, caricatură etc)  - 82

Desene pe asfalt – 74

Organizarea unui mic târg/stand de produse tradiționale (ex: ceramică, suveniruri etc)  - 73

Mici spectacole de teatru/teatru de păpuși  - 67

Organizarea de mici întreceri/activități sportive  - 65

Amenajarea unui mic sector pentru lectură, dotat cu reviste și cărți  - 57

Concurs de trotinete/biciclete/mașinuțe/role etc  - 49

Alte activități nespecificate în chestionar  - 19

Participarea la un simpozion cu tema "Parcul Cancicov" (într-un spațiu închis)  - 12

Participarea la acțiuni oficiale (discursuri, depuneri de jerbe/coroane etc) - 7

 

2. Care este aspectul de cea mai mare importanță pentru dumneavoastră în această zi deosebită din istoria parcului și a evoluției orașului, dacă v-ați decide să veniți în parc? (o singură opțiune)

Posibilitatea de a petrece în mod plăcut câteva ore în aer liber, asistând/participând la diverse activități - 111 răspunsuri

Socializarea cu prietenii  - 73

Starea infrastructurii  parcului (alei, bănci, mese, toalete etc) - 55

Curățenia din parc  - 53

Starea vegetației, gospodărirea spațiilor verzi din parc   - 48

Horeca (terase, restaurante)  - 21

starea locurilor de joacă din parc - 17

Plimbatul animalului de companie – 15

Activități sportive - 13

Alte aspecte nespecificate în chestionar  - 3

 

 

 

Prof. Valeriu Bogdăneţ, la 91 de ani: Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat!

     Un om-document al Bacăului, profesorul Valeriu Bogdăneț se îndreaptă spre 91 de primăveri adunate cu eleganţă la tâmple. Contemporan cu toate prefacerile Bacăului modern, domnul profesor este legat cronologic, spațial și afectiv de parcul central al orașului, precum un frate mai mare care i-a urmărit cu atenţie devenirea de-a lungul deceniilor, pășindu-i alături  prin mai toate valurile vieţii.

Pe un traseu al copilăriei marcat de numeroase schimbări de macaz  impuse de vicisitudinile vremurilor (Soroca – Iaşi – Vaslui – Făleşti – Iaşi – Predeal – Fălticeni), adolescentul Valeriu Bogdăneţ ajungea pentru prima dată în Bacău în 1950, pentru câteva zile, ca participant la un concurs de atletism. Cele trei mese i-au fost servite la vechiul restaurant din parc. Da, acel restaurant fotografiat în 1958 şi a cărui imagine oferită publicului avea să stârnească uimire acum cinci ani (click aici). Din anul 1956, Bacăul avea să i se lipească de suflet, devenind rapid un nume apreciat al învăţământului şi al fotojurnalismului, atât la nivel local, cât şi naţional.

O fotografie unică:vechiul restaurant din parc 

(Foto: Valeriu Bogdăneţ, 1958), recolorizare digitală ulterioară - detalii aici.

În preajma sărbătoririi Zilei Parcului Cancicov (aniversarea cu numărul 88), domnia sa a avut bunăvoința de a ne povesti ad-hoc câteva crâmpeie din evoluţia parcului, într-o conversaţie telefonică matinală. Spicuiesc în cele ce urmează câteva pasaje relevante din această perspectivă:

Prof. Valeriu Bogdăneţ

Sursa: I. Simion, 2011 (foto stânga);  L. Şerban, 2018 şi 2017 (foto dreapta)

„Parcul a devenit pentru mine un loc permanent pentru că în 1956 am venit la Bacău și am trecut prin toate capitolele: am admirat nu numai frumusețea dar parcă și croncănitul ciorilor era mai liniştitor sau poate eram eu mai tânăr și suportam mai ușor…dar era un peisaj, știi, mai mult rustic. Era mai îngrijit, dar parcă mai mult partea sălbatică m-a impresionat cel mai mult. Bineînţeles că aici am participat în calitate de tătic şi la concursurile de triciclete ale copiilor noștri, la sărbătorile organizate de familia Sechelariu. În special acest ultim capitolul ăsta mi-a plăcut sub toate punctele de vedere și artistic, şi fotografic.

Era un loc în care puteai să intri liniștit și ziua și noaptea. Din când în când venea fanfara militară care ne mai descreţea… dar eu nu o să uit două nopți pe care le-am petrecut cu absolvenții de la Liceul „Vasile Alecsandri” până noaptea târziu, târziu, fără să ne fie frică de hoți sau, mă rog, de întuneric. Deși nu era prea luminat, era un prilej foarte interesant de a petrece încheierea cursurilor liceale, aşa cum doream, cu prietenii sau cu prietenele. Era foarte, foarte plăcut şi pentru ei, pentru că se distrau, şi pentru noi, pentru că îi vedeam că le plăcea locul ales şi aveau posibilitatea să-şi dezvolte tinereţile şi celelalte lucruri pozitive legate de etapa aceasta.

Pot să mai adaug că parcul era de fapt locul meu predilect pentru a face fotografii, fie vara, fie iarna…Apropo de asta, amintesc de o fotografie premiată în Japonia. Am intitulat-o  - poate inspirat şi de natură, dar poate şi de Bacovia mai târziu (de fapt cred că de natură, pe vremea aceea nu-l cunoşteam pe Bacovia mai îndeaproape…) - Copacii albi, copacii negri…   Fără să ştiu, am intitulat fotografia Copacii albi, copacii negri, versurile din Decorul poetului…

Tot parcul mi-a dat ocazia să public în revista învățământului liceal, Tribuna școlii, cum se numea ea atunci. Numere întregi au fost, mă rog, completate cu fotografii de la Bacău. Mi-a plăcut, şi de atunci am devenit colaborator permanent fotografic (și nu nu mai fotografic) la Tribuna şcolii.

La restaurantul din parc venea o lume normală, de oameni obișnuiți, nu spilcuiți. Atmosfera nu m-a deranjat niciodată, n-am auzit bătăi, n-am auzit ţipete de beţivi. Se mânca bine, foarte bine. Din cînd în cînd mai venea orchestra care mângâia urechile cu viorile lor. O perioadă a venit fanfara militară şi era foarte plăcut. Pe atunci veneam în parc aproape zilnic.

Din păcate, în ultimii doi l-am cam părăsit: boala sau o operație nereușită… şi bătrâneţea pe care o visam să o înving prin plimbările mele în parc, așa cum o făceam altădată, ei…toate astea sunt de acum în capitolul Nostalgie… şi din păcate, deși stau la doi pași de parc, nu mai pot să-l vizitez…

Eu cred că parcul o să rămână, pentru că printre atâţia neiubitori de natură vor rămâne prin conducerile noastre de viitor şi oameni cărora să le placă ce-i frumos, adică natura, şi să aibă un colţ de Rai lângă ei, aici, un colţ unde să respire, chiar dacă mai trec păsările astea alb-negre şi mai lasă câte ceva, câteva bombe nevinovate deasupra lor. Cred că lumea nu o să lase uitării un asemenea loc minunat, nu cred, nu cred… Deocamdată văd că încă respiră parcul, cât timp nu mai ştiu. Eu cred că se vor găsi iubitori şi oameni serioşi care se vor îngriji nu numai de hrana trupească, ci şi pentru a avea o bucurie permanentă în faţa ochilor şi a plămânilor, ca să nu spun altfel, un loc unde să vină să se recreeze. Dacă nu cumva poluarea nu îl va copleşi totalmente, pentru câ în urmă cu vreo doi ani, pe când ajungeam mai des în parc, simţeam efectele poluării…"

 

Cu această speranţă pentru perenitatea inimii verzi a Bacăului, îi mulţumim domnului Valeriu Bogdăneţ pentru amabilitate, urându-i din toată inima Multă sănatate!

Vezi şi: Cu sufletul pe declanşator

O imagine excepţională cu parcul anului 1958!

 

Am legat copacii la ochi...

Am legat copacii la ochi

Cu-o basma verde

Şi le-am spus să mă găsească.

 

Şi copacii m-au găsit imediat

Cu un hohot de frunze.

 

Am legat păsările la ochi

Cu-o basma de nori

Şi le-am spus să mă găsească.

 

Şi păsările m-au găsit

Cu un cântec.

 

Am legat tristeţea la ochi

Cu un zâmbet,

Şi tristeţea m-a găsit a doua zi

Într-o iubire.

 

Am legat soarele la ochi

Cu nopţile mele

Şi i-am spus să mă găsească.

 

Eşti acolo, a zis soarele,

Dupa timpul acela,

Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,

Mi-au zis toate lucrurile

Şi toate sentimentele

Pe care am încercat să le leg

La ochi.

(Marin Sorescu)

Parcul ne așteaptă... Miercuri este ziua lui! 

O invitaţie

     Fiecare primăvară înseamnă speranţă, renaştere, noi şi noi aşteptări de mai bine. Pentru 22 martie, de Ziua Parcului „Cancicov”, primăvara a fost plină de surprize meteorologice în ultimii 5 ani (v. tabelul), uneori frumoase, alteori mai capricioase. Mai puţin important, atâta timp cât o mână de oameni, uneori mai mulţi, alteori mai puţini, au dorit să se alăture unei stări de spirit aparte: starea de parc. Cum va fi anul acesta, miercuri? Prognozele sunt îmbucurătoare, cel puţin din punct de vedere termic. Din celălalt punct de vedere, starea şi-o creează fiecare, în funcţie de orizonturi şi de propriile aşteptări. Nu trebuie să aşteptăm un impuls anume, parcul ne primeşte pe fiecare, cu orice formă de manifestare care să celebreze un reper urbanistic şi identitar, o moştenire şi o speranţă de mai bine pentru inima verde a oraşului. Italo Calvino, în „Oraşele invizibile” spunea acum 50 de ani că „oraşele, ca şi visele, sunt făcute din dorinţe şi din frici, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile lor sunt absurde, iar perspectivele lor sunt înşelătoare.” Chiar şi aşa, trebuie să ducem mai departe povestea parcului. Fiecare cum crede şi cum simte, într-o lume tot mai polifonică şi mai zgomotoasă.