November rain

 

Aceeaşi aer citadin, același final de noiembrie, aceeași vreme deprimantă. Conexiunile neuronale lucrează azi în sistem proustian şi mă trimit spre o poză făcută acum ceva ani. O găsesc cu ceva greutate (trăiască AI! J), imaginea teleportându-mă instantaneu…

Vechiul magazin de pe colț, locul în care domnii de altădată își căutau luxul vestimentar, devenise deja istorie. În locul lui apăruse o cafenea cu aer tineresc, care încerca, timid, să contracareze plumburiul din jur. Intru mai mult din curiozitate, purtând cu mine o frunză bilobată pe care vântul mi-o lipise de geacă. Mă așez cu o cafea la masa cea mai apropiată de geam, surprins de cât de bine se vede vechiul meu prieten vegetal. Picăturile de ploaie se scurg pe sticlă, dându-mi senzaţia unor duzine de clepsidre care îşi pierd sincron firele de nisip. Din când în când, câte o siluetă grăbită încearcă să-și țină umbrela în echilibru sub rafalele constrânse de geometria clădirilor.

Prelungesc cafeaua; nu m-aș da dus. Sunt singur, e cald, e liniște și privesc printre picături. Încerc să mă transpun undeva departe, poate în Montmartre, primul loc care îmi vine în minte. Siluete nu mai apar, dar eu tot aștept. Viața pare plină de tot felul de așteptări: unele se scurg precum picăturile pe geam, altele se adâncesc asemenea ravenelor de pe o costișă. Paradoxal, toate lasă urme.

Sorb ultima gură de cafea și mă scutur de reveriile toamnei. Iau în palmă frunzulița de pe care picăturile se evaporaseră deja. Mă arunc în rafalele de vânt de sub copacul descărnat de coroana-i superbă. Întorc capul, cu senzația că cineva mă fixează atent. Nimeni. Îmi șterg fața și pornesc agale pe strada pustie: flâneur de ocazie, pierdut într-o periferie cu iz lacustru.

Astăzi, aceeași stradă pustie, aceeași vreme. Cafeneaua nu mai există decât într-un crâmpei fotografic imaterial. Mă aplec, ridic o frunză bilobată și o bag în buzunar. Zâmbesc și încerc să nu întorc capul. Nu reușesc. Pentru o clipă, vântul mă ia pe sus, ca atunci.  Îl las să-și facă de cap, fără grabă, ca și cum ar duce mai departe ceva ce nu-mi mai aparține. Frunza îmi încălzește palma, suficient cât să-mi amintesc că sunt atâtea momente care îţi încălzesc sufletul indiferent de vreme, chiar și atunci când locurile dispar…

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam si totusi absent

Cand nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, ca sper

Un soare prezent !

La noapte, picăturile se vor transforma în fulgi de zăpadă.

Reverii de noiembrie

Încerc să fac ordine într-un cotlon de dulap și mă învârt, parcă în reluare, pe lângă vraful de CD-uri din alte timpuri, la granița cu obscurul Predigital. Unele poartă pe ele o grijă tandră, cuvinte scrise cu marker roșu, ca niște etichete dintr-o bibliotecă: povești, locuri, clipe. Altele nu sunt explicite, obligându-mă la un adevărat brainstorming printre luni, ani și decenii. Sunt și destule care nu se mai deschid, lăsând în urmă o undă de tristețe — teleportarea devine imposibilă...

Am în față un întreg univers de fragmente temporale închise în plastic, așteptând răbdător să fie redeschise. O viață de om, ar șopti subconștientul cel hâtru. Le privesc și simt cum, ca o briză blândă, se ridică nostalgii de tot felul. Nu te poți opune — te lași purtat prin furtuna de pixeli colorați. Trecerea timpului nu face zgomot, dar reaprinde stări peste stări. Doar bătrânul DVD-ROM mai oftează din când în când, iritat că l-am scos din lunga lui hibernare.

În fotografie, minunat este că nu trebuie să explici nimic. Doar lași briza să te ia de mână și schimbi CD-ul. O nouă călătorie poate să înceapă. Jurnal incomplet de bord, însăilat din fragmente captive de lumină. Uimitor cum timpul ne subjugă. Au fost atât de multe de oferit, este drept. Timpul însă nu aşteaptă nicio copie de siguranță.

Noiembrie stropit cu optimism

 Îmi plac mult tufănelele, mai ales cele galbene. Vara trec pe lângă ele aproape fără să le văd, atras de explozia altor culori și parfumuri. Dar odată cu zilele reci și cețoase de noiembrie, când plumburiul pare gata să mă înhațe, ele înfloresc cu încăpățânare. Rezistente, calde, nepretențioase, un pic tupeiste în fața brumelor, își deschid florile exact când am mai mare nevoie de un strop de culoare. În zilele astea cenușii, buchețelele astea îmi par niște fragmente de lumină – stropi de însorire, panaceu pentru suflet, optimism necuvântător. O ancoră vie care, dincolo de frigul calendarului, îmi spune că natura își păstrează mereu promisiunea renașterii, micșorând timpul de așteptare până la noua mea primăvară...Posibile răspunsuri scurte la micile întrebări ale trecerii timpului.

Insula termică urbană băcăuană

       O sinteză din cercetările curente privind efectul de insulă termică urbană a Bacăului. Pentru comparaţie am utilizat datele oficiale oferite de staţia meteo oficială a ANM (amplasată în cartierul CFR, la 174 m altitudine) şi staţia meteo a C.N. "Gh. Vrănceanu"  (169 m altitudine) care foloseşte un senzon Netatmo amplasat într-un adăpost meteo instalat de cercetătorii UAIC în cadrul proiectului UCLAR. 

Update lunar.

Contemplare în inima naturii: Mănastirea Carmelitană din Luncani

 Am fost aici acum câteva săpătămâni. O zonă de un pitoresc deosebit, departe de zgomotul oraşului. Spiritualitae şi contemplare în inima pădurii...

Momentul de grație 2025 (varianta "mai bine mai lent decît deloc...")

    Pentru unii, mirare. Pentru alții, bucurie. Pentru cei mici, un loc inedit de joacă. Pentru mine, un moment așteptat un an întreg. Frumusețea lucrurilor trecătoare, dar atât de pline de sens... Când auriul coroanei se scutură spre pământ, îți amintești că trecerea poate fi, uneori, o formă de grație... Un ritual al toamnelor târzii, un ultim salut și totodată promisiune, pentru că și lucrurile care trec rămân, într-un fel, cu noi: palimpseste sufletești.

8 noiembrie 2025: un nou reper în vâltoarea timpului, timp căuș și sită deopotrivă...

     Au fost 12 zile de splendoare aurie. 29 octombrie - 9 noiembrie, o perioadă în care mulţi băcăuani au mai ridicat privirea din pământ şi au zămbit...

Wabi - Sabi

A butterfly that lives forever is really not a butterfly at all.

 (Data, în Star Trek: Picard - episodul „Et in Arcadia Ego, Part II”)

 

Cum mai stăm cu suprafaţa spaţiilor verzi din Bacău?

 Ultimele date oficiale publicate de DJS Bacău în Anuarul statistic al judeţului Bacău - ediţia 2025 evidenţiază pentru municipiul Bacău o zestre verde de 518 ha.

Sursa: DJS Bacău

Situaţia anterioară (2020) arăta în felul următor:

În trei ani s-au dus 25,6 ha. Scriptic. În realitate, nici cea mai înaltă formă de inteligenţă artificială nu ne poate răspunde cu exactitate...