Slănic-Moldova, frumoasa perlă...

Frumuseţi din Zemeş

Nu ezitaţi să faceţi o mică escapadă prin Valea Tazlăului Sărat...

Final de zi...

Un om năcâjât...

Plopul lui Salvador Dali

Aluzie de toamnă...

Panta Rhei

   Fuge nerăbdător spre fântâna arteziană, ignorând strigatele părinților. Zâmbești, intuind urmările. Cu o bucurie uriașă, gâgâlicea își mută degețelele pe deasupra jeturilor de apă, chicotind. Surprinzi momentul și transformi imaginea în tonuri de alb și negru, sub cine știe ce impuls proustian. Ai reușit teleportarea, coborând în timp mai bine de patru decenii...Copilăria este inima tuturor vârstelor, ne reamintește Lucian Blaga.

Floare albastră, floare albastră...

Eminesciană de parc...

Şocuri jurasice la Insula de Agrement

Modelări peisagistice la Insula de Agrement

Cineva spunea că ar fi cioatele arborilor acoperite cu pământ...Nu, este vorba de valonament, mijloc de modelare peisagistică a reliefului în profile larg concavizate care reunesc forme convexe, plane și accidentate ale solului. Vorbim deci de o modalitate de realizare a micropeisajului, solutie compozițională care urmărește eliminarea monotoniei terenurilor plane, efecte vizuale și estetice, orientarea liniilor de vedere și, de ce nu, crearea unor provocari pentru picii care descoperă lumea...

Priveşte cerul, priveşte astrele!

În căutarea străzilor pierdute...

Farmecul unor străduțe într-un oraș mutilat urbanistic...

Trandafir de la Bacău...

Undeva, prin oraş...

Aproape de km zero. O întâlnire care m-a făcut să-mi propun odată și-odată să scriu un mic eseu despre farmecul unor străduțe din orașul mai puțin vizibil. Tăcute oaze efemere care mai rezistă timpului, palimpseste abia vizibile, destine care se sting încetul cu încetul. Frânturi din memoria urbei, precum o pagină din Eliade...Oameni, locuri, istorii nescrise. Le mai vedem, astăzi, în tăvălugul vanitătilor noastre?

"Trăim într-o lume care se schimbă din ce în ce mai rapid, de multe ori fără acordul, fără participarea şi chiar fără informarea noastră. A privi mai atent la oraşul în care locuim – pentru a încerca să-l descoperim şi să ne punem amprenta asupra felului în care se dezvoltă - devine aproape o datorie a fiecăruia dintre noi." (Miruna Tîrcă)

Foto inedit: Liviu Rebreanu la mormântul fratelui său, Emil Rebreanu (Palanca, jud. Bacău)

        Scriitorul incepuse deja sa scrie la romanul Padurea Spanzuratilor, dar inspiratia nu voia sa vina: “Ma inversunam in fiecare noapte si lucrul era in zadar. S-a intamplat atunci ca fratele sau, ofiter artilerist in armata austriaca, sa vrea sa dezerteze si sa treaca de partea armatei romane. A fost prins si spanzurat. Nu se stia insa localitatea unde a fost spanzurat si niciun amanunt in plus. La un moment dat Liviu Rebreanu a inceput sa auda batai usoare in geam: “Nu era nimeni si nimic”…

    "... acel frate al meu, student devenit ofiţer artilerist în armata austriacă, adus să lupte pe frontul românesc împotriva românilor, a încercat să treacă la români; a fost însă prins, condamnat şi executat prin ştreang/.../Nu se ştia nici localitatea unde a fost executat, necum împrejurările sau oarecari amănunte....

       A trebuit să mai treacă cîteva luni pînă ce am putut descoperi aproximativ regiunea unde s-a întîmplat tragedia aceasta a unui tînăr de 22 de ani. Intre timp isprăvisem transcrierea lui Ion şi acum, în toate nopţile, în faţa biroului, mă zbuciumam cu Pădurea Spînzuraţilor

       Mă înverşunam în fiecare noapte şi lucrul era în zadar. In schimb, în vreme ce scriam, în liniştea apăsată, am început să percep nişte bătăi uşoare în fereastra mea, delicate ca ale unor degete imateriale. Deschideam, cercetam întunericul... Nu era nimeni şi nimic. Cînd însă bătăile acestea misterioase s-au repetat nopţi de-a rîndul, insistent - fiindcă sînt, repet, credincios şi superstiţios - mi-am zis că nu poate fi decît sufletul fratelui meu, care cere îngrijirea creştinească ce nu i-a fost desigur acordată. Si atunci am pornit să caut şi să găsesc negreşit, orice ar fi, mormîntul fratelui spînzurat", a scris Rebreanu.

 Cautarea nu a fost usoara. "Si, după multe cercetări şi destule peripeţii, l-am descoperit în sfîrşit la Ghimeş, într-o livadă, la marginea fostei frontiere. Locul nu era nici măcar însemnat. De-abia cu ajutorul groparului din sat am putut stabili unde a fost executat şi îngropat. Am fost în casa primarului de pe vremuri, unde a fost judecat şi osîndit. Am fost în odăiţa unde şi-a petrecut ultimele ceasuri şi de unde a plecat la supliciul suprem. Am trecut în satul vecin, Făget, unde a avut ultima reşedinţă. Am cunoscut pe preotul român care-i fusese prieten, dar care n-a fost admis să-l însoţească la moarte.

     Am vorbit cu o fată de ţăran, sprintenă, frumuşică, la care am găsit cîteva răvăşele de-ale lui. Primarul mi-a dăruit şapca lui fără cozoroc pe care a trebuit s-o schimbe cu o pălărie civilă cînd a pornit pe ultimu-i drum pămîntesc...L-am dezgropat apoi şi osemintele le-am mutat dincoace de pîrîul care fusese graniţă, pe pămîntul vechi românesc, aşa cum ceruse el în ultimele momente şi cum nu i se admisese. Si de-atunci am putut scrie liniştit Pădurea Spînzuraţilor..."(Liviu Rebreanu/ Mărturisiri, 1939).

Sursa: Garda Neamului

Final de primăvară

Tinereţea este timpul pe care îl avem în faţa noastră, spunea Jules Romains...

Zbor

Optimism

După două luni de stare de urgenţă...

Vremuri grele

Primăvara de la fereastră...

Când timpul curge printre ramurile primăverii...