Deceniul amoniacului...

      "25 SEPTEMBRIE 1980: tovarăşul Nicolae Ceauşescu, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu inaugurează o nouă şi puternică unitate industrială — Combinatul chimic din Bacău"

Foto 2: Combinatul chimic din Bacău (carte poştală circulată în anii ’80)

...şi artezienele funcţionau în Bacău...

 

Sursa: "Munca", martie 1958,  colorare digitală.

Obsedantul deceniu: sărbătorirea zilei de 7 noiembrie la Bacău...

 O mostră din obsedantul deceniu...

Din Parcul Libertăţii coloane nesfârşite de oameni ai muncii — petrolişti, mineri, constructori — se îndreaptă spre tribună, scandând cu multă însufleţire lozinci: „Trăiască în veci marele Stalin, stegarul păcii şi libertăţii popoarelor!“, „Slavă lui Stalin!“.

Demonstranţii poartă panouri şi grafice prin care raportează cu mândrie partidului succesele obţinute în întrecerea socialistă. Printre ei se află colectivele întreprinderilor „Steaua Roşie“, „Partizanul“, „Proletarul“, etc. Colectivele puternicului combinat forestier „21 Decembrie“ — Vaduri, şantierul 801 construcţii Bicaz, fabricile de cherestea „Horia, Cloşca şi Crişan“, „7 Noembrie“, etc., ca şi Direcţia Regională Silvică-Bacău, deţinătoarea drapelului roşu de producţie pe ţară, produc în contul anului 1953.

Defilează brigadierii petrolişti Gheorghe Nichifor, Stoian Nicolae, Ion Stănescu, Ion Marian, etc., care, aplicând metoda sovietică a forajului rapid, realizează zilnic aproape două norme. Zilele acestea colectivul oficiilor de producţie 1 şi 3 a trimis patriei primele tone de petrol în contul anului 1953.

În aplauzele mulţimii trec brigăzile cunoscuţilor mineri fruntaşi Despa Vasile, Bâlbâc Ştefan, Harjaba Constantin, Tuluc Teodor, Acasandrei Vasile, Bran Alexandru, Mocanu Vasile, etc., care, aplicând metoda graficului ciclic, realizează zilnic aproape o normă şi jumătate. Stahanovistul miner Huluţaş Constantin extrage cărbune în contul anului 1953. Panourile şi pancartele purtate de manifestanţi vorbesc despre realizările regimului de democraţie populară.

Aproape 500 de petrolişti din regiunea Bacău au primit până acum apartamente spaţioase, cu tot confortul. Alte zeci de blocuri muncitoreşti, şcoli, cluburi, etc. sunt pe terminate. Pe Valea Tazlăului au fost puse la dispoziţia petroliştilor două dispensare, dotate cu tot confortul şi personalul necesar. In centrul carbonifer Comăneşti a fost inaugurat zilele acestea un spital modern cu o capacitate de 150 de paturi, având 26 de medici, etc. Toate acestea vorbesc cu putere despre grija partidului şi guvernului pentru ridicarea necontenită a nivelului material şi cultural al oamenilor muncii.

Sursa: "Scînteia" 11 nov 1952

Foto: Demonstraţie "spontană" a oamenilor muncii în Piaţa Malinovschi (!) din Bacău. Sursa: Abramiuc Ioan, Teofănescu Viorica (1960) - "Geografia Regiunii Bacău", manual pentru clasa a III-a, Sfatul Popular Regional Bacău - Secţia Învăţămînt şi Cultură.

Vezi şi: Bacăul cartierelor muncitoreşti

Pe firul timpului: Aleea Parcului

   Începuturile unui cartier care avea să devină pentru câteva decenii una dintre cele mai frumoase, căutate şi  admirate zone rezidenţiale din Bacău...

     În cartierul Parcul Libertăţii din Bacău, pe lîngă cele opt blocuri muncitoreşti construite şi date în folosinţă anul trecut, s-au ridicat anul acesta alte trei blocuri. De asemenea, la 6 mai a.c. s-au pus primele cărămizi la noul bloc — care va avea 38 de apartamente — ce se construieşte pe strada Karl Marx. Alte două blocuri muncitoreşti — cu 84 de apartamente în total — se construiesc pe strada Gheorghe Botezatu. Locuinţe noi se ridică şi pe străzile Cuza Vodă, Alexandru cel Bun, I. C. Frimu etc. ŞTEFAN I. PUŞCAŞ muncitor, în "Scînteia", 26 iunie 1959

Notă: str. Karl Marx este actuala str. Nicolae Titulescu, str. I.C. Frimu este actuala V. Alecsandri.

Sursa: "Munca", iulie 1959

Noua modernitate (Sursa: revista "Arhitectura", 1959)

Primii chiriaşi... (Sursa: "Regiunea Bacău", 1964)

Aleea Parcului după mai bine de 60 de ani...

Pe firul timpului: cartierul gării

      Oraşul cel nou avea nevoie de o nouă înfăţişare, modernă, în zona unei porţi de intrare atît de importante: gara C.F.R. Clădirea staţiei C.F.R. avea să mai aştepte însă până în toamna anului 1982…Detalii aici.

Turnurile din faţa gării, gata scoase din cutie pentru oamenii muncii...(1964)

Răsărit de ianuarie atipic...

 Se prefigurează o zi de primăvară...

Bacău - un oraş modern, înfloritor....

 La finalul articolului veţi găsi şi anul la care se face referire...😏

Bacău - un oraş modern, înfloritor

În anii construcţiei socialiste, dar mai ales în perioada care a trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, Bacăul a cunoscut, asemenea tuturor localităţilor patriei, o puternică dezvoltare industrială şi urbanistică, devenind o aşezare modernă, înfloritoare. În mai puţin de două decenii, aici au fost construite două mari platforme industriale, în care se înalţă unităţi puternice, ale căror produse sunt cunoscute şi solicitate nu numai de economia naţională, ci şi la export, în numeroase ţări ale lumii. Între acestea se numără întreprinderea de maşini-unelte, întreprinderea metalurgică, Combinatul de îngrăşăminte chimice, întreprinderea de panouri electrice pneumatice, Combinatul de prelucrare a lemnului. În acelaşi timp, s-au dezvoltat şi modernizat combinatul de celuloză şi hirtie „Letea“, întreprinderea de pielărie şi încălţăminte „Partizanul“, Întreprinderea de postav „Proletarul“, întreprinderea mecanică şi altele. Acest ritm impetuos de dezvoltare economică a făcut ca municipiul Bacău să realizeze în prezent o producţie industrială anuală în valoare de circa 14 miliarde lei. Oamenii muncii de aici s-au angajat ca în cinstea celei de-a 40-a aniversări a actului istoric de la 23 August 1944 şi a celui de-al XIII-lea Congres al partidului să realizeze o producţie suplimentară în valoare de 500 milioane lei.

În imediata apropiere a cetăţilor industriale se înalţă noile şi modernele cartiere de locuinţe. Pe cimpul dinspre Sărata, ca şi peste pasajul de cale ferată, unde pînă nu de mult hălăduiau bălăriile, s-au construit cartiere noi, adevărate „oraşe“ în oraş: Republicii, Cornişa Bistriţei, Carpaţi, Milcov, Aviatori şi altele, în care trăieşte, în condiţiile unui confort modern, peste 80 la sută din populaţia oraşului. Alături de cele circa 45 000 de apartamente, s-au construit numeroase edificii social-culturale, magazine comerciale, unităţi turistice şi prestatoare de servicii pentru populaţie. Oraşul s-a îmbogăţit cu lucrări de artă monumentală, au fost amenajate parcuri şi grădini, complexe sportive şi de agrement. Dacă la data construirii lor — ne spune tovarăşul Vasile Albu, primarul municipiului — vechiul palat administrativ sau fostul cinematograf „Mărăşti“, acum Teatrul dramatic „Bacovia“, erau considerate construcţii monumentale, astăzi ele se pierd între noile edificii realizate de proiectanţii şi constructorii noştri: Casa de cultură, complexul hotelier „Moldova“, complexele comerciale „Select“ şi „Romarta“, Institutul de învăţămînt superior, spitalul judeţean, sala sporturilor. Şi continuăm să construim în ritm intens. Pînă la sfirşitul actualului cincinal mai avem de înălţat şi pus în funcţiune noi capacităţi de producţie, obiective social-culturale şi circa 8 000 de apartamente.

Într-adevăr, Bacăul continuă să fie un vast şantier. Se construieşte atît în centru, cît şi în noile ansambluri de locuinţe Bistriţa-Lac, Mioriţei, Bacovia, Ştefan cel Mare. Este de subliniat faptul că, în ultimii zece ani, populaţia oraşului s-a dublat. Modernizarea centrului, ca şi a întregului oraş este însoţită, cum e şi firesc, de un amplu program de lucrări edilitar-gospodăreşti. Bacăul, care cu ani în urmă nu avea nici o stradă asfaltată, dispune acum de o reţea de peste 120 kilometri de străzi modernizate. În prezent, pe întreg cuprinsul oraşului se execută ample lucrări de extindere a reţelelor de canalizare şi alimentare cu apă, se amenajează noi spaţii de joacă pentru copii, de recreare şi agrement. Sunt preocupări la înfăptuirea cărora, pe lîngă fondurile alocate de stat, îşi aduc contribuţia toţi cetăţenii. Acest aport se concretizează prin executarea unor lucrări edilitar-gospodăreşti în acest an, prin muncă voluntar-patriotică, în valoare de peste 200 milioane lei. Este şi aceasta o dovadă a dorinţei fiecărui băcăuan de a-şi vedea oraşul în care trăieşte şi munceşte tot mai frumos, mai înfloritor.

Gheorghe BALTA corespondentul „Scînteii"

Sursa: Scînteia, 15 martie 1984

Te uită cum plouă ianuarie...

 

Pe firul timpului: Hotelul "Decebal" din Bacău

      Din nou înapoi, pe firul timpului băcăuan, încercând să intrăm în atmosfera marilor transformări edilitar-urbanistice ale deceniilor 6-7 din secolul trecut. Astăzi ne vom apleca asupra Hotelului "Decebal", construcţie ridicată rapid şi care a devenit pentru următoarele decenii unul dintre cele mai cunoscute repere citadine, dacă ne luăm fie şi numai după numărul mare de cărţi poştale ilustrate emise şi circulate în întreaga ţară o lungă perioadă. De ajutor ne stă presa locală şi naţională, prin care am navigat cu multă curiozitate, precum pescarul în căutarea unor capturi cât de mici, dar cu valoare documentară....

Noul şi vechiul într-o luptă disproporţionată... 

(foto: colecţia Ioan Bîşcă/Deşteptarea; coloriaj digital: LŞ

Ziarul Informaţia Bucureştiului din 21 noiembrie 1969 anunţa pe prima pagină, la secţiunea “Veşti turistice”, cu câteva luni bune înainte, marele eveniment:

Informaţia este preluată rapid şi de alte ziare. 

Reţelele sociale nu apăruseră nici măcar în literatura SF... (foto: "Munca", noiembrie 1969)

La începutul anului viitor, la Bacău, se va da în folosinţă hotelul „Decebal“, o construcţie modernă care va oferi turiştilor condiţii optime de cazare. Clădirea are 12 niveluri, la ultimul fiind amplasate o terasă şi o cofetărie. Spaţiul de cazare va fi de peste 200 de locuri. La parter vor funcţiona un salon de coafură - frizerie şi chioşcuri cu articole de artizanat. De asemenea, hotelul va dispune de un bar de zi, parking etc.

     Primăvara anului 1970: hotelul este terminat, iar România liberă din 26 aprilie 1970 anunţa sintetic: În localitate a fost dat ieri în folosinţă complexul hotelier„Decebal“. Clădirea situată în centrul oraşului are 12 nivele şi este construită într-un stil arhitectonic original. În cadrul acestui complex funcţionează un hotel cu 214 locuri, un restaurant, bar, terasă, cofetărie, magazin de artizanat, diferite unităţi de autoservire.

Important detaliu, am aflat astfel data exactă a inaugurării: sâmbătă, 25 aprilie 1970. Reţinem data.

Foto: prof. Valeriu Bogdăneţ ("România liberă, 5 mai 1970)

O nouă realizare arhitectonică împodobeşte centrul oraşului Bacău: complexul turistic „Decebal“. O contracţie care îmbină stilul modern cu semnele arhitecturii tradiţionale îşi desfăşoară contururile într-o piaţă spaţioasă, îmbogăţind peisajul citadin. Realizat în întregime de arhitecţii şi inginerii proiectanţi de la D.S.A.P.C. Bacău, care au găsit soluţii pline de fantezie şi originalitate, noul hotel-restaurant reprezintă, prin linia sa armonioasă şi prin interioarele de bun gust şi eleganţă, un punct de permanentă atracţie. Apariţia acestui hotel al O.N.T.-ului a declanşat un plăcut spirit competitiv. Conducerea T.A.P.L. a terminat de curînd renovarea restaurantului „Bistriţa“. Apreciem în mod deosebit efortul de ase creia o ambianţă intimă la care se adaugă inspiratele forme geometrice ale pereţilor. După ce, în cadrul acestei rubrici, aim criticat lipsa de fantezie a unor decoratori de restaurante, ne face plăcere să evidenţiem această iniţiativă. Rămîne acum ca cele două frumoase puncte de frecvenţă umană să nu fie degradate în nici un fel, iar serviciul curent să nu abdice de la normele civilizate pe care le presupune cadrul arhitectonic. (în articolul “Urbanizare şi civilizaţie” din revista Ateneu, anul 1970, sub semnătura Ioanei Parava)

O pagină întreagă dedicată promovării noului obiectiv (sursa: "Ateneu", 1970)

La Bacău a fost inaugurat un nou complex hotelier, purtînd numele „Decebal". Clădirea, situată în centrul oraşului, este construită într-un stil arhitectonic original, dispunînd, în cadrul celor 12 nivele, de 214 locuri de cazare, un restaurant, bar, cofetărie, magaxin de a rtizanat, unităţi pentru servicii şi de o terase-restaurant. (Drum nou nr. 4/1970)

Sursa: "Scînteia", 7 iulie 1970

Peste cîteva zile se vor da în funcţie două noi şi moderne complexe hoteliere şi de alimentaţie publică din reţeaua O.N.T. Este vorba de hotelul „Decebal" din Bacău, amplasat în centrul oraşului, avînd o capacitate de 214 locuri în camere cu 1 şi 2 paturi, dotate cu confort optim şi mobilat modern. Hotelul dispune şi de un restaurant propriu avînd o capacitate de 190 locuri, precum şi de un bar de zi,loc de parcare etc. Un edificiu asemănător îşi va deschide porţile în curînd şi în oraşul Craiova. El se va numi „JIUL“ şi are o capacitate de cazare de 264 locuri în camere cu 1 şi 2 paturi, precum şi 8 apartamente. Hotelul are restaurant propriu cu o capacitate de 170 locuri, precum şi un frumos bar de zi. (în articolul Decebal şi Jiul,  ziarul Munca, 23 aprilie 1970). În acelaşi număr al publicaţiei apare şi o imagine cu Hotelul UGSR (astăzi „Venus”) din Slănic-Moldova, sub caracterizarea: îşi profilează silueta zveltă noua clădire care va dispune în final de 500 de locuri pe serie şi un confort ultramodern)

Sursa: "Satul Românesc", 1970

Sursa: "România liberă", oct 1970

O "flamură roşie" (fostul cinema) încă mai pâlpâia...

Sursa foto: colecţia I. Bîşcă

      La doar un an şi jumătate diferenţă, tot în centrul oraşului, în imediata apropiere, avea să se înalţe o altă siluetă. O siluetă de o altă factură: statuia poetului George Bacovia. Timpul nu mai avea răbdare, vorba lui Marin Preda...

Video inedit AICI

       Hotel Decebal, anii '80 (cpi) 

Printre cronicile unui eveniment aparte: dezvelirea statuii poetului George Bacovia (1971)

 

Au trecut mai bine de cinci decenii de la frenezia care a cuprins un întreg oraş în cele patru zile de manifestări dedicate omagierii poetului George Bacovia într-un prim festival literar-artistic, adevărată sărbătoare la scară naţională fără echivalent până astăzi. Între timp, silueta firavă a statuii dezvelite cu acel prilej a fost înconjurată de clădiri impunătoare prin volumetrie, dar lipsite de spirit şi svelteţe arhitecturală. Simbol şi reper identitar, statuia poetului condensează Bacăul şi totodată radiază ceva din spiritul oraşului. Devenită o prezenţă atemporală pentru generaţiile mai tinere, opera sculptorului Constantin Popovici suscită în continuare interes nu doar printre turişti. Pentru toţi cei care vor trece prin centru Bacăului, pasajele următoare pot fi de ajutor în descifrarea unui monument cu totul aparte în peisajul urban românesc. Aceste pasaje publicate „la cald”, cu prilejul zilelor bacoviene, sunt practic necunoscute marelui public. Beneficiind de accesul pe o perioadă limitată la presa vremii, am convingerea  că aceste fragmente nu acoperă decât o mică parte din publicistica dedicată evenimentului. Bucuria descoperirii articol cu articol şi căutarea pasionantă pe firul timpului, până la obârşie, constituie pentru un băcăuan care nu a trăit acele zile cu totul deosebite, motiv de revelaţie, înţelegere şi apreciere a triadei poet – monument – oraş, triadă etichetată astăzi superficial şi aseptic printr-o adresă (Calea Mărăşeşti nr.1) şi o denumire convenţională. Lectură plăcută!

 

Foto: prof. Valeriu Bogdăneţ, sursa: Ateneu (1971)

Vedem monumente. Sau privim monumente. Cel mai adesea trecem pe lângă ele. Trebuie să ne întrebăm însă dacă înţelegem semnificaţia lor sau mai exact dacă semnificaţia lor iniţială, conţinutul lor emoţional se mai transmit. Să facem cîteva delimitări. Sau mai exact să specificăm despre ce e vorba. Secolul XIX ne-a lăsat o moştenire care, paradoxal, nu s-a „devalorizat”, ba dimpotrivă. Incriminăm academismul acelor monumente pe care astăzi în parodie oricare tînăr ucenic în sculptură le-ar putea face. Un „domn” încremenit în una din acele poze pe care nu se poate să nu le cunoască oricine. Piciorul drept înainte şi cel stîng în spate (sau invers) sau poate mîna stîngă în veston şi dreapta înainte (sau invers) şi iată întregul repertoriu - sărac repertoriu! - de atitudini epuizate. Atitudini, aceasta spune totul. Şi întrucît spuneam că în parodie s-ar mai putea realiza aşa ceva, înseamnă că ne aflăm oarecum în faţa formelor goale, lipsite de seva unui conţinut. Prin faţa acestor monumente, trecem. Atîta tot. Uneori, aşa cum se întîmplă, rîdem amuzaţi de capriciile iernii sau primăverii, care adaugă putină materie vie acestor modificaţii. Ridiculizîndu-le. (Constantin Popovici, în Scînteia, 4 februarie 1968)

***

Mi-a spus cineva că Bacovia pe care l-am făcut are ceva de Hamlet. Şi asta m-a bucurat. M-a bucurat că în Bacovia al meu cineva a recunoscut existenţa Ia modul ei superior. Bacovia nu este o transcripţie; dacă cineva ar crede că sculptura lui Bacovia a luat naştere în mine ca formă, după lectura poeziilor lui, i-aş spune că se înşeală. Dacă ar fi fost aşa, sculptura lui Bacovia ar fi fost simplul rezultat al unei lecturi: un artificiu care adună în el o atitudine livrescă (dacă aşa ceva se mai poate numi atitudine), indiferent cît de adîncă, înaltă sau largă ar fi această atitudine. Pot spune că Bacovia mi-a apărut ca formă sculpturală, prin starea de poezie, şi nu prin lectura poeziei, şi asta cred eu că e o distincţie foarte importantă. De ce? Ca să întăresc ce am spus mai sus trebuie să adaug că atunci chiar cînd n-aş fi ştiut nimic despre Bacovia ca om, chiar dacă n-aş fi ştiut de loc cum arată, tot aşa l-aş fi făcut. Ba, dacă cineva mi-ar fi spus că Bacovia e gras, aş fi refuzat să cred şi aş fi continuat să mi-l închipui tot cum simţeam eu că trebuie sau merită să fie. Asta e un lucru care îmi spune - mai ales mie ca sculptor ce sînt - că expresia pe care o are omul, expresia mîinilor, a fiecărui gest, a mersului şi a ţinutei întregului corp nu este de loc întîmplătoare; că toată expresia fizică a omului este de natură spirituală. Deşi eu, în sculptura lui Bacovia, mi l-am închipuit pe Bacovia ca fiind un anumit tip de existenţă, ca pe o valoare de existenţă pe care cineva o trăieşte într-un fel anumit şi tot ce s-a născut ca formă în statuia lui Bacovia era absolut necesar legat de destinul spiritual al unui individ care are măsura vieţii. Toate aceste lucruri precise s-au trezit în mine de la sine - şi nu le-am vrut eu, eu numai le-am recunoscut şi m-am simţit dator să le explic. Dar dacă ele s-au trezit, şi s-ar fi trezit şi fără să ştiu despre Bacovia altceva decît că a scris versurile pe care eu le citisem, însemnează că izvorul care a dat viaţă statuii şi existenţei care este obligată să se trăiască pe sine în această statuie, că acest izvor este în poezia lui Bacovia. În poezie şi nu în lectura ei - adică în starea, şi nu în înregistrarea ei. Poezia lui Bacovia a devenit trupul meu; poezia s-a întîlnit în mine cu ceea ce mai exista acolo înăuntru, şi din întîlnirea asta s-a născut o stare de existenţă pe care eu o datorez acelei poezii. Memoria vieţii face ca artele să asculte de o singură muză. (Constantin Popovici, în România literară, anul IV, nr.49 (165), 2 decembrie 1971)

***

Cu alte cuvinte, asta-i singura statuie ce se putea ridica lui Bacovia, alta care să-l reprezinte pe el, în structura propriului său geniu şi fidelă cu dimensiunile sale sufleteşti, n-ar fi fost cu putinţă. Astfel oraşul Bacău, prin această simplă statuie aşezată în centrul existenţei sale cotidiene, se înscrie definitiv în spiritualitatea cea mai de sus a României (Laurenţiu Fulga, în Ateneu, 1971)

***

Constantin Popovici a reuşit în mod magistral să găsească un ţel central în care ideaţia şi figuraţia se grupează strălucit, dînd drept de viaţă realităţii figurate şi celei abstracte, trăsătură care a existat întotdeauna la operele de permanenţă. Poate că tocmai acest lucru contrariază pe privitor la prima vedere; oamenii au fost obişnuiţi cu opere mediocre în care predomină cînd fizionomia şi partea vestimentară, cînd reprezentarea schematică a unei idei abstracte. Dar acest şoc aparţine doar primului contact cu universul lucrării, apoi, artistul dialoghează liber cu privitorul pe coordonatele sale adînci. Acest fel de şoc s-a petrecut cu toate operele mari din istoria artelor. Acum nu mai înţelegem de ce contemporanii lui Michelangelo au fost şocaţi la primul lor contact cu David. Nu pot trece peste exemplara dăruire a lui Popovici pentru subiect, peste munca sa de a se apropia de singularitatea personalităţii lui Bacovia. Acest efort creator l-a dus la o structură deosebită a statuii aşezată printre oameni. Există o senzaţie minunată şi anume că Bacovia circulă în permanenţă prin oraşul său. (Sabin Bălaşa în Ateneu, 1971)

***

O statuie simbolică: la fel de originală şi de ciudată în oraşul Bacău, cum a fost existenţa poetului în acest oraş. Mai devreme sau mai tîrziu, statuia şi împrejurimile ei vor deveni un loc de pelerinaj. (Constantin Chiriţă, în Ateneu, 1971)

***

O statuie a lui Bacovia, operă a sculptorului Constantin Popovici, romantică întruchipare în bronz a modestiei ascete...(Ion Drăgănoiu, în „România liberă”, 3 oct. 1971)

***

Lucrul, însă, care de astă dată mi-a adus revelaţia totală a tragicului concert bacovian e capodopera sculptorului Constantin Popovici. Întregul geniu al poetului, de la mister la claritate, de la turburile depărtări de negru şi de plumb pînă la mirabilul mugur alb şi roz şi pur, pluteşte acum deasupra oraşului, plecînd mereu din bronzul verde-galben al statuii sale şi întorcându-se mereu la ea. E o magie modernă această statuie, prin care oamenii cetăţii s-au întîlnit cu poetul sau, mai exact, prin care poetul s-a întors la el acasă. Odată cu elogiul meritat de sculptor, aduc elogiul meu celor ce i-au înţeles magia şi i-au plantat statuia în inima cetăţii. (Ben Corlaciu, în Ateneu, 1971)

***

S-a dezvelit în centrul oraşului o statuie, unică de acest fel în ţară, şi printre puţinele statui cu adevărat moderne, dedicate unui poet. Aud că metafora pe care o întruchipează, nu este bine înţeleasă de toţi: nu e obligatoriu ca un gest spiritual să pătrundă dintr-o dată în conştiinţa fiecăruia. Destinul poeziei lui Bacovia a fost, asemenea destinului său ca persoană, unul vitreg: şi-a făcut loc greu, dar tot mai sigur, spre inima semenilor. Sînt încredinţat că tot aşa se va întîmpla şi cu bronzul cu care oraşul şi-a împodobit inima, dînd centrului urbanistic distincţie, nobleţe, patetism. (Vlad Sorianu, în Ateneu, 1971)

***

     Fără să abuzeze de detalii care dăunează esenţializării, sculptorul reuşeşte să surprindă profunzim ea meditaţiei, sentimentul gravităţii şi însingurării, autenticitatea vieţii interioare. (...) Lucrarea, şocant de originală, stîrneşte, din chiar clipa dezvelirii,dispute aprinse, concetăţenii poetului şi vizitatorii urbei în care el a trăit şi a creat cea mai mare parte a operei sale, împărţindu-se în două tabere: deoparte, detractorii furibunzi ce se aşteptau la un Bacovia cu toţi nasturii la sacou încheiaţi, aşezat pe un soclu de o stupidă banalitate şi, evident, cu inscripţia poleită cu bronz auriu; de cealaltă parte, admiratorii extaziaţi de statuia îndrăzneţ concepută, menită să omagieze în veac memoria marelui dispărut. (...)...ideea cardinală a artistului de a sugera, prin implantarea poetului pe o platformă din plăci de travertin nu mai înaltă de 40 cm, aducerea sa din somnul morţii pentru a fi restituit celor de o fiinţă cu el fără să-şi piardă izolarea, nu este subliniată cu suficientă pregnanţă. Tratată simplu, în forme rugoase şi înălţată la proporţii impresionante (3,5 m), statuia se desfăşoară frumos în spaţiu, cu un desen inspirat şi pur, înfăţişîndu-l pe poet cu capul aplecat, cu un aer adînc meditativ, dar şi cu obstinaţia de a-şi îndura, neînfrînt, calvarul. Şi dincolo de orice îndoială, ea denotă prin compoziţie şi construcţie mai mult decît imaginaţie şi meşteşug: o anumită febră şi o trăire în adîncime a modelului, dacă nu cumva chiar o proiecţie din lăuntru în afară a unei stări similare de existenţă. (Grigore V. Coban, în Ateneu, 1972)

Afişul primei ediţii a Festivalului "George Bacovia" (sursa: Ateneu, 1971)

Trei variante, o finalitate (sursa: Ateneu, 1972)

     Până la o completare a postării cu noi şi noi impresii, vă invit la o lectură a unui incitant articol scris în anul 2014 de domnul inginer Mihai Ceucă. Nu spun mai multe...Click aici. 

Foto: L. Şerban, 2021

Palimpseste băcăuane: inaugurarea magazinului "Select" (1978)

       În 1959 vechiul centru al Bacăului avea să primească un prim implant comercial al sistematizării socialiste: magazinul „Universal” (ulterior „Bacăul”). La aproape două decenii diferenţă, în vara anului 1978, un nou complex comercial de tip "mall" 😀 era inaugurat: magazinul "Select". Iată cum era oglindit evenimentul în presa vremii, într-un mic articol descoperit recent în pagina 5 din cel mai important organ naţional de presă emanat de PCR:

În centrul oraşului Bacău, lîngă hotelul „Decebal“, la parterul şi primul nivel al unui impozant bloc de locuinţe s-a deschis un modern complex comercial şi de servire — „Select“. Aici au fost deschise, între altele, un magazin-expoziţie de mobilă şi magazine de confecţii şi tricotaje şi de articole tehnico-medicale, de desfacere a dulciurilor. Tot aici a fost organizat un grup de alimentaţie publică. Alte spaţii sínt destinate agenţiei de voiaj C.F.R., precum şi unei mari farmacii. In curînd vor fi inaugurate în noile spaţii comerciale construite pe Calea Mărăşeşti din noile cartiere Cornişa Bistriţei şi „Victor Babeş“ unităţi de desfacere şi prestatoare de servicii, dispunînd de o suprafaţă utilă de circa 6 000 mp. (Gheorghe Baltă).

În fotografie: noul bloc de locuinţe din municipiul Bacău în care este situat complexul comercial „Select“ (C. Bursuc).

Sursa: ziarul Scînteia, 29 august 1978

Foto - document: Momentul sfinţirii pietrei de temelie a Catedralei "Înălţarea Domnului" din Bacău

       Acum ceva timp am căutat peste tot data exactă sfinţirii pietrei de temelie a Catedralei “Înălţarea Domnului” din Bacău. Toate sursele indicau doar anul (1991), fără a preciza data exactă. Cum se întâmplă de regulă, după ce renunţi la căutări, afli răspunsul atunci când nu te aştepţi. Astăzi am dezlegat “misterul”: 16 mai 1991. Într-o dimineaţă de joi în straie de sărbătoare (Ispasul), PS Episcop Ioachim Vasluianul, părintele protopop Constantin Tomozei şi un sobor de nouă preoţi au oficiat slujba de sfinţire a locului de pe terenul viran peste care avea să se ridice în următorii 27 de ani unul dintre cele mai mari lacaşuri de cult ortodox din această parte a Europei. Fotografia a fost făcută de Ştefan Radu şi a fost publicată în albumul aniversar “Deşteptarea  - 20 de ani”. Imaginea panoramică executată de la un etaj al Hotelului “Moldova” prezintă o mare valoare documentară chiar şi pentru contemporanii evenimentului, cunoscând faptul că după o anumită vârstă memoria începe să joace feste…Pentru foştii absolvenţi ai Liceului “Lucreţiu Pătrăşcanu”, o ancoră imagistică numai bună pentru a-şi reaminti ultima parte a traseului zinic către cursuri...

Sursa foto: Ştefan Radu în albumul "Deşteptarea 20 de ani"

Zona la începutul anilor 80 (sursa: Desteptarea), fotografiată din proaspătul Hotel Moldova

Mare miting în Bacău...

    Pentru că presa scrisă nu a apărut încă la început de an, răsfoim prin ziarele de altădată. Un pasaj îmi atrage atenţia 😁. Trebuie să vi-l ofer spre lectură:

“Delegaţia sovietică a ajuns la Bacău la orele 18,30. Automobilele îşi croiesc cu anevoie drum prin mulţimea care umple străzile oraşului. La marele miting care a avut loc în piaţa din centrul oraşului au luat parte peste zece mii de cetăţeni. Mitingul a fost deschis de tov. Vasile Acatrinei, preşedintele sfatului popular orăşenesc. Salutând cu căldură pe oaspeţi, el a arătat apoi că în anii puterii populare, datorită ajutorului frăţesc al Uniunii Sovietice, oraşul Bacău s-a putut dezvolta ca un important centru industrial al ţării noastre.” (Scânteia nr. 3611/2 iunie 1956)

Foto: centrul Bacăului la vizita lui Nicolae Ceuşescu în 1966

 (sursa: Fototeca online a comunismului românesc)

Bacăul văzut de sateliţii NASA - imagine de arhivă!

     Uitasem de ea. Cred că a fost pusă pe site-ul NASA prin 2002, deci cu câţiva ani buni înainte de Google Earth şi Google Maps. Când am descoperit-o, am rămas uluit de frumuseţea perspectivei asupra Bacăului, la o rezoluţie excelentă pentru acea perioadă (3032x2064). Între timp, lucrurile au evoluat, putem să ne vedem şi maşina din faţa blocului cu aplicaţii de profil. Curios însă, claritatea acestei prime imagini (făcute publică, desigur...) bate imaginile prezente, respectând scara de proporţie. Am încercat să o caut din nou, se pare că a fost eliminată din arhiva imaginilor satelitare postate online. Noi rămânem însă cu un superb "instantaneu" de acum două decenii al fizionomiei urbane de pe malurile Bistriţei...

Vreme trece, vreme vine...

 

Eternul Bacovia...

 "Viața e mai tare decât mizeriile ei.”

"Şi spune-mi de ce-i toamnă / Şi frunza de ce pică..."

  "Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înţeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii şi îi privesc cu interes prin geamul din faţa casei mele. Cred ca fiecare duce ceva bun cu sine, şi, dacă nu sunt toţi la fel, de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ. Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare." 

George Bacovia

  

Toamna exploziei... pe firul apei

 

Toamna pe uliţă

 

Îmi curge, alene, o toamnă prin suflet...

 Îmi curge, alene, o toamnă

prin suflet,

miroase a râs, și a plâns,

și a ploaie,

prin gene îmi trece albastru

mai pal

și aur și-aramă de soare

mai blând.

Se-aude în pruni vineții

dans de vrăbii

zgribulite în zori

și mi-e atât de teamă

de bruma dintâi și din urmă

ce are să vină, să stea,

să rămână.

(Iulia Ştefaniu - Teamă)