Împărțiri administrativ-teritoriale în centrul Moldovei

    Primele izvoare scrise privind organizarea administrativ-teritorială pe aceste meleaguri datează din secolele XV-XVI, când sunt menţionate "ţinutul Bacăului" (1458) şi "ţinutul Trotuşului" (1466). Cele două ţinuturi au fost unităţi administrativ-teritoriale separate până către sfârşitul secolului al XVII-lea, când s-au contopit, formând ţinutul Bacău. în timpul celei de-a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat (1741-1743) au fost organizate ocoalele, ca subdiviziuni administrative ale ţinutului. Astfel, la 1774 apar menţionate ocoalele Trotuş, Tazlău, Bistriţa de Sus, Bistriţa de Jos, iar la 1820 sunt menţionate ocoalele Trotuş, Bistriţa de Jos, Bistriţa de Sus, Tazlăul de Sus, Tazlăul de Jos şi Tazlăul Sărat, cu o populaţie de 12041 locuitori.

    Prin reforma administrativă a lui Alexandru Ioan Cuza, realizată prin legea votată la 10 martie 1864, iau fiinţă judeţele şi plăşile, ca unităţi administrativ-teritoriale. La acea dată judeţul Bacău cuprinde plăşile: Bistriţa de Sus, Bistriţa de Jos, Tazlăul de Sus, Tazlăul de Jos şi Trotuş, cu un număr de 76 de comune.

    Legea pentru organizarea autorităţilor administrative din 1892 stabilea pentru judeţul Bacău un număr de 8 plăşi. De asemenea, în aceeaşi lege sunt menţionate două oraşe , Bacău şi Tg. Ocna, 88 de comune rurale şi 405 localităţi.

    Din anul 1925 judeţul Bacău mai cuprindea ca localitate suburbană şi oraşul Moineşti, în 1929 Bacăul este declarat municipiu, iar la 22 iulie 1933 se înfiinţează comuna urbană Băile Slănic.

   În 1935 judeţul Bacău este organizat în 7 plăşi, după cum urmează: plasa Bistriţa (cu 14 comune rurale şi un oraş - Bacău, reşedinţa plăşii); plasa Muntele (cu 15 comune şi un oraş - Moineşti, reşedinţa plăşii); plasa Oituz (cu 17 comune rurale şi oraşele Tg. Ocna şi Băile Slănic, reşedinţa plăşii fiind la Tg. Ocna); plasa Răcăciuni (cu 10 comune rurale cu reşedinţa la Răcăciuni); plasa Siret (cu 9 comune rurale cu reşedinţa la Parincea); plasa Tazlău ( cu 12 comune rurale cu reşedinţa în comuna Valea Rea, actual Livezi); plasa Traian (cu 11 comune rurale cu reşedinţa la Bacău).

    La 21 septembrie 1940 prin Decretul-Lege 3219 teritoriul judeţului Bacău era împărţit în 6 plăşi, dispărând plasa Traian.

    O nouă împărţire administrativ-teritorială are loc prin legea nr. 5 din 6 septembrie 1950, când teritoriul ţării este organizat în regiuni, raioane, oraşe şi comune. Astfel ia fiinţă Regiunea Bacău care cuprindea raioanele: Bacău, Moineşti, Tg. Ocna, Buhuşi, Piatra Neamţ, Tg. Neamţ, iar în anul 1956 preia şi raioanele Zeletin şi Adjud de la fosta regiune Bârlad şi raionul Roman de la regiunea Iaşi.

    În anul 1960 se desfiinţează raionul Zeletin, cele mai multe comune trecând la raionul Adjud şi în anul 1964 raionul Buhuşi, comunele fiind preluate de raioanele Bacău şi Piatra Neamţ.

   Prin Legea nr. 2 din 1968 se realizează o nouă împărţire teritorial-administrativă, desfiinţându-se regiunile şi reînfiinţându-se judeţele, împărţire valabilă (deocamdată...) şi în prezent. Judeţul Bacău cuprindea 87 de unităţi administrativ-teritoriale, din care 2 municipii - Bacău şi Oneşti, 5 oraşe - Buhuşi, Comăneşti, Slănic Moldova, Moineşti şi Tg. Ocna şi 80 de comune administrative. în anul 1989 comuna Dărmăneşti a fost declarată oraş, în anul 2001 oraşul Moineşti a fost declarat municipiu, astfel că judeţul Bacău cuprinde în prezent 3 municipii, 5 oraşe, 85 de comune și 491 de sate.

 Mai jos se pot urmări decupajele teritoriale din perioada interbelică, pentru județul Bacău dar și pentru județele vecine care au inclus o parte a comunelor băcăuane actuale.

Bibliografie: jandarmeriabacau.ro, Gh. Adamescu (1931) - Dicţionarul enciclopedic ilustrat “Cartea Românească” , dacoromanica.ro, romaniainterbelica.memoria.ro

Satul băcăuan la început de drum

    Asociaţia "DERZIS ERUDITIO" ne va propune în scurt timp primul număr al revistei “Satul băcăuan”, o iniţiativă editorială lăudabilă, menită să acopere, cel puţin parţial, marele adevărat hiatus din domeniu. Mihaela Băbuşanu Amalanci (director), Florin Filioreanu (redactor şef), Leonard Popa (redactor şef adjunct) şi colaboratorii revistei propun o abordare proaspătă a satului românesc, prin informaţii, comentarii şi reportaje de real impact. Mult succes şi viaţă lungă în media băcăuană!

Istorie rumegată de bovine

      Practic necunoscută datorită localizării neprietenoase, la câteva sute de metri de şoseaua care traversează comuna Izvorul Berheciului, o veche reşedinţă boierească zace în dizgraţie. Conacul boierului Alexandru Apostoleanu, de pe fosta moşie Gloduri, a reprezentat până la cel de-al doilea război mondial unul din punctele de efervescenţă din comună. După 1989, conform unui şablon devenit clasic, clădirea cu valoare istorică (bine întreţinută de regimul anterior, care a transformat-o în sediu de birouri) a intrat într-un proces ireversibil de distrugere. Din fostul salon cu oglinzi, tâmplărie sau căminul de teracotă nu a mai rămas nimic. Tavanul este parţial prăbuşit, iar printre grinzi pătrunde lumina zilei. 
    Din câte am înţeles, clădirea se află în administrarea unei ferme zootehnice din localitate, care a grăbit degradarea. La faţa locului am găsit două văcuţe, care mestecau sub arcade o mână de fân, făcându-şi de lucru printre mormanele de bălegar. Erau singurele vietăţi care nu-şi puteau exprima regretul sau bunele intenţii referitoare la soarta fostului conac. Spre bucuria personală, sătul să tot aud aceleaşi şi aceleaşi goale explicaţii de la fel de fel de oficialităţi sau instituţii care au menirea de a proteja, reconstitui şi promova istoria locală şi patrimoniul de care (încă) mai dispunem...

 Foto: ruinele fostului conac Apostoleanu (comuna Izvoru Berheciului)

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului la Băimac

    Mâine, singura mănăstire din cele 27 aparţinând Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, îşi va serba hramul, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Este vorba de Mănăstirea Băimac din comuna Izvorul Berheciului (foto), lăcaş de cult construit în anul 1998 pe situl fostei biserici parohiale fiinţate în anii 1868-1869 pe o semeaţă culme interfluvială care străjuieşte Valea Berheciului. Obiectivul religios este accesibil pe un drum pietruit situat la cca. 6 km de centrul comunal, cale de acces care în timpul sezonului rece poate aduce aminte citadinului de anumite pasaje biblice…

 Foto: Mănăstirea Băimac (comuna Izvorul Berheciului)

Pârgăreşti, comuna oamenilor gospodari

      Situată în extremitatea vestică a Depresiunii Caşin, la poalele ultimelor contraforturi al Munţilor Nemira (vf. Coşna, 784 m), comuna Pârgăreşti este poate mai puţin vizibilă la scara judeţului, prin cea mai mică suprafaţă dintre toate comunele (21,2 kmp) dar şi prin localizarea ei în afara axei majore de comunicaţii oferită de Valea Trotuşului. Are o populaţie de 4845 locuitori (2002), care aparţin de cinci sate: Pârgăreşti, Bahna, Nicoreşti, Pârâul Boghii şi  Satu Nou, care gravitează economic spre Târgu Ocna (cel mai apropiat oraş – 5 km) şi Oneşti. Patrimoniu istoric, redus la câteva puncte de interes arheologic, trei monumente ale eroilor şi la biserica romano-catolică din Bahna (construită în anul 1900) este completat de un cadru natural pitoresc, care oferă largi perspective către Depresiunea Tazlău-Caşin. 

    Dincolo de această scurtă radiografie geografică, Pârgăreştiul impresionează plăcut prin calitatea oamenilor. Rar mi-a fost dat să văd prin judeţ sate de gospodari, în care abia mai există vreun gard rupt, un acoperiş degradat sau vreo grădină lăsată pârloagă. Şcoli reabilitate şi bine echipate (există chiar şi un teren de sport cu gazon sintetic), două biserici romano-catolice care impresionează prin dimensiuni şi arhitectură, parcuri recent amenajate în Pârgăreşti şi Satu Nou sunt câteva elemente care demonstrează ataşamentul oamenilor pentru locurile natale şi pentru valorile adevărate ale comunităţii. Au luat şi ei calea pribegiei peste mări şi ţări. Mulţi s-au întors însă şi au utilizat cu chibzuială fiecare ban câştigat cu năduf, demonstrând că mai pot exista şi sate româneşti în care să-ţi facă plăcere să trăieşti.

Farmecul Trotuşului superior, condensat într-un singur nume: Palanca

   Situată pe cursul superior al Trotuşului, în nord-vestul Depresiunii Agăş, la poalele Munţilor Tarcău şi ale Munţilor Ciuc, comuna Palanca se remarcă prin pitorescul cadrului natural şi prin bogăţia patrimoniului cultural – istoric. Dintre numeroasele obiective ale zonei menţionăm câteva, cu imagini sugestive:

- pe un promontoriu înconjurat de brazi, lângă şoseaua naţională la marginea de nord a satului Palanca se află mormântul lui Emil Rebreanu, fratele romancierului Liviu Rebreanu, născut pe 17 decembrie 1891 (arhetipul lui Apostol Bologa din romanul „Pădurea spânzuraţilor”). Deasupra mormântului a fost ridicat un obelisc din piatră şi beton, înalt de 4 m. Pe placa de marmură de pe monument este următoarea inscripţie: „Sublocotenent Emil Rebreanu, spânzurat de unguri la 14 mai 1917 pentru că a vrut să treacă în rândul armatei române să lupte pentru întregirea neamului. Patria recunoscătoare nu l-a uitat.” Ceremonia reînhumării eroului a avut loc la data de 2 octombrie 1921 fiind urmată de înălţarea monumentului comemorativ, finalizat în anul 1922 prin grija "Societăţii monumentelor eroilor căzuţi în război."

- moara  de apă de pe pârâul Ciugheş  - este situată la intrarea în satul Ciugheş. Distrusă în timpul primului război mondial, a fost reconstruită în anul 1918. Foloseşte pentru funcţionare forţa apei şi pietre pentru măcinarea cerealelor. Moara este proprietate particulară, aparţinând lui Ciotloş Petrea;

- colecţia de textile, lemn, şi ceramică din zona etnografică a Trotuşului superior, este amenajată  în incinta Şcolii cu clasele I-VIII  Palanca. Aceasta a fost creată prin contribuția elevilor din promoţiile 1970 - 1990, precum şi  din donațiile făcute de bătrânii comunei. O parte din aceste piese de muzeu sunt catalogate ca patrimoniu naţional;

- biserica de lemn “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (construită în anul 1803, reconstruită în anul 1856, reparaţii în 1896, refacere în 1923) în satul Palanca;

- biserică din bârne pe temelii din piatră (construită în 1880), în satul Ciugheş;

- monumentul eroilor din centrul satului Palanca, dezvelit în anul 1999 în memoria celor 134 eroi căzuţi pe câmpurile de luptă;

            Fiecare din localităţile componente ale comunei (Palanca, Cădăreşti, Ciugheş, Pajiştea, Popoiu) sunt extrem de pitoreşti, plaiurile montane domoale, cu un bogat fond cinegetic şi piscicol, având un potenţial (agro)turistic remarcabil. Un posibil traseu, de o rară frumuseţe, ar putea fi luat în considerare urmărind cursul Ciugheşului: Palanca – Ciugheş – Cădăreşti – Coşnea (unul din satele judeţului situat la cea mai mare altitudine), cu posibile destinaţii finale Ciucsîngeorgiu sau chiar Miercurea Ciuc. Din păcate, asfaltul se opreşte la câţiva kilometri la ieşirea din satul Ciugheş, după care drumul capătă mai degrabă aspect de traseu forestier, în care bucăţile colţuroase de grohoţiş taie automobiliştilor orice plăcere. Pentru iubitorii de drumeţii montane, traseul merită din plin să fie străbătut pe jos măcar parţial, ţinând cont de lungimea apreciabilă dar şi de posibilitatea (frecventă!) de întâlnire cu Moş Martin… 

 Foto: Valea Ciugheşului în amonte de Cădăreşti (2011)

Evoluţia populaţiei judeţului Bacău

În aşteptarea noului recensământ, o privire sintetică a dinamicii populaţiei între 1992 şi 2002.

Judeţul Bacău şi reformele administrativ - teritoriale

Alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn, mai întâi în Moldova (5 ianuarie 1859) şi apoi în Ţara Românească (24 ianuarie 1859) va însemna şi începutul reformelor în planul organizării administrativ-teritoriale. Decretul din 20 iulie 1862 şi Legea nr. 369/1864 privind înfiinţarea consiliilor judeţene, ultima concepută după modelul legii similare din Franţa, vor generaliza  judeţul ca unitate administrativă de bază a statului unit, numit, din ianuarie 1862, România. Conform legislaţiei amintite, judeţele (conduse de prefecţi, numiţi de Guvern) erau împărţite în plăşi (conduse de subprefecţi, iar după 1918 de pretori), în cadrul cărora se regăseau comunele, urbane (oraşele) şi rurale (conduse de primari aleşi). De menţionat că plasa, ca unitate administrativ – teritorială de legătură între comună şi judeţ, având în componenţă  mai multe comune, nu avea personalitate juridică.

După Marea Unire de la 1 decembrie 1918, împărțirea pe județe a fost extinsă la întreg teritoriul regatului. A rezultat o organizare administrativă mozaicată a României Mari în primii ani interbelici, în care, ca diviziuni recunoscute, au funcţionat judeţele Vechiului Regat, cele basarabene, moştenite de la fosta gubernie ţaristă, districtele austriece ale Bucovinei, de foarte mici dimensiuni şi fostele comitate austro-ungare la vest de Carpaţi. În acest context, în cadrul eforturilor pentru unificarea legislativă, economică şi administrativă, la 14 iunie 1925 a fost promulgată Legea pentru unificarea administrativă. Cele 71 de judeţe, ale căror limite respectau, în general, diviziunile celor 10 provincii istorice ale ţării (Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, Bucovina, Basarabia, Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia) – Atlasul teritorial al României.

După instaurarea regimului comunist în România, legea reformei administrative din 6 septembrie 1950, impusă după modelul sovietic, a desființat județul ca unitate administrativ-teritorială, înlocuindu-l cu regiunea. Astfel, cele 59 de judeţe, compuse din 424 plăşi, au fost înlocuite prin 26 regiuni. După doar doi ani, numărul acestor regiuni a fost redus la 18. La următoarea reformă administrativă majoră (Legea nr. 2 din 17 februarie 1968), autoritățile comuniste au revenit la împărțirea pe județe, întinderea acestora fiind însă diferită față de cea din perioada interbelică.

În imagine, judeţul Bacău în forma existentă la începutul perioadei interbelice, cu plăşile componente şi unităţile administrative vecine, care înglobau şi o parte din actualul teritoriu situat pe stânga Siretului şi nu numai (clic pe imagine pentru zoom).

Despre împărţirea administrativ - teritorială a judeţului Bacău

       Un mic cadou pentru anumiţi jurnalişti din media locală, pentru care împărţirea administrativ – teritorială a judeţului prezintă încă numeroase necunoscute. La început hilar, a devenit supărător să tot vezi cum satele devin comune, comunele devin simple cătune şi diferenţa dintre urban şi rural rezultă după cum vine mai bine la gură. O minimă documentare (dacă se poate numi astfel) nu ar strica. Cu atât mai mult cu cât această împărţire administrativă  a fost făcută tocmai în anul 1968. Puţinele reorganizări ulterioare postdecembriste, validate conform legii, prin  referendum local, au determinat apariţia a  doar 6 comune: Buciumi, Gioseni, Odobeşti, Prăjeşti, Sărata şi Iteşti. Adaug la acelaşi cadou şi faptul că judeţul nostru drag are 8 oraşe, din care trei sunt municipii.  Dărmăneştiul este ultima localitate declarată în anul 1989  aşezare urbană, aşa că ar fi bine să lăsăm Sascutul şi Podu Turcului în categoria comunelor...

CET, apus de Soare şi înălţimi moldave

Turnurile gemene ale C.E.T. Bacău, cele mai înalte structuri construite în Moldova

Nu, nu este vorba despre viitorul furnizorului de agent termic din Bacău, ci de un frumos apus de Soare lângă coşurile de evacuare ale CET – ului. Că tot veni vorba, cele două turnuri deţin recordul de înălţime la nivelul întregii Moldove (210 m), cu 30 m mai mult decât turnul CET-ului din Suceava, a doua structura înaltă a regiunii. Din punct de vedere al construcţiilor, recordul este deţinut de sediul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, cu 65 m (cu 2 m mai mult faţă de Catedrala „Înălţarea Domnului” din our city, nepunând însă la socoteală crucea de pe turla centrală, înaltă de 7 m…). Şi dacă tot vorbim de superlative, să spunem că cea mai înaltă structură din România este turnul Combinatului „Phoenix” Baia Mare (351,5 m, deci mai înalt decât Turnul Eiffel, hihi…), rest afumat al marii industrii de prelucrare a minereurilor neferoase care acum (firesc, nu?!) a devenit istorie…

Pentru împătimiţii de clasificării, adaug şi alte date referitoare la înălţimea unor construcţii, fără dorinţa de a realiza o listă exhaustivă:

- record mondial actual: Burj Khalifa (sau Burj Dubai, denumirea folosită până la inaugurare) - 828 metri.

- România: Bucharest Tower Center: 120 m, 22 etaje;

- Moldova: Hotel „Unirea” Iaşi 58 m, Hotel „Europa” Iaşi 55 m, Siloz Agrocomplex Bârlad 54 m, Hotel „Moldova” Bacău 50 m, Hotel „Central” Piatra-Neamţ 44 m ş.a.m.d.

Până una-alta, să ne mulţumim cu recordul nostru local de înălţimi moldave, în aşteptarea unui skyscraper care să ne taie răsuflarea. Deocamdată văd că plutim temeinic în nacela unui balon, dacă ar fi să ne luam după ultimele date socio-economice date recent publicităţii de Direcţia Judeţeană de Statistică…Fly, fly…