Acum 40 de ani, proiectul de sistematizare a nordului oraşului avea în vedere peste 4000 de apartamente noi şi o tramă stradală modificată aproape în totalitate (v. foto). Între străzile Aprodu Purice şi Hatman Berescu, varianta avizată de către arhitecţi preconiza construirea unui mare bloc cu magazine la parter. Spre norocul nostru, proiectul nu a fost realizat în totalitate: ne putem bucura astfel de unul dintre cele mai îndrăgite spaţii verzi amenajate din oraş: Parcul Nord. Râmâne totuşi o întrebare: ce "lebădă neagră" a făcut ca organele de partid şi de stat să-şi schimbe opţiunea?
Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
miercuri, decembrie 13, 2023
joi, decembrie 07, 2023
Bacăul, municipiu
Un mic, dar important reper cronologic și urbanistic, prilej de bucurie citadină pentru cei care își iubesc cu adevărat orașul: pe 7 decembrie 1929 Bacăul a fost declarat municipiu (decretul a fost publicat în MO nr. 274, două zile mai târziu). La numai un an distanță, recensământul populației certifica și demografic dinamica ascendentă în ierarhia urbană moldovenească, orașul urcând pe poziția a treia, după Iași și Galați, cu 31138 locuitori (34281 locuitori luând în calcul limitele actuale ale teritoriului administrativ).
miercuri, noiembrie 15, 2023
"Municipiul Bacău nu are apă suficientă. Cauzele lipsei. Ce măsuri se propun pentru îndestularea oraşului cu apă."
La recensamantul din 1930, Bacăul număra 31138 locuitori, dar problema apei era la fel de complicată ca şi astăzi. Un articol descoperit în ziarul Dimineaţa din septembrie 1934 ne oferă o imagine sintetică a necazului urbei de pe malurile Bistriţei:
Municipiul
Bacău nu are apă suficientă. Cauzele
lipsei. Ce măsuri se propun pentru
îndestularea oraşului cu apă.
Deşi aprope întreg
oraşul este împânzit cu conducte de apă potabilă, lipsa ei este resimţită în
cartierele periferice ale oraşului şi chiar pe străzile principale la imobilele
cu etaj, unde apa nu poate urca din cauza presiunii foarte scăzute. Lipsa apei
este resimţită in special în cartierele periferice unde mai dăinuiesc vechile
fântâni şi care constituie focare de infecţie din cauza neîngrijirii. La
cererile repetate ale locuitorilor din aceste cartiere de a li se întinde
conductele de apă, vechile administraţiuni comunale se opuneau, temându-se ca din
cauza extinderii conductelor, apa din rezervor să nu mai fie suficientă, el
fiind construit în anul 1909.
Actuala
administraţie comunală hotărâtă a extinde reţeaua de conducte de apă în toate
cartierele oraşului, a supus chestiunea unui inginer specialist. În acest scop,
la invitaţia făcută de d. Const. Zlotescu, primarul municipiului, a sosit în
localitate, d. inginer V. Ionescu din Bucureşti, care a examinat la faţa locului
problema alimentării cu apă potabilă a întregului oraş. Din raportul întocmit
de d-sa rezultă că pentru nevoile de astăzi ale oraşului, cantitatea de apă ce
trece prin rezervorul de apă şi se consumă în oraş, este cu mult mai mare ca aceia
necesară şi dacă în oraş se simte nevoia de apă, cauza este numai risipa
extraordinară ce se face de consumatori, în detrimentul municipiului. Această
mare risipă se traduce printr’o însemnată consumaţie de energie electrică şi o
uzură a maşinilor şi instalaţiunilor de pompare fără nici un rost.
Debitul conductei care aduce apa în rezervor,
de unde apa trece în reţeaua de distribuţie, poate debita 6600 mc în 24 de ore,
când ea este pompată de cele două pompe instalate la uzina hidro-electrică de
la Gherăeşti şl 4200 mc când apa este pompată în rezervor de o singură pompă. Cantitatea
necesară după normele obişnuite ar fi de 2500 mc în 24 de ore, iar debitul de care
dispune astăzi oraşul este cu mult mai mare decât acela necesar şi ar ajunge la
o populaţie de 42.000 locuitori, sau 66.000 locuitori, după cum apa este pompată
de o singură pompă sau de amândouă pompele uzinei hidro-electrice.
SE VOR INTRODUCE COMPTOARE
Pentru a remedia
situaţia actuală, adică pentru a împiedica risipa extraordinară ce se face
astăzi din care cauză suferă cartierele periferice care au conducte şi
imobilele cu etaj din centrul oraşului d. inginer V. Ionescu, în raportul pe
care l-a întocmit d-sa, propune înfiinţarea comptoarelor de apă la toţi
abonaţii, iar acei cari consumă apa fără a avea directă legătură cu conducta,
să fie obligaţi a plăti după alte norme, ce ar urma sa se stabilească printr’un
regulament, luându-se ca model Capitala sau alte oraşe, în mediu 2000 mc. de
apă în 24 de ore, cu actualul preţ de 4 lei mc se va realiza un venit brut de 2.920.000
lei, adică s’ar dubla venitul actual şi tot odată s’ar face o mare economie de
energie electrică şi s’ar evita prea marea uzură a maşinilor, ceia ce ar reduce
şi cheltuelile la jumătate.
Înfiinţarea
comptoarelor mal are şi avantajul verificărilor pierderilor de apă la
instalaţiunile particulare, iar abonaţii nu vor putea fi nemulţumiţi, pentru că
vor plăti numai apa consumată notată pe comptor şi cu un preţ destul de mic
faţă de alte oraşe.
Raportul întocmit
se mai ocupă de chestiunea canalului uzinei hidro-electrice de la Gherăeşti şi
de malul apei Bistriţei, care fiind mâncat de ape, ameninţă uzina.
Alimentarea
oraşului cu apă suficientă, fiind una din preocupările principale ale actualei
administraţii comunale, chestiunea va fi adusă in discuţiunea delegaţiei
consiliului, care avea să se pronunţe asupra propunerilor formulate de
inginerul specialist, prin raportul întocmit, privitor la măsurile ce trebuesc
luate.
Foto: fostul rezervor de apă al oraşului, amintit în articol (sursa: Grigore
Grigorovici, 1933). Rezervorul de apă (construit din beton armat, cu o
capacitate de 800 mc şi o înălţime de 20 m) face parte astăzi din complexul Observatorului
Astronomic "Victor Anestin".
luni, octombrie 02, 2023
Viziuni urbanistice de ieri, de azi...și de mâine
Privesc planșele care surprind câteva frânturi din evoluția orașului. Idei urbanistice care au devenit realitate, idei care au dispărut sau au fost remodelate, toate încercând la timpul lor să schimbe fizionomii, funcționalități, estetici, așteptări, destine... Îmi aduc aminte ce spunea Italo Calvino în "Orașele invizibile" (1972): "Orașele, ca și visele, sunt făcute din dorințe și din frici, chiar dacă firul discursului lor este secret, regulile lor sunt absurde, iar perspectivele lor sunt înșelătoare.” Pe firul timpului, spațiul urban poate fi ușor compartimentat și apropriat, dar cât de greu este să îl modelezi pentru bucuria cetății...
duminică, septembrie 17, 2023
Pictura murală: Bacovia...altfel!
Orașul are nevoie de locuri cu semnificații. Ele devin treptat spații topofile, ordonând spaţiul urban, oferindu-i repere vizuale și identitare, memorie, fluiditate, afectivitate. De astăzi, la câțiva metri de casa memorială, imaginea poetului ne va face să încetinim pașii. Într-o lume tot mai agitată și mai alienant-debusolată, alveolele urbane de condensare identitară devin ancore obligatorii pentru speranța vitalității comunitare. Mulțumiri pentru cadoul oferit orașului de Biblioteca Județeană Costache Sturdza Bacău, în cadrul Festivalului Național George Bacovia (Bac-Fest 2023)! Felicitări, Bogdan Scutaru, ZidArt și Artlink!
Demografii istorice ...bacoviene
Orașul copilăriei lui George Bacovia avea o populație de 13558 locuitori (1890). Cu patru ani înainte de apariția volumului "Plumb"(1912), Bacăul ajunsese la 21344 locuitori. Prin comparație, Iașii numărau la acel moment 79406 persoane iar Bârladul 24838. La momentul trecerii în neființă a poetului (1957), orașul de pe Bistrița crescuse rapid la aproape 55000 de suflete. Era deja începutul schimbării din temelii a fizionomiei urbane și a unei dinamici demografice de excepție. Locurile și oamenii aveau să cunoască tăvălugul tulburător al marilor prefaceri. "Lumea aștepta cu strângere de inimă apariţia omului nou”, după cum avea să sintetizeze mai târziu Eugen Uricaru. Spiritul poeziei bacoviene avea însă puterea să învingă timpul și timpurile...iar doi ochi albaștri să scruteze peren linia orizonturilor noastre citadine...
Foto: Planul Bacăului la 1934, la vârsta maturității depline a poetului (54 ani). Orașul se întindea pe 910 ha (o cincime din suprafața actuală) și număra în jur de 4800 clădiri.
joi, iulie 20, 2023
Locurile de joacă pentru copii din Bacău şi Iaşi - o analiză geografică
O analiză geografică comparativă (Iaşi – Bacău), având ca temă locurile de joacă existente în cele două municipii. Dincolo de a fi simple dotări urbane, locurile de joacă pentru copii reprezintă astăzi unul dintre elementele obligatorii care definesc un oraş modern, atractiv şi prietenos cu locuitorii săi. Documentarea a fost făcută pe parcursul ultimilor doi ani, rezultatele putând fi consultate aici: Children's playgrounds for urban sustainability: (in)accessibility, (un)attractiveness and social (in)equity in Iași and Bacău municipalities (Romania) – autori: Bănică Alexandru, Roşu Lucian, Şerban Lucian, Muntele Ionel. Articolul a fost publicat în cadrul PESD 2023 (Present Environment and Sustainable Development) 17(1):371 - 389.
vineri, iulie 14, 2023
vineri, iulie 07, 2023
România (ne)polarizărilor urbane
sâmbătă, iunie 24, 2023
Pentru zile caniculare: cum bate inima rece a orașului?
Ce poate fi mai potrivit pentru o nouă zi caniculară, în care orașul se încălzește precum un cuptor? Să vorbim un pic despre "inima rece" a Bacăului: Parcul Cancicov. Din câte cunosc, este cel mai aprofundat studiu referitor la rolul climatic jucat de un parc urban din România. Mai jos, o sinteză grafică a celor mai importante rezultate:
Sursa: Assessment of Climate
Characteristics of an Urban Park Using Satellite Imagery and In-Situ
Measurements. Study Case of Cancicov Park From Bacău City (Romania). 2023
"Air And Water -Components of the Environment - autori: Alexandru COROCĂESCU Pavel
ICHIM, Claudiu Ștefănel CREȚU, Alexandra DIOR, Lucian ȘERBAN, Vlad-Alexandru
AMIHĂESEI, Lucian SFÎCĂ.
Studiul este disponibil în format pdf aici.
Dincolo de importanța sa asupra microclimatului urban (așa-numitul efect Park Cool Island - PCI), inima verde a Bacăului a devenit în timp/între timp/peste timp o inimă caldă care bate pentru noi toți. S-au scurs aproape 90 de ani de la apariția acestui reper urbanistic și afectiv. Ar merita să-i acordăm mai multă grijă...
miercuri, iunie 14, 2023
Baza sportivă a Bacăului: rana nepansată din mijlocul oraşului
Acum 63 de ani începea frumoasa aventură a unei bazei sportive care avea să aducă Bacăul în categoria celor mai bine garnisite oraşe din punct de vedere al infrastructurii sportului de masă, dar şi de performanţă. Privesc aceste imagini din colecţia personală a domnului inginer Mihai Ceucă şi îmi aduc aminte de terenurile de handbal şi tenis, de pista de alergat, de acel Orăşel al Copiilor amenajat cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Îmi aduc aminte de meciurile Ştiinţei, de extraordinarele duminici în care mii de oameni puteau să se bucure pentru câteva ore, uitând de hidoşenia unei vieţi pline de absurd ceauşist. Am trecut zilele trecute prin zonă. Printre ruinele peisajului dezolant, puţine amintiri de copil rămase din acea perioadă prind viaţă, urmărind aceste fotografii care par astăzi neverosimile pentru mulţi băcăuani. Un amestec bizar de nostagie firească, dar şi de furie. Într-un oraş în care trecutul a fost furat bucată cu bucată, din care până şi fantasticile reuşite ale handbalistelor de la Ştiinţa Bacău s-au risipit cine ştie pe unde (inclusiv cupa de finalistă a Ligii Campionilor EHF 1986 sau trofeul câştigării Cupei Cupelor în ediţia 1988-1989), te întrebi dacă tăind rădăcinile mai poţi înverzi vreo speranţă, cu excepţia unor "panseluţe" tuflite pe ici, pe colo, de ochii lumii, care să păcălească trecerea timpului şi speranţele de mai bine pentru atâtea generaţii de copii care şi-au purtat paşii prin vale…
“Ce reacție vor produce oare, imaginile unor tineri dispuși să facă eforturi voluntare spre satisfacția camarazilor de viață industrială? Cu pasiune și „elan tineresc”, tinerii din I.M.U. Bacău au amenajat stadionul de handbal din parcul sportiv al orașului în timp record, făcând posibilă prezența echipei de handbal masculin a fabricii în campionatul diviziei B. Sute de spectatori au admirat atât cochetul teren dotat (în anul 1984) cu prima tabelă electronică din urbe, cât și jocul colegilor lor. Amintirile au prins patina epocii, dar din munca tinerilor s-a ales praful! Cu nostalgie, dar și cu un imens sentiment de deznădejde și neputință, privesc și acum ruinele tabelei de scor și cele ale vestiarelor care, în loc să fie vandalizate, puteau fi transformate (măcar) într-un grup sanitar civilizat în zona bazelor sportive actuale.” (Facebook/Mihai Ceucă, 16 iunie 2018)
joi, iunie 08, 2023
Metamorfoze urbane: de la Bacăul machetelor, la oraşul cel nou (1965)
„Am în faţă două fotografii: una înfăţişează macheta unor detalii de sistematizare, cealaltă oraşul Bacău în realitate. Sînt două fotografii a căror asemănare redă, concentrat, transformările înnoitoare cunoscute de acest oraş în anii şesenalului. lată, de pildă, detaliul de sistematizare a centrului său, întocmit în 1960. Ceea ce reprezenta în acel an macheta de-abia începuse să prindă contur. Erau construite doar o parte din blocurile de pe Calea Mărăşeşti. Blocurile din piaţa aflată în faţa clădirii sfatului popular regional şi de pe principalele artere ale oraşului se aflau încă pe hîrtia de calc a proiectanfilor. Dar ceea ce atunci constituia un proiect a devenit realitate. In cei patru ani care au trecut de la alegerile precedente, constructorii au înălţat numeroase blocuri de locuinţe, o frumoasă casă de cultură cu o sală de spectacole cu 800 de locuri, bibliotecă, sală de lectură.
La cîteva sute de metri de centru, în completarea unui ansamblu realizat înainte de 1960, s-au înălţat alte blocuri cu 350 de apartamente. Situate în apropierea parcului Libertăţii, ele constituie, împreună cu alte construcţii noi, o reuşită unitate arhitectonică.
O altă parte a machetei reprezintă detaliul de sistematizare a Pieţei Gării. Aici au fost construite şi date în folosinţă peste 400 de apartamente. Pe machetă se profilează încă un bloc turn, un restaurant, spaţii de deservire ale cooperaţiei meşteşugăreşti, autogara oraşului. Ele se vor adăuga celor 3 blocuri cu parter şi 9 etaje, executate cu cofraje glisante, care, împreună cu unităţile comerciale, formează un ansamblu urbanistic cu care ne mîndrim. În partea de sud a oraşului, la intrarea dinspre Bucureşti sînt în construcţie, în completarea unui cartier mai vechi, 300 de apartamente; primul bloc cu 60 de apartamente a şi fost dat în folosinţă. Statisticile consemnează că din 1961 şi pînă acum au fost construite pentru oamenii muncii din acest oraş moldovenesc 2 400 de apartamente.
Au mai fost înălţate Ia Bacău şi alte construcţii. Celor 80 de săli de clasă li se alătură construcţia maternităţii şi cea a pavilionului de pediatrie — clădiri cu o arhitectură dintre cele mai moderne.O preocupare deosebită există şi pentru amenajarea şi extinderea spaţiilor verzi. S-a rezolvat în mare măsură şi problema locurilor de joacă pentru copii, cea a amplasamentelor pentru viitoarele garaje şi pentru spaţiile de parcare.
La realizarea tuturor acestor lucrări şi-au adus contribuţia atît proiectanţii cît şi constructorii. Ei au muncit cu iniţiativă şi pricepere pentru a realiza lucrări de calitate superioară, promovînd larg metodele moderne de execuţie şi materialele noi de construcţie. Cele trei blocuri din Piaţa Gării, ca şi alte blocuri construite în oraş, au fost realizate prin metoda cofrajelor glisante, metodă care va fi folosită şi la înălţarea blocurilor înalte din ansamblul Cornişa Bistriţei.
Proiectanţii şi constructorii noştri transformă în prezent în realitate noi detalii de pe machetă. Noile blocuri şi ansambluri de locuinţe, parcuri şi aşezăminte social-culturale dau oraşului o înfăţişare tot mai modernă, pe măsura epocii de adînci transformări pe care o trăim.”
Arh. Vasile DRĂGULESCU, Director al D.S.A.P.C. Bacău, în „De la machetă la realitate”, ziarul Scînteia, 5 martie 1965
sâmbătă, iunie 03, 2023
luni, mai 29, 2023
Harta investițiilor străine din fiecare județ. Cum stă Bacăul?
Discrepanțe economice în teritoriu, luând în analiză totalul investițiilor străine din fiecare județ. Alături de cifra de afaceri totală, numărul de angajați, cea mai mare firmă dupa cifra de afaceri, pe hartă este menționat și cel mai mare exportator din fiecare unitate administrativă.
Sursa: Statistici vizuale
Mai mult verde, mai puțin cortizol
luni, mai 22, 2023
vineri, mai 19, 2023
Despre reorganizarea administrativ-teritorială: regiunile delimitate identitar
Câteva extrase dintr-o foarte interesantă serie de articole semnate de prof. George Ţurcănaşu în Ziarul de Iaşi:
"Regiunile
istorice, ce au şi o logică teritorială dovedită de istorie, sunt cele mai
eficiente construcţii teritoriale. Cu şapte regiuni administrative, dimensiunea
medie a acestora ar ajunge la 2,7 milioane (peste media Poloniei, dar sub cea a
Spaniei – peste 2,8 milioane, fără exclavele africane). Mediana e de 1,9
milioane de locuitori. Cea mai mare regiune devine Muntenia (aproape 5,9
milioane de locuitori împreună cu Bucureştiul). Apare o reflecţie suplimentară
în cazul acestei regiuni: e mai bine să separăm regiunea urbană a Bucureştiului
de Muntenia sau nu? Exemplele Franţei (Île de France) şi Spaniei (Madrid) ne
arată că separarea nu ar fi o întreprindere de ignorat. Separarea regiunii
urbane Bucureşti Ilfov, eventual efectuându se şi un upgrade teritorial, prin
introducerea unor plase din nordul judeţului Giurgiu sau din sud-estul
judeţului Dâmboviţa în judeţul periurban al Capitalei, pentru a asigura
extinderea pe viitor a aglomeraţiei urbane (deja manifestă în zonele Bolintin
Deal, Bolintin Vale, Mihăileşti sau Crevedia), ar duce şi la o simplificare a
politicilor teritoriale de coeziune.
[…]
Dacă
se va opta pentru separarea regiunii urbane a Bucureştiului, cele opt regiuni
administrative vor avea o dimensiune medie de 2,4 milioane de locuitori, valoare
similară Poloniei. Celălalt parametru central, mediana se apreciază la 2,1
milioane de locuitori.
[…]
O
regiune a Moldovei istorice (apuseană) ar fi marea câştigătoarea acestei
variante. Indicatorul coeziunii şi competitivităţii regionale ajunge la
valoarea 95 (dintr-un maxim ponderat de 100 de puncte),
[…]
În această configuraţie, Moldova va fi şi cea mai mare regiune din punct de vedere demografic (>3,9 milioane de locuitori), dacă Bucureştiul va fi separat de regiunea sa. Prin înglobarea sudului regiunii istorice (judeţele Galaţi şi Vrancea) îşi va recupera un element important şi definitoriu al logicii sale teritoriale – debuşeul dunărean de la Galaţi. Galaţiul nu va pierde în această ecuaţie teritorială. Marele oraş moldovean în interiorul unei regiuni administrative suprapuse Moldovei apusene ar putea să profite de o strategie de dezvoltare care să se bazeze pe valorificarea teritorială a specializării sale portuare. Proiectul comun cu Brăila, al consolidării unei aglomeraţii urbane, nu ar avea de suferit. Oricum, proiectele comune, utile creării unei aglomeraţii urbane funcţionale, se pot realiza la scară locală mult mai lesne decât se realizează un context teritorial favorabil unei convergenţe importante la nivel regional continental."
marți, mai 16, 2023
sâmbătă, aprilie 29, 2023
Despre regionalizare, cu punctul pe i...
Două adevăruri incomode pentru unii, precizate de prof. univ. dr. Ionel Muntele* într-o foarte interesantă dezbatere on-line pe tema regionalizării din România. Citez din memorie: România este un stat prea mare pentru a putea fi guvernat dintr-un singur loc şi Regionalizarea reprezintă pentru politicieni un moft, o jucărie pe care o scot din când în când la înaintare...
marți, martie 28, 2023
Autostrada A7 turează motoarele...
Prima autorizație de construire pe lotul 1 (din cele 3 necesare) din sectorul Focșani-Bacău (autostrada A7)! Ieri (27.03.2023) s-a eliberat autorizația pentru lotul 1 din Autostrada Focșani-Bacău (lotul Focșani-Pufești)
Caracteristicile lotului 1:
1) lungime - 35,6 km,
2) valoarea lucrărilor autorizate - 2,6 miliarde de lei,3) suprafața terenului - 6.100.500 m.p.
Coordonatele autostrăzii Focșani-Bacău:
1) 3 tronsoane în lungime totală de 95,9 kilometri,
2) contract semnat în decembrie 2022,
2) durata de execuție este de 30 de luni,
3) valoarea contractelor (finanțare parțială din PNRR) este de 6,5 miliarde de lei,
4) 91 de poduri și pasaje de construit.
Urmează eliberarea Ordinului de Începere a Lucrărilor pe lotul 1 și eliberarea Autorizațiilor de Construire pe loturile 2 și 3.