Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

duminică, martie 24, 2013

Ce ar fi fost cu putință acum 100 de ani iar în 2013 s-ar considera absurditate?


      În 1913, deci exact acum 100 de ani, exista intenția de a lega feroviar Bacăul de Bârlad, prin Dragomirești. Dacă s-ar fi realizat calea ferată, dincolo de eliminarea a vreo 25 - 30 de km de traseu rutier ocolitor, ar fi fost scoasă din promiscuitate una din cele mai sărace regiuni ale țării. Pe aceeași hartă apare trecută și intenția construirii liniei Bacău - Vaslui, la legendă apărând chiar specificarea ”foarte urgent”. Prin anii `80 se vorbea de proiectul căii ferate Bacău – Moinești. După Revoluție s-a făcut liniște.  Nici o strategie locală sau națională nu a atins astfel de ”erezii”, de parcă asemenea investiții ar fi de domeniul SF-ului sau ar necesita munci faraonice…

Pe urmele poetului George Bacovia


Pelerinaj la Sfântul Ioan Bosco


Ora Pământului ...sătul


    O fi fost aseară Ora Pământului, dar prin Bacău lumea a fost mai ocupată cu alte lucruri mai importante. Spre exemplu cu cina. Aproape peste tot, luminile bucătăriilor au sfidat protocolul...


Cronica termică a unui week-end geros

Sursa: INM

sâmbătă, martie 23, 2013

Debut cu dreptul la Concursul Naţional de Geografie "Terra"

     Astăzi, în întreaga ţară s-a desfăşurat etapa judeţeană a Concursului Naţional de Geografie „Terra” pentru clasele V-VII, concurs aflat la prima ediţie. Înscris în calendarul olimpiadelor şi concursurilor şcolare, competiţia poartă girul Ministerului Educaţiei Naţionale şi a partenerilor reprezentaţi de Societatea de Geografie din România şi de cunoscuta editură CD PRESS, autoare a celei mai citite reviste de popularizare a ştiinţelor, „Terra Magazin”. 
     Demersul organizării acestui concurs naţional a avut la bază o realitate evidentă: interesul deosebit al elevilor pentru geografie şi rolul major pe care îl are această disciplină în formarea culturii generale, într-o zonă neacoperită până acum de "umbrela" performanţelor olimpiadelor şcolare (clasele V-VII). 
     Graţie mediatizării constante şi a interesului crescut din partea elevilor şi a profesorilor de geografie, la nivelul judeţului Bacău participarea a fost semnificativă: 767 elevi la etapa locală, 310 elevi calificaţi la etapa judeţeană, cea mai bună reprezentare numerică la un concurs şcolar de geografie organizat în judeţul Bacău după anul 1989. Rezultatele obţinute la această primă ediţie sunt disponibile aici. Etapa naţională va avea loc pe 27 aprilie.
    Update: Cele mai bune performanţe le-au obţinut următoarele unităţi de învăţământ (în paranteză este trecut numărul de premii şi menţiuni şi numele profesorului îndrumător): Şcoala “Al. I. Cuza” Bacău (11, prof. Iraşcu Viorel), Şcoala “Ghiţă Mocanu” Oneşti (10, prof. Oprea Antoaneta), Şcoala “Miron Costin” Bacău (8, prof. Merăuţă Andra-Andreea), Şcoala nr. 1 Oneşti (6, prof. Sbârcea Gheorghe), C.N. “Ferdinand I” Bacău (5, prof. Coman Mariana), Şcoala “Liviu Rebreanu” Comăneşti (5, prof. Stoicescu Mihaela), C.N. “D. Cantemir” Oneşti (3, prof. Şerban Otilia), Liceul Tehnologic Oneşti (2, prof. Pleşu Ioana), Şcoala „Ştefan cel Mare” Zemeş (2, prof. Munteanu Elena, prof. Şalaru Oana), Şcoala „George Bacovia” (2, prof. Ungurean Nicoleta).

vineri, martie 22, 2013

Cod portocaliu până mâine dimineaţă


         Din această seară  (ora 18) şi până mâine dimineaţă la ora 8, vom avea parte de o vreme de iarnă în toată puterea cuvântului. Conform ANM, ninsorile se vor extinde în Moldova treptat dinspre nordul regiunii, iar viteza vântului va depăşi temporar 80-90 km/h, viscolind zăpada. Intensificări ale vântului de 80-90 km/h se vor semnala local şi temporar şi în Bărăgan şi Dobrogea, unde precipitaţiile vor fi mixte. În Carpaţii Meridionali rafalele vor depăşi 100-120 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită. Vremea se va răci accentuat în toate regiunile, devenind geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor cu precădere în nord, nord-est şi centru.În funcţie de evoluţia fenomenelor, este posibil ca, în cursul zilei de sâmbătă, 23 martie, Administraţia Naţională de Meteorologie să actualizeze prezentul mesaj prin atenţionări ulterioare.