Întotdeauna mi-a plăcut formularea "La nivelul ........se cunoaşte problema de la...............". Ca băcăuan şi mai ales ca geograf mă bucură faptul că orientarea în spaţiu a instituţiilor cu pricina este cât se poate de precisă, că localizarea problemelor citadine depăşeşte chiar precizia tehnicilor GPS. Trebuie să recunoaştem, la un asemenea megalopolis, dacă nu reuşeşti această performanţă geografică nu ai nicio şansă să te descurci în imensitatea conglomeratului teritorial care formează astăzi ceea ce numim simplu Bacău...O inducţie prin deducţie administrativ-teritorială, părerea mea!
Sursa hărţilor: geografilia.blogspot.ro
Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
miercuri, noiembrie 16, 2016
marți, noiembrie 15, 2016
Schilodiri urbane
Pentru
că mâine este 16 noiembrie, o altă zi neagră din evoluţia edilitar-urbanistică
a Bacăului contemporan... Astăzi ne mândrim cu rea-voinţa, ignoranţa, indiferenţa
şi ipocrizia cotidiană. Factori mai distructivi decât brutalul buldozer de odinioară.
Încetul cu încetul disoluţia identitară cuprinde oraşul. Teatrul “Bacovia”,
Casa “Vasile Alecsandri” sau Casa “Sterian” sunt doar câteva exemple ale
răvăşirii noastre între trecut şi viitor…
“…16
noiembrie 1980. Abia s-a reuşit ca în mare grabă să se evacueze inventarul
mobil, că buldozerele, excavatoarele şi cazmalele s-au înfipt adânc în pereţii
Pavilionului. Cerinţele sistematizării şi urbanizării impuneau sacrificarea a
jumătate din acest parc iar Pavilionul “cădea” exact pe axul actualului
Bulevard Nicolae Bălcescu. Sacrificarea edificiului nu putea fi evitată.
Cu
numai o zi înainte noul şef care prelease unitatea cu doar trei luni în urmă,
inaugurase în interiorul localului o bogată expoziţie cu vânzare de preparate culinare
din peşte. Bineînţeles, sucesul acesteia a fost determinat şi limitat numai de
existenţa sa efemeră de o zi…
Mutilată
şi înjumătăţită, fără Pavilionul ce-I făcuse faimă altădată, Grădina Publică a
rămas în mare măsură de domeniul amintirilor, iar fostului local i se şterge,
odată cu dispariţia generaţiilor care l-au cunoscut, şi acest ultim “privilegiu”.
Au
rămas doar planurile întocmite de arhitectul George Sterian, lucrate cu migală
pe 13 planşe, cu toate detaliile acestui măreţ edificiu, aflate la dosarul ce
cuprinde documente ce au stat, cea mai mare parte, la baza acestui studiu. A mai rămas şi denumirea de “Restaurantul
Parcul Trandafirilor”, transferată, odată cu darea în exploatare în anul 1985 a
unui nou local, la parterul şi mezaninul blocului construit în latura sudică a
ceea ce mai exista din fostul parc. Dar categoric, nu a mai rămas nimic din
ceea ce a fost pentru băcăuani PAVILIONUL DIN GRĂDINA PUBLICĂ” - Ioan Ungureanu (1993) - Istoricul unui fost edificiu băcăuan: „Pavilionul” din
Grădina Publică, Carpica, XXIV, p. 247-258.
Etichete:
Bacăul de altădată,
clădiri,
investitii,
parc,
patrimoniu,
sistematizare urbană,
strategii,
străzi,
urbanism,
Utilităţi
luni, noiembrie 14, 2016
PanAramele oraşului
Nu, nu vreau acum să fac analize urbanistice. Doar mă întrebam dacă la începutul deceniului şase al secolului trecut Bacăul făcea faţă atâtor elemente de hazard antropic pentru sobele şi caloriferele citadine...
O imagine dilematică din categoria "Mai recunoaşteţi?" (sursa: ing. Mihai Ceucă) dedicată acelor băcăuani care s-au strâns la gura sobei pentru a se încălzi în nopţile geroase de noiembrie, câutând un agent termic pierdut prin rugina unor panarame de conducte care plesnesc mai dihai ca articulaţiile unui nonagenar paralitic. Mulţumiri celor care s-au îngrijit în atâţia ani de paraplegia sistemului de termoficare...
Etichete:
Bacăul de altădată,
investitii,
strategii,
urbanism,
Utilităţi
sâmbătă, noiembrie 12, 2016
Viciile – tentaţii înşelătoare
Muzeul
de Ştiinţele Naturii (Aleea Parcului nr. 9) ne invită la o interesantă
expoziţie temporară intitulată “Viciile –
tentaţii înşelătoare”. Expoziţia (a cărei vernisare a avut loc pe 9
noiembrie) va fi deschisă publicului timp de un an, după următorul program:
marţi-duminică 8,00 - 16,00. Tarife de vizitare: 6 lei (individual), 1,50 lei elevi,
studenti (grup şi individual), 2,00 lei (grupuri
organizate de minim 10 persoane, pensionari).sâmbătă, noiembrie 05, 2016
Certitudine
Nu ştiu cum de m-am
trezit cu gândul că astăzi se va întâmpla negreşit. Să fi fost o simplă intuiţie biogeografică, încurajată de temperaturile
negative ale dimineţii?
Să fi fost amintirea unui pici dus de mână de tatăl său pentru a descoperi pe aleile Copoului frumuseţea
acestei specii? Să fi fost
nenumăratele ocheade aruncate zi de zi prin Parcul Trandafirilor de un licean
îngândurat? Să fi fost un
semn divin rânduit într-o sâmbătă a Moşilor de toamnă? Să fi fost materializarea remuşcărillor unei clipe criminale cu înfăţişare de şoferiţă? Să fi fost fiorul energetic transmis de un "arbore al vieţii" pe o
altfel de planetă Pandora? Să fi fost
reîncarnarea unor frumoase clipe demult trecute? Să fi fost...
Mă întreb
dacă acolo sus cad frunzele...
Click aici pentru vizionare la rezoluţie superioară
Etichete:
eveniment,
parc,
spaţii verzi
marți, octombrie 25, 2016
Ghost city
Un altfel de oraş surprins în preajma sistematizării care a schimbat definitiv fizionomia Bacăului în deceniul 6. Imaginile au fost recent achiziţionate de doctorul Liviu Vasiliu şi oferite cu generozitate băcăuanilor în format digital. Majoritatea proprietăţilor erau amplasate în patrulaterul str. Mărăşeşti - str. I.C. Frimu (astăzi str. V. Alecsandri) - str. Ada Marinescu - str. Oituz.
Etichete:
Bacăul de altădată,
clădiri,
cultură,
Foto,
patrimoniu,
sistematizare urbană,
strategii,
străzi,
urbanism
miercuri, octombrie 19, 2016
Forumul Montan din Judeţul Bacău
O iniţiativă lăudabilă, devenită realitate după două decenii de aşteptare. Un pas înainte pentru pitoreasca zonă montană a judeţului, despre care vom auzi multe lucruri bune. Detalii aici.
Etichete:
cultură,
eveniment,
investitii,
judeţ,
mediu,
Slănic Moldova,
strategii,
turism,
Utilităţi
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)











