Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

joi, septembrie 03, 2015

"Bacău, târg situat într-o insulă a râului Bistrița..."

Ținutul Bacăului, peste care este un vornic, cu scaunul la Bacău, târg situat într-o insulă a râului Bistrița, vestit pentru abondența merelor și altor fructe. Are și un episcop catolic, care se numește de Bacău, pentrucă în ținuturile de pe lângă munte sunt mulți supuși Moldoveni, numiți catolici după naționalitatea și religiunea lor, pe cari i-a așezat acolo Ștefan Vodă, după ce a biruit pe Matiaș regele unguresc și i-a împărțit pe la boierii săi. Este de însemnat satul Cantemireștii din ținutul Roman, numit Faraoni, ai cărui locuitori mai bine de 200 familii sunt toți catolici și au o biserică de piatră foarte veche. Ocna și Trotoșul lângă apa Trotoșiu târguri renumite pentru salinele excelente ce se găsesc împrejurul lor. Pe aici e intrarea cea mai largă din Moldova în Transilvania.” (Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei, ediţia 1771)
Sursa hărţii: Hongrie et pays adjacens entre le golfe de Venise et la Mer Noire/  Bibliothèque nationale de France, département Cartes et plans, GE DD-2987 (3228,1-2), 1700-1799, via gallica.bnf.fr/ark: Mulţumiri domnului Iulian Bucur pentru că a semnalat existenţa acestei valoroase hărţi în format electronic.

miercuri, septembrie 02, 2015

Fenomenul urban românesc - varianta nocturnă


Frumoasa vale a Slănicului

Sursa foto:parascan.ro

Se pregăteşte Festivalul Educațional Zilele Parcului Gherăești - ediţia a II-a

         Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA), organizează în perioada 09-13 septembrie 2015 a doua ediție a Festivalului Educațional Zilele Parcului Gherăești. Pe 9 septembrie, în Bacău, va avea loc lansarea oficială a proiectului Zilele Parcului Gherăești 2, iar în perioada 10-13 septembrie 2015 se vor desfăşura patru tipuri de activități:
activităţi educaţionale: workshop-uri de dezvoltare personală, creativitate, jocuri, ateliere hand made, prim ajutor și multe altele – facilitate de către organizații nonguvernamentale din Bacău;.
- activităţi sportive: cross-uri de alergat și pe bicicletă, workshop-uri pentru un stil de viață sănătos etc;
- activităţi culturale: piese de teatru, concert, dansuri – susținute de tineri băcăuani, dar și trupe locale, pe parcursul celor patru zile de eveniment;
-sesiuni de dezbateri pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare a parcului Gherăiești. 

       În cifre, prima ediție a festivalului a însemnat: 2 zile de activităţi complexe, 24 de ore de educație, cultură, sport și activități de orientare în natură, 55 voluntari, 28 de parteneri implicați, 23 de ateliere educaționale, 2 workshop-uri pentru un stil de viață sănătos, 1 concurs de orientare în natură, 1 cross de alergat, 2 cross-uri pe bicicleta, 1 spectacol live de planetariu și orientare după stele, 1 trupă de teatru, 3 trupe de dans, 2 trupe de muzică, peste 30 de soliști, peste 1500 de participanți și peste 10000 de poze și filmulețe realizate pe parcursul festivalului. Proiectul Zilele Parcului Gherăiești 2 este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+, KA3 - Dialogul Structurat.
Detalii AICI.

marți, septembrie 01, 2015

Viteza judeţului Bacău


     După mai bine de două decenii, economia judeţelor României este comparabilă cu o Dacie Logan având cinci viteze. Care a fost viteza judeţului Bacău? Un interesant articol pe această temă este disponibil pe analizeeconomice.ro.

vineri, august 28, 2015

Populaţia Bacăului în oglinzi paralele

   Cum doriţi să fiţi "înregimentaţi" demografic? Stabili? Labili? Stabili şi 100% rezidenţi (joke)? Domiciliaţi? Înregistraţi? Plecaţi pentru o perioadă (ne)determinată şi totuşi prezenţi? Puteţi avea mai multe opţiuni, la fel ca şi valorile oficiale ale populaţiei localităţilor băcăuane:
P.S. Azi am aflat un detaliu interesant: Copiii care se nasc în afara ţării sunt şi ei inclusi în rândul populaţiei stabile în România, după domiciliul mamei”, preciza Eugenia Harja, director executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Bacău. 

luni, august 24, 2015

Plaiuri ghimeşene

"Muntele este înaltul şi adâncul şi adaosul de oboseală proaspătă. Muntele este aşadar această privelişte în care intru tot mai adânc şi care la rândul ei intră şi ea în mine." (Lucian Blaga)



joi, august 20, 2015

Recomandări de week-end: munte şi un nou record mondial la mămăligă cu brânză!

     Vreţi să vă bucuraţi de un peisaj montan deosebit? Vreţi să aveţi parte, pe viu, de un record mondial? Nu vă puteţi imagina cum poate arăta o mămăligă cu brânză de 3500 kg? Ei bine, atunci bifaţi în calendar următoarele date: 29-30 august, ediţia a X-a a  ”Festivalului Mămăligii cu Brânză”, minunatul ţinut al Ghimeşului, la Valea Rece, alături de Pensiunea "Csángo și Fatányéros" şi reprezentanţii Guinness World Records. Toatele detaliile gastronomice ne sunt disponibile aici.
      Iubesc zona, iubesc oamenii de acolo, deci vă recomand cu încredere evenimentul. Chiar merită o ieşire de week-end, la 105 km distanţă de Bacău. Eu unul am şi ajuns deja, să prind un loc bun J

Update 26 august: iată şi ceaunul de 5,2 tone care a sosit în zonă...