Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

sâmbătă, martie 31, 2012

Colţ de rai: Răchitiş de Ghimeş-Făget

    Ceva mai sus de 1000 metri, pe plaiurile domoale ale Tarcăului, un mic sat de munte reuşeşte cu greu să supravieţuiască. Un adevărat paradox, pentru că natura a fost aici mai mult decât darnică. O comunitate în care anul trecut, după spusele unui localnic, s-au născut doi copii iar cimitirul a înghiţit 30 de vieţi. Un trai aspru, lipsit de binefacerile secolului XXI. Oameni cu chipul parcă cioplit în gresia muntelui lor, dar cu o privire de copil fericit atunci când te întreabă: "Aşa-i că e frumos pe la noi?", ştiind că răspunsul nu poate fi decât unul singur. 
    Cu greu, un drum pietruit pe alocuri reuşeşte să urmărească meandrat Valea Rece, fir năvalnic de apă, poate singurul care reuşeşte să mai rupă din liniştea omniprezentă. Pentru cei de aici, viaţa nu este deloc comodă. Pentru citadinii îndrăzneţi ar putea reprezenta un week-end de vis. Iar pentru cei care fac de două decenii strategii de dezvoltare rurală, stând comod în fotolii ergonomice, Răchitişul nici nu există, ca şi multe alte sate, cu care am avea tot dreptul să ne mândrim. 
   Ca şi în alte situaţii, te rupi cu greu de astfel de spaţii. La coborâre mai întorci capul de câteva ori, încercând să menţii cât mai viu în minte conturul festonat al orizontului. Un sentiment amar te încearcă, aducându-ţi aminte de "orizontul" unor atotştiutori cu înalte funcţii, care declarau public că prin judeţ nu prea ar fi loc de circuite turistice, că totul s-ar rezumă la trei, patru obiective. Şi atunci amăreală se cam transformă în spută. O spută pe care ţi-e ruşine să o elimini în astfel de colţuri imperfecte de rai. Ar fi o împietate. Dar ce contează? La noi şi raiul (sau măcăr periferia lui, mahalaua divină) pare atins de imperfecţiune. Iar sputa o trântim flegmatic pe pavele citadine, în loc să o scuipăm cu precizie între ochii unor astfel de specimene, tratament  necesar pentru eliminarea cataractei, după două decenii de orbire...
Foto: Răchitiş, martie 2012

6 comentarii:

  1. foarte frumos loc intradevar pacat ca nu este valorificat. de vazut si cadaresti, pajistea ,trei fantani locuri superbe greu de uitat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oamenii locului,daca mai pun intrebari, referitoare la frumusetile acestor meleaguri,e un argument,ca s-au obisnuit cu acest tablou.Fata aspra a fiecarui locuitor e argument,ca ignoranta,nepasarea,delasarea,incompetenta,dezinteresul fata de comunitate coroborat cu interesul personal al celor alesi cu incredere,exista,persista devine obisnuinta ca si frumusetea locului.
    Locul e incarcat de istorie zbuciumata, controversata, dar reala.Merita mai mult,mai multa atentie si consideratie,mai mult respect fata de cei care sunt,pentru a contura mai lesne de unde vii?,cine esti?,unde vrei sa ajungi?!

    RăspundețiȘtergere
  3. UNA DIN FOTO ARATA SATUL RACHITIS CEALALTA E DIN BLOVANIS (parul turceni) PENTRU CUNOSCATORI .

    RăspundețiȘtergere
  4. Un peisaj cu adevarat superb si in legatura cu fotografiile adaogate una dintre ele este din satul Bolovanis si cealalta din Rachitis .Si in legatura cu linistea din acea zona si caile de acces nu este chear atat de grav precum este precizat in descriere , deoarece Satul Rachitis poate fii accesat si prin satul Bolovanis traversand dealul Oronias , si prin munti se poate ajunge si din Lacul rosu ,precum si din satul Brates . Si in legatura cu legenda prin care s-ar fii nascut doi copii si ar fii inghitit cimitirul 30 de suflete este doar o poveste . (Am adaogat acest comentarii pentru ca daca cineva este interesat de aceste zone superbe macar sa citeasca ceva adevarat .) Locuitor al satului rachitis . Cu stima

    RăspundețiȘtergere
  5. Informatia cu cimitirul mi-a fost oferită de un localnic, la momentul respectiv.

    RăspundețiȘtergere
  6. Un loc în care am fost în tinereţe, ca învăţător. Am stat acolo trei ani şi cunosc locurile. Oameni buni, primitori şi copii buni cu dorinţa de învăţa. Am colindat în acei ani toate locurile şi am urcat colinele şi coborât văile. Am luat parte la întâmplările satului: botezuri, nunţi, înmormântări, dar şi la obiciurile tradiţionale : colindele de Crăciun (într-o vreme când erau aproapew interzise). Am reabilitat atunci căminul cultural, un loc unde se făceau horele în zilele de sărbătoare. Am amintiri plăcute şi respect locuitorii acelui sat.

    RăspundețiȘtergere