Un număr cu sonoritate aparte pentru profesori, fie numai și din
perspectiva unor grile seci (vetuste împărțiri ale vechimii și salarizării),
grile care nu-ți mai oferă perspective largi.
Un număr de ani în care s-au amestecat într-un iureș amețitor
speranțe, bucurii, reușite, naivități, așteptări, compromisuri, dezamăgiri,
tristeți, supărări, greșeli.
Un număr de ani în care ai crescut, l-ai parcurs mai mult sau
mai puțin meandrat, ai ajuns sus, pe culme, scrutând orizontul în toate
direcțiile.
Un număr de ani care, la început de carieră, ți se păreau
matusalemici, privind cu mirare prin cancelarii.
Un număr de ani în care ai avut șansa să cunoști profesori
deosebiți, să înveți de la ei, să vezi cum treptat, treptat, se retrag în
tăcere, în uitare sau in cancelarii celeste.
Un număr de ani în care ai văzut cum sistemul se umple de
incompetenți, politruci, gargaragii sau lingușitori fără scrupule.
Un număr de ani în care ai uitat numărul de miniștri, de miile
de idei nefericite care au erodat treptat un statut, o clasă, o stare de
spirit, o vocație.
Un număr de ani în care o lume întreagă s-a schimbat din
temelii, iar lumea școlii românești a încremenit pe o potecă nemarcată, cu
destinație încețoșată.
Un număr de ani în care ai avut elevi deosebiți, care ți-au dat
aripi și bucurii nemăsurate, dar și adolescenți pierduți prin hățișurile unei
societăți tot mai decuplate de viața școlii, de educație, de cultură, de
cercetare.
Un număr de ani în care foștii absolvenți au ajuns oameni mari
și frumoși, amintindu-ți din când în când ce minunat poate curge timpul.
Un număr de ani în care expresia "Abia aștept să ies la
pensie" (impardonabilă, de neînțeles la început) a devenit tot mai des
invocată în jurul tău, unică speranță spre o nirvana binemeritată.
Un număr de ani după care nu te mai miră ascensiunea
incompetenților, șmecherașilor și a altor specii care cred că școala este la
cheremul lor sau a găștilor transpartinice la care au aderat "dezinteresat".
Un număr de ani în care ai învățat că resursele tale sunt și
resursele școlii, tot sperând că societatea va aprecia și te va răsplăti în
vreun fel.
Un număr de ani în care se vorbește în cancelarii tot mai puțin
despre cărți, teorii, noutăți științifice și din ce în mai mult despre
diferențe salariale, rate, prețuri.
Un număr de ani în care, la sfârșitul vacanței, te-ai întors la
școală cu bucurie, căutând noi căi, noi provocări, noi alternative, nu pentru a
turna grăbit conținuturi, ci pentru a aprinde o scânteie proaspătă.
Anul 25. Anul în care, pentru prima dată, nu te mai sufocă
emoția noilor începuturi, mulțumindu-te cu încercarea de a te detașa în fața
acelorași probleme sistemice, în fața dezinteresului, inapetenței, suficienței,
subfinanțării. Bizară senzație...
Anul 25 - ai ajuns aici și totuși zâmbești, știind că ai un as
ascuns în mânecă: oricum ar (mai) fi, atunci când deschizi ușa clasei de elevi,
renaști. Iar pentru acest mare avantaj necuantificabil, fără cristalizări
pecuniare, nici nu știți câți vă invidiază, dar și vă admiră în secret... Încă
mai avem motiv să nu fim încrâncenați precum un funcționar prăfuit la un ghișeu
plin cu dosare. Noi avem mereu și mereu un as în mânecă... Sau așa credem...
Un an școlar cu sănătate! Cu restul... vedem pe parcurs.
