Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

marți, decembrie 06, 2011

Interviul lunii. Dragoş Dorneanu (Cedra Tour Bacău): "Cunoaşterea ofertei turistice şi calitatea serviciilor reprezintă avantajele noastre"


Inaugurăm de astăzi rubrica „Interviul lunii”, o secţiune pe care o dorim permanentizată şi prin care încercăm să prezentăm activitatea unor băcăuani care au un cuvânt de spus în viaţa cetăţii, în diferite domenii de activitate: cultură, educaţie, servicii, industrie ş.a. Persoane care încearcă să aducă plus valoare şi care au reuşit deja să promoveze pozitiv imaginea oraşului Bacău.
Astăzi un scurt interviu cu Dragoş Dorneanu (foto), patronul agenţiei de turism "Cedra Tour" Bacău. O agenţie tânără, care activează din anul 2009, dar care s-a făcut rapid remarcată prin dinamism. Are actualmente patru angajaţi şi un capital în care sunt incluse multe planuri de viitor. Alegerea făcută are la bază cel puţin câteva argumente: este o firmă 100% băcăuană (făcând astfel notă discordantă cu piaţa de profil, dominată de societăţi cu sediul în capitală şi filiale în majoritatea oraşelor mari), este condusă de un profesionist cu studii în specialitate (lucru mai rar întâlnit într-o ţară unde la agricultură şi turism se pricepe toată lumea) şi nu în ultimul rând calitatea şi diversitatea serviciilor oferite.

Reporter: Domnule Dragoş Dorneanu, din câte cunosc sunteţi absolvent al Facultăţii de Geografie din cadrul Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. De ce nu aţi continuat linia „firească”, prin îmbrăţişarea profesiei de cadru didactic?
Dragoş Dorneanu: În cadrul Facultăţii de Geografie am absolvit secţia geografie – limbă franceză, profil pe care l-am ales tocmai pentru că să-mi ofere o perspectivă a ceea ce turismul exploatează şi foloseşte din plin: peisaje geografice, civilizaţie şi patrimonial cultural.
R: Credeţi că formaţia de geograf v-a ajutat în viziunea dumneavoastră despre managementul unei agenţii de turism? Cum?
D.D.: Aşa cum am mentionat deja, cunoştinţele mele de geografie m-au ajutat să identific şi să exploatez optim resursele turistice existente. Ulterior am absolvit în cadrul C.N.E.P.T Bucureşti si un curs postuniversitar de management al unei agentii de turism, curs care a avut un rol major pentru mine, ajutându-mă foarte mult în managementul firmei.  
R: Sunteţi una din puţinele agenţii de turism din municipiu care este 100% băcăuană, nefiind legată prin relaţii de subordonare cu Bucureştiul. Care ar fi avantajele acestui statut?
D.D.: Flexibilitate ridicată şi cunoaşterea foarte bună a turiştilor băcăuani şi a cerinţelor acestora.
R: Există şi dezavantaje?
D.D.: Da, de ordin finaciar şi logistic. Am reuşit însă să le depăşim.
R: Ce ne puteţi spune despre ofertele turistice pe care le-aţi adus pe piaţă?
D.D.: Încercăm să oferim o gamă cât mai diversificată de produse turistice, la fel ca majoritatea agentiilor de turism, dar principalul nostru avantaj constă în calitatea serviciilor şi a cunoaşterii ofertei turistice.
R: Ce oferte tentante pregătiţi pentru perioada imediat următoare?
D.D.: Ne pregătim deja pentru perioada de vară prin sejururile clasice, gen litoral şi munte, circuite turistice precum şi  o bogată ofertă pentru excursii şcolare.
R: Care ar fi planurile de viitor ale  tânărului manager Dragoş Dorneanu?
D.D.: Îmi doresc o reorientare a pieţei turistice către cunoaşterea României în special de către generaţiile tinere şi ca atare încercam să oferim elevilor şi studenţilor tarife şi condiţii optime, tocmai pentru că aş vrea să arăt că şi ţara noastră are atatea şi atâtea locuri frumoase şi pline de tradiţie, cultură şi istorie. Iar băcăuanii merită să cunoască şi să aleagă în cunoştinţă de cauză.
R: Vă mulţumesc pentru interviu şi vă urez mult succes în proiectele dumneavoastră de viitor!

Un comentariu: