Protecţia consumatorului în Bacăului anilor "60...

   Oameni noi, metehne vechi... Un exemplu de verificare a unităţilor comerciale din Bacăul de odinioară, articol descoperit zilele acestea între două plimbări pe traseul Lidl - Profi - Mega Image - Kaufland 😁

Însoţind echipele de control obştesc

La buna funcţionare a unităţilor comerciale din Bacău, o contribuţie tot mai importantă o aduce controlul obştesc organizat şi îndrumat de Consiliul local al sindicatelor. O metodă eficientă folosită de acest consiliu este organizarea periodică a unor ieşiri pe teren cu participarea mai multor echipe de control obştesc. Deunăzi, cu ocazia unei asemenea acţiuni, am însoţit şi noi cîteva echipe in controlul pe care l-au efectuat prin diferite unităţi comerciale. Primul popas l-am făcut la magazinul universal "Bacăul". De la început ne impresionează abundenţa de mărfuri, ordinea şi curăţenia ce domnesc în fiecare raion. Dar nu numai atît. Comportarea civilizată a personalului de deservire este un alt lucru care atrage imediat atenţia. După cum am aflat, cel mai mulţi dintre lucrătorii magazinului universal sínt apreciaţi de cumpărători. Unul din ei este loan Miron, şeful raionului confecţii bărbăteşti, evidenţiat lună de lună în întrecerea socialistă.

 Iată-l în clişeul 1 ajutîndu-l cu multă amabilitate pe muncitorul Constantin Niţă în alegerea unui palton. Restaurantul şi ospătăria Zahana. La prima vedere unitatea ne face o impresie bună. Lumină plăcută, curăţenie, veselie. La mese, consumatorii par satisfăcuţi. Însă echipa de control obştesc nu se mulţumeşte doar cu constatările de suprafaţă. O incursiune în bucătărie le arată că personalul de aici este certat cu igiena. La etaj, unde funcţionează ospătăria, curăţenia lasă şi mai mult de dorit (clişeul 2). O verificare a gramajului fripturilor duce la constatarea că cele mai multe cîntăresc cu cite 20 de grame mai puţin.

— Daţi-mi vă rog condica de sugestii şi reclamaţii — încearcă un membru al echipei de control obştesc, adresîndu-se casierei de la ospătărie.

— Era aici, dar acum nu o mai văd. O fi luat-o probabil responsabilul...

Concluzia se trage de la sine.

Centrul de industrializarea legumelor? Aşa s-ar părea după îndeletnicirea persoanei din clişeul 3, care trece nişte "roşii" printr-o sită în vederea obţinerii de... „bulion”. În realitate ne aflăm în magazia de mînă a unităţii Oficiului de legume şi fructe nr. 1 unde, datorită spiritului "inventiv" al responsabilului Toader Tudose, personalul de deservire al unităţii a fost pus să "valorifice" nişte produse demult stricate (foste cîndva roşii). Bineînţeles, că menţionînd această "ispravă" în registrul de control şi inspecţie, membrii echipei au înştiinţat şi organele în drept pentru a lua măsuri ca activitatea despre care am am amintit să înceteze.

— A mai rămas ceva timp pînă la închiderea magazinelor. Să trecem la unitatea "Alimentara" cu autoservire — au fost de părere membrii echipei de control obştesc.

Amplasat la parterul unui frumos bloc de pe strada Karl Marx, magazinul 38 al OCL „Alimentara” te ispiteşte prin eleganţa sa, bogăţia de produse cu care-i aprovizionat în permanenţă. Ca atare, aici se perindă de dimineaţă şi pînă seara numeroşi cumpărători. Iată-i (în clişeul 4) pe membrii echipei de control obştesc făcînd o verificare a gramajului la produsele preambalate. Ca şi în alte daţi, ieşirea pe teren a echipelor de Control obştesc a fost rodnică. Componenţii echipei, printre care muncitorii Ion Postolache şi Nicolae Şuştac de la fabrica "Proletarul", Gheorghe Bibire şi Miron Nedelcu de la "Steaua roşie" ş. a., au plecat spre casele lor cu simţămîntul de a fi îndeplinit o muncă utilă. Rămîne ca aceasta să fie completată cu controlul din partea Consiliului local al sindicatelor şi secţiei comerciale asupra modului în care se rezolvă, de către unităţile controlate, propunerile şi sesizările făcute de echipe.

I. LUPU, corespondent al ziarului „Munca“pentru regiunea Bacău

Foto: P. COZIA

Articol publicat în ziarul „Munca”, noiembrie 1964.

Reclamă la Restaurantul Zahana în presa vremii

(sursa: Ateneu, 1968)

Te uită cum plouă ianuarie...

 

Chiar aşa: "Ce e nou în oraşul nostru?"

         Dacă lipseam 15 ani din oraşul meu natal şi aş fi revenit acum, desigur că aveam nevoie de un însoţitor care să mă conducă. Oraşul Bacău, oraşul foştilor capitalişti de teapa lui Porumbaru, Filderman, Izvoreanu, Calmanovici, Iordănescu, oraşul vechilor magherniţi unde erau exploataţi crunt miile de muncitori, oraşul foştilor cerealişti care-şi umpleau hambarele pe urma trudei ţărănimii muncitoare, oraşul Bacău a devenit de nerecunoscut în anii puterii populare.

Nici în 50 de ani, vechea clasă exploatatoare, marii capitalişti nu realizau ceea ce a realizat poporul nostru muncitor în 15 ani de la eliberare. Oraşul Bacău şi-a schimbat complet înfăţişarea, au apărut fabrici noi ca cea de confecţii „Bacăul“, Uzina de şuruburi „Muncitorul liber“, Uzina metalurgică, Combinatul de carne. Iar Fabrica de textile „Proletarul“. Fabrica de piele şi încălţăminte „Partizanul“ au fost utilate modern şi înzestrate cu grădiniţe şi creşe pentru copii, cantine, dispensare medicale, staţionare, băi etc. În centrul oraşului au apărut clădiri impunătoare unde au fost amplasate magazine de stat. Chiar luna aceasta s-a deschis un nou magazin universal de toată frumuseţea. Tot anul acesta, locuitorii orașului Bacău au participat la inaugurarea marelui Stadion „23 August“, cu o capacitate de 20.000 de locuri. Teatrul de stat complet refăcut, Filarmonica de stat, două grădini de vară, ştrandul tineretului, 4 parcuri şi cele 3 săli de cinematograf stau la dispoziţia oamenilor muncii. Mereu oamenii muncii primesc locuinţe în noile blocuri ce se construiesc în diferite părţi ale oraşului.

Femeile, prin diferite acţiuni obşteşti şi prin participarea efectivă la munca patriotică, au contribuit ca oraşul Bacău, unul din principalele centre muncitoreşti ale ţării noastre, să arate cit mai frumos. Femeile din oraşul nostru sînt hotărîte să cinstească cea de-a 15-a aniversare a eliberării patriei noastre cu noi realizări în producţie şi pe tărîm social. -  Maria MIHAI, preşedinta comisiei de femei de la Fabrica “Partizanul”

Sursa: revista “Femeia”, 1959

Foto: Bacăul la ora marilor prefaceri (colecţia ing. Mihai Ceucă)

Decembrie 1975: „Luceafărul“ - un mare magazin la Bacău

    La Bacău, a avut loc de curînd inaugurarea marelui magazin universal „Luceafărul“. Operă a proiectanţilor şi constructorilor din localitate, noua unitate a comerţului băcăuan, înălţată intr-un stil arhitectonic deosebit, constituie o adevărată podoabă a municipiului de pe Bistriţa. Pe o suprafaţă utilă de aproape 8 000 mp, cumpărătorii pot găsi o gamă variată de mărfuri industriale pentru bărbaţi, femei, copii şi adolescenţi. Magazinul are aproape 500 de lucrători şi dispune de raioane specializate care însumează mărfuri cît 50 de magazine obișnuite la un loc. (Gh. Baltă, corespondentul „Scînteii“) – în "Scînteia", 16 dec 1975.

Interviu revista "Femeia", 1976

"Luceafărul" comerţului băcăuan prinde viaţă. Una dintre cele mai interesante imagini cu "simbioza" vechi-nou din Bacăul sistematizării urbanistice din perioada comunistă. Sursa foto: colecţia ing. Mihai Ceucă; Ioan Bîşcă.

     Potrivit fotoreporterului Ioan Bîşcă, "magazinul universal Luceafărul a fost proiectat de Rozela Burnea Georgescu, arhitecta din Bacău care a mai semnat, între altele, proiecte precum blocuri de locuințe în Roman, Moinești, Comănești, Bicaz, Focșani și Bacău, sediul Procuraturii Bacău (1963), sediul Trustului Petrol Moinești (1966), Policlinica din Piatra Neamț (1967), magazine universale în Roman (1967) și Moinești (1968), complexul comercial „Zemeș” din Moinești (1968), hotelul Venus din Slănic Moldova (1971), hanul turistic „Măgura” (1974), extinderea și reamenajarea de la Teatrul Bacovia (1979), Hotelul Moldova (1979) și sala Ateneu din Bacău (1983)."

Sursa foto: Ioan Bîşcă/Deşteptarea. Colorizare digitală: LŞ

Cu cât se vinde Bacăul de odinioară?

 E mult, e puțin...Legile economiei de piață sunt "corectate" în lumea colecționarilor. Pasiunea costă, nu-i așa? 😁

Prin Bacău cu autobuzul...

La garajul secţiei de transporturi din cadrul Întreprinderii Comunale din Bacău stau la start cîteva maşini aşteptîndu-şi şoferii. Dar Vasile Hriţcu şi Victor Lupaşcu încă n-au venit şi nici nu vor veni curînd. La restaurantul Zahana berea curge şuvoaie, încercînd să le potolească setea. Beau de trei zile şi pîrdalnica de arsură încă nu-i stinsă. Cheful trebuie menţinut patru zile, la fel ca în fiecare lună după salariu, altfel strică firma şi li se duce dracului faima. (pasaj din articolul Prin Bacău cu autobuzul, ziarul „Munca” nr 5461/1965)

Foto: Restaurantul Zahana din vechiul centru al oraşului Bacău

Sursa: colecţia ing. Mihai Ceucă; Irina Amalia Băcăoanu

Parcul Bacăului: între geneză şi extincţie…

    GENEZA...Aşa se intitulează lucrările de artă înălţate de curînd în parcul Libertăţii din municipiul Bacău. Pentru realizarea lor, 40 de elevi de la liceele pedagogic, sanitar şi de construcţii din oraş au colindat localităţile de pe Văile Trotuşului, Caşinului, Oituzului, Tazlăului, adunînd în albume zeci de modele de sculptură în lemn, încrustate de artizanii satelor pe stîlpii porţilor, fîntînilor şi pridvoarele caselor. Constituiţi apoi într-o tabără de sculptură, sub îndrumarea profesorului Alexandru Huţanu, de la Şcoala populară de artă, ei au dăltuit in trunchiuri de stejar cele mai frumoase modele culese din comunele Berzunţi, Helegiu, Corbasca, Dofteana, Oituz şi Caşin, dînd viaţă unor veritabile opere de artă. Reunite sub genericul „Geneza”, lucrările tinerelor talente constituie astăzi nu numai o podoabă aleasă, ci şi un punct de atracţie pentru cei care vizitează oraşul. În acest mod informa întreaga ţară corespundentul ziarului Scînteia, Gheorghe Baltă, în numărul din 11 octombrie 1974, despre noua amenajare de parcul central al municipiului (Parcul Libertăţii, astăzi Parcul Cancicov).

"Geneza" altor vremuri...

 (credite foto: 1, 4 - Lucian Şerban; 2 - Ioan Bîşcă; 3 - Mihai Ceucă)

Astăzi, acest ansamblu practic nu mai există. Cei 22 de stâlpii au căzut unul câte unul, coloana infinitului s-a prăbuşit şi ea, doar poarta monumentală mai rezistă, într-o stare avansată de degradare. Cum s-a ajuns aici? S-a dat vina pe timp, pe vreme, pe vremuri. Sporadic, înainte de diverse campanii electorale, s-au făcut promisiuni peste promisiuni. Idei au fost din partea specialiştilor, elanul civic nu a lipsit. Indiferenţa este, se pare, mult mai puternică. Din patru în patru ani, se mai aude câte ceva despre un proiect de reabilitare şi modernizare a întregului parc, după care liniştea se aşterne din nou. Patru ani înseamnă cu mult mai mult decât o simplă perioadă de timp. Patru ani reprezintă o nouă generaţie de copii care va creşte, îndepărtându-şi tot mai mult paşii de inima verde a oraşului şi de locul în care s-au născut....

Vezi şi: Gura de rai din parc...

Un parc fără coloană...

Inedit: Restaurante mari, restaurante mici...în Bacăul anilor '70

Vă invit să vă delectaţi cu o savuroasă pagină despre reţeaua de restauraunte din oraşul Bacău şi modul în care se făcea alimentaţia publică la mijlocul deceniului 8 al secolului trecut. Articolul a fost publicat în numărul 3 din anul 1976 al revistei „Flacăra" („dosarul": Fără prejudecăţi despre RESTAURANTE MARI, RESTAURANTE MICI), sub semnătura lui Răzvan Bărbulescu, purtând titlul: Depăşirea planului de încasări nu este incompatibilă cu o servire exemplară într-un cadru civilizat:

Foto: Restaurantul cu autoservire "Macul Roşu" din Bacău, vara anului 1980.

Sursa: colecţia ing. Mihai Ceucă

„Duminică, 1 august. Seara, la restaurantul „Parcul Libertăţii“ erau două nunţi, în interior şi pe terasă, iar în grădină se bea bere şi se mîncau seminţe. De dovleac. Cu plăcere sau cu îndîrjire, toată lumea, la unison, era mobilizată ca la un adevărat concurs „cine mănîncă şi împrăştie mai repede“. Atîta dăruire, mărturisesc sincer, impresiona. Şi organizarea. Moderna unitate pusese la dispoziţia amatorilor, evident în limita posibilităţilor, farfurioare pentru coji. Părăsindu-ne o clipă extazul, constatăm cu toată seriozitatea că după două-trei-patru ore farfurioarele deveniseră cu totul neîncăpătoare şi nu numai ele, ci şi feţele de masă şi grădina şi..„ ca într-o imagine de coşmar, albele coji ajunseseră să acopere totul. Altfel, unitatea era bine aprovizionată cu „fripturi, antricoate, organe“, dar cine mai avea timp de ele?! Restaurantul este modern, Parcul Libertăţii frumos, plin de seminţe şi sticle de bere, goale, primele datorate numeroşilor „furnizori“ de toate vîrstele, şi de ambele sexe, dar de aceeaşi culoare, iar celelalte — rod al iniţiativei unităţii de a vinde bere oricui şi oricum, cu sticla şi cu Iada, în parc sau în picioare, în grădină. Ceva mai tîrziu, la „Moldoveanca", toată lumea bea. încet, cumpătat, moldoveneşte. „Dacă nu-i dai unuia de băut fără mîncare, te bate de te sminteşte sau îţi umple condica de minciuni“, mi se confesează Florica Lupaş, care-i ţine locul responsabilei, plecată în concediu. Localul mic, dar cochet, îngrijit, v-aţi dat probabil seama după denumire, este unul cu specific local şi oferă la preţuri de categoria a doua citeva dintre invenţiile culinare moldoveneşti, însă în seara asta are foarte puţini amatori. Absolut firesc. Ca să ştii să preţuieşti binele trebuie neapărat să ai de-a face cu răul. De pildă, la restaurantul „Decebal“! Drumul spre interiorul restaurantului, cel mai modern din Bacău, o adevărată oază de linişte, civilizaţie, bun-gust şi bună servire, trece prin infernul grădinii unde trebuie să fac un veritabil slalom printre numeroşii amatori de bere, care la ora aceea sprijineau tot ce găseau: stîlpi, coloane, scări. Pentru că şi aici, berea, pe lîngă cea servită cît de cît civilizat şi prompt la mese, se vindea în două colţuri cu coadă şi scandal, în picioare. Tot „Decebal“, tot categoria I, dar altă optică asupra comerţului.

Luni, 2 august, îi însoţesc pe dr. Dan Alexandrescu şi pe unul dintre asistenţii Inspectoratului sanitar într-un scurt raid de dimineaţă prin cîteva unităţi ale Trustului de alimentaţie publică din Bacău. Constatările pe scurt. La „Popas‘‘-Gherăeşti, într-un local care aşteaptă renovarea, sălile de consumaţie, dichisite cu o recuzită de la revelion, erau aranjate cu grijă, dar pereţii erau murdari şi pe alocuri scorojiţi, covoarele atît de pătate şi de murdare încit nu le mai puteai ghici culoarea, iar bucătăria, în materie de muşte, tindea să stabilească un record. Restaurantul „Nord“ „lucra“ numai cu grădina şi cu o încăpere profilată pe produse de tip „Gospodina“, despre care responsabilul Gheorghe Melinte avea numai cuvinte de laudă, dar căreia tocmai în dimineaţa aceea i se defectase instalaţia frigorifică, termometrul arătind in jur de +13 grade. „Micul restaurant“, unitate ieşită zilele acestea din renovare şi propusă, într-un viitor apropiat, pentru demolare, n-are, fie şi pentru această scurtă existenţă, o vitrină frigorifică, produsele crude şi preparate (de care unitatea nu duce cîtuşi de puţin lipsă) fiind ţinute „la vedere“ sub o foiţă de celofan. Oricum, dacă nu se vînd, se strică. În continuare, ne impresionează plăcut unitatea cu autoservire „Macul Roşu“, Îngrijită şi bine gospodărită, „Lacto-vegetarian“-ul cu o încăpere pentru copii şi o încărcată listă de bucate sau bogatul sortiment culinar al restaurantului „Bistriţa“. Seara, pe cont propriu, în calitate de consumator, aştept 20 de minute să vină un ospătar, sau să debaraseze cineva masa. Înzestrată cu pahare murdare, scrum de ţigară, o faţă de masă, mă rog, o masă care nu se deosebea cu nimic de celelalte libere. Într-o atmosferă de certă nesiguranţă, pândit de diferiţi indivizi în libertate prin bucătărie sau prin locul de acces al ospătarilor, încerc să descopăr măcar responsabilul, prezent conform programului, dar absent conform voinţei proprii şi logicii barmanului Georgeta Dobrescu: „are şi el treabă, n-o să stea tot timpul aici!“ Şi uite aşa, renunţ la mişcare, îmi piere şi foamea, singura grijă fiind să mă îndepărtez cît mai repede de privirile „amicale“ ale celor cîţiva magnifici cu echilibrul instabil. Am vizitat numeroase restaurante din Bacău. Mai mari şi mai mici, ale T.A.P.L.-ului şi ale O.J.T.-ului şi o remarcă s-a impus imediat: la Bacău se mănîncă bine. Adică unităţile sînt foarte bine aprovizionate, preparatele sînt numeroase şi prezentate într-o gamă culinară largă, şorturile de vin sunt din cele mai bune, bere (cel puţin cit a durat ancheta noastră) s-a vîndut din belşug. Firesc, cei ce răspund de aceste treburi, respectiv conducerile T.A.P-L.-ului şi O.J.T.-ului sau diferiţii responsabili de unități cu care am stat de vorbă, sînt mîndri de încasările lunare, de planurile „de vinzare“ depăşite. Firesc, pentru această bună aprovizionare trebuie să alergi, să te zbaţi, să sondezi, să n-aştepţi pentru că nu-ţi vine de nicăieri de-a gata un vin bun, de pildă. Dar acest aspect nu este singurul. Şi aici se impune o a doua remarcă: desigur, vindem, dar cum? Este de fapt şi concluzia anchetei noastre. Nu vedem nici o incompatibilitate între depăşirea planului de încasări şi o servire exemplară intr-un cadru civilizat, o dovadă în acest sens, pe lingă cele menţionate anterior, fiind restaurantul „Parcul trandafirilor". O faţă de masă curată, un aer care se poate respira, un serviciu prompt, o orchestră discretă sînt numai cîteva dintre atributele unui local civilizat, indiferent dacă este mare sau mic şi patronat de T.A.P.L. sau O.J.T."

***

Note: evidenţierea prin caractere boldite ne aparţine. T.A.P.L. = Trustul de Alimentaţie Publică Locală; O.J.T. = Oficiul Judeţean de Turism.