Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
joi, martie 09, 2023
Orașe pentru oameni
miercuri, martie 08, 2023
marți, martie 07, 2023
Candidaţi pentru lista arborilor protejaţi pe plan local (4)
Noi propuneri care vizează o specie protejată: tisa (Taxus baccata). Am în vedere exemplarul din fața corpului A al C.N. "Gh. Vrănceanu" Bacău (foto), exemplarele din Parcul Bacovia (pe aleea de acces dintre Hotel Bistriţa şi Liceul de Artă) și exemplarele de pe laterala sudică a Casei de Cultură. Mai cunoașteți și alte exemplare de tisă?
luni, martie 06, 2023
Uau: bazin de înot în parc!
Nu vă împacientați, vorbim de vara anului 1950 😏. Oricum, foarte interesat detaliul cu bazinul de înot din parc. Oare mai găsim vreun bunic care să ne povestească despre acele vremuri?
În marea
operă de înflorire a satelor şi oraşelor noastre şi de ridicare a lor din punct
de vedere economic, valorificarea resurselor locale de către Comitetele
Provizorii are o importanţă deosebită. Comitetele Provizorii, prin secţiile lor
de gospodărie şi industrie locală, au pornit cu hotărîre la îndeplinirea
acestei sarcini, rezultatele obţinute până in prezent fiind îmbucurătoare. Iată
un exemplu de felul cum Comitetul Provizoriu al oraşului Bacău se îngrijeşte de acest lucru. În parcul Libertăţii din acest
oraş a fost amenajat un loc special pentru copii, loc înzestrat cu un bazin de
înot, un pavilion de adăpost pentru copii şi mamele lor şi un solariu unde
copiii vor putea face plajă.
Sunt însă
şi unele Comitete Provizorii care nu acordă destulă atenţie acţiunii de
valorificare a resurselor locale. Comitetul Provizoriu ai oraşului Buhuşi-Neamţ
bunăoară deşi are multe posibilităţi, nu face acest lucru. Există în oraş o
fabrică de cherestea pe care Comitetul Provizoriu ar putea s-o pună în
funcţiune; tot aici s-ar putea duce o susţinută acţiune de valorificare a
fructelor. In oraş se fac numeroase construcţii şi dacă Comitetul Provizoriu ar
fi înfiinţat o fabrică de cărămidă, desigur că problema materialelor necesare
acestor construcţii ar putea fi soluţionată în bună măsură. Lipsa de preocupare
a Comitetului Provizoriu este dăunătoare oraşului şi un exemplu în acest sens
este faptul că instalaţiile electrice şi de apă sunt prost întreţinute. Iată de
ce Comitetul Provizoriu trebuie să pornească de urgenţă la lichidarea
pasivităţii faţă de aceste probleme şi să introducă un spirit gospodăresc,
caracteristic unui organ local de tip nou.
Sursa: “Bogăţii
scoase la iveală”, în “România liberă”, 23 iunie 1950
duminică, martie 05, 2023
Picătura chinezească
Zestrea verde a orașului nu înseamnă doar parcuri, grădini publice sau scuaruri fancy. Ea este formată dintr-o multitudine de mici fâșii care înverzesc țesutul urban, având rol ecologic, decorativ, de protecție, compartimentare arhitecturală sau peisagistică. Micșorarea acestora se face insidios, în multe zone din oraș, în diverse scopuri mai mult sau mai puțin onorabile. Cuantificarea acestor intervenții (spontane sau sistematice) este dificil, dacă nu chiar imposibil de urmărit. Și uite așa, ne bucurăm când se amenajează vreun mic scuar de 500 mp, dar ignorăm faptul că de zeci de ori mai multi metri pătrați dispar anual din cartiere sau din lungul căilor de comunicație...
sâmbătă, martie 04, 2023
Primăverile Bacăului
Schimbător ca primăvara. O vorbă înţeleaptă din bătrâni, care a condensat din vechime caracterul capricios al acestui anotimp, cu precădere în prima lui parte. Alternanţa de zile calde şi însorite cu zile reci şi umede, amplitudinile termice diurne semnificative şi frecventele "strănuturi" ale iernii reprezintă aspecte definitorii ale tranziţiei (tot mai diluate) spre anotimpul estival. Toate aceste caracteristici sunt o consecinţă a modificărilor ce survin, în circulaţia maselor de aer, deasupra Europei. Maximul de presiune din zona Rusiei (Anticiclonul Est-European) se retrage din luna martie către estul continentului, făcând treptat loc unor pătrunderi mai calde, dar şi mai umede, dinspre Marea Mediterană, sau dinspre Oceanul Atlantic. După ce trecem binişor de „Zilele Babelor”, spre echinocţiul de primăvară, ne putem aştepta la o instalare veritabilă a primăverii, deşi surprize neplăcute (ninsori, chiar viscole) pot să mai apară şi după acest eveniment astronomic. Graficele de mai jos sintetizează la nivelul temperaturii şi al precipitaţiilor medii lunare (interval 2000 – 2022) „extravaganţele” primăverilor Bacăului…








