Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

vineri, iunie 09, 2023

Atac banditesc în centrul Bacăului

 

Sursa: Universul, 15 februarie 1944

joi, iunie 08, 2023

Metamorfoze urbane: de la Bacăul machetelor, la oraşul cel nou (1965)

 „Am în faţă două fotografii: una înfăţişează macheta unor detalii de sistematizare, cealaltă oraşul Bacău în realitate. Sînt două fotografii a căror asemănare redă, concentrat, transformările înnoitoare cunoscute de acest oraş în anii şesenalului. lată, de pildă, detaliul de sistematizare a centrului său, întocmit în 1960. Ceea ce reprezenta în acel an macheta de-abia începuse să prindă contur. Erau construite doar o parte din blocurile de pe Calea Mărăşeşti. Blocurile din piaţa aflată în faţa clădirii sfatului popular regional şi de pe principalele artere ale oraşului se aflau încă pe hîrtia de calc a proiectanfilor. Dar ceea ce atunci constituia un proiect a devenit realitate. In cei patru ani care au trecut de la alegerile precedente, constructorii au înălţat numeroase blocuri de locuinţe, o frumoasă casă de cultură cu o sală de spectacole cu 800 de locuri, bibliotecă, sală de lectură.

La cîteva sute de metri de centru, în completarea unui ansamblu realizat înainte de 1960, s-au înălţat alte blocuri cu 350 de apartamente. Situate în apropierea parcului Libertăţii, ele constituie, împreună cu alte construcţii noi, o reuşită unitate arhitectonică.

O altă parte a machetei reprezintă detaliul de sistematizare a Pieţei Gării. Aici au fost construite şi date în folosinţă peste 400 de apartamente. Pe machetă se profilează încă un bloc turn, un restaurant, spaţii de deservire ale cooperaţiei meşteşugăreşti, autogara oraşului. Ele se vor adăuga celor 3 blocuri cu parter şi 9 etaje, executate cu cofraje glisante, care, împreună cu unităţile comerciale, formează un ansamblu urbanistic cu care ne mîndrim. În partea de sud a oraşului, la intrarea dinspre Bucureşti sînt în construcţie, în completarea unui cartier mai vechi, 300 de apartamente; primul bloc cu 60 de apartamente a şi fost dat în folosinţă. Statisticile consemnează că din 1961 şi pînă acum au fost construite pentru oamenii muncii din acest oraş moldovenesc 2 400 de apartamente.

Au mai fost înălţate Ia Bacău şi alte construcţii. Celor 80 de săli de clasă li se alătură construcţia maternităţii şi cea a pavilionului de pediatrie — clădiri cu o arhitectură dintre cele mai moderne.O preocupare deosebită există şi pentru amenajarea şi extinderea spaţiilor verzi. S-a rezolvat în mare măsură şi problema locurilor de joacă pentru copii, cea a amplasamentelor pentru viitoarele garaje şi pentru spaţiile de parcare.

La realizarea tuturor acestor lucrări şi-au adus contribuţia atît proiectanţii cît şi constructorii. Ei au muncit cu iniţiativă şi pricepere pentru a realiza lucrări de calitate superioară, promovînd larg metodele moderne de execuţie şi materialele noi de construcţie. Cele trei blocuri din Piaţa Gării, ca şi alte blocuri construite în oraş, au fost realizate prin metoda cofrajelor glisante, metodă care va fi folosită şi la înălţarea blocurilor înalte din ansamblul Cornişa Bistriţei.

Proiectanţii şi constructorii noştri transformă în prezent în realitate noi detalii de pe machetă. Noile blocuri şi ansambluri de locuinţe, parcuri şi aşezăminte social-culturale dau oraşului o înfăţişare tot mai modernă, pe măsura epocii de adînci transformări pe care o trăim.”

Arh. Vasile DRĂGULESCU, Director al D.S.A.P.C. Bacău, în „De la machetă la realitate”, ziarul Scînteia, 5 martie 1965

Natalitatea și mortalitatea în județul Bacău

 Tot pe minus, tot pe minus...

Sursa graficului: DJS Bacău, Infostat nr.3/2023

miercuri, iunie 07, 2023

sâmbătă, iunie 03, 2023

Pe centrul orașului de odinioară

 

Sursa: Desteptarea. Recolorizare digitală: L.Ș.

Tăcute oaze urbane...

         Aproape de km zero. O întâlnire care m-a făcut să-mi propun odată și-odată un mic eseu despre farmecul unor străduțe din orașul mai puțin vizibil. Tăcute oaze efemere care mai rezistă timpului, palimpseste abia vizibile, destine care se sting încetul cu încetul. Frânturi din memoria urbei, precum o pagină din Eliade...Oameni, locuri, istorii nescrise. Le mai vedem, astăzi, în tăvălugul vanitătilor noastre? Trăim într-o lume care se schimbă din ce în ce mai rapid, de multe ori fără acordul, fără participarea şi chiar fără informarea noastră. A privi mai atent la oraşul în care locuim – pentru a încerca să-l descoperim şi să ne punem amprenta asupra felului în care se dezvoltă -  devine aproape o datorie a fiecăruia dintre noi. (Miruna Tîrcă)

vineri, iunie 02, 2023

RPL 2021: Care sunt cele mai mari sate din județ?

Pentru că INS ne-a făcut surpriza publicării rezultatelor definitive ale RPL 2021 la nivel de localitate (deocamdată doar pentru câteva caracteristici demografice), prezintă interes să analizăm un pic și mediul rural, prin evidențierea celor mai populate sate din județul Bacău. Bonus: dinamica populației între recensământul din anul 2021 și cel din 2002. Interesante rezultate!


Note:

1.Populaţia rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie) care au reşedinţa obişnuită în România, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

2. Valea Seacă – satul reședință al comunei omonime.


Pe acceași temă: Repartiția geografică a celor mai mari sate din județul Bacău.

Bacăul, un județ cu speranțe tinerești....

 Aici ne este speranța, cât încă nu pleacă și ea prin alte zări....


Sursa: hotnews.ro

Bacăul universitar

 Locul trei din coadă, după Gorj și Hunedoara, în funcție de numărul de locuri bugetate în învățământul superior de stat. Să sperăm că la calitate stăm ceva mai bine...

Sursă: date statistice raportate de universități către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior în platforma ANS, la data de 1 octombrie 2022, via Pe.cifre

joi, iunie 01, 2023

Cum a fost primăvara 2023?

        Ultimele zile frumoase din luna mai nu au putut şterge  impresia generală despre această primăvară încheiată (calendaristic) astăzi: capricioasă, friguroasă, vântoasă, cu episoade aberante (iarna veritabilă din aprilie) care au dus la exasperare pe nostalgicii primăverilor de odinioară...Din punct de vedere termic, doar luna martie a fost mai caldă (6,9 C) decât media perioadei 2000-2022, aprilie (cu 8,7 C) şi mai (15,6 C) situându-se sub acest prag. De amintit că luna mai a fost a doua cea mai rece lună din 2008 încoace, confirmând supărarea noastră...Una peste alta, media termică a primăverii 2023 s-a oprit la 10,4 C, mergând pe acelaşi tipar termic al ultimelor două primăveri.  Pluviometric, cele trei luni au acumulat 118,9 l/mp, cu 32,5 l/mp mai puţin comparativ cu media ultimelor două decenii, deficitul de apă din sol fiind deja vizibil la nivelul unor culturi agricole.  Să sperăm că luna iunie va elimina acest deficit iar vara 2023 se va încadra în acea normalitate dorită de toată lumea...
Pe aceeaşi temă: Primăverile Bacăului
Foto 31 mai, comuna Letea Veche