Acum câteva zile, când iarna încă nu revenise. O linişte desăvârşită, întreruptă doar ce scrâşnetul vreunui tren care se scurgea molatic peste Bistriţa. Câteva raze timide printre bătrânii plopi, care au prins şi timpuri mai animate. Vorba cronicarului la sfârşit de veac XIX:
„Erau mulţi care se duceau şi afară din oraş la Lunca lui Rugină. Pe iarba din luncă şi printre copaci erau presărate sute de mese, împrejurul cărora şedeau jos sute de târgoveţi. Fiecare avea pe masa lor miel fript şi pâine frumoasă. Ulcioare, ploşti, cofe cu vin aveau toţi la îndemână. Câte un scripcar şi un cobzar erau la multe mese. Toţi mâncau, râdeau, beau, cântau şi jucau. Armendelu era în strălucirea lui. Azi?...S-au pierdut multe din aceste obiceiuri. Numai Lunca lui Rugină n-a ruginit. Tot se mai petrece în ea…dar nu ca atunci.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu