Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

luni, octombrie 17, 2011

Open Days 2011 – Europa în orașul meu, Bacău

    Municipiul Bacău va găzdui evenimentul “Open Days – Europa în orașul meu”. Manifestarea face parte din programul european “Open Days”. Încă din 2003, acesta a devenit un eveniment cheie, în care orașele și regiunile își arată capacitatea de a crește pe plan economic și de a genera noi locuri de muncă, prin implementarea politicilor de coeziune ale Uniunii Europene. Municipiul Bacău, prin Agenția de Dezvoltare Locală,  are onoarea de a se afla printre cei patru parteneri locali ai evenimentului “Open Days 2011″ din România, alături de județele Ialomița, Prahova și Timiș. Cu această ocazie, ADL Bacău în parteneriat local cu Centrul European de Informare “Europe Direct Bacău”, va organiza o serie de prezentări și workshop-uri, ce au ca fundament dezvoltarea locală în perioada 2014-2020. Cele două teme alese de organizatori sunt:
1. "Dezvoltarea durabilă a Zonei Metropolitane Bacău prin creşterea competitivităţii economice şi inovaţie. O analiză profundă pentru utilizarea instrumentelor de tip cluster şi stimularea dezvoltării locale” – organizator ADL Bacău
2. „Voluntariat și cetățenie activă” – Centrul European de informare “Europe Direct Bacău“
            Prima zi a “Open Days  – Europa în orașul meu | Bacău – 2011″, ce are ca temă dezvoltarea Zonei Metropolitane, prin utilizarea instrumentelor de tip cluster, va avea loc vineri – 21 octombrie și va fi găzduită de Centrul de Afaceri și Expoziții “Mircea Cancicov” Bacău. Necesitatea acestui eveniment pornește de la faptul că situația economică națională și internațională arată clar că una dintre puținele soluții pentru accesul companiilor private la finanțare este să demonstreze că au competitivitate și sustenabilitate pe piețele pe care sunt prezente. Pentru a realiza acest deziderat, companiile competitive trebuie să ofere piețelor în mod constant produse și servicii inovative, cu valoare adăugată.
Asocierea companiilor orientate către inovare în cadrul structurilor de tipul clusterelor/polilor de competitivitate alături de centrele de cercetare-dezvoltare consolidează de cele mai multe ori caracterul sustenabil al afacerilor lor. Efectele economice pozitive ale existenței clusterelor inovative/poli de competitivitate se reflectă direct și major în întreaga regiune unde se află acestea.
O consecință directă, recunoscută în prezent deopotrivă de experți și de autorități, este aceea că funcționarea optimă a clusterelor sau polilor de competitivitate ajută oraşele, regiunile şi ţările care le găzduiesc să facă faţă provocărilor globalizării, precum și crizei economico-financiare mondiale. Prin urmare, clusterele reprezintă unul din factorii esențiali ai competitivităţii teritoriale, absolut necesar dezvoltării sustenabile a unei regiuni geografice” - dl. Cornel Pricope, director ADL Bacău.
Prezentările din cadrul workshop-ului vor fi susținute de  dl. Ioan Toderaşc – director executiv Centrul pentru Promovarea Cercetării și Inovării, dl. Ioan Plotog – Manager Cluster ELINCLUS, Universitatea Politehnică București și dl. Paul Schrijver – CFO Robosoft.
În deschidere, vor lua cuvântul dl. Romeo Stavarache – raportor din partea Comitetului Regiunilor din cadrul Uniunii Europene privind noul Regulament european pe fonduri de coeziune al UE – și dl.Cornel Pricope – director ADL Bacău.
Acest eveniment se adresează policitienilor locali aleşi, oficialilor şi practicienilor din instituțiile publice locale, Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, partenerilor sociali, universităţilor, organizaţiilor neguvernamentale şi partenerilor de proiect din intreaga Europă.
În cadrul celei de-a doua zile a “Open Days  – Europa în orașul meu | Bacău – 2011″, pe data de 24 octombrie, Centrul European de Informare “Europe Direct Bacău” va organiza evenimentul -„Voluntariat și cetățenie activă”

 Zona metropolitană Bacău

Sursa text: comunicat de presă Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov” Bacău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu