Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

sâmbătă, aprilie 30, 2011

Cupa "Bistriţei" la înot - ediţia a II-a

      În acest week-end, Bazinul Olimpic din Bacău găzduieşte cea de-a doua editie a Cupei Bistritei la inot. Competiţia a reunit peste 250 de participanţi, legitimaţi la cluburi din Bacău, Iaşi, Piatra-Neamţ, Sfântu Gheorghe, Bistriţa, Brăila, Bucureşti, Piteşti ş.a. 
    Micii sportivi, născuţi între anii 1998 şi 2005, se vor lupta în trei reuniuni, ultima fiind programată mâine dimineaţă. 
       Pentru ziua de astăzi sunt de felicitat organizatorii, care au condus excelent “ostilităţile”, fără a crea timpi morţi, în ciuda numărului mare de serii/competitori.  







miercuri, aprilie 27, 2011

Ruralul băcăuan, prin obiectivul aparatului foto

      Nu rataţi expoziţia fotografică de mâine, 28 aprilie 2011, în care doi fotografi profesionişti au suprins cu talent realităţile nu tocmai roz din Podişul Bârladului.

marți, aprilie 26, 2011

Aprilie

luni, aprilie 25, 2011

sâmbătă, aprilie 23, 2011

PAŞTE FERICIT!

Sfintele Sărbatori de Paşti sa ne deschidă inimile spre lumină, iubire  şi iertare!
     Să primim cu recunoştinţă şi să dăruim cu  generozitate! 
    SĂRBATORI  FERICITE!


Biserica "Sfântul Gheorghe" Bacău

           Biserica "Sfântul Gheorghe" din Bacău îşi serbează astăzi hramul. Unul din cele mai frumoase obiective de cult din oraş are o istorie veche de peste şapte decenii. Câteva repere ne sunt oferite de site-ul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei:

Biserica "Sf. Gheorghe" Bacău (sursa: inimabacaului.ro)
      "Odată cu înmulţirea locuitorilor, în anul 1911, s-a înfiinţat parohia Letea Nouă, cu satele Letea, Cremenea şi Izvoarele. Primul preot slujitor a fost numit preotul Gheorghe Bujor. Serviciile religioase se oficiau în biserica din cimitirul oraşului Bacău “Sfînta Treime”.
Înmulţirea treptată a credincioşilor şi apariţia a noi cartiere a necesitat construcţia unei biserici, conform cu cerinţele enoriaşilor.
      În anul 1934, odată cu numirea unui nou paroh, în persoana Pr. Gheorghe Berilă, începe construcţia bisericii parohiale cu hramul “Sfîntul Gheorghe”. Noua construcţie a fost amplasată pe terenul dat de comună în schimul unui alt teren, care fusese rezervat de la împroprietărire pentru biserică. Biserica cu hramul “Sfântul Gheorghe” este situată în partea de sud a oraşului, pe strada Mărăşeşti, nr. 100 avînd în preajmă Universitatea, Cimitirul Central, şi Spitalul Judeţean, Poliţia Judeţeană etc, deservind credincioşi ce aparţin cartierului Cornişa Bistriţa.
          La 15 august 1934 s-a pus piatra de temelie şi s-a sfinţit locul viitoarei biserici. Construcţia s-a făcut după planul Sfîntului Sinod tip, nr. 1 cu trei turle, plan întocmit de arhitectul Ghica Budeşti. Biserica este în formă de cruce, are o lungime de 32 m şi o înălţime de 33 m (turla mare). Este construită pe temelie de beton armat, pereţii de cărămidă, iar acoperişul este din tablă zincată. Stilul bisericii este cel brâncovenesc.
Pictura murală a fost executată de către pictorul Constantin Vasilescu din Bucureşti, în ulei, stilul neobizantin cu o bogată ornamentaţie cu un colorit plăcut şi liniştitor. Pictorul şi-a pus tot talentul lui, realizând o lucrare frumoasă şi artistică. A lucrat doi ani de zile fără întrerupere 1936-1938. Catapeteasma a fost executată de sculptorul Grigore Dumitrescu din Bucureşti, în lemn de stejar, în stilul vechilor sculpturi moldoveneşti, tot între anii 1936-1938. Clopotul cel mare a bisericii cântăreşte 1100 kg şi a fost turnat în fabrica “Oituz” din Bucureşti, el fiind donaţia exclusivă a muncitorilor din fabrica de hîrtie “Letea”.
         Lucrările de construcţie a noului lăcaş s-au încheiat în toamna anului 1939, slujba de sfinţire a fost oficiată în ziua de 12 noiembrie 1939 de către vrednicul de pomenire Episcop Lucian al Romanului, însoţit de un mare sobor de preoţi şi mulţime de credincioşi.
Cutremurul de la 4 martie 1977 a afectat grav biserica, turlele au fost fisurate, pereţii crăpaţi, iar pictura murală distrustră în proporţie de 10 la sută. În anii 1977 – 1980, s-au efectuat lucrările de restaurare, consolidîndu-se pereţii bisericii şi cele trei turle.
         În perioada 2000-2007, s-au executat lucrări masive de reparaţie a sfântului lăcaş, pictura murală a fost curăţată, retuşată şi vernisată de către pictorul Mihai Chiuaru din Bacău, învelitoarea schimbându-se în totalitate. În preajma bisericii s-a construit o frumoasă capelă mortuară."
Mai multe informaţii puteţi găsi accesând http://sfantul-gheorghe.blogspot.com/2010/02/biserica-sfantul-gheorghe-bacau.html
LA MULŢI ANI CELOR CARE ÎŞI SERBEAZĂ ASTĂZI ONOMASTICA!

vineri, aprilie 22, 2011

Photo of the Day: Curăţenia de Paşti

Happy Earth Day!

    Evenimentul "Ziua Pământului", sărbătorit din 1970 în Statele Unite, a căpătat în ultimii ani amploare, chiar dacă nu a reuşit să egaleze în România importanţa "Orei Pământului", o mişcare mult mai recentă. Această zi este încă o încercare de a sublinia cât de importantă este protecţia mediului pentru viitorul omenirii. Scopul din acest an al Zilei Pământului este să adune un miliard de gesturi făcute de oameni pentru a crea o planetă verde. 

joi, aprilie 21, 2011

VACANŢA S-A PRELUNGIT CU O ZI!

MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI A DECIS PRELUNGIREA VACANTEI SCOLARE A ELEVILOR CU O ZI, ASTFEL INCAT CURSURILE SE VOR RELUA  MIERCURI, 27 APRILIE 2011. RECUPERAREA MATERIEI AFERENTE ZILEI DE MARTI 26 APRILIE SE VA REALIZA IN MOD INTENSIV, INCEPAND CU DATA DE 27 APRILIE 2011 SI PANA LA FINALUL SEMESTRULUI.

Fântâni arteziene din judeţul Bacău

Poate intrăm în vreo competiţie cu suratele din Europa Occidentală!
Mult mai numeroase sunt însă fântânile arteziene muzicale, din categoria "şuieră vântul"...

miercuri, aprilie 20, 2011

Concurs de fotografie Lunca Bistriţei" pentru elevii de liceu

Depresiunea Comăneşti (Dărmăneşti) între trecut şi viitor

În 1980, depresiunea era în plină efervescenţă economică (fig.).
Economia Depresiunii Comăneşti (după I. Văcăraşu, 1980)
 Prezentul îl cunoaştem.
 Pentru viitor, aşteptăm îndeplinirea viziunilor strategice, aşa cum apar ele într-un document oficial, care tratează perspectivele de dezvoltare. Uitaţi aici şi vă delectaţi!
"Analiza situaţiei în teritoriu a condus la aprecierea că oraşul Dărmăneşti poate forma împreună cu oraşele Comăneşti şi Moineşti un megapolis cu o relaţie funcţională de interdependenţă în cadrul arcului industrial, cu păstrarea şi dezvoltarea funcţiei complementare agrozootehnice şi agroturistice."

 Vă aşteptăm cu drag în megalopolisul trotuşean!

Cinci comune în bătaia vântului

       Cinci comune de pe stânga Siretului (foto) vor intra într-un proiect de dezvoltare a unui parc eolian. Până se vor limpezi documentaţiile şi aprobările, să sperăm că va mai bate vântul peste colinele uneia din cele mai sărace regiuni ale ţării...

marți, aprilie 19, 2011

Crepuscul

duminică, aprilie 17, 2011

Topul celor mai bune bloguri din Bacău

http://talentirosit.com/ a publicat topul celor mai bune bloguri din Bacău. Clasamentul şi criteriile avute în vedere le găsiţi aici:  http://talentirosit.com/topul-celor-mai-bune-bloguri-din-bacau-2011-dupa-talentirosit-com/


Acesta este topul întocmit de www.talentirosit.ro:
  1. www.contrasens.com 24.2
  2. www.kristofer.ro 20.8
  3. www.aghiuta.com 18.6
  4. www.inimabacaului.ro 14.6
  5. www.talentirosit.ro 14.4
  6. www.criticati.ro 13.1
  7. www.kaysha.net 12.7
  8. www.mihaienasel.blogspot.com 12.7
  9. www.ionutbranzei.ro 12.1
  10. www.farafiltru.net 11.7
  11. www.lucian-bacau.blogspot.com 11
  12. www.varanus-varanus.blogspot.com 8.9
  13. www.amalis.net 8.8
  14. www.balaceanca.net 8.1
  15. www.motolady.info 8.1
  16. www.veverita.net 8.1
  17. www.douavorbe.com 7.8
  18. www.ovidiu-ciprian.net 7.7

Bacovia primăvaratic






Adopţii reuşite

Primul târg din acest an dedicat adopţiei câinilor fără stăpân, organizat de Asociaţia pentru Protecţia Animalelor "Prieteni Necuvântători".






sâmbătă, aprilie 16, 2011

Cinci arii protejate din judeţ au un nou administrator

      Direcţia Silvică Bacău a câştigat administrarea a cinci rezervaţii naturale din judeţ, în urma unei licitaţii organizate de Ministerul Mediului şi Pădurilor (foto). Acestea sunt Creasta Nemirei, Dealul Perchiu, Măgura Târgu Ocna, Lacul Bălătău şi rezervaţia  Buciaş.

Actul juridic care a stat la baza acestei restructurări este Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1948/2010 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de administrare  (art. 3).

 Să sperăm că noul administrator va identifica soluţii pentru a readuce aceste obiective în circuitul turistic judeţean. Mai puţin poate Lacul Bălătău, (identic ca mod de formare cu Lacul Roşu, deci categoria lacurilor de baraj natural), aflat într-o stare avansată de degradare, care-l conduce către  dispariţie.

vineri, aprilie 15, 2011

Ne vom pricopsi cu o atomocentrală la doi paşi?

Bacăul se află pe lista celor 102 potenţiale amplasamente pentru o nouă atomocentrală. La doi paşi, în Traian (foto).
Posibile locatii pentru centrala atomoelectrica (sursa: evz.ro)
Dacă avem în vedere că Siretul este râul interior cu cel mai mare debit din România, tare mi-e frică că şansele de a ne pricopsi cu asemenea investiţie sunt mai mari decât calculul matematic...

Târguri expoziţionale la pachet

    La Central Plaza şi sala de atlelism puteţi lua pulsul stării economiei româneşti. Oferite la pachet (târg de îmbrăcăminte, Agromexpo, Alimentexpo, Plantexpo, târg de produse alimentare), expoziţiile respective se încadrează de acum unui şablon arhicunoscut: prezenţă modestă a expozanţilor, mai mereu din aceleaşi zone geografice, standuri a la piaţa centrală, calitate nu cu mult peste medie...