Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

miercuri, aprilie 18, 2012

Portalul comunităţilor băcăuane


      Rod al muncii unui colectiv format din cea mai mare parte din cadre didactice băcăuane, portalul comunităţilor băcăuane (http://www.comunitatibacauane.ro/) îşi propune obiective ambiţioase, chiar dacă momentul lansării pe web este de dată recentă (ianuarie 2011). Iniţiat sub forma unei platforme educaţionale (şcoală virtuală, catalog electronic şcolar), portalul îşi va extinde treptat sectoarele de interes, încercând să promoveze activităţi relevante din domenii variate (cultură, sănătate, sport, turism, timp liber, economie, e-comerţ ş.a.), la o scară spaţială cât mai cuprinzătoare pentru judeţul Bacău. Un excelent proiect (din punctul meu de vedere) născut din pasiune şi din …propriile buzunare, demonstrând că se pot pune pe picioare soluţii media şi fără a avea în spate vreo briză veroasă, de natură politică sau economică. Rise and shine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu