Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

luni, 8 octombrie 2012

Cel mai torid an din istoria recentă a Bacăului


      O vară cu adevărat toridă (şi) în Bacău, lucru pus în evidenţă de numărul de zile tropicale care s-au înregistrat în acest an (o zi tropicală este definită în meteorologie ca ziua în care temperatura maximă este egală sau mai mare de 30 de grade Celsius). Băcăuanii au avut  parte până acum de 74 de zile tropicale, de peste trei ori mai numeroase decât mediile climatologice (v. grafic - clic pentru mărire)!
    Intervalul favorabil pentru producerea acestor zile este cuprins între lunile mai şi septembrie dar, în sectorul central-sudic al Culoarului Siretului, aceste zile se pot produce, sporadic, şi în aprilie, octombrie sau chiar noiembrie.
    Valorile din 2012 s-ar înscrie în logica încălzirii globale dar pot fi explicate parţial şi prin schimbarea amplasamentului staţiei meteorologice din Bacău.
  Sursa datelor: Lucian Sfâcă, 2007 (pentru seriile de date 1955 – 2005 şi 1972-1999), L. Şerban (pentru anul 2012)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu