Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.
luni, octombrie 8
Un nou zăcământ de hidrocarburi în zona Moineşti
Compania Stratum Energy Romania LLC a descoperit
recent un zăcămant
de gaze condensate (ţiţei uşor) în zona Moineşti (comuna Poduri) în urma lucrărilor
geologice efectuate în România. Stratum Energy este titulara acordului de
concesiune pentru explorare şi exploatare a blocului Moinesti. Reprezentanţii companiei precizează că în următorii ani, din zacământul Poduri, se
vor extrage între 3 şi maxim 6 milioane mc de hidrocarburi. Valoarea zăcământului de gaze ar
putea depaşi 1,5 miliarde dolari. Lucrările de dezvoltare sunt estimate la peste 600
milioane dolari, iar exploatarea preliminară ar putea începe în jumătate de an. Preşedintele
companiei Stratum Energy Romania este Ion Popa, fost director al Petrom. De amintit că petrolul din zona Moineşti
(Lucăceşti, astăzi cartier al municipiului) are cea mai veche atestare
documentară din ţară a acestei resurse şi prima distilare industrială (1840).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu