Teatrul
Municipal “Bacovia”, din Bacău, a lansat săptămâna aceasta proiectul “Bilet în
aşteptare”, o iniţiativă cultural-umanitară care vine în sprijinul persoanelor
defavorizate, pentru a le asigura accesul gratuit la spectacole. Este un apel
către umanitatea din noi, o invitaţie la generozitate faţă de semenii mai greu
încercaţi de viaţă. Beneficiarii proiectului vor fi oameni ai străzii,
familiile asistate social, copiii din mediul rural, care nu au posibilitatea
financiară de a cumpăra un bilet la teatru.
“Acest proiect, Bilet în aşteptare,
este unic în momentul de faţă pe palierul teatral şi cultural românesc, însă
conceptul, gestul de generozitate din partea unui om din comunitate faţă de
aproapele său, este foarte răspândit în Occident, sub forma cafelei în
aşteptare. Ne-am propus să o aducem în
zona teatrală, numind-o Bilet în aşteptare. Este o iniţiativă care se adresează
tuturor categoriillor defavorizate din comunitatea băcăuană, pentru că, teatrul
este al comunităţii, şi atunci suntem obligaţi, în primul şi în primul rând, să
servim comunitatea, pe toate palierele ei sociale”, a declarat Adrian Găzdaru,
director al Teatrului Municipal “Bacovia” şi iniţiator al proiectului “Bilet în
aşteptare”.
Prim partener al Teatrului Municipal “Bacovia”
în derularea acestui proiect este Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, care îşi
doreşte să vină astfel în sprijinul elevilor proveniţi din zone defavorizate.
“Biletele în aşteptare” pot fi achiziţionate
de la Agenţia Teatrului Municipal “Bacovia” din Bacău, la preţul fix de 10 lei.
Dacă o persoană vine la teatru şi
cumpără un bilet sau mai multe, ca să poată intra în sală să vizioneze
spectacolul, are acum posibilitatea să mai cumpere un alt bilet, pentru
persoanele defavorizate. Sunt oameni ai străzii care chiar au studii
superioare, o anumită cultură. Oricum, ei sunt ai noştri, ai comunităţii, şi
suntem obligaţi să avem grijă de ei, să le oferim astfel de facilităţi, pentru
a avea acces la cultură. Gestul nu este obligatoriu. Facem, însă, apel la
generozitatea comunităţii pentru a să deschide o poartă către categoriile
defavorizate, a mai declarat Adrian Găzdaru.
“Biletele în aşteptare” cumpărate
de cei care doresc să facă un dar unui seamăn al lor mai greu încercat de viaţă
vor fi introduse chiar de cumpărător într-o urnă sigilată, aflată la Agenţia de
Bilete a Teatrului Municipal “Bacovia”. “Biletele în aşteptare” nu vor fi
destinate accesului la un anumit spectacol, alegerea aparţinând beneficiarilor.
Proiectul “Bilet în aşteptare”
continuă seria iniţiativelor de ajutorare socială ale Teatrului Municipal
“Bacovia”, începută cu “Teatru gratuit pentru pensionari”. În acelaşi sens,
conducerea teatrului băcăuan a început demersurile pentru proiectul “Terapia
prin teatru”, care se va adresa de asemenea categoriilor defavorizate.
Sursa:
extras din comunicatul de presă al Teatrului Municipal "Bacovia".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu