Ştefan Nica (ARA): O regulă de bază e că nu facem intervenții „la pachet”, aceleași la toți arborii de pe stradă.

     Un foarte interesant interviu luat de  "Formula As" inginerului silvic Ştefan Nica (fondator al Asociației Române de Arboricultură și inspector arboricol certificat de The Arboricultural Association). Am spicuit câteva pasaje semnificative, cu speranţa că le vor citi cât mai mulţi “actori” angrenaţi în gestionarea verdelui urban băcăuan, invitându-vă totodată să lecturaţi întregul interviu disponibil aici.

 "Arborii sunt evaluați și tratați, fiecare în parte, în funcție de starea fiecăruia, spre deosebire de silvicultură, unde vorbim de pădure, ca organism întreg. O regulă de bază e că nu facem intervenții „la pachet”, aceleași la toți arborii de pe stradă. Altă regulă este aceea că intervenția asupra arborelui trebuie să fie minimă. În România, nu se face o evaluare individuală, când se intervine asupra unui arbore nu se știe ce e de făcut, așa că se taie mult mai mult decât e nevoie. Efectiv, copacii se măcelăresc. Asta-i diferența majoră între România și Anglia, Germania și multe alte țări: aici se taie fără discernământ și de multe ori se lasă la latitudinea persoanei cu drujba, care n-are nicio calificare. Sau avem multe cazuri în care nu se intervine deloc, chiar dacă ar fi nevoie. Sunt două aspecte opuse, dar la fel de greșite.

 Meseria de arborist nu există oficial în România. O altă problemă este lipsa unor standarde normative la nivel național, care să descrie în detaliu cum se fac intervențiile asupra unui arbore, când se intervine, cine are voie să o facă, la ce unghi, în funcție de specie: standarde de plantări, regulamente interne pentru arbori.

Când mergi prin țară și vezi șiruri întregi de arbori ciuntiți, nu trebuie să fii mare specialist pentru a-ți da seama că s-a lucrat fără minte. Problemele la arbori apar uneori de dinainte de plantare și nu le poți rezolva, poți doar să încerci să minimalizezi efectele, să le încetinești. Dacă a intrat o ciupercă, putregaiul într-un arbore, nimeni nu le mai poate scoate. De aceea, încă de la plantare, trebuie să fim atenți să fie spațiu suficient, sol bun, să alegem specia potrivită, apoi trebuie să educăm arborele, prin tăieri de formare, până ajunge la maturitate, iar când ajunge acolo, vom avea un arbore solid, sănătos, și intervențiile vor deveni aproape inutile. La noi, în loc să se facă tăieturi de doi centimetri, se fac de 20 de centimetri, iar un arbore la vârstă fragedă nu va putea închide acea rană, așa încât să nu intre ciuperca. Fiecare intervenție se face într-o anumită perioadă a anului, nu poți face totul odată, la grămadă. Plus problema plantărilor fără discernământ, oriunde. În 20 de ani, 90% din copaci se usucă. Dar problema asta se întâmplă peste tot în lume, primăriile, politicienii susțin plantările, dă bine la imagine, apoi uită de arbori.

Poți avea un arbore cu lemnul perfect sănătos, dar prost conformat, pentru că nu i s-au făcut la timp sau corect lucrările de formare. De aceea, este foarte important ca fiecare copac să fie evaluat individual. Nici ideea de a opri cu totul lucrările de formare și tăierile nu este corectă, copacii nu stau după noi, ei se pot prăbuși. O altă problemă importantă este comunicarea. Primăriile nu au o problemă doar cu faptul că nu lucrează cu specialiști, ci și că nu comunică cu cetățenii. Atunci când primăria taie un arbore, apar oameni cu spirit civic, activiști de mediu, care se revoltă, cu cele mai bune intenții, dar nici ei nu sunt informați totdeauna cum ar trebui, așa cum nici factorii decizionali din primării nu sunt. Ar fi bine ca fiecare tabără să acționeze în cunoștință de cauză, să se documenteze. În Anglia, atunci când trebuia să tăiem un arbore care nu era uscat complet, primăria punea un anunț, și dacă avea cineva ceva de comentat, se întâlnea cu tree officer-ul, care explica de ce se face lucrarea. Uneori se găsea altă soluție, și copacul nu mai era tăiat, alteori se tăia. Important e că oamenii erau băgați în seamă, luați în calcul, consultați. Primăriile noastre lucrează într-un spirit arogant, fără dreptul la replică: „Avem noi oamenii noștri, specialiști, ei hotărăsc, știu cel mai bine ce au de făcut, nu trebuie să dăm explicații”. Realitatea este exact pe dos. Nu au specialiști, nu știu să comunice, normal că oamenii se agită.

Nu văd schimbări majore în scurt timp la noi, deși faptul că oamenii pun presiune pe primării să facă lucrurile cum trebuie înseamnă foarte mult. Acum 15 ani nu exista așa ceva. Am observat, din 2008 încoace, o diferență de abordare a primăriilor care, la presiunea oamenilor, încearcă să-și schimbe atitudinea. Este un semn bun."