Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

miercuri, ianuarie 10, 2024

Prezentare de modă la Restaurantul "Parc"

 Din cele povestite de părinţi, au fost câtiva ani în care s-a trăit ceva mai bine, uşorul aer occidental dând speranţe pentru un viitor mai bun. Articolul de mai jos, recent descoperit, poate fi un exemplu în acest sens. Din păcate, ceea ce avea să urmeze în anii `70 şi mai ales `80  va transforma visul  în coşmar pentru majoritatea românilor.

    "E o seară plăcută de primăvară. Restaurantul „Parc“ din oraşul Bacău luminează ca un licurici în grădina Parcului „Libertăţii". Să pătrundem împreună cu publicul în localul restaurantului.

Seara aceasta, de aprilie, pare mai puţin obişnuită ca celelalte. Pe mijlocul sălii, este amenajat un podium, drapat elegant. Oamenii de la mese, care se delectează cu gustoasele preparate culinare specialitatea „casei", parcă aşteaptă ceva... Într-adevăr, nu peste mult timp, în faţa microfonului, tovarăşul Paul Marcus, responsabilul Magazinului „Universal" din localitate, face cunoscut publicului consumator şi spectator, în acelaşi timp, că O.C.L. Produse Industriale, interraionala Bacău, va prezenta cîteva modele noi de confecţii din noul sezon pentru toate vîrstele.

Confecţiile prezentate sînt aspectuoase şi de bună calitate, în tonul liniei moderne, de varietăţi şi culori diferite. Începînd de la pardesie pentru bărbaţi şi femei, costume bărbăteşti, costume-taior pentru dame, pardesie pentru copii şi pînă la rochiile de vară, confecţiile realizate de fabricile noastre din întreaga ţară, au lăsat o impresiefoarte plăcută. Cu acest prilej, băcăuanii prezenţi, au putut vedea mostre din produsele realizate de fabricile de confecţii „Bucureşti", Rîmnicu Sărat, „Teba" — Arad, „Steaua roşie" — Sibiu, „Mondiala" Satu Mare, Timişoara, Cluj etc., în croieli moderne, cu linii drepte şi sport.

...Pe mesele consumatorilor, pe lîngă lista meniurilor, se găsea şi cîte o „foaie pentru sugestii" prin care O.C.L. Produse Industriale Bacău invită publicul spectator să-şi spună părerile asupra sortimentelor şi calităţilor confecţiilor expuse, sugestiile şi dorinţele în legătură cu sortimentele noi cu care să se aprovizioneze magazinele comerciale băcăuane.

Cele peste 30 de modele de confecţii prezentate de actori ai teatrului de stat din localitate si lucrători din comerţ se găsesc de vinzare la magazinele „Universal" şi „Punguţa cu doi bani" din oraşul Bacău.

Scopul prezentării modelelor de confecţii pentru primăvară şi vară a fost de a face cunoscut publicului noutăţile de sezon existente în magazinele comerciale, precum şi în scopul studierii cererii de consum pentru a se putea face în viitor o aprovizionare cit mai bună."

Sursa: Consultarea publicului în ziarul Steagul Roşu din  4 aprilie 1965

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu